O bilă mare și albă

Editura Cartea Copiilor a trimis Bibliotecii din Medgidia un colet de cărți, ca urmare a articolelor scrise pe acest blog în legătură cu Clubul de Carte pentru copii. Nu m-am așteptat la asta, dar gestul în sine, fără să fie cerut, mi-a invadat sufletul de bucurie. Iată că mai există și astfel de edituri, care fac din proprie inițiativă ceva pentru copiii noștri. Nu că n-ar face publicînd cărțile anumitor autori, dar iau în calcul experiențele mele dezastruoase cu editurile, plus criza, refrenul fără sfîrșit, societatea asta mercantilă în care ne bălăcărim cu toții, uitînd prea des ce e important, meschinăriile literare despre care puțini au curaj să scrie, preocupați cu pupatul în dos and so on… de-aia am dat un shut down lumii literare cu toate ifosele și filfizonii ei.

 

Alte cuvinte sînt de prisos. Mulțumiri, deci, acestei edituri în care lucrează oameni, nu vînzători de titluri din alea, să fie la număr. O să fac mîine poze și le pun aici. Pentru posteritate.

Later edit foto:

Medgidia, ziua nu mai știu. Bookclub for kids closed.

Încheiat club pe vara asta cu o lectură în parc Medgidia, unde timp de o oră ne-am trântit cu toții în iarbă și am citit, spre uimirea tuturor oamenilor care au trecut pe-acolo. Uimire nu pentru că erau niște copii pe-acolo, ci pentru că erau niște copii care citeau. Și nu se făceau că citeau, ci chiar erau concentrați asupra lecturilor, făcînd abstracție de ce se întîmpla în jur. Bine, nu se întîmpla prea mare lucru, pe la orele 11.30 prin parc Medgidia trec doar cîțiva pensionari.

Iată niște poze:

2 

mai întîi am făcut un cerc și fiecare copil și-a scos cartea preferată din rucsac, așa cum convenisem că vom face cu o ședință de lucru înainte. apoi le-am zis că au voie să stea pe iarbă, pentru că la orele acelea băncile erau așezate strategic în plin soare, iar eu oricum voiam să-i am pe toți sub ochi. 15 puști citind și încă de bunăvoie, cam rară o astfel de treabă, nu? numai pt această ultimă zi și a meritat întreg efortul meu. îmi făceam griji că vor trage chiului la citit, în sensul că doar se vor face că citesc. dar nu… a fost o plăcere să-i observ ca un martor tăcut, ascuns după frunze și copaci, printre gîze și ierburi.

4   Sorina, Mădălina (ascunsă sub cartea cu Apolodor, care-i folosea și ca apărătoare de soare) și George, campion la schimbat poziții pînă și-a găsit-o pe cea mai bună.
  george culcat pe iarba        

Admit că înainte de a mă apuca de această nebunie frumoasă (o numesc eu așa fiindcă chiar n-am știut ce sorți de izbîndă voi avea, în condițiile în care toată lumea țipa ca din gura de șarpe că puștii nu mai citesc.) Așea e, nu mai citesc ca înainte, date fiind însă condițiile/influențele de acum (tv, internet, emisiuni cretine și desene animate horror/thriller) și după o lună și jumătate de întîlniri care nici nu știu cînd s-au încheiat, concluziile/recomandările mele pentru părinți sînt următoarele:

1. faceți din actul lecturii o sărbătoare sau cel puțin pregătiți cititul unui basm (încă de cînd copilul dvs are 2-3 ani) ca și cum ar fi un moment special (chiar este!)

 DSC01714 Melisa are mai multe păpuși decît cărți, dar după ce i-am povestit că atunci cînd eram mici, eu și mama ei, ne întindeam păturile în grădină și făceam întrecere care termină mai repede de citit cartea, lectura în aer liber nu i s-a mai părut ceva anormal (din moment ce și mama ei făcea asta cînd era de vîrsta ei, nu?)

2. nu pedepsiți copiii trimițîndu-i la citit, vor crește crezînd că e ceva rău, o vor lua ca pe o pedeapsă pentru toată viața.

lavinia   Lavinia iubește cărțile cu povești pentru că mama ei i-a insuflat dragostea asta, de fiecare dată cînd i-a vorbit despre ele, de fiecare dată cînd a adus-o de mînă de la bibliotecă și i-a vegheat lecturile, a reușit s-o atragă în lumea lecturii cu vorba blîndă, domoală, și-a sedus fata, a vrăjit-o efectiv că numai deschizînd copertele unei cărți poate avea acces la lumi neștiute cu zeci, sute de personaje fantastice. Vineri e ziua ei de naștere, împlinește 9 ani. Am sărbătorit-o azi în parc, i-am cîntat la mulți ani și Lavinia s-a ales în urma acestui club cu cîțiva prieteni buni.

