Le desert en rose

Cîteodată mă opresc în mijlocul zilei și zic: au trecut abia trei săptămîni de cînd sînt aici și-am intrat într-un iureș de-ăla în care unii nici măcar nu-și dau seama că au devenit turbați.

Nimic neobișnuit față de o zi obișnuită de lucru în Ro. Vor fi probabil nume diferite, cu rezonanțe arabe, pakistaneze, iraniene, filipineze, spaniole, franțuzești si englezești. O lume întreagă adunată într-un singur colț de lume, pe fundul unei foste mări. De ce mă simt totuși ca într-un desen animat cu oameni îmbrăcați în alb și negru, un cartoon cu fantome bine parfumate, care se derulează pe repede înainte sau hardly uploaded și în care mai joacă și europeni scandalizați de căldură și de faptul că uichend nu e decît o zi (și aceea vineri – doar vineri) și asiatici înconjurați de ciurda lor de copii. Sîntem înecați cu toții într-o engleză stricată, missunderstandiguri sau telapatic intuition, auzi un cuvînt, ghicești restul frazei, ce vrei mai mult, oricum nu mi-a plăcut niciodată să explic în 50 de cuvinte un gînd de 3 parale.

În rest, same shit: chestii cu șefii care au împărății de condus și-i doare undeva de viața ta personală, angajați care aleargă pe scări, pe holuri ca nebunii, excepție face Shadab (cel care se ocupă de relația cu media și cu cine mai știe ce) care țopăie 5 minute pe scările dintre et.1 și 2, cu ochii ieșiți din orbite ”just to clear his mind”. Îl văd în pauzele mele de țigară cînd ies din malaxorul hîrtiilor fără sens ca să iau o gură de aer, mă lovește în față explozia luminii, