Despre învățămînt și grile

12321661_1028522727215109_5603081733919885431_nDacă am fi insistat ca profesorii noștri să trăiască după acele standarde morale pentru care s-au pregătit, în loc să-i privim cum pleacă dezamăgiți dintr-un învățămînt care nu le mai împlinește așteptările, n-am mai fi transformat națiunea asta într-o imitație jalnică a ceea ce a fost ea cîndva. În loc să evoluăm (pentru că aveam toate datele necesare) am involuat. De ce ? Pentru că nu ne-am respectat profesorii. Nerespectîndu-ne profesorii, cam cum credeți că s-a răsfrînt asta în educația copiilor?

Pe mine nu mă miră că profesorii pleacă dintr-un sistem, modern la suprafață, dar cu ustensile ruginite, în care nimeni nu mai are chef să investească. Mă miră că se întorc. Sunt cazuri rare tot mai rare, dar se întîmplă.

Lumea noastră a luat-o razna (și cînd zic razna e de-ajuns să te uiți cine a devenit autoritate în țara asta – numai oameni iresponsabili, neglijenți, tupeiști și fanfaroni) din cauza felului în care toși ne-am raportat la școală, în general. Cel mai bine vezi asta în felul în care autoritățile tratează oamenii (cu astfel de fanfaroni, nici nu e de mirare). Îi tratează pe oameni ca pe niște vite, ca pe niște numere, ca pe niște hai să fie, că merge și așa.

Ministerul Educației este o autoritate. Inspectoratele Școlare fac parte din această autoritate, da? Dacă aș fi lucrat acolo, după ce s-a întâmplat miercurea trecută pe data 12 octombrie, mi-ar fi fost jenă să spun că lucrez acolo, așa cum unor directori care au participat la concurs le-a fost jenă de felicitările pe care le-au primit pentru testele grilă pe care le-au avut de completat.

Mai întîi însă vreau să vă spun că treaba asta cu testele grilă este cea mai mare stupizenie pe care a inventat-o cineva. Poți găsi teste grilă în orice revistă gen Cosmopolitan, Elle, Unica, you name it, nicio revistă fără test grilă cu subiecte Ce fel de persoană ești în pat? Cum te înțelegi cu iubitul? Care e coeficientul tău de inteligență în funcție de numărul de la pantofi? Niște teste făcute cu scopul de a te relaxa în tren, cînd de obicei apuci să citești o astfel de revistă, că doar nu sunt făcute să-ți fracturezi mintea sau să crezi în rezultatele lor. Așa și cu testele grilă de la concursurile de admitere sau și mai serioase, cele de directori de școală, să zicem.

cosmo

sursă foto: makyaj.com

În ultima vreme, de vreo cîțiva ani încoace, Ministerul Educației se joacă de-a Cosmopolitanul cu învățămîntul românesc, semn că ”mințile deștepte” de pe-acolo confundă modernitatea cu entertainmentul, ori se ocupă de soarta educației doar în pauza de cafele, altfel nu există nicio explicație.

Vrei să intri la facultate? Test grilă.

Vrei să dai un concurs de ghid turistic? Test grilă. (știu că doar ce l-am dat, dar dacă mă întreabă cineva cum conduc un grup de turiști va trebui să apelez la cunoștințele și experiența mea de călător, nu la ce zice un manual)

Vrei să dai un concurs de director de școală? Test grilă.

Vrei să fii asistent medical? Test grilă.

Vrei să dai un concurs de director la orice instituție pe care totuși trebuie să o conduci într-un anumit fel? Ați ghicit. Test grilă.

Altfel, dacă nu sunt teste grilă, e mai complicat pentru evaluatori. Ar putea avea surpriza ca cei evaluați să fie mai deștepți decît permite legea și atunci ce naiba facem? Ce să facem cu ăștia care sunt mai deștepți decît permite legea, cînd sunt atîția proști mai proști decît permite legea? Pe unde îi băgăm pe ăștia? Avem nevoie de proști în orice sistem, ca sistemul să fie funcțional.

