Happening Today

“Al treilea călător” deschide o colecţie la Editura Cartea Daath.

Image

La 11.30: lansare de carte “Cel mai frumos dar” (prima mea carte cu CD) la Bookfest. Poveştile au fost scrise în 2004, scoase din sertar în 2013.

Un personaj devine jucărie. Meet Laur cu suflet de aur.

Image

Şi Noapte bună, copii!

 

 

 

 

Advertisements

Iaşi, primul tîrg de carte după o pauză de 5 ani

100_4114

Şi a fost lansarea celui de-Al treilea călător, apărută la Cartea Daath Publishing House. Nici nu mai ştiu cum ne-am legat unii de alţii, în orice caz nu mi-am imaginat vreodată că voi publica la editura Danielei, pentru că mereu am văzut-o ca pe o prietenă, ca pe o fiinţă de la care am foarte multe de învăţat şi niciodată ca un editor, deşi sunt familiarizată cu aproximativ 60% din titlurile pe care le publică. 

Mai mult decît atît nu mi-am imaginat că va deschide o nouă colecţie pe tema “spiritualităţii literare” în care va intra romanul meu. Asta pentru că am fost învăţată să-mi gîndesc lucrările din punct de vedere comercial, să ţin cont de ce se cere pe piaţă şi doar să sper că într-o zi voi da măsura scriiturii la care visam.

Timpul m-a făcut, binenţeles, mai exigentă, iar exigenţa asta mi-a dat şi răbdarea de care aveam nevoie – poate şi detaşarea la care voiam să ajung – astfel încît să nu mai alerg să fiu scriitoare, ci pur şi simplu să fiu.
100_4179
Şi acest joc minunat de-a “ştie Universul ce e mai bine pentru mine” m-a făcut să redescopăr bucuria, uimirea şi acel laissez-faire la care tot visam. poate că şi munca asta de la Media tv ca redactor si voice over care mai realizează şi emisiuni are vreun rol în viaţa mea, cine ştie… vom vedea. cînd voi fi cu adevărat mulţumită de cum a ieşit o emisiune voi pune şi linkuri aici. sau acolo. sau dincolo. pînă atunci pun doar o poză din timpul emisiunii Cartea serii. puteţi să vă înscrieţi aici, că i-am făcut o pagină specială şi de săptămîna viitoare încep concursurile în urma cărora veţi primi cărţi, bineînţeles.

a fost lansarea deci. am condus 1000 de km dus întors Medgidia-Iasi doar pentru a ţine un speech, pentru a fi alături de Daniela şi Gyuri, pentru a-l cunoaşte pe Liviu Antonesei (care mi-a prezentat cartea şi de al cărui gir mă bucur), pentru a face cîteva poze şi gata. a fost prezent şi singurul meu fan din Iaşi, care se semnează pe-aici printre comentatorii şi cititorii acestui blog cu numele de Keloo. În 2007, atunci cînd am avut lansarea de la “Strugurii s-au copt în lipsa ei” făcuse drumul de la Iaşi la Bucureşti, doar ca să cumpere cartea şi să primească un autograf. Daniela era şi ea prezentă la lansarea de-atunci, iar mie-mi exploda inima de fericire că sunt înconjurată de prieteni.

aşa că va urma probabil o lună – dacă nu chiar două – cînd voi scrie despre campania de lansare a “călătorului” şi despre oraşele prin care trec, în sfîrşit, să-mi revăd prietenii sau să-i cunosc pe cei cu care comunic deja de ani de zile.

yeah, baby, zully is back!

Conferința despre Camino de Santiago

Mai întîi o să vă dau un link. E un site numai despre pelerinajul Camino de Santiago, cum să vă pregătiți de drum, ce lecții primiți în călătoria asta, o să faceți cunoștință cu români care au mai fost pe-acolo, oameni foarte foarte interesanți, și multe alte informații, care vă vor fi mult mai de folos decît ceea ce am scris eu aici pe blog, cînd și cînd despre treaba asta. Știți foarte bine (cei care au urmărit postările) că eu am avut alte probleme, cu friendship-ul și cu ezotericii, și m-am ferit să dau sfaturi despre ce să-ți pui în rucsac. Dar aveți mai jos mură-n gură tot ce trebuie.

Autoarea acestui proiect este Cătălina Murariu, pe care sper s-o cunosc într-o zi personal, fiindcă îmi pare un om dedicat, pasionat și cu un entuziasm bun de mișcat munții din loc. Adică exact genul de om care-mi place să-mi bată la ușă.
Mi-am dat seama de asta după cît suflet a pus în proiectul ei și în organizarea conferințe de mîine (de la Sala Tineretului) și știu că a pregătit toate astea cu luni bune înaine, din octombrie anul trecut, dacă nu mă înșel, cel puțin de-atunci a luat legătura cu mine. De ce crede ea și celelalte tinere care s-au implicat în această conferință că românii ar trebui să facă această călătorie probabil că veți afla mîine dacă dați o fugă pînă acolo și veți dori să aflați mai multe. Eu știu sigur că veți fi primiți cu brațele deschise.

mai am două linkuri, continuare a articolului de data trecută care a fost publicat în 121.ro. Drumul către Santiago partea a II-a și partea a III-a.

