Quotes (II)

yourcemanos (mîinile Margueritei Yourcenar – o iubesc pe femeia aceasta din 2003 – de cînd am descoperit-o – o dragoste care se tot adîncește)

 

”În privința temperamentelor subtile și delicat alcătuite, lucrurile stau întotdeauna așa. Pasiunile lor puternice ori strivesc, ori se înclină. Fie îl ucid pe om, fie mor ele însele. tristețile superficiale și iubirile superficiale merg mai departe.” (Oscar Wilde – ”Potretul lui Dorian Grey”)

”Parazite sînt și înclinarea spre renunțare, dorința de a se supune, aspirația de a primi ordine, mîndria de a da ascultare. Principii de slăbiciune, de inacțiune. Frică de libertate. (…) Această lume este lipsită de importanță și numai cine recunoaște acest lucru își cucerește libertatea” (Roger Martin du Gard)

”Totdeauna ești liber pe spinarea cuiva” (Albert Camus)

”Gazetăria nu te va duce la nimic de durată și studii îndelungi. Ia seama! este o prăpastie care a înghițit cele mai puternice organisme. Cunosc oameni de geniu deveniți animale de povară…” (Gustave Flaubert – Corespondența)

yourcenar2

 

”Mulți se justifică mai mult decît se povestesc” (Marguerite Yourcenar – ”Cu ochii deschiși”)

”Sentimentul libertății celuilalt, al demnității lui, acceptarea fără iluzii, dar și fără cea mai mică ostilitate sau cel mai mic dispreț a unei ființe, așa cum este ea” (Marguerite Yourcenar – ”Cu ochii deschiși”).

”Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia nu va mai fi la aceeași intensitate. (…) Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umană, mai devreme sau mai tîrziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. (…) Cu timpul vei învăța că încercînd să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormînt, nu mai are nici un sens. Dar, din păcate, se învață doar cu timpul…" – Jorge Luis Borges – "După un anumit timp")

Advertisements

Medgidia, Day 1

Zic Day 1 din a nu știu cîta revenire de fapt, asta pentru că nu știu cîte zile voi/vom sta aici. La mine nu e niciodată nimic bătut în cuie, e mai sănătos așa. Ne-am acordat o perioadă nedeterminată, exact ca în contractele acelea în care, atunci cînd ți se punea pata, ziceai: ”hai să ne despărțim prieteni” cu sensul clar însă ”hai să ne despărțim cît încă mai putem rămîne prieteni”.

și după un an și jumătate cînd privirile străinilor nu mi-au spus nimic și n-am simțit nevoia să interacționez cu ele decît la nivel de buenos diaz y hasta luego, mă bucur de sentimentul acesta al revenirii pe străzile cunoscute (să vedem pt cît timp), unde din 10 în 10 pași te salută cîte un vecin, amic, foste colege de cancelarie, foste eleve (căsătorite înaintea mea și deja cu copii), ba chiar și o fostă colegă de liceu (Cristina, pe care n-o mai văzusem din 1995, una dintre matematicienele clasei), iar acum ieșise din spital, după ce născuse al treilea copil (ce curaj pe vremurile acestea!), foste bibliotecare (ieșite acum la pensie, da, pensia aceea micșorată), verișoare cu care te ciocnești la colț de stradă – hei, ce faci? uite, am ieșit să-mi iau mîncare de pisici, mi se spune, ca și cum abia ne-am despărțit alaltăieri, sau ca și cum aș cunoaște pisica aceea galbenă…

liniște și pace în rest. am reușit să evit capitala deocamdată. mă preocupă mai mult grădina paraginită de ploi și camera mea care trebuie renovată. va trebui să aleg între a-mi publica ”Al treilea călător” și această renovare. am impresia că viața a curs cu maldărul ei de fleacuri și că, de fapt, eu am fost cea care n-a trăit, ci doar a privit, fără să mai vrea să se implice. și pe de altă parte e incredibil cît de bine s-au conservat oamenii de-aici, de zici că nu există timp. doar copaci cu crengile pînă-n pămînt, în care intră din plin freza popîndăului.