Ultima zi de vară, primele 7 zile de toamnă

gyuriDouă evenimente importante s-au petrecut în această săptămînă. Unul la sfîrșit de august, pe 31, cînd a fost comemorarea de doi ani a lui Gyuri Pascu (ar fi trebuit să împlinească 57 de ani – poate i-a împlinit undeva, în alt spațiu), iar celălalt vineri seara, pe 7 septembrie, cînd am ținut o lectură publică la librăria Dorian Gray din Constanța, unde le-am citit copiilor ”Cel mai frumos dar” (povestea cu Iustin și Eliza).

Am ajuns la ziua lui Gyuri și mi-am adus aminte cum a fost cînd l-am văzut prima dată. De fapt, nu am uitat niciodată. Mă gîndeam că dacă ar fi fost să vorbesc despre el, aș fi spus ceva ce m-a impresionat enorm, dar lui nu am apucat să-i spun. Poate mă gîndeam că mai e timp. De-a lungul timpului ne-am văzut tot cu treburi, tîrguri de carte sau interviuri. București, Iași, Medgidia, Constanța.

În 2007 am lansat ”Strugurii s-au copt în lipsa ei” la București, iar cam la o lună după asta, Gyuri a avut un concert în Constanța. A cîntat ce a cîntat, iar la sfîrșit a zis: ”Aveți o scriitoare din Constanța”. Mi-a rostit numele și apoi a strigat: ”Citiți-i cartea!” Nu ne văzusem decît o singură dată, dar sunt sigură că nu-mi ținuse minte figura, pentru că tot așa, venise de la un concert și s-a retras repede să se odihnească. Deci, nu mă cunoștea. Dar îmi citise cartea. Nu știa nici că nimeni nu știe de mine în Constanța. Trecuseră oricum vreo 10-11 ani de cînd nu mai scriam în presa de-acolo, iar cum trăim niște vremuri în care totul se uită de pe o zi pe alta, chiar erau slabe șanse să-mi rețină cineva numele. Nu știa că am blog, nu citea FHM. Era împotriva blogurilor. Știu că nu și-a făcut calcule sau ceva, așa a simțit să facă, să spună, să strige. Așa era Gyuri. Un om care făcea gesturi mari, din inimă, gesturi largi, necalculate. Iar eu eram într-o perioadă în care enervam multă lume cu scrisul meu. Poate dacă era concertul la București, s-or fi găsit vreo 2-3 fani de-ai curtezanei, dar așa, în Constanța, un oraș în care mulți au o psihologie de turist, numele meu a sunat în gol.

Și totuși, în mulțimea aceea, era un singur om care mă cunoștea din scris și care știa unde să mă găsească. Ne citeam și ne comentam prietenește. El a auzit și mi-a povestit asta. Laufer Bari. Nu știu ce mai face și pe unde mai este, dar îi voi fi mereu recunoscătoare pentru că mi-a povestit, și nu pentru că aveam eu nevoie de o confirmare, nu despre asta e vorba. Pe atunci, aveam acea aroganță a tinereții și destulă încredere în mine să nu ascult de cei care voiau, chipurile, să mă modeleze că așa știau ei mai bine, fără să fi făcut cu adevărat ”un bine” în viața lor.

M-am mirat enorm atunci, pentru că nimeni nu mai face astfel de gesturi de bucurie necondiționată. Nimeni nu se trezește din senin să laude pe cineva, decît dacă are ceva aiurea de comentat după aceea. Nimeni nu face astfel de lucruri. Ori mie, în acea perioadă, mi se dăduse atît de mult peste nas că nu sunt, că nu fac, că nu dreg, că ar trebui să fiu altfel, să scriu altfel, să tac, să mă potolesc, că atunci cînd a apărut un mare artist pe scenă și mi-a rostit numele, fără ca măcar eu să-l aud, acest gest a schimbat ceva în mine. Abia acum îmi dau seama ce.

Iar eu nu am apucat să-i spun asta. Că știu ce-a făcut pentru mine. Probabil mi-ar spune: ”dar nu am făcut mare lucru.”

Povestesc asta aici pentru alții care pot schimba vieți urmîndu-i exemplul.

”E magic să faci bine”, spunea un vers din cîntecele lui. El cînta ceea ce gîndea, ceea ce credea, ceea ce chiar făptuia.

un manunchi de carti scrise de gyuri in ultimii opt aniDe aceea, cînd au apărut în presă denigrările și manipulările după moartea lui am fost furioasă. Am tăcut pentru că nici nu știam ce ar trebui să fac, cu cine să mă bat și în fața cui să-i iau apărarea. Am tăcut și m-am îndepărtat mai mult de presă. Dar, în fine, asta e altă poveste cu nemernici care se sting fără să lase în urmă nicio magie. Un vraf de ziare pline de praf și atît sau niște pixeli care dispar. Oameni care nu se pot bucura de viață decît dacă fac rău altora, decît dacă denigrează și manipulează.

”E magic să faci bine” – oameni la care astfel de versuri nu ajung, nu-i ating în nici un fel, oameni care cred că a face rău e marea șmecherie.

Mi-e milă de ei, dar nu prea tare.

Iar în a șaptea zi din toamnă am citit ”Cel mai frumos dar”. Un dar pe care mi l-a făcut Universul și pe care-l dau mai departe, ajutată fiind de alții. Sunt o norocoasă că avem ce, nu-i așa? Nu insist cu acest eveniment, căci prietenii mei și chiar eu am avut grijă să distribuim materialele.

Și mai e ceva. Cînd am văzut cărțile lui Gyuri scoase de editura Cartea Daath de-a lungul timpului, aliniate acum pe măsuță, una cîte una, cu coperțile acelea atît de grăitoare, cu ilustrațiile acelea atît de bine alese, am văzut un mesaj foarte frumos pe care acest mare artist, atît de greșit înțeles de mulți, l-a lăsat în urma lui.

Eu l-am primit și voi avea grijă să nu-l risipesc.

Dacă vedeți și voi un mesaj aici, e foarte bine. Dacă nu, mergeți și citiți-l pe Gyuri în toate cărțile în care și-a lăsat spiritul, de la cele de poeme, la cele pentru copii, ascultați-i muzica, memorați-i versurile. V-am lăsat un link aici direct către toată munca lui de o viață. Măcar atît puteți face pentru el, dacă într-adevăr l-ați admirat.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.