Noaptea cînd “se deschid” Cerurile și ne plouă în cap cu Aleși

22Ne-a intrat în cap că este noapte specială. A zis-o cel mai bine Eliade în romanul său “Noaptea de sînziene” (cartea în care magia e la ea acasă și coincidențele doar semne ale Universului că suntem niște simple grăunțe de praf – descriere-șablon și, desigur, mai e și noaptea cînd toată lumea își aduce aminte de Eliade). Nu mai suport din Eliade decît lecturarea prozei fantastice, pentru atmosferă and stuff. Trebuie să mă fi schimbat mult din adolescență și pînă acum, ori era un must read la vremea aceea, cum e acum “50 shades of Grey” (ca să vedeți ce s-au schimbat vremurile).

Așa simple grăunțe sau fire de praf, și totuși ne purtăm de parcă am fi bine înfipți într-un ocean gata să se înfurie. Să facem, să dregem, să visăm… vom fi mai buni (și mai papagali), să mai facem și un pelerinaj la Arsenie Boca sau la Papacioc, să atingem niște moaște… într-o zi se vor deschide cerurile și pentru noi, chiar dacă n-am învățat cu ce se mănîncă smerenia sau recunoștința. Desigur, atunci cînd ne vom da ultimul oftat ceva se va întîmpla la întîlnirea cu Nemurirea noastră, dar asta va fi între noi și Nemurire. Pînă atunci e de bine să citești toate prostiile de pe net, despre cît de specială e noaptea Sînzienelor. Să faci nu știu ce ritualuri, să găsești nu știu ce ales, să te lovească busuiocul în corason direct de sub pernă. Cît consum energetic pentru cîteva bătăi de inimă mai rapide! Unele se sting în crunte bătăi cu moartea, altele se lasă cu divorțuri, insulte și sictiruri. Cîtă naivitate să apelezi la duhurile sfinte, duhul din lampă sau la sînzienele pe care nu le-a văzut nimeni niciodată… ca să ce?

Aveam o amică ce, de fiecare dată cînd se apropia data asta 23/24 iunie, mai avea puțin și leșina. Era în transă toată ziua, iubea pe cine apuca, se ruga (nu știu pentru ce) mai abitir ca niciodată, se dădea peste cap să găsească busuioc, să-și pună buruienile astea sub pernă, să-și viseze prințul, o alta avea altfel de ritualuri (prinse de la mă-sa): se dezbrăca în fața oglinzii la 12 noaptea și hop, cică i se proiecta chipul cuiva în oglindă și ăla era ALESUL. O suspectam de minciună, dacă s-ar fi întîmplat una ca asta, să-i apară din senin în pîntecul nopții o altă figură în oglindă, mai mult ca sigur că ar fi crăpat de frică și nu i-ar mai fi trebuit în veci ritualuri, mai ales că în viața de zi era o fricoasă clasa întîi.

Amîndouă au ajuns niște curve, în sensul că au călcat în picioare sentimentele multor aleși pe care-i văzuseră, chipurile, în oglindă, îi trimisese Universul sau îi visaseră în nopțile cînd se deschideau Cerurile în surle ușoare de îngeri și glasuri și mai ușoare de sînziene.

Impresionant, ce să zic! Au băieți amîndouă, dacă există dreptate divină vor fi visați de alte curve și tot așa.

24La un moment am început să privesc cu milă toate aceste zbateri ale sentimentelor, care erau, de fapt, niște dorințe ale confortului. Mi-am dat seama că toate fetele astea vor , pur și simplu, să le fie bine și atît. Adică să fie iubite, iar alesul lor să fie în stare să aibă grijă de ele (că unele dintre ele nu erau în stare să aibă grijă nici de o furnică, asta e cu totul altă poveste). Dar de ce nu există nebunia asta cu vrăji, magii și ritualuri și la bărbați, par exemple, chiar nu pot găsi o explicație. Așa cum nu înțeleg fazele cu farmecele, aia a fermecat-o pe ailaltă ca să elimine concurența, că nu era capabilă singură… era mai strîmbă și mai proastă și puțea pămîntul sub ea de răutate, dar îl voia pe cel mai ales dintre aleși…

Advertisements

Comments are closed.