Am fost și eu invitată la povești acolo, dar, din păcate, sînt prinsă aici cu alte treburi. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc și pe ceilalți călători-pelerini din anii trecuți și să le strîng mîna, de asemenea să-i spun Ramonei Venturini că înainte de a pleca eu la drum ceea ce a povestit ea pe un forum despre acest pelerinaj mi-a fost de mare folos și, bineînțeles, să strîngem rîndurile ca acum doi ani, cînd ieșeam la beții frumoase de spirit. Dar… asta e situația…

Sper însă să-mi povestiți voi de data asta cum a fost acolo și să vă placă filmulețul pe care l-am trimis. Nu-l pun deocamdată pe blog, pentru că vreau să-i las Cătălinei plăcerea de a-l arăta ea prima invitaților ei.

Țin pumnii!

One day later edit: (mai jos filmulețul)

Post Camino Effects

da, un nou titlu in engleza, chiar daca engleza mea e oribila. poate dupa ce ma intorc din Anglia o sa prind dupa ureche cum sta treaba cu timpurile verbelor, daca nu cumva reusesc sa termin Vanity Fair a lui Thackeray intre timp.

pe de o parte donez, arunc sau distrug cartile din biblioteca, visez sa ajung de la aproximativ 1500 de titluri la doar 500, plus celelalte 150 care sint in raftul de necitite, din camera pe care din cand in cand o mai ocup prin imparatia lui Zan. pe de alta parte imi cumpar sau primesc numai carti in engleza sau franceza. constat ca nu-l mai suport pe Eliade, am pastrat doar Istoria religiilor, Kundera ma plictiseste de moarte, Virginia Wolf nu mi-a placut niciodata, Henri Miller ma scoate din sarite, din tot ce a scris as rupe doar citeva pagini dementiale si le-as pastra pentru forta frazelor, restul maculatura. il pastrez pe Palahniuk totusi. Beigbeder ala, caruia mereu imi vine sa-i zic Brebenel, ce gluma buna… literatura pentru copii am dat-o bibliotecii din Medgidia, n-o sa ma pot desparti de Gervaise a lui Zola, nici de Cei trei muschetari, dar inca sint la stadiul de sortat. am vreo 40 de kg de reviste glamour, ce foc bun, haha!

privesc cum mi se golesc rafturile si simt un sentiment de usurare. probabil ca cel putin una din biblioteci va ajunge surcele.
interesant este ca majoritatea celor cu care am mai tinut legatura de prin pelerinaj au aceeasi nelamurita dorinta de a scapa de lucruri pe care nu le mai considera esentiale. detasarea sau mai bine zis non-attachementul. oricum n-am fost nicodata atasata de lucruri, dar totusi cartile… eu care eram in stare sa cutreier ore in sir dupa anticariatul potrivit si nici banii de prajituri din adolescenta nu-i cheltuiam pentru cartea perfecta, autorul dorit. hm…

cu filmele e si mai rau. nu numai ca sunt satula de porcariile din ultima vreme, scenarii idioate, replici pe care le ghicesc imediat, dar pana si actorii sunt niste facaturi americanizate sau parca iesite din paginile unui Neckerman, toti la costum, metrosexuali si dame care arata bine si dupa trei scene de cafteala. nici acum nu-mi vine sa cred ca Juno a luat Oscar anul asta. sa luam de exemplu serialul CSI, vai, mai bine nu. gagica aia blonda, care face pe dura, cum le stie ea pe toate, niciodata speriata, niciodata oripilata de sange, si de fiecare data cu glume de trei lei in buzunar.

prefer sa vad de 30 de ori intr-o singura zi “Cum sa furi un milion” (cu Audrey Hepburn si Peter O`Toole, actori al caror farmec si talent te fac sa-i iubesti pt toata viata; pana si mustaciosul ala de gardian are mai mult talent decat Tom Cruise, ca sa vorbesc de unu pe care-l cunoaste toata lumea) sau “12 angry men” al lui Sidney Lumet (film creat numai din jocul actorilor si un scenariu bun, replici date la fileu, in care am observat pentru prima data, acum cativa ani, asemanarea uimitoare dintre Peter Fonda si Jane Fonda, desi cea din urma nu joaca aici, talentul se mosteneste insa, mai ales in “Si caii se impusca, nu-i asa?”). Iar in “All About Eve”, pe vremea cand o privire era o replica in sine, ei bine, Bette Davis e grandioasa, dar e drept ca are si cine sa-i sustina prestatia. Nu mai vorbesc de “Va place Brahms?” ( sau Goodbye Again, cum a fost tradusa pentru publicul american, cu Ingrid Bergman, Yves Montand si Anthony Perkins) si tot asa… Nu mai suport junkurile de filme din ultima vreme, astia ori au ramas in pana de idei, ori s-au inmultit vedetele si producatorii. ca si scenele de sex stupid. ce inseamna sa ai marketing bun…

Bette Davis e adorabila si la batranete. Aici vorbind despre scenele de sarutat.

