Reminder

karmaMă uit uneori la urangutanii ăștia care se perindă pe la tv, cîteodată trebuie să mă uit, n-am ce face.

Nu mai știu unde citisem că în zilele astea a devenit semn de eleganță să nu mai apari pe la talk showuri. Niște neni și niște tante, care în mod normal nu ți-ar putea ține trează atenția nici măcar 5 minute pentru că n-au și n-au avut niciodată ceva interesant de spus, nici măcar atunci cînd erau puștani și făceau barbă din coji de semințe. Niște buratino care n-ar reuși s-o seducă nici pe tanti Petronela, care totuși e fiartă, săraca, și-ar da cu mopul 24 de h din 24 pentru o oră de amor, doar una, dar care buratino au trecere la trînte ce cad imediat pe spate la replici răsuflate “dacă-ți spun, după aceea va trebui să te omor” gen.

desigur, ăștia n-or să aibă niciodată trecere la mine, dar nici nu mă voi apuca să le arăt ce gîndesc despre asta, de dragul sufletului lor trecut prin experiențe prea ciudate. asta e scuza mea pentru ei.

dar totuși nu mă pot opri să nu mă amuz cum își rostesc ei poezia pe ecrane, ca niște actori care au eșuat de prea multe ori la institut și-acum își cam bagă picioarele, vor să scape și să înregistreze încă un eșec, dar nici o problemă, ei și-au făcut treaba. N-au schimbat repertoriul, n-au progresat cu nimic, dar au mîncat același rahat over and over again. De la an la an, nici o veste bună de la repetenții ăștia cu explozie întîrziată, doar că sunt din ce în ce mai slabi. le-o fi și lor lehamite să se tot scuze atît și să creadă că le-a ieșit și de data asta.

ce să-i faci, n-a zis nimeni că e simplă viața printre proști, trebuie să trăiți chestia asta pe spinările voastre de oligofreni care încă mai credeți că dacă unii nu zic nimic asta înseamnă că vă aprobă sau că într-o zi nu vă vor spune de la obraz ce-a uitat oglinda să dezvăluie. găunoșenia și faptul că vă ratați în fiecare zi șansa de a face ceva pentru alții, și implicit, pentru voi.

***

Advertisements

Viaţa pe like înainte

ImageNu mi-am dat seama cît de mare este tupeul generaţiei actuale şi cît de distorsionată conştiinţa propriei valori pînă nu am fost pusă faţă în faţă cu papiţoaicele din ziua de azi. Inutil să mai vorbesc despre nesimţire şi despre felul cum li s-a inseminat ideea că li se cuvine totul, că sunt buricii şi buricele pămîntului şi că, cu cît eşti mai superficial, cu atît vei înainta mai repede în viaţă. Că eşti un fraier dacă depui efort şi eşti şi mai fraier dacă nu te foloseşti de alţii ca să obţii glorie, faimă, cît mai multe like-uri pe facebook, vizibilitate sau televizibilitate, într-un cuvînt, „putere”.

Fără să generalizez şi să spun lucruri neplăcute despre generaţia între 18-26 de ani, pentru că ştiu că sunt şi tineri extraordinari – printre ei, bineînţeles, şi foştii mei elevi – nu mă pot împiedica să nu observ că celor cu adevărat extraordinari şi cu bun simţ le-au luat faţa copiii de interlopi şi puii de curviştine, care au o gură cît o şură, de obicei pe cît de mare, pe atît de diformă, că ai impresia că atunci cînd vorbesc mestecă în loc de cuvinte mortar într-o balastieră de pe vremea lui Ceaşcă, vremea pe care ei/ele nu au prins-o, nu că le-ar fi folosit treapta a doua la ceva, dar măcar se prindea ceva elementar de ei/ele, ca de exemplu cum să scrie corect româneşte.