Iar dacă nu știați există chiar sfaturi de a lua un examen tip test grilă fără a învăța.

Mai jos aveți cîteva din întrebările care s-au dat pentru ocuparea posturilor de directori în școli.

Un trofeu de sport este întotdeauna …?

  1. A) un suvenir
  2. B) greu
  3. C) valoros
  4. D) o recunoaștere
  5. E) din aur

Pantofii întotdeauna au…?

  1. A) piele
  2. B) șireturi
  3. C) tălpi
  4. D) rezematoare de picior
  5. E) tocuri

Fiecare ziar are …?

A)fotografii

B) titluri

C) reclame

D) scrisori către editor

E) suplimente

Fiecare râu are ….

A) pești

B) poduri

C) nave

D) praguri

E) pantă de curgere

Și dacă vreți să vedeți toate întrebările intrați aici.

Asta îmi aduce aminte de o tipesă căreia i-am dat un test acum ceva vreme (voia să fie și ea reporter sau ceva pe acolo) și am întrebat-o familia de cuvinte a lui ”carte”, fără să-i dau variante de răspuns că m-am gîndit că nu are nevoie, totuși. Răspunsul ei a fost ”Familia de cuvinte a cuvîntului ”carte” este: ilustrații, poze, copertă”.

Iar noi vrem dezvoltarea societății. Vrem ridicarea nivelului conștienței colective. Vrem să se termine cu șarada. Vrem tehnocrați (altă specie de robocopi sau ce-or fi ăia că nu se vede nimic), vrem să se termine cu pilele și relațiile și subcultura și oameni lipsiți de orice elementar bun simț.

gorjeanul-ro

sursă foto: Gorjeanul.ro

Așteptați voi mult și bine că Ministerul Educației nu vrea asta.

Dacă aș fi concurat ca director de școală, m-aș fi simțit umilită să mi se dea astfel de întrebări pe care le poate face oricine, în tren, ca să treacă timpul. Și sunt convinsă că mulți chiar s-au simțit umiliți, chiar le-au stat în gît felicitările colegilor pentru că un astfel de test nu zice nimic nici despre cunoștințele tale, nici despre ce poți face ca manager de școală.

Ministerul Educației și ISJ-urile din subordine sunt totuși niște autorități formate din profesori, foști și viitori profesori. În inspectorate nu stai prea mult, 3 sau 4 ani, cît se schimbă guvernul, după aia te întorci la catedră, deci am putea spune că acești profesori-inspectori sau ce sunt, acționează în bătaia de joc și în detrimentul colegilor lor.

Ce te faci, inspectore, cînd după ce nu mai ești inspector aterizezi într-o școală a cărei directoare știe din ce sunt formați pantofii și pune mai mult preț pe pantofii ei, decît pe nevoile tale ca profesor? Pentru că ai permis ca așa ceva să existe în școli. Și nu mă deranjează că o femeie ar trebui să aibă cunoștințe despre pantofi, ziare sau rîuri, dar să nu fie astea noțiunile de bază în conducerea unei școli. Cam cum ar fi așa să știi că ai fi putut să faci ceva pentru colegii tăi și nu ai făcut? Mă gîndesc și eu că măcar ar fi decent să-ți imaginezi vreun răspuns (care nu există în nici un text grilă), dacă nu ești în stare să-ți dai demisia.

Medgidia pe share înainte!

12208504_10153730203309920_4321523338617529253_nS-a spus de multe ori despre orașul Medgidia că este un oraș mort. Din multe puncte de vedere chiar este! Și este și un oraș care tace. Tace, dar vorbește pe la colțuri. Știți foarte bine despre ce vorbesc, medgidieni ai mei!

De cîteva ori am scris despre voi, cu durere în suflet, cu amar, dar de fiecare dată cu dragoste.

Noi, cei care ne-am rupt de oraș, dar am revenit de fiecare dată sperînd să schimbăm ceva, ne-am uitat în jur și uneori am avut impresia că nu mai avem cu cine ce să schimbăm. Cu toate acestea, știu, că fiecare în dugheana lui, în colțul său de umbră, pe terasa lui umbroasă sau în biroul său cu ferestrele spre stradă, a sperat să vină soarele și pe strada lui. Știu că fiecare și-a văzut de treaba lui cum a știut mai bine și cum a putut. A urmărit pe facebook sau la televizor ce se-ntîmplă în țară.

A venit momentul ca și Medgidia să se trezească, să-și lase treburile baltă, că oricum tot acolo le va găsi într-un fel sau altul. Veniți vineri cu o lumînare în mînă, așa cum vă strîngeți toți, în fiecare an în nopțile de înviere, și să aducem un omagiu celor care au murit în flăcări. Tineri care mai aveau multe de spus. Tineri al căror destin s-a frînt atît de tragic din cauza unui șir lung de tăceri și indiferențe și neputințe la care am asistat cu toții și n-am putut face nimic. O lumînare putem aprinde. Un steag al României putem flutura. Măcar atît putem face. Măcar atît.
Vreau să fim cît mai mulți. Suntem mulți. Aveți aici un mic ghid de protest. Citiți-l. E scris de un tînăr din Medgidia plecat în Anglia. El s-a gîndit la voi. A trăit, a simțit și a scris pentru voi.

Să ieșim pentru ca cei plecați afară la studii sau la muncă să se întoarcă, iar cei care trebuie să dispară să dispară. Din locurile unde incompetența a luat-o razna și ne afectează viețile pe care vrem să le trăim pașnic. Din profesiile pentru care ne-am pregătiti atît și n-am avut loc de alții și favoritismele lor. Să dispară din administrațiile atît de ineficient administrate.De pe străzile atît de găurite. De pe podurile care nu se mai repară odată. Din parcurile atît de prost îngrijite. Din bugetul local. Din taxele și impozitele noastre. Din nepotismele, aroganțele, habarnismul și pupincurismul lor.

ȘI CHIAR DACĂ NU VOM STRIGA NIMIC DIN TOATE ASTEA, SĂ ȘTIȚI CĂ DIN CAUZA TUTUROR ACESTORA IEȘIM ÎN STRADĂ.

Să le întoarcem spatele și să aprindem lumînări pentru tinerii pe care i-a ucis incompetența și indiferența lor.

Noaptea cînd “se deschid” Cerurile și ne plouă în cap cu Aleși

22Ne-a intrat în cap că este noapte specială. A zis-o cel mai bine Eliade în romanul său “Noaptea de sînziene” (cartea în care magia e la ea acasă și coincidențele doar semne ale Universului că suntem niște simple grăunțe de praf – descriere-șablon și, desigur, mai e și noaptea cînd toată lumea își aduce aminte de Eliade). Nu mai suport din Eliade decît lecturarea prozei fantastice, pentru atmosferă and stuff. Trebuie să mă fi schimbat mult din adolescență și pînă acum, ori era un must read la vremea aceea, cum e acum “50 shades of Grey” (ca să vedeți ce s-au schimbat vremurile).

Așa simple grăunțe sau fire de praf, și totuși ne purtăm de parcă am fi bine înfipți într-un ocean gata să se înfurie. Să facem, să dregem, să visăm… vom fi mai buni (și mai papagali), să mai facem și un pelerinaj la Arsenie Boca sau la Papacioc, să atingem niște moaște… într-o zi se vor deschide cerurile și pentru noi, chiar dacă n-am învățat cu ce se mănîncă smerenia sau recunoștința. Desigur, atunci cînd ne vom da ultimul oftat ceva se va întîmpla la întîlnirea cu Nemurirea noastră, dar asta va fi între noi și Nemurire. Pînă atunci e de bine să citești toate prostiile de pe net, despre cît de specială e noaptea Sînzienelor. Să faci nu știu ce ritualuri, să găsești nu știu ce ales, să te lovească busuiocul în corason direct de sub pernă. Cît consum energetic pentru cîteva bătăi de inimă mai rapide! Unele se sting în crunte bătăi cu moartea, altele se lasă cu divorțuri, insulte și sictiruri. Cîtă naivitate să apelezi la duhurile sfinte, duhul din lampă sau la sînzienele pe care nu le-a văzut nimeni niciodată… ca să ce?