3. cititul înseamnă socializare la un alt nivel. sigur că prichindeii voștri se joacă acum cu cine se nimerește prin preajmă sau prin grădinița cu tobogane, dar în foarte scurt timp vor deveni selectivi și cruzi și vor tăia în carne vie, îi vor pune la colț (sau vor fi puși la colțul de rușine) pe cei care nu-l cunosc măcar pe Creangă. cititul nu te face mai pămpălău, dimpotrivă! îți deschide capul, imaginația, ai acces mai lejer la un vocabular diferit de cel al colegului de bancă sau de cartier care-și petrece timpul cu taxu-care înjură și scoate flăcări pe nas.

doi frati frumosi Sevil e fata și Sedan e băiețelul. Sevil fiind mai mare îi citește frățiorului ei mereu povești. O obosește cu întrebările după aceea, dar sora lui are răbdare. Nu știu dacă din pricina asta Sedan e așa de dezghețat și vorbăreț, dar în momentul în care am dat comanda ”hai să citim!”, acest copil a fost primul care a tăcut respectînd actul lecturii celorlalți, iar el și-a luat creioanele colorate și a început să deseneze de-ale lui. El știe deja că atunci cînd alții citesc în gînd, ceilalți trebuie să tacă. Un foarte frumos bun simț. Fata asta cu ochii mari și inteligenți și mii de pistrui pe mutriță l-a învățat asta.

Mădălina, Anamaria și Dani. DSC01730

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Raluca, new entry.

DSC01720

 

Și mai pun si alte poze. Că vorbesc în locul a o mie de cuvinte.

Din nou Dani, la umbra fetelor în floare… 

DSC01721

Iulia, între cei doi frați, citind ”Căpșunile”

DSC01703

5Trei vajnici ostași doborîți pe iarbă (sus)

DSC01704

În parcurile verzi, am vrea să fim noi, majoritatea…

DSC01711

Pinky și Daniela…

DSC01724

Din nou Vrăjitorul din Oz, dacă nu știați…

DSC01748

Trei pe o bancă…

DSC01755

4. mai zicem de un sfat. combinați lectura cu filmul, merge de minune încă de la vîrstele astea. vinerea trecută am văzut cu cei mari ”The Clash of the Titans” și deși le-am tot făcut capul calendar cu de ce e bine să citească Legendele Olimpului de-a fir a coadă și din scoarță în scoarță, abia după ce-au văzut filmul, au început să caute cartea pe rafturile bibliotecii. cîteodată filmul este un fel de ”cîrlig” pentru carte…

 DSC01757

Pauza de prînz.

DSC01848

Și pe Iulia o știți, e sora lui George.

iulia superba

Și un zîmbet de o mie și una de povești.

panteruta

 

Ne vedem la anul! Mi-au promis că de data asta îmi vor spune ei povești. Ce bine, am la ce să mă întorc în România : )

Mii de mulțumiri doamnelor bibliotecare care ne-au găzduit și părinților care au crezut în acest proiect. Rămîn la părerea că cei mai frumoși copii din lume sînt cei care citesc.

 

Tunelul – Ernesto Sabato

Rezumat: un pictor omoară o tipă, singura care i-a înțeles un căcat de tablou. Ea, iubitoarea de culori aruncate pe pînză de mîna altuia, venea și privea hipnotizată o pictură care reprezenta o fereastră în gol (neantul în care o va arunca artistul ăla răsucindu-i mațele cu un cuțit, plm). Cartea este măcinarea unei obsesii la persoana I, paroxismu naibii… suferă ăla, nu știm de ce, pariu că nici el, și asta e cartea de căpătîi a lu Ernesto Sabato. și mai sînt unii care spun: ”săracu, ce-a mai suferit, ce bine c-a omorît-o pe amărîta aia”, na, să mai fii fanul cuiva. 

șoyle boyle. hodoronc tronc.