11174943_1054544164559729_4102714009950314747_nChiar şi-aşa, mă gîndesc de multe ori la ei ca la nişte tineri care nu au nici o vină, care ar fi putut fi originali, cuviincioşi (cu accent pe politeţe, nu neapărat pe religiozitate), care ar fi putut avea o privire curată, demnă, nişte diplome luate pe bune, în urma unor examene date fără gîndul ascuns al copiatului, examene luate cu brio în urma unor lungi nopţi de învăţătură. Ar fi putut… dar nu sunt…  Pentru că tot timpul i-a protejat cineva, i-a cocoloşit, i-a minţit că sunt speciali, cînd erau doar penibili, cineva care le-a încurajat mereu aiurelile şi tîmpeniile ridicîndu-le la rang de şmecherie. Iar noi, ăştialalţi, ce-am făcut? Ne-am uitat la ei cum macină pe frecvenţele interminabile ale prostiei, dar am uitat să-i punem la punct atunci cînd au sărit calul. Pe profesoarele de liceu, care ar mai fi putut corecta ceva, nu le-a ajutat salariul, îmbrăcămintea sau au fost prea şocate de îndrăzneala unor mucoase teribiliste. Or fi fost ele mucoase, dar n-au lipsit de la şcoala vieţii predată la tv, atunci cînd au luat aminte la lecţia protecţiei masculine. Un boşorog şi s-au căpătuit pe viaţă, le-au picat banii de pantofi şi slujba nevisată, şi de-atunci încolo a fost simplu să-ţi decidă ţie destinul. Balastiera lor a devenit balastiera voastră.

Viteza cu care ele au mîncat constant rahat a decis viitorul copiilor tăi.

Dacă te regăseşti în acest scenariu, ignoră-mă. Nu e ușor ce am de zis mai departe.

În ultimele două luni cît am luat pauză de televiziune am avut numeroase discuţii cu prietenii mei, pe care ÎN SFÎRŞIT am apucat să-i văd şi să stau la palavre despre ce dumnezeu se întîmplă cu ţara asta şi cum de-am permis ca toţi rataţii să ajungă să ne ameninţe, să se burzulaiască la noi, în timp ce ei bişniţăreau peste hotare sau curvărăseau cu cine apucau.

Am ajuns la concluzia că este vina noastră, a tuturor, că am permis aşa ceva. Bine, la concluziile astea ajunsesem eu de prin 2005, cu vreo 3 ani înainte de criză, dar acum efectele sunt din ce în ce mai groteşti, iar eu din ce în ce mai serioasă. Trebuia să ridicăm vocea de fiecare dată cînd incompetenţii au intrat pe uşa din dos şi ne-au făcut munca de-o viaţă praf şi pulbere, trebuia să ridicăm vocea la toţi cei care s-au crezut mai presus de noi, doar pentru că le legiferaseră părinţii un stil de viaţă manelist şi să le luăm la puricat averile, să le luăm la întrebări pensiile de handicapaţi, să atragem atenţia instituţiilor şi mult mai încolo, să mergem pînă în pînzele albe pentru orice nelegiuire pe care AM VĂZUT-O! nu neapărat care ni S-A FĂCUT!

mi s-a aplecatPentru orice fufă care a apărut la catedră şi s-a dat drept profesoară, apoi s-a tras de şireturi cu elevele ei, trebuia făcută o plîngere la Inspectorate, ca Inspectoratele să înţeleagă că noi, părinţii, vrem învăţămînt de calitate, nu fuşăreală, pentru orice rapandulă care a ajuns în Parlament şi-ţi conduce ţie acum destinul, trebuia o mobilizare de forţe din toate domeniile şi din toate direcţiile, astfel încît să cedeze nervos şi să ajungă să croşeteze cipici la Spitalul 9, nu să decidă soarta unor licitaţii frauduloase sau mai ştiu eu ce, pentru orice schimbare de sistem, pentru orice taxă nelalocul ei, trebuia să batem cu pumnul în masă că NU SUNTEM DE ACORD, că ei toţi trebuie să ţină seama de noi şi că NOI trebuie să ţinem seama de fiecare în parte.