Aveam o amică ce, de fiecare dată cînd se apropia data asta 23/24 iunie, mai avea puțin și leșina. Era în transă toată ziua, iubea pe cine apuca, se ruga (nu știu pentru ce) mai abitir ca niciodată, se dădea peste cap să găsească busuioc, să-și pună buruienile astea sub pernă, să-și viseze prințul, o alta avea altfel de ritualuri (prinse de la mă-sa): se dezbrăca în fața oglinzii la 12 noaptea și hop, cică i se proiecta chipul cuiva în oglindă și ăla era ALESUL. O suspectam de minciună, dacă s-ar fi întîmplat una ca asta, să-i apară din senin în pîntecul nopții o altă figură în oglindă, mai mult ca sigur că ar fi crăpat de frică și nu i-ar mai fi trebuit în veci ritualuri, mai ales că în viața de zi era o fricoasă clasa întîi.

Amîndouă au ajuns niște curve, în sensul că au călcat în picioare sentimentele multor aleși pe care-i văzuseră, chipurile, în oglindă, îi trimisese Universul sau îi visaseră în nopțile cînd se deschideau Cerurile în surle ușoare de îngeri și glasuri și mai ușoare de sînziene.

Impresionant, ce să zic! Au băieți amîndouă, dacă există dreptate divină vor fi visați de alte curve și tot așa.

24La un moment am început să privesc cu milă toate aceste zbateri ale sentimentelor, care erau, de fapt, niște dorințe ale confortului. Mi-am dat seama că toate fetele astea vor , pur și simplu, să le fie bine și atît. Adică să fie iubite, iar alesul lor să fie în stare să aibă grijă de ele (că unele dintre ele nu erau în stare să aibă grijă nici de o furnică, asta e cu totul altă poveste). Dar de ce nu există nebunia asta cu vrăji, magii și ritualuri și la bărbați, par exemple, chiar nu pot găsi o explicație. Așa cum nu înțeleg fazele cu farmecele, aia a fermecat-o pe ailaltă ca să elimine concurența, că nu era capabilă singură… era mai strîmbă și mai proastă și puțea pămîntul sub ea de răutate, dar îl voia pe cel mai ales dintre aleși…

Posted in eveniment | Tagged | Comments Off on Noaptea cînd “se deschid” Cerurile și ne plouă în cap cu Aleși

Happening Today

“Al treilea călător” deschide o colecţie la Editura Cartea Daath.

Image

La 11.30: lansare de carte “Cel mai frumos dar” (prima mea carte cu CD) la Bookfest. Poveştile au fost scrise în 2004, scoase din sertar în 2013.

Un personaj devine jucărie. Meet Laur cu suflet de aur.

Image

Şi Noapte bună, copii!

 

 

 

 

Seară spaniolă cu sangria, tortilla și călători de cursă lungă

2012-10-11 21.43.07Dacă săptămîna trecută umblam prin Constanța și treceam pentru prima dată prin sediul UDTTMR pentru acest articol în care încercam să-mi dau seama unde și dacă sunt musulmance de top sau de succes (fusesem invitată să vorbesc și eu, dar am preferat să scriu un articol), săptămîna aceasta am ajuns din nou în București pentru prezentarea pelerinajului de pe Camino spre Santiago, unui auditoriu ales cu penseta și cu foarte puțin tam-tam. Am chemat doar oamenii pe care voiam să-i revăd sau pe care voiam să-i cunosc. În afară de 2 au ajuns cu toții, spre marea mea fericire.

