Ham ham… hm hm…

pot să răspund și să ai impresia că o fac la mișto: ”pentru că toți divorțau sau se gîndeau în fiecare zi la asta, adică să divorțeze și nici asta nu aveau curaj” și noi am zis, fraierii dreacu, nu-s capabili de nimic. așa că ne vom lua fără nunți, bășini și brambureli, rochii albe, papioane, nași, ce-i aia? va fi ceva din mers, ca și cum ne-am opri într-o gară să cumpărăm apă plată, sau un sandviș făcut și ăla la repezeală, îndesat cu varză fleșcăită și doi cartofi congelați și aruncați la marele sictir în ceaunul cu ulei, o bagatelă, ceva de care să nu iei seama, că tot veni vorba aseară…

veni vorba, în sfîrșit, după atîta fărîmat nonsensuri, cif, cillit, gaze, taxe, gunoaie, fier vechi, lemne, flashuri cu proștii care scriu prostii, găsind în asta un sens, o reprezentare, sau poate așa își pipăie ei sufletul, cu cîlții din cap, apoi număratul zilelor pînă la salariu, vine, nu vine, asta e întrebarea de baraj, rîndul, coada la salariu, la bonuri de masă, ochiul camerei de filmat pe tine, nici să agați o proastă pe net nu mai poți, căreia să-i ridici fustele măcar imaginar, prin al cărei păr să-ți treci degetele, cif cillit sau ajax, sau milli vanili, tot aia e, asta e grămada de care nu vreau să știu, care nu există, deși e majoritară, și se tot întinde ca o plagă și tu taci, că vezi, dar dai din umeri, că de-aia ai umeri, să-i ridici cumva, un gest aproape frînt, dus pînă la jumătate, rămîi așa, mirat pînă peste sprîncene. și-apoi iar, numeri zilele în ordine descrescătoare ca să nu rămîi dator societății care te-a expulzat din start, ca și cum chiar ai avea un infinit plus unu de zile la care să tot renunți fără milă. nu-ți mai rămîne decît să-i aduci temenele (societății/sistemului/ sau lui Big Brother) și să te răzbuni pe cel de lîngă tine, la fel de derutat ca și tine. inconștientule…

te recunoști? poate… și chiar dacă, tu nu exiști pentru mine.

deși astea sînt lucruri care se fac din mers, unii le gîndesc pînă la ultima petală din buchetul unei mirese care se trezește peste ani nefericită, dar amintindu-și totuși ce frumoasă i-a fost nunta și ce bine că i-a mulțumit pe toți, și toți au venit, și toți i-au zis, vai ce frumoasă ești, de unde ți-ai luat rochia, de la paris, pentru că merit, chiar dacă acum au uitat-o și nici măcar n-au avut intenția s-o felicite din toată inima, ce rost are, nu trebuia să-i vină și ei rîndul? era normal asta… aliniereaaaa… marsh forțat pentru împlinirea tuturor viselor de ciutancă rămasă fără păpuși.

ce scrii acolo? dracu mai știe… încerc să reinventez vremurile anonimatului cînd ei credeau că sînt furioasă și dau pe dinafară de răutate, iar eu mă prăpădeam de rîs pe sub birou, că uneori cădeam și de pe scaun, pe unde apucam, pe covorul orange sau pe linoleumul verde.

emodog uite ceva funny. un bou, agent imobiliar de meserie, cu freză de lăbuș spre emo sau emo spre lăbuș dă o masă mare să sărbătorească el ceva, o zi de naștere, făcea shauuu 32 de ani, un căcat desigur, dar după cum se spărgea în figuri, zici că doborîse 32 de muște cu pliciul lu bunică-sa. și erau la petrecerea lui alți loseri care nu numai că n-aveau nici o treabă cu el, ba chiar se vedea pe mutrele lui că-l detestau, și stimabililor, ce credeți că primește în dar de la iubițica lui, cuconița blondă din partea dreaptă de masă cum stătea el în capul mesei? un tort? o mașină? o călătorie romantică? niet niet niet! primește dreptul de a împărți o janghină de cîine, o javră de 50 cm – una de-aia pe care vă puteți oftica 50 de ani, că trăiește mai bine decît voi în sensul că nu știu cîți din țara lu Băsescu își permit presopuncturi și acupuncturi ca să nu fie stresați, dar cățeaua asta nemernică avea parte de ele lunar, chiar dacă nu muncea, nu spăla vase, nu era nici măcar stresată de pensie, na, muriți de ciudă. deci nimic nu făcea, dar nimic altceva decît să poarte fundițe la cur, ce viață, ce viață de cîine, niciodată să nu mai folosiți expresia asta cu sens negativ, amărîților. era cîine de hollywood, nu cîine de circ, ca Mihail. în fine… Emo-lăbuș sare în sus de bucurie, spre nedumerirea mesenilor, oh, my God, I can believe it, săriți, aduceți o targă, moare agentu imobilelor de bucurie, mai să facă infarct, îi sar venele de la tîmplă c-a primit în dar dreptul de a împărți o cățea și aia cît un dop. nimeni nu se mișcă de la masă, ba chiar văd pe mutrele unora dorința arzătoare de a vomita peste asemenea dovezi tulburătoare de dragoste… ce nuntă, ce inele de diamante, ce lăutari… hai să-mpărțim un cîine… bietul cîine, la ce viață de circ e supus, că nici nu se mai înțelege în vremurile astea cine e om și ce e ăla pom, mai ales cînd se pișă toți cîinii pe unde apucă…

dacă ai rîs, chiar ești cretin…

Advertisements

4 responses to “Ham ham… hm hm…