Şi dacă nici asta nu ne-a motivat, atunci ar fi trebuit să ne motiveze soarta cruntă a copiilor şi bunicilor noştri. Pensiile şi alocaţiile lor din care nu-şi pot lua medicamente sau creioane. Orice caz inuman de copil aruncat pe cîmp sau maltrat de propriul părinte ar fi trebuit să ne răscoale sîngele şi să ne facă să vomităm. Orice urangutan umflat cu steroizi care crede că poate rezolva ceva prin violenţă – şi poate, la naiba, că doar n-o să se bată un inginer cu imbecilul ăla care a inventat perversa de Petroşani sau din ce văgăună era el – ar fi trebuit pus la punct cu legea şi azvîrlit în cea mai neagră celulă, ţinut acolo pînă-i putrezeau steroizii, pe 42 de lei pe lună. Orice emisiune care promovează promiscuitatea, vulgaritatea, limbajul de mahala şi atitudinea de căţea în călduri ar fi trebuit pusă la zid de orice cetăţean revoltat.

Dacă nu asta, atunci ar fi trebuit să te motiveze şi să nu mai tolerezi o atare stare de lucruri fiecare excursie sau fiecare atelier de creaţie pe care nu le-ai putut oferi copiilor tăi, sau gardul ăla de la casă pe care n-ai putut să-l pui nici anul acesta pentru că abia dacă ai găsit bani să-ţi întreţii preşul de la intrare, ar fi trebuit să-ţi ridice vocea numai gîndul la bărbatul tău plecat pe afară, pentru că aici nu-şi poate întreţine familia, în schimb guvernanţii se întreţin bine mersi din truda ta, avînd singura grijă să te umilească mai tare cu aroganţele şi prostiile lor. Orice boală pe care cineva drag din familia ta a avut-o şi ai ignorat-o din lipsă de bani sau din cauza situaţiei din spitale pînă cînd a fost prea tîrziu. Orice copil care n-a primit tratament la timp, orice bătrîn căruia i s-a spus „lasă că ai trăit destul”. Orice impotent care a dat cu maşina peste tine pe trotuar sau pe zebră pentru că s-a bazat pe o pilă sau pe cineva sus-pus că va scăpa cu fața curată și de data asta.

Tu pe ce te-ai bazat? În afară de tine însuţi, ce altceva ţi-a mai rămas? Da, ştiu toate cuvintele şi explicaţiile alea frumoase pe care o să mi le enumeraţi despre ameninţări, răzbunări, intrigi şi nesimţiri. Nu am nevoie să tot aud despre un alt caz în care ai fost victimă. Mi-e plin şi mie podul de propriile mele cazuri în care am căzut victimă a unui sistem putrezit pînă în măduva oaselor. Şi nu mai vreau să aud despre nerezolvări şi drumuri înfundate. Sunt sătulă pînă peste cap de ale mele. Parcă nici n-a existat vremea cînd călătoream şi-mi vedeam de scris, mai bine sau mai prost, cum mă pricepeam şi eu.

Sincer, am ajuns să jubilez de fiecare dată cînd mai intră cîte un arivist la închisoare, cînd un invincibil de-ăsta este înfundat pentru o vreme (dacă se poate cît mai îndelungată). Cînd a intrat Năstase la închisoare făceam calcule de genul: cam cîte vieţi ar fi putut salva de la mizerie tablourile snobului ăsta? Cam cîte luni la rînd ar fi putut primi copiii României alocaţiile mărite dacă i-ar fi fost confiscate şi luate la puricat averile? Cînd a intrat la zdup europarlamentarul absolut al tuturor timpurilor, această mangafa de becali, am avut satisfacţia că s-a făcut dreptate tuturor celor care şi-au urmat facultăţile din vocaţie şi au excelat muncind pe brînci, o sintagmă pe care papagalul de Becali o atribuie doar fraierilor. Cînd s-a stins Cioabă şi-am crezut că i s-a ciobit şi dinastia, m-am bucurat. M-am bucurat degeaba că a murit unu că s-au născut peste noapte mai mulţi: regi, împăraţi, rahaţi… care nu plătesc taxe la stat. De ce? că au o gură cît o betonieră care împroaşcă tupeu, jigodism, minciuni şi perversitate de la 7 poşte pe la 7 televiziuni toate primitoare de ţigăneală.