Nu pot intra în circuitul evenimentelor, preentărilor sau lansărilor de carte decît cu mare timiditate și emoție. Mi-am ieșit din mînă și parcă nici nu mă mai trage ața să vorbesc prea mult despre lucruri pe care le fac cu atîta migală și răbdare, pe care apoi le uit. E drept că am pierdut și din fluența discursului meu. Pe de altă parte sunt atît de multe de spus despre Camino, că nici nu știi cum s aduni toată informația într-un timp atît de scurt, un sfert de oră. Ce naiba poți zice despre Camino în 15 minute? Atîtea și nimic. Cam asta mi-a fost senzația.

Între 13.00 (cînd am ajuns în București) si 17.30 (cînd trebuia să fiu la Audaces Art (unde a avut loc evenimentul) trebuia să dau o fugă pe la Tritonic să iau ultimele două colete de cărți (chestie care a însemnat și sfîrșitul colaborării cu ei) printre care, după 4 ani de așteptări, și protocolul de 3 Sfinte Alianțe, trebuia să ajung și în redacția Playboy să-mi salut colegii (lucru care nu s-a mai întîmplat, cred că e a 3-a oară cînd promit că ajung și nu reușesc), să… nu mai știu ce trebuia să fac. oricum n-am mai avut timp. Plus că Monica a avut o ședință la 16.00 și a fost nevoită să mă lase baltă în fața unei cafele la ea acasă, în compania mamei ei.

În fine, despre ce s-a discutat, o să pomenesc într-un articol special pentru Mala Hierba, numai că nu l-am scris încă, fiindcă îmi trebuie o dispoziție mai seacă și nu o am acum.

O să vă spun ce mi-a plăcut la eveniment.

– cafeaua de la Papa Jacques ne-a înnebunit pe toți cu aroma ei, de nu mai voia nimeni să stea pe sus, la etaj și scara interioară a răsunat de pași veseli și tropăituri de tocuri, oameni ce urcau și coborau cu cafelele în mîini. eu eram deja la a 3-a cafea, ar fi trebuit să mă abțin puțin, dar după ce mai devreme îmi rosesem unghiile pînă-n carne (n-am mai făcut treaba asta de-acum 5 ani, cred), chiar nu mai conta, nu mai aveam de smuls decît părul din cap dacă nu ieșea bine.

– Mihaela Tatu era deja venită cînd am ajuns eu și Monica și deja umpluse încăperea de jos cu prezența ei și pălăvrăgia cu Carmencita și Ami și Adina de parcă le știa de-o viață, chiar în spațiul dedicat ”Vorbăriei”. o să-i iau un interviu despre pelerinajul ei, niciodată nu are timp să vorbească așa cum trebuie despre Camino-ul ei. nici la tv, nici orinde în altă parte și cred c-o să-i pun exact cele 10 întrebări pe care le puneam oricui pe Camino-ul meu. oh, da!

– de Daniela îmi fusese dor și n-am bănuit că-mi va fi așa dor de ea vreodată, fiindcă am perceput-o ca pe o prezență puternică încă de la primele noastre întîlniri, care vede dincolo de învelișul exterior, și nu-i așa, cui îi convine asta? am observat mai tîrziu, în timp ce vorbeam despre Camino (bîlbîiam, mai bine zis), că are ochi de arăboaică (acum chiar știu cum arată astfel de ochi), intenși, arzători, și îi stă mai bine părul în culoarea lui naturală decît vopsit blond, cum avea obiceiul să și=l poarte acum 5 ani.

– Ami și Carmencita au fost gazde bune, se uitau în toate părțile (mai ales Ami) să vadă dacă îi lipsește cuiva ceva, dacă cineva are nevoie de ceva, de apă, de o bucățică de tortilla, de un pahar de sangria, de un scaun, sau de o poză, de o poznă, de-o măslină, de-o alună, orice se găsea atunci acolo.