Juratul nr 8 sau cum sa-i faci pe alti 11 oameni sa se indoiasca de certitudinile lor.

Cu toate durerile înainte… Puente la Reina (Podul Reginei)

Dacă mi-ar fi spus cineva acum șase luni sau șase ani, du-te și ia și tu o pîine o stație mai încolo că a închis peste drum, m-aș fi uitat cu un sictir la el de i-ar fi trecut apetitul pentru două săptămîni.

Acum ne uităm la ceas și știm exact cîți km putem face într-o oră de mers susținut. Uneori rîdem de durere… alteori schelălăim… uneori ne-apucăă din senin cîntatul, dar ultimii 5 km sînt cei mai grei. Ultimii 5 km îi facem în tăcere, fiecare cu gîndurile lui…

După cearta pe care am avut-o cu Mayra, de care au aflat celelalte prietene ale ei și-au comentat care cum le-a dus empatia pe mailuri, Alinuța s-a îngrijorat sau mai degrabă enervat așa de tare încît a spălat un șifonier de rufe. Ok, dacă ea nu are la ce se gîndi altceva decît că două toante se ceartă pe Camino, de nici un yoghin din lumea asta nu le mai poate face față, treaba ei, dar, fată, Alinuțo, ai fi putut să speli doar rufele murdare, nu și cele curate. Și mai zic unii că noi sîntem nebune…

Anyway, dup o porție cinstită de plîns pe la albuergue-le din Puente la Reina, lucrurile s-au calmat. Aparent. Mayra l-a reîntîlnit pe Ricardo, eu m-am contrat cu niște grase care se jucau cu becurile de-a uite lumina nu e lumina, Alin (yoghinu) și-a făcut meditațiile și după primele 5 zile, am simțit și eu sub piele apariția primelor bășici, o chestie cu care trebuie să ne obișnuim de-aici înainte. Mergem mai departe… Sper fără alte incidente, oricum mereu spun că e nevoie de doi pentru o neînțelegere.

Se anunță ploaie pentru mîine. Buen Camino, adică mai precis am cam belit-o!

Prima zi pe Camino: Saint-Jean-Pied-du-Pont – Roncesvalles

Am 16 minute la dispoziție să scriu despre prima zi.

Am ajuns în Roncesvalles la ora 19.00, plecați fiind de azi dimineață de la ora 7 din Saint-jean… urcuș, urcuș, pelerini, urcuș, discuții, popasuri, iar urcuș, natură, vulturi, nervi, sete, urcuș. ultimii 3, 6 km au fost însă cei mai criminali. Coborîșul adică. Orice iubitor de trasee montane știe asta. Însă ce te faci cu Mayra care nu e genul să umble pe tocuri, dar nici să coboare văi și munți.

Soarele ne-a ars fațele și brațele, drumul ne-a umflat picioarele, Mayra are genunchii zob, dar și un orgoliu nemăsurat, oricît i-am arătat cum să coboare ca să-i fie mai ușor a ținut-o pe-a ei, mă mir că n-a luat-o de-a bușilea. Eu m-am ales cu o frumusețe de durere de spate, șale și umeri din cauza porcăriei de rucsac, o janghină luată de o amică nepricepută în drumuri de munte (v-am spus că n-am avut timp să mă pregătesc cum trebuie).

Dar iată, am ajuns cu bine, ioghinul n-are nici pe dracu, deși e singurul de pe Camino care duce 19 kg în spinare de s-au crucit toți ceilalți pelerini cu care ne-am întîlnit pe cărări. Rezistă la orice ca fixativul ăla minune.

foto poze din Pirineii francezi):

Am mîncat pîine cu miere de albine prin păduri, am băut apa rece de la fîntîna lui Roland, am vorbit cînd în franceză, cînd în engleză, cînd în spaniolă de-am amețit, am făcut la pas (cum altfel) drumul maresalului Harispa, ruta lui Napoleon, am vorbit cu melcii, i-am lăsat pe toți pelerinii să ne depășească, Ioghinul a mîncat niște trandafiri, ne-a obligat să înghițim niște polen, niște spiruline și alte minuni, îmbîrligîndu-ne tot timpul că e bine pentru organism.

Am reușit! Am trecut o parte din Pirinei. Primii noștri 28 de km.

Voi ce faceți? Sărumîna de încurajări, chiar avem nevoie să știți… E crîncen ce se întîmplă cu noi, dar avem un zîmbet pe fețele noastre de maidaneze de Pirinei de nu vă închipuiți…