De ce am permis toate astea? Ori dacă le-am permis, ne-am pierdut dreptul să ne mai plîngem. Pentru că am fi putut face treabă mult mai bună decît toţi tupeiştii ăştia care vor să ne conducă viaţa. Mi-e pur şi simplu jenă de ţara asta cînd văd un lindic ca Ponta cum se umflă şi cum se răţoie şi cum se comportă exact ca o fufă care nu-şi mai găseşte jumătatea şi dă vina pe unghiile ei, singura mare dramă a fufelor, să n-aibă unghiile la aceeaşi lungime. Orice alt individ ar fi fost mult mai nimerit în fruntea ţării decît acest nevertebrat. Noi i-am permis să ajungă acolo.

Suntem vinovaţi de comoditate, asta e tot. Am preferat să dăm like-uri sau ignore-uri, că nu ne costă nimic. Din cînd în cînd cîte-un share pe care îl mai lăicuiau alţi doi amărîţi rătăciţi pe net. Şi am crezut c-am schimbat faţa pămîntului. Sau ne-a plăcut să credem asta. Sau am obosit şi ne-am blazat, aşteptăm să se întîmple o minune poate? Ne-au intimidat prea mult goliciunile astea fără creier care apar pe la tv, atît de mult încît am uitat pentru ce ne-am pregătit?

Nu ştiu de voi, dar eu, una, nu m-am pregătit pentru o astfel de ţară, nu mi-am ros timpul, coatele şi speranţele, nu am încercat să-mi văd de viaţa mea ca să mă frece la cap nişte incompetenţi şi să mă scuipe în faţă nişte intriganţi cu IQ-ul cît al unui picior de broască. Nu vreau să (mai) fiu tolerantă cu aşa ceva.

Hai cu like!

Sintem intelectuali, ce mama dracului…

Aveam de gind sa propun un articol pentru Observatorul Cultural, dar hai sa fim seriosi, cite exemplare se vind din revista aia? Si pentru ce sa-mi risipesc eu darile de seama sau in git in reviste care abia se citesc? Plus ca prima si ultima data cind am scris despre autorii de LPC, mi-au fost cenzurate unele fapte pe motiv ca as fi iscat polemica prin cultura romana, care, ajungind sa fie reprezentata de niste editori-sarlatani, inconjurati de tot felul de tatze si taranci, ridicate subit la rangul de mimoze, cu o singura cultura in cap si anume cea blow-jobului, biensur, nu mai avea nevoie de ceva paie pe foc. Doamne fereste sa suparam lumea buna…

Scopul articolului meu de atunci era ca unele fapte sa fie relevate, sa fie aduse la cunostinta publicului odata, iar unii dobitoci aratati cu degetul. se intelege ca deja imi asumasem responsabilitatea a ce spuneam acolo. Normal ca era necesara o polemica.