– pe Radu l-am găsit schimbat/maturizat/serios, nu mai avea timp să spună glume, dar îmi place mai mult așa, iar Silvana e un deliciu de femeie

– Alida, zăpăcită ca de obicei, venise cu o zi mai devreme la eveniment, să fie sigură că nu ratează ceva, apoi și-a dat seama că a greșit data și s-a întors înapoi acasă. pentru că nu mai erau locuri pe scaun a stat pe două volume de la editura Cartea Daath, cu titlul Sinele.

– am cunoscut-o și pe Angi, cu care nici nu mai țin minte de cînd mă conversez, dar am început să interacționăm după ce ea a găsit niște texte într-un calculator pe care lucrasem în perioada 7plus și pe care-l preluase după plecarea mea. mi-a spus că i s-au părut interesante. oh, boy, din perioada aceea am numai texte de care mi-e rușine Sonrisa mi-a adus un buchet de flori, iar eu n-am apucat să schimb nici două fraze cu ea. m-am ”răzbunat” mai încolo pe telefoane, unde am depistat un ușor accent moldovenesc și multă căldură în voce. Angi e exact așa cum mi-am închipuit și m-a bucurat asta, că, de obicei, eu îmi închipui numai lucruri bune despre oameni, dar am revelații nasoale după.

– Cami is the love of my life, singura persoană cu care am început cele mai multe proiecte și n-am fost în stare să luăm măcar un premiu de fidelitate Sonrisa)) fidelitate că în ciuda ”eșecurilor” profesionale, încă mai rîdem de ele și încă nu ne-am învățat minte (we are still working on a new project hahaha)

100_3720– pe Vera Drăgoi, cea care a publicat în 2010 cartea ”Camino, 800 de km pe jos”, printre primele cărți de referință scrise de un român, am recunoscut-o încă înainte de a se prezenta. Mi-am spus ”Asta e Vera”, deși niciodată nu mi s-a mai întîmplat să ghicesc corect, eu fiind deja celebră cu gafele pe care le fac din pricina memoriei mele extrem de proaste în ceea ce privește figurile oamenilor. nu am citit încă romanul ei, dar vine imediat la rînd după biografia lui Coco Chanel.

– Cătălina, fostă și deja pelerină profesionistă (a făcut Camino de două ori) venise cu pâinea pelerinului în geantă, coaptă special pentru acest eveniment, dar luată de șuvoiul poveștilor a uitat s-o mai scoată din geantă. la sfîrșit însă, după ce mulți invitați au plecat și tortilla s-a terminat, eu și Cami am tot mîncat din ea fără să ne dăm seama.

– ah, da, Anca în stradă, așteptînd un taxi, cu o mină gravă mi-a mărturisit că este năucită, Traian că s-a simțit ca la un cenaclu literar (Anca e redactor șef adj la Esquire, Traian la Advisor Travel)

– Mechi și Leti, nedespărțite, cum sper să fiu și eu într-o zi de fiica mea, prezente acolo unde e loc de literatură și rost de oameni minunați

– Mechi, vorbitoare de limba franceză, îmi spune că doamna de origine franceză prezentă la centrul de limbi străine era profund impresionată că toată lumea a ascultat așa de mult timp poveștile noastre, fără să șușotească, fără să-și dea coate, cum se întîmplă de obicei la prezentările de carte din Franța. așa o fi, dar pe mine m-a impresionat și mai mult că a avut răbdare să asculte povești dintr-o limbă pe care n-o cunoștea.

– mi-ar fi plăcut să am timp să stau de vorbă cu toți, mi-ar fi plăcut, de pildă, să le pun întrebări cuplului Roxana și Alex de la Lumea Mare (un site superb de călătorii). vi-l recomand.

impresia generală: că sunt mult mai caldă decît în scris. mereu mă amuză să aud asta. așa cum mă amuza de fiecare dată să aud: ah, credeam că ești bărbat.

și-acum mă duc să-mi dreg speechul cu un articol mai coerent.

pînă atunci, Buen Camino tuturor! de cînd n-am mai zis asta…