Apropos_To_Magritte_by_darastean interesant punctul de vedere a lu` Nicu Dărăstean din caietul de lectură atașat cărții. în imagine este chiar un tablou pictat de N.D. (Apropos to Margritte), pe care-l și explică astfel: ”Este vorba de căutarea intangibilului, nesatisfacția privind ceea ce viața îți oferă pe tavă. Mitul fructului interzis. Deși bărbatul din imagine are la îndemînă două pere, el visează la altceva. Visează la un spate gol de femeie (…) Mă întreb acum dacă poți iubi o viață întreagă doar spatele gol al unei femei, fără să-i vezi niciodată fața. Cred că da!”.

Și pe mine m-a urmărit o dată unu juma de București că avea un fetiș cu încălțămintea mea, voia să-mi pupe pantofu, fix pe vîrfu tocului cui… iar eu mă imaginam descălțîndu-mă în mijlocul străzii și înfingîndu-i ăluia un cui în cap să se potolească. În loc de asta alergam disperată pe străzi, ziua în arșița mare, să fentez un idiot. Și încă pe tocuri. Îngrozitor! Cum poți să scapi de un nebun într-un oraș în care nimeni nu dă doi bani pe tine? Păi să treacă un bărbat prin așa ceva și pe urmă să iubească obsedatele de ei (n-are legătură cu ce scrie Nicu, e doar o completare). ”Tunelul” lu Sabato mi-a amintit de idiot, uitat se pare printr-o arhivă a memoriei. Îl chema Victor, era croitor și vindea produse avon sau oriflame, toate îngrămădite într-o sacoșă de rafie. Încercase să mă agațe cu o broșură, pretext să ajungă la pantofi. Ce porcărie!

Așa și cu pictoru ăsta. Nu era, domne, iubit, drept pentru care, mama ei de viață, hai să curme definitiv obiectul obsesiei lui. Aleargă după viitoarea lui victimă pe stradă, o sperie pe aia de moarte, aberează că nu mai poate să trăiască fără ea și la final o taie ca pe o scroafă.

Singura frază care merită reținută și poate și cheia mesajului cărții (cel puțin asta am văzut eu): ”… pentru mine memoria este un fel de făclie înspăimîntătoare străluminînd un sordid muzeu al rușinii.” Apare chiar în prima pagină și mi-l face antipatic încă de la început. Asta e filosofia de viață a unui artist, mai bine zis, un dezechilibrat social? Și din muzeul ăsta al rușinii ce poate da acest personaj lumii? Alte personaje schingiuite de demonii lui, rahaturi pentru frustrați și obsedați care aleargă cu cosmetice în sacoși de rafie ca să pupe pantofi/omoare cu zile gagici? Nasol.

Să fii artist înseamnă, mai ales, să fii om pînă la ultima cărămidă a tunelurilor tale, indiferent de presiunile interioare. Dacă ai sechele, neîmpliniri sau frustrări, nu arta ți le va rezolva, mai ales dacă nu deții instrumentele sublimării acestor presiuni. Pînă nu te eliberezi de ele, ești doar un amator, un limbric, un harababurgiu printre ceilalți harababurgii.

Long live into your tunnel! 

Și două mere, două pere, hai papa, la revedere!

Etiquetas de Technorati: ,,

Sex and the Old Ladies Becoming Stupid

Se iau patru babe, care au fost ”hot” cîndva, hot că aveau bani ca să se îmbrace de la Donna Karan și Cristian Dior, plus pantofi Manolo (după care mor acum toate tinerele hot din liceu, alea care sînt primele la toate – mai puțin la învățătură), plus o armată de make-up artiști, creatori de modă etc etc. și se face un nou film plin de clișee și lipsit total de umor. Luate la rece, despuiate de zidurile machiajului și îmbrăcate de la H&M (de unde și-a cumpărat haine și ultima grasă din viața mea), cele patru grații îmbătrînite Miranda, Charlotte, Carrie și Samantha din filmul pentru puicuțe Sex and the City II, devin penibile cu aerele lor de femei de succes, măritate cu succes, călătoare de succes, îmbrăcate și încălțate cu succes, fidele cu succes (minus Samantha că nah, de la aia nu trebuie, nu e bine și n-are rost să avem pretenții). De la atîta succes mai că ți se face greață… aproape că trebuie să stai cu anti-vomitivele pe lîngă tine ca să reziști pînă la sfîrșit… și probabil că dacă acțiunea nu se desfășura prin Abu Dhabi (că tot vrei să înțelegi și aici cum stă treaba cu cultura arabă, dar degeaba – și nici măcar în Abu Dhabi nu filmau puicuțele noastre oropsite de succes, ci în Marocco, ete fleoșc, ce e una, ce alta, tot aia pentru echipa de filmare), chiar și așa, deci, nici anti-vomitivele nu ar fi folosit. așa că stai și te uiți la psihopatele astea care în afară de rochii, pantofi și bluze cu epoleți și replici răsuflate despre sex, altceva nu mai știu.