Nu scriu pentru cultura romana, nu scriu pentru editorii-sarlatani, nici pentru intelectualii ratati si nici pentru ipocriti a caror singura abilitate e sa pupe curul oricui pentru a-l vinde la nevoie. Pe intelectualii ratati daca ii iei la bani marunti si ii intrebi ce au vrut sa spuna in cartile lor, sau daca au bine cristalizate ideile in cap, daca sint in stare sa moara pentru ele, or s-o dea de fiecare data de gard si or sa-ti lipeasca vreo doua epitete, trei metafore si zece neologisme de se va alege praful de cele citeva idei cu care nu vor merge niciodata pina in pinzele albe. De-aceea cind e vorba de polemica esueaza, se fofileaza, dau din colt in colt, renunta, revin, se incrunta, se caca pe ei, mai exact. Si e simpla psihologia asta, fiindca in viata de zi cu zi abia reusesc sa-si intretina familiile, iar daca au o vacanta peste hotare asta nu se datoreaza lucrarilor vindute, caci daca nu se intimpla sa fie si editorii propriilor lor opere nu vor sti in veci tirajul exact, asa ca la revedere. Singura sursa de intretinere vor fi niste articole ici si colo, si acelea abia daca vor fi platite, fiindca le e jena sa-si evalueze corect munca. Deh, ei sint intelectuali, au printipuri, nu se injosesc, patima lor nu are pret, umilirea in schimb, da… iata de ce cultura romana NU EXISTA. Daca, spuneam, prinzi picior de intelectual in vacanta sigur a lins pe cineva pe dindos, ca nu mai putem vorbi de familii burgheze in al caror puf s-ar fi putut naste in zilele noastre un geniu al culturii romane, a carei genialitate s-o poata sutine mostenirea din tata in fiu. NU! Acum putem vorbi insa de mostenirea din cojoc in cojoc, din oier in oier, nu c-ar fi o rusine sa pasti oile, cind e o si mai mare rusine in tara asta sa fii olimpic la ceva.

Ionesco, Brincusi, Mihaileanu nu au fost niciodata ai Romaniei. Cit au vrut sa faca ceva pe-aici, nu i-a motivat nimeni, nu i-a incurajat nimeni, nu le-a sustinut careva ideile, arta, valoarea, si toate cuvintele astea mari care au facut din ei artisti ai lumii, dar in nici un caz ai tarii in care s-au nascut.

Scriu pentru tinerii care au mai apucat cit de cit o bruma de educatie ca lumea (de la dascali, nu de la mortaciunile de azi, lesurile astea carora le pling pina si elevii de mila) si care n-au facut din cititul cartilor asa mare scofala, desi au mincat la micul dejun cu cartea in fata si au dormit noptile cu ea in brate. Scriu pentru cei care pun pret pe munca lor si nu se lasa mintiti, manipulati, prostiti in fata sau injunghiati pe la spate, pentru cei care nu intorc obrazul, n-o sug aiurea in tramvai doar pentru ca ala se numeste dorinta, interes, glorie sau scaun la patrat. Scriu pentru aia carora nu li se pare normal ca sarlatanii sa profite de pe urma tineretii, entuziasmului, nesabuintei sau nepriceperii lor. Pentru cei care n-au crezut niciodata ca tot ce zboara se maninca. Pentru cei care nu pun botul. Scriu pentru cei a caror inteligenta nu intra niciodata in criza, de-aia am si avut grija sa fac curatenie pe-aici si sa execut istericalele unor muieri care se dadeau in stamba de zici ca erau cel putin verisoare cu lady Di. Specific asta pentru cei care au avut totusi rabdare cu anumite insemnari, absolut necesare la vremea respectiva.

Acum pot aduce la cunostinta pentru publicul pe care mi l-am inchipuit. Fie ca ala e format dintr-un singur cititor, sau 10 sau 200.
Relatez pentru cei care vor sa afle si n-au cum decit prin experientele altuia. Cu cit stiu mai multi cu atit e mai bine si mai sanatos pentru “cultura” romana.
Raspund cu capul pentru asta. Pentru ce scriu adica.
E si mai interesant ca de fapt nu mai dau doi bani pe tot ce se intimpla in peisajul asta ipocrit si lipsit de culoarea elegantei, a fair-playului si a bunului simt. Am lasat totusi loc sa ma (mai) las surprinsa atunci cind voi vedea pe careva ca face ce trebuie, cum trebuie, in ciuda tuturor celor care merg in aceeasi directie haotica, aiuristica si de-a dreptul tembela. In toata aceasta maimutareala a spiritului, aceasta degringolada bahmutoido-columbeneasca, voi recunoaste pe loc pe cel care are de gind sa schimbe ceva, si voi aprecia mai mult, fiindca stiu cit ii e de greu.

