”Viața bate filmul” și ”Gura bate Curu”…

N-am înțeles niciodată ultima expresie, dar m-am prins că e vorba de ăia care cum aud ceva mor dacă nu transmit mai departe cu inflexiunile de rigoare. Nu e în construcția lor să dea vești bune, chiar dacă veștile (sau hai să spunem alegerile altora) sînt bune. Pentru ei, orice informație se transformă în știre nașpa, pentru că mintea lor e îmbîcsită de negativism așa cum obezii sînt îmbîcsiți de șunci și alte grăsimi nesănătoase. Nu contează că s-a întîmplat ceva mișto, au talentul deosebit de a face orice informație să pară negativă.

De fiecare dată cînd ”Gura Bate Curu” se întîlnește cu o vecină/amică/prietenă/colegă o face cu scopul precis de a o trage de limbă, ca mai apoi să transmită informația deformat altora. Asta e plăcerea vieții ei, ce să-i faci, cu toate că mor oamenii în războaie și Orientul Mijlociu fierbe în propriu-i petrol. ”Gura Bate Curu” fierbe în propriu-i suc gastric și are de-obicei o boală seacă pe aceste persoane, deși la rîndul ei se dă vecină/amică/prietenă cu ele etc. Problema nu este că transmite informația corect sau deformat mai departe, ci că o transmite fără rost unor persoane care nici măcar nu sînt interesate de aceste informații despre care aceste terțe persoane nici măcar nu știu despre cine e vorba în propoziție sau, cel mult, au doar o vagă idee confuză. Acum na, nu poți să nu te bagi în seamă cu Gura Bate Curu că dacă se enervează odată poate te ia și la bătaie și nici nu-ți mai răspunde la toată-ziua bună-ziua, deși chiar nu e nici o pagubă pentru nimeni dacă se întîmplă asta. Numai că ea nu trebuie să știe asta și zic ”ea” pentru că de obicei Gura Bate Curu este o femeie între două vîrste, cam nesatisfăcută cu viața ei personală și cam nesărbătorită în toate cele, apropiindu-se vertiginos de menopauză și nemaiputînd dormi de grija altora care nici măcar nu dau doi bani pe existența ei. Pe mine personal meschina rasă Gura Bate Curu mă lasă rece ca o stalactită, nici nu o mai compătimesc ca-n alte dăți, nici nu mă mai obosesc să-i trîntesc o replică acidă care să declanșeze puhoiul ei de blesteme-surogat, cum făceam cîndva. Poate am mai îmbătrînit și-am înțeles cu timpul că tipul ăsta de bîrfitori au prea mult timp de irosit și nu li se pare important (sau nu li s-a părut niciodată) că există alte lucruri care le-ar putea împlini viața stearpă și lipsită de bucurii personale. Nici nu cred că și-au pus vreodată problema astfel, pentru că dacă ar fi făcut-o ar fi înțeles că fericirea mai vine și din binele zis/gîndit despre alții sau făcut pentru alții, doar din simplu motiv că ești om.

Din pricina răutății unor astfel de specimene ajungem la cealaltă sintagmă de ”Viața bate filmu” pe care nu mai știu ce emisiune cretină televizată din trecut a promovat-o. De obicei, atunci cînd se folosește expresia asta, stați liniștiți, că nu se face apropo la filmele de artă cu mesaje subliminale și cu performanțe actoricești de excepție. Nu, nu, nu! Se face referire la telenovelele alea cumplit de proaste la care stau de obicei cu ochii lipiți de sticlă mîndrele/ gospodinele și babele care tre` să-și umple timpul cu istericalele și îmbîrligăturile de pe ecran și după aceea vor și ele așa vieți, așa bărbați, așa copii, așa bucătării, așa macho, așa mariachi sau așa rochii și machiaje, în loc să tragă un pui sănătos de somn sau să împletească ciorăpei pentru nepoțeii care nu vor fi niciodată ca ăia din filme și tot așa, ați prins ideea. Aici e toată șmecheria. ”Viața bate filmul” e sora siameză a ”Gurii care bate curu”, asta din urmă avînd mereu cîte o părere negativă sau cîte-un comentariu răutăcios plasat despre alții. De-aici și pînă la complicarea propriei existențe searbede nu mai e decît un pas, fiindcă toate comentariile negative aruncate în stînga și în dreapta acționează ca un bumerang și deodată te trezești că telenovelele te plesnesc peste față fix în propria realitate. Cînd ești mic și prost și nu știi prea multe despre cît de mic și prost ești, ai o scuză să zicem. Scuza neexperimentării, scuza orgoliului, scuza lui ”ești prea tînăr ca să pricepi că nu ești buricul Universului”, scuza lui ”de ce mi se întîmplă toate mie”.

Păi de-aia! Ciocu mic și joc de glezne e tot ce trebuie să ții minte. Joc de glezne prin bucătărie, joc de glezne la slujbă, la ore, la cursuri, prin viață în general. Nu îți spun să fii diplomat ca o prăjitură, pentru că uneori e nevoie de fermitate în discurs, dar asta numai dacă ai într-adevăr ceva de spus.

În caz contrar, vizionare plăcută!

(P.S. Oricine s-a recunoscut în această descriere, face o mare greșeală. Nu am nici prieteni, nici cititori de categoria asta).