Strugurii au putrezit în prezența noastră

De cînd scriu mai puțin, am început să vorbesc mai mult. Asta nu înseamnă neapărat că e mai bine. Dimpotrivă. Vorbitul în public a fost una din marile mele temeri pe care am fost nevoită să o depășesc. Acum depinde de starea în care mă aflu, dacă am sau nu chef, dacă sunt în fața unui grup de prieteni sau unui grup de străini. Dacă am chef sunt volubilă și spontană, dacă nu, turui repede ceva să scap și să plec.

Ca de pildă, alaltăieri am vrut să-i întreb pe oamenii din fața mea de ce au venit la un eveniment cultural, că stăteau așa ca oile babei Dochia după ce au fost transformate în stană de piatră și în afară de 3-4 persoane care erau mai zîmbitoare (probabil așa le era felul sau avuseseră o zi de marți bună) ceilalți oameni se retrăseseră speriați spre fundul încăperii să nu cumva să fie luați la întrebări. Ceea ce probează din nou faptul că teama de a vorbi în public (mai degrabă teama de a te face de cacao) este de 50 de mii de ori mai accentuată decît teama de moarte.

CristianTeodorescu, venit tocmai din București, pe canicula naibii, scrisese o carte despre orașul lor și era mai documentat decît medgidienii cei apatici despre ceea ce se întîmplă pe străzile lor. Și toată ideea întregii acțiuni a fost una de dezmorțire a orașului, dar nimeni nu părea relaxat sau dezmorțit.

***

coperta struguriScrisă acum 11 ani din nevoia de a exorciza niște trăiri, publicată acum 5 ani printr-un mare noroc, ”Strugurii s-au copt în lipsa ei” nici nu mi-o mai aminteam. Sau cred că m-am detașat eu de ea prea tare că nici nu simt că-mi mai aparține. Nu mai sunt valabile nici mulțumirile de la sfîrșitul cărții, nici dedicația de la început, în termeni contractuali nici eu nu mai aparțin editurii care a publicat-o, și nici măcar persoanele după care s-au modelat personajele nu mai reprezintă mare lucru pentru mine. Ca să nu mai spun că nici povestea de amor de-acolo nu mai e de actualitate, ca-n orice basm modern, personajele se iubesc pînă, efectiv, nu mai pot și se dau dracu. Cred că e de înțeles de ce nici n-o mai simt a mea, darămite să mai regăsesc umbra unor trăiri, care de altfel s-ar fi pierdut, dacă n-ar fi rămas între copertele astea verzi, după o fotografie a unui fost iubit. Vezi, nici măcar ăsta nu mai e de actualitate. De actualitate probabil a rămas faptul că el se iubește în continuare cu fata de pe copertă. Sau cu alta, de pe altă copertă.

Mă întreba cineva, o doamnă minionă și tare simpatică, redactor la KaraDeniz, cînd m-am apucat de scris. Cred că nu are importanță cînd, cît mai degrabă de ce. Ca să nu uit ceea ce simt în legătură cu viața mea și oamenii din ea. Că uitasem, dar a rămas romanul ăsta în picioare, ca să mă bîntuie uneori, mai ales atunci cînd vorbește cineva atît de frumos precum a făcut-o Cristian Teodorescu. Atît de frumos că m-a întristat.

Oricum ar fi, de-acum cred că pot să-l numesc pură ficțiune.

7 responses to “Strugurii au putrezit în prezența noastră

    • Stiam eu, ma mere, că trebuie să existe un motiv pentru care nu-mi plac stafidele în prăjiturele. Le tot culeg cu mîna și stric bunătate de cocă. Te pup, fidela mea…

      Like

  1. Chiar in aceste zile recitesc cartea cu pricina (daca se poate numi recitit o lectura abandonata dupa cateva pagini). Am cumparat-o de la targul de carte de la Romexpo de prin 2008 si are abtibild cu “exemplar semnat de autor”. Acum lectura merge mai bine decat atunci, mai ales de cand in vara asta am mers destul de mult cu bicla prin Medgidia – fapt pentru care localizez mult mai bine actiunea din carte.

    Like

  2. Pe la sfarsitul lunii august o sa vin in Medgidia cateva zile desi i-am promis solemn mamei ca nu vin pentru ca a dat-o pe Miti ( pisica mea) la tigani. Ea zice ca au furat-o dar cred ca nu imi spune tot adevarul:)))) O sa ma imbrac cat mai deochiat ca sa le oftic pe babele care tin mortis sa ma vada cu burga ca deh m-am maritat la Istambul..apoi o sa dau binete la cativa vecini care or sa fie curiosi cate neveste are barbata-miu🙂 Se pare ca orasul nu s-a schimbat deloc este exact asa cum l-am lasat..parca timpul a stat in loc la Medgidia…Oricum iti multumesc ca m-ai facut sa zambesc:))

    Like