Recunosc si ca am boala pe intelectualii romani, in primul rind pentru ca sint lasi, egoisti si niciodata inaintea vremurilor. Nu stiu pentru ce mama dracului au facut atita carte. Sa stea sa boicoteze prin ograzile lor, la micul dejun, sau la cina cea de taina, toate actiunile guvernului, aparitiile in public ale vedetelor-porno, sau stirile tiganiadei otv, protv, acasa tv si alte mui-tv? Sa tremure in fata oglinzii si sa-si exerseze speechuri pe care nu le vor tine niciodata atunci cind trebuie, in fata cui trebuie, fiindca nu li se va oferi niciodata ocazia PENTRU CA nici n-o vor cauta?!

In al doilea rind, confunda diplomatia cu resemnarea. Dau din umeri prea des, pe motiv ca au familii de crescut si copii de educat, ratind lamentabil la faza cu puterea exemplului.
Sint obisnuiti sa arunce totul in circa generatiilor viitoare, ca asa spune istoria: “tara asta nu e voastra nici a urmasilor vostri, ci a urmasilor urmasilor vostri”, si iata cum a ajuns pe mina tiganilor… ca astia se gindesc la puradeii lor pentru acum, nu pentru mai incolo. Iar daca, aleluia!!!, ajunge vreun intelectual roman sa calatoreasca, iar vreun italian, elvetian, englez sau francez il face tigan pe domnul nostru spilcuit, deodata se umfla tarita orgoliului de neam in el si se simte lovit in istorie si cultura, dar cind o sa se intoarca in tara, o sa uite tot tot tot. N-o sa faca nimic, n-o sa incerce sa schimbe nimic, in continuare va sta cu ochii beliti cit cepele la protv, otv, tvrm sau alta muie-tv.

In al treilea rind va astepta. Va sta cu miinile in sin si va astepta. Uite-asa va sta. Cu miinile in sin va sta. Si va astepta. Ca altcineva sa-i rezolve problemele. Ca altcineva sa ia atitudine. De ce sa se expuna el, cind poate sa profite de pe urma unui prost care se crede mesia culturii, sabia lui damocles, conan barbarul sau matrix reloaded? El e intelectual, nu vrea singe, doar daca se poate un colt de piine, daca se poate un bon alimentar, daca se poate… macar atit… putin vrea si el, nu mai mult… atit cit sa-si plateasca o pijama, un cozonac, un fleac de necesitate. Nu vrea sa se umileasca sa-si ceara drepturile stipulate prin contract, dar daca… doamne, daca se poate, cineva, oricine, sa vorbeasca pentru el, ca el are altceva de facut. Niste carti de citit, niste emisiuni de boicotat, niste neologisme de invatat…

Bai, intelectualule roman, trezeste-te din ratare… scoate-ti miinile din sin si sustine-ti ideile, sustine-ti arta, munca, iesi la lumina, scutura naftalina de pe tine, scoate ceva din intelectul ala cu care te falesti atit, dar nu esti in stare sa participi la o polemica publica.

