Filmele de aprilie

”Supraviețuind mării” – el își pierde viața, ea supraviețuiește și tot nu se lasă de navigat

1. Am continuat cu ”Homeland” (sezoanele 5-8) – pentru că mi-a plăcut personajul construit de Claire Danes și pentru că-mi sună într-un mare fel numele de oraș precum: Kabul, Bangladesh, Kandahar și preferatul-preferatelor Beirut. Aproape că-ți vine să iei unul din șalurile alea pe care nu le-ai folosit niciodată și să te înfășori cu el. Noroc că-i pandemie că ți-ai lua și bilet spre Middle Est.
2. ”Prietenie cu bani” – habar n-am de ce m-am uitat la așa ceva. Poate am vrut să văd o Jennifer Aniston în mizerie.
3. ”Povestea mea” – în care se arată cît de minunată e Michelle Obama fără să se chinuie. (și m-am uitat la el pentru că am alte cărți mai urgente de citit decît cartea ei cu același titlul ca și filmul).
4. ”Daneza” – povestea primului transsexual, despre care Monica a scris mai multe aici. Bun actorul, ce să mai!
5. ”Secret City” – jurnalism amestecat cu spionaj australian (ceva gen Homeland, doar că pe stil australian și cu mai puțin episoade)
6. ”Supraviețuind mării” – un caz real despre o gagică vegetariană nevoită să mănînce pește ca să reziste după o furtună pe mare. O ia și puțin razna că are impresia că iubitul ei încă mai e pe ambarcațiunea aia cît un iaht și abia la final aflăm că era totul în capul ei, mai puțin faptul că a supraviețuit mării.
7. ”Everest” – despre niște ghizi de Himalaia, care îi duc pînă în vîrf pe cei care vor să se aventureze acolo. Unul moare plus alți turiști – o să vedeți voi de ce. Și se face un film ca să vedeți cît de periculos e pe Everest.
8. ”Le bazar de la Charité” – un film franțuzesc despre incendiul de la Bazarul Carității. dublat în engleză. Mi-am adus aminte că unul din motivele pentru care nu mi-a plăcut Spania a fost că avea toate filmele dublate în spaniolă.
9. ”Scrisori din Guernsay” – am vrut să cumpăr cartea, dar după filmul ăsta m-am potolit. Ceva romantic, amestecat cu război, eroina pierdută, copil lăsat în urmă și o scriitoare gata să spună povestea.

Și trecem acum la alea turcești. Cum de cîteva luni bune nu mai traduc nimic pe filme turcești, am zis măcar să le văd pe cele la care n-am avut timp pînă acum sau nu le-am găsit.

Comedii tembele la care rîd cu Iris:

Kıvanç Tatlituğ – în rolul poetului Muzzaffer

1. ”Zengo” – nu se poate povesti, trebuie doar să te uiți la el și să bei cafea ca să ai cum s-o scuipi în fața cuiva cînd te umflă rîsul.
2. ”Organize Ișler 2” – o gașcă de escroci și o mînă de fraieri – dacă ți-a plăcut Snatch, e pentru tine filmul ăsta. Partea 1 n-am găsit-o neam. E cu Kıvanç Tatlituğ. Dacă pînă acum l-ai văzut cucerind femei dintr-o clipire de gene sau luînd apărarea nevinovaților, aici e un escroc care nu mai vrea să înjure, are burtă și nu e în rolul principal.
3. ”50 m2” – de-aici încolo nu mai avem comedie. ok, recunosc că i-am căutat pe actorii din Suleyman Magnificul, să văd în ce filme au mai jucat. Aici dăm de cel care era unul din fiii lui Suleyman, care și devine următorul sultan după el, bețivul Selim. În filmul ăsta are rol de killer, bea și aici, e la fel de blond cu ochi albaștri și face ordine în cartier, bre!
4. ”Masum” – adică ”Nevinovatul” – îl găsim pe cel care fusese vizirul Ibrahim, căzut pradă intrigilor lui Hurrem. Aici joacă rolul unui fraier, puțin retardat, și să-l ia naiba că bine mai joacă. Am și uitat că a jucat în Süleyman. Bine, o să-l mai găsiți și în 5. ”Ultimul protector al orașului”, dar ăla e un film cu prea mult sf și supernemuritori care mor, ca să-l iau în serios. Un sezon a fost suficient.
5. ”Ea e mama mea” – nu vă apucați de el. Pur și simplu nu merită. Mă enervează la maxim filmele care se termină în pom, nici laie, nici bălaie.
6. ”Atiye” – e cu Beren Saat, în rolul unei pictorițe, care va afla că are abilități de șaman. M-a uns pe suflet că e filmat în locurile unde vreau să mai ajung o dată: Kappadokya, Göbekli Tepe și toate drumurile alea prin Anatolia, cu toate superstițiile și obiceiurile.

Același Kıvanç în rolul întunecatului Kuzey

1. ”Visul fluturelui” – l-am lăsat la urmă pentru că din tot ce am văzut în aprilie, a rămas preferatul. E tot cu Kıvanç Tatlituğ, în rolul unui poet bolnav de tuberculoză, cam cum era majoritatea poeților din al doilea război mondial. Vor mai trece vreo 20 de ani pînă cînd ai noștri să facă filme care să poate fi digerate. Sunt patru actori pe care i-am văzut în filme diferite și care se întîlnesc aici și e incredibilă metamorfoza lor de la un personaj la altul. De pildă, în perioada cînd se filma ”Visul fluturelului” (”Kelebeğin Rüyası” – titlul în original), Kıvanç juca și în ”Inimă de frate” (Kuzey/Güney – titlul în original) și practic, făcea naveta pe două platouri de filmare diferite, cu regizori diferiți, roluri diametral opuse. În ”Visul fluturelui” este poetul Muzzaffer, firav, deșirat, palid, bolnav, așa cum îi stă bine unui poet obsedat de cuvinte, care scuipă sînge și versuri deopotrivă, în vreme ce în ”Inimă de frate” este tipul atlet, veșnic nedreptățit și furios, dar care face ordine și se descurcă în orice situație, împărțind înjurături și pumni dacă e nevoie. În primul film se topește pe picioare și are un zîmbet suav, în al doilea plesnește de sănătate, e drept și încordat ca o săgeată. Nu că vreau să-i laud pe actorii turci, dar lasă că-și merită reputația.

Aici, dacă le dai alor noștri un rol, strîmbă din nas că nu li se potrivește și pe urmă ajung să joace în reclame că nu s-a inventat maimuța potrivită pentru ei. Și cu asta, basta!