old sarah dacă vă așteptați să-i fi intrat mințile în cap lui Carrie după ce s-a măritat, mare greșeală faceți, are aceleași bășini cu libertatea, spațiul, intimitatea, vai, să nu se plictisească Big de ea și să mai lase naibii telecomanda că uite ce frumoasă e ea, deși e interesant stratul de machiaj aplicat peste riduri și fața lungă pînă la buric (cea mai aranjată iapă din cîte mi-a fost dat să văd vreodată) și oricine își poate lesne imagina ce eforturi a făcut echipa de filmare de la luminiști la cameramani să prindă unghiul bun de filmare, în timp ce doamna cu fondul de ten cred că a fost personajul din umbră cel mai important. valabil asta și în cazul celorlalte trei. ei na… asta e situația… SATC, partea II, a stricat tot farmecul celorlalte serii și episoade văzute pînă acum. asta e, Sarah dear, îmbătrînim și-ar trebui să ne împăcăm cu ideea… 

wtf? dacă pe la vreo 30 și ceva de ani, mai poți cocheta cu ideea că încă ești puștoaică în zilele tale bune, după 45 mai dă-o dracu… îngrașă-te, ai grijă la dioptrii, întoarce-ți casa după soare și călătorește cu familia într-o rulotă, dacă vrei aventuri de neuitat! gata, fetelor, v-ajunge, mergeți și culcați-vă, terminați odată cu sexu și miaunismele și extazul la fiecare candelabru arăbesc sau la orice pulete că s-a stricat șmecheria. avem pretenții că pînă la vîrsta asta ați aflat cum stă treaba și că v-ați calmat, e timpul să vă apucați de acte de caritate sau să o luați razna de tot. un divorț nasol, o dramă uriașă, un bărbat cu afacerea în faliment, ieșit la tarabe cu zdrențele voastre să-l salvați de mizerie, să-i fiți alături în nenorocire, ceva, orice, numai să nu vă mai văd așa de plictisitoare… 

pe scurt, subiectul a fost acesta: 4 dame trecute de 40, una chiar de 50, fac eforturi disperate de a rămîne tinere și a încape în haine nepotrivite, replici tembele și fonduri de ten. yeah yeah, it`a just a movie…  

Etiquetas de Technorati: ,

Vizionare de filme cu puștii din Medgidia

Am ajuns la a patra întîlnire cu cei mici. Ce mă bucură este că numărul lor crește de la întîlnire la întîlnire, se împrietenesc, socializează, au început să se invite pe la zilele de naștere și unii dintre ei așteaptă cu nerăbdare orele de lectură. Săptămîna trecută i-am suit pe scena unde fac repetiții cei de la dansuri populare sau moderne și ne-am jucat de-a personajele. În timp ce le citeam îi puneam să imite cum doreau ei ceea ce ascultau. astfel, s-au făcut că dorm, unii în exces de zel au sforăit, țopăit, ascuns după cortinele grele, aplaudat cu frenezie etc., o mare distracție.

Ieri am vizionat Shrek cu gurile căscate.

P8111429 ce mă surprinde este că vin pe caniculă cu ceșcuțele de ceai în poșetă (fetițele, că băieții se mulțumesc și cu pahare de plastic – unică folosință, chestie tipic masculină).

singura neplăcere a fost cu marea cofetărie Ana din oraș care s-a lăudat cu sponsorizarea de delicatesuri, le trimite cu țîrîita și cu de-a zgîrcitelea, cu programări și telefoane în prealabil, așa că am renunțat la o astfel de sponsorizare, care, de fapt, nici nu e sponsorizare, ci un barter în toată regula. generozitatea e în criză și ea? ieri a trebuit să le spun copiilor să mănînce doar o mini-ecleră cît un degetar și aia, ca să rămînă tuturor, o treabă care m-a scos din sărite. mai mult i-a amăgit pe copii, ia deci să mă scutească și să dea bani pe publicitate, că eu n-am chef să număr dumicaturile nimănui, mai ales ale copiilor. nu stau să explic nimănui cît de scîrbos mi se pare asta.

așa că out of the program.