Cine are acum, pe loc, tupeul sa spuna, sa scuipe mai precis, o nedreptate care l-a marcat? Nume, locuri, fapte? Fiti intelectuali odata pentru totdeauna, ce mama dracului…

Nopti Orientale 2

IMG_20150529_185707Nu am scris nici o dedicație la începutul cărții (o voi face probabil la o nouă reeditare, cînd va apărea volumul 3). Mi-a fost greu să spun prea multe la apariția primului volum, mi-a fost mai ales greu să-i iau apărarea pentru că știam ce-am facut în al doilea volum. Am început cu sfîrșitul, nu din joacă, ci pentru că așa am plănuit. Vorbind despre percepții false, am vrut să demonstrez că ele chiar există și n-o puteam face decît așa. Carte-test. Carte-experiment. Din punctul meu de vedere – reușit. De-acum pot trece, să zicem, la lucruri cu adevărat serioase.

Să mai spunem aici că aceste prime două volume se adresează în special:
Celor fără nume care nu sînt agresivi impertinenți înfumurați disprețuitori, doar pur și simplu umili, limbiști și habarniști, căci numai sub anonimat își vor putea da și ei o părere, de altfel niște giganți ai internetului (cu organele lor genitale din paleolitic)
Celor crescuți sub imperiul comunist, îndoctrinați, pesemne, cu poeziile lui Mihai Beniuc pentru care au avut un așa mare respect, adeseori deplasat, pentru slova tipărită și pentru cravatele lor de pioneri (chiar au crezut în epoca de aur, saracii…)
Celor care cred că jurnalistul are o condiție privilegiată în România (și desigur, sper că e clar pentru toată lumea că în categoria asta nu intră cei de la monden și cei care fac recomandări tv)
Celor senini care încă mai cred că lumea și luxul au fost create pentru ei, special pentru ei… mai ales pentru ei.
Celor care vor vedea tot timpul divorțuri urîte între sex și oameni, între verze și capre, între albine și viespii
Celor cărora li se par normale insultele, hărțuielile și încălcările de drepturi de autor (nu insist aici, discuție separată)
Celor care se amărăsc atunci cînd dau peste un șurub dintr-un ansamblu, fără să cunoască mașinăria întreagă
Celor care l-au citit degeaba pe Maiorescu și au reținut doar sintagma „formă fără fond” (măcar l-or fi studiat în amănunțime?)
Celor atît de naivi care cred că internetul te face să cunoști oameni, și nu pixeli (asta a fost tare de tot, unii parcă au fost educați pe forumul cosmopolitan)
Dezamăgiților de scriitori români
Subiectivilor și oportuniștilor,
Lașilor,
Fals rafinaților care se întristează pentru orice bășină,
Celor care se grăbesc să moară de grija altuia – oamenii-nobody.

Celor care zîmbesc în căușul unor gînduri, să se lase păgubași de gînduri (m-a dat pe spate sintagma asta “căușul unui gînd” : )))) A se vedea aici sensibilitatea unei petarde solare.

Hărțuitorilor sexuali și gagicuțelor care acceptă compromisul… (Ce e un mic blowjob acolo cînd rîvnești vîrful pomului de Crăciun? la steaua care a răsărit, da` mai întîi a îngenunchiat…)

Celor care vor învăța din aceste „suave momente” cîte ceva sau, după toate probabilitățile, absolut nimic.

Dar mai ales celor care iubesc, indiferent de consecințe. De fapt, doar lor. Ceea ce am scris mai sus a fost doar un pretext de a-i pune mai mult în evidență pe singurii pentru care am scris cartea asta, împărțită în 3 volume, din care doar 2 sunt publicate momentan.

Omul-Zully le mai spune tuturor prin omul-Walt Whitman următoarele:
“I think I could turn and live with animals, they`re so placid and self contain`d,
I stand and look at them long and long.
They do not sweat and whine about their condition,
They do not lie awake in the dark and weep for their signs,
They do not make me sick discussing their duty to God,
Not one is dissatisfied, not one is demented with the mania of owning things,
Not one kneels to another, nor to his kind that lived thousand years ago,
Not one is respectable or unhappy over the hole earth.”

7 years later edit: Și un mare mulțumesc Seniei Resul, pentru talismanele magice și fotografiile sale făcute în timp ce lucrez la ultima parte a Nopților orientale.