Furtună în cana cu ceai…

Trebuie să știți că o bună parte din medgidioți nu pot trăi liniștiți dacă nu-și exprimă părerile tembele. Niște replici de-alea de te lasă mască, de genul ”ceaiurile din plante medicinale sînt nocive”, se înțelege că alea la plic, au contraire, luxul suprem. Zici că vorbim despre specii de ciuperci, nu despre sănătate curată. Mă rog, unii au nevoie de spălături totale de creier. mai bine să nu gîndești deloc, decît să-ți amintești botanica. Refresh and rewind. Asta mă seacă pe mine cel mai mult la unii românași, că după ce că nu sînt în stare să facă un gest de bunăvoință, deodată îi rîcîîie ceva pizme, ceva frustrări și se trezesc vorbind așa de-amboulea, fără să-i întrebe nimeni nimic, dar nu să te învețe ceva ca lumea, că nu știu, și ce dracu, nici pretenții n-ai, ci tot să-ți trîntească o tîmpenie de-asta medgidioată.

din pricina mea acum miroase în Biblioteca Municipală a soc, tei, mentă, cimbrișor, brad uscat și alte cele. mă rog, nu din pricina mea, ci a lui M., care le-a cules de prin Munții Retezat, lăsat la uscat și trimis apoi cu poșta tocmai în Medgidia, ba mi-a dat și ideea cu ceaiurile în clubul de lectură. oricum, am desfăcut cutiile eu și cele două bibliotecare (două femei numai suflet), minunîndu-ne de treaba asta și inspirînd cu nesaț izul de munte păstrat în petalele uscate. am uitat-o pe cucoana cu plicurile de mai înainte, n-are decît să bea ea ceai contrafăcut cu gust de pișoarcă.

***

”și de ce nu te-ai trezit mai devreme cu clubul ăsta de carte?” se rățoiește una la mine, de parcă aș fi de vină că doarme ea în papuci și nu poate ține ritmul cu mine (o problemă într-adevăr pentru mulți alții din viața mea, numai cînd mă gîndesc la toate pretextele care mi s-au dat că nu pot începe ceva, dar că vor, desigur). ”hai că nu te pup că-s transpirată”. aha… io oricum am o mutră care ține oamenii la distanță, nush de ce cred unii că vreau să-i pup așa tam-nesam, mai ales cînd sînt și transpirați. dom`le, ce complicat e în mintea unora. mai sînt, desigur, și medgidieni de treabă, care încearcă să-și facă treaba indiferent de cît au chef să se bage alții în treburile lor, deja căliți cu treaba asta. ar fi de preferat să-i aduc pe ei în discuție, mai ales în vremurile astea cînd e atîta derută, că nu mai știi dacă ceea ce faci faci pentru că ai crezut cîndva că lumea se poate schimba și fără să obții favoruri sau reclamă de ”cel mai bun din oraș” sau ”cel mai tare din parcare”, ci pentru că așa crezi, așa îți vine, așa e datul tău, construcția etc etc etc… și uneori, asta e, termenii se confundă… sau vorba lui Ș. ”aici, dacă faci ceva benevol, imediat apare întrebarea: da ce te-a apucat?” haha, nush, bre, zbang primele semne de dezamăgire…

hai că mă uit la Colombo… că de mutra lu bărbat de Mădălină Manole mi-e silă, așa bovină mai rar… rar, rar, dar e peste tot… suferă și ăsta în draci, să-l exorcizeze vreo babă, vreo moașă, vreo reikistă, vreo ghiocară, ceva… cineva… să-l elibereze…

PS: mmm… ceaiurile sînt un delir…. trăiască Munții Retezat!

Etiquetas de Technorati: ceai și lectură…