P8111443 Sedan și Serhan, doi veri primari. Pe Sedan îl știm de data trecută, Serhan a fost a dus de văru-său, pentru că știa că-i plac poveștile.

mai multe poze aici, pentru cei care vor să vadă niște puști extraordinari, cu sclipiri de inteligență și cu o inocență tulburătoare. din nefericire, s-au născut într-o țară care nu e în stare să-i protejeze sau să le ofere o siguranță decentă. îi privesc uneori și mă întreb ce vor deveni.

Vara în provincie

Munca la lejereanu. Improvizat foișor de vară, patru scaune de pescărie, sau de-alea de regizor, depinde din ce unghi le privești, două bleu, unul roșu și altul verde, un hamac în care citim, scriem sau ațipim (mai ales nopțile, cînd se răcorește și stai cu capul în sus, cu gura căscată la stele și uneori ai impresia că sînt faruri călăuzitoare), o masă mare sub o prelată în V, aiurea umbroasă… țînțari, ciulini, mărăcini, doi cîini, o pisică, seri cu chitara în brațe, dimineți cu cafeaua în grădină, prieteni și o idee de proiecții de filme chiar pe zidul din spatele casei, ceva popcorn, ceva porumb fiert, rîsete… într-o atmosferă suprarealistă de casă în constucție și bucăți de scenă din filmul Pisica albă, pisica neagră, drept pentru care putem numi improvizația aceasta chiar așa: ”La alba-neagra-colorata este gata”.

deci… curtea e deschisă pînă tîrziu în noapte.

adi

(in this picture Adi, gîdilînd chitara lui Vodky)

 

Mala Hierba în haine noi…

Nu știu cît de îndrăzneț este proiectul cu Mala Hierba, cine va rămîne în el și cine va pleca luat de teribilele drame ale vieții sau de alte fasoane și plictiseli, de altfel, după toate experiențele mele anterioare, nici nu cred că e înțelept nici să mă extaziez că vom dărîma munții sau că vom sparge avioane cu pieptul. Știu doar că l-am gîndit (noi, cei cîțiva oameni din echipă care n-am găsit în sistem un răspuns convenabil) ca un spațiu în care să scriem organizat, ca și cum am avea ceva mai mult decît o slujbă.

A durat ceva mai mult încărcarea nr 4, fiindcă s-a întîmplat să cam fim pe drumuri (toți), ba trei dintre noi să se mute cu totul dintr-o țară în alta, cu tot ce presupune asta. Pe Roxana (și ea acum în haine noi, blog nou, tonus de nota 20) am ratat-o la mustață, cînd ea pleca din România spre țara ei adoptivă, Canada, iar eu aveam bagajele la ușă din țara adoptivă spre România. Au urmat alte mărunte tracasări, caniculă, birouri de reorganizat, spații, familii, balamuc, decizii, tranșări la sînge, transpirații, paranoisme și lacrimi de crocodil din partea altora sau tot felul de deranjuri sentimentale.

Recunosc că nu mă prea pricep la web design (și nici nu mă pasionează asta, ba chiar mă scoate din sărite), dar am făcut și asta. Toate mailurile și comentariile de pe pagina veche au căzut în gol, am putut vedea că le primesc, dar nu le-am putut deschide. Acum m-a interesat să fac un site funcțional pe partea de comentarii și mailuri, adică să putem avea o comunicare eficientă emițător-receptor (ca să vorbesc ca-n cărțile de psihologie), și mai puțin m-a interesat așezarea în pagină, aranjamentul și culorile potrivite (am recunoscut deja că nici nu mă prea pricep). 

Din septembrie voi da drumul și fostei mele rubrici pe care am avut-o în FHM despre genul acela de relații zaharisite sau alte chițibușuri de relationship & stuff, la rugămintea unor foști cititori ai rubricii. Vor intra în Urban Love de pe Mala Hierba.

Acum e august, murim cu toții de cald sau ne pregătim sănii de iarnă. Dacă e criză, sincer mi se rupe. Am văzut atîtea mutre mofluze în ultima vreme că singura dorință pe care o am (măcar vara asta – și cît a mai rămas din ea) este să umplu toate spațiile cu viață și muzică. M-apuc să și cînt karaoke, numai să vă mai descrețiți odată frunțile alea…

Etiquetas de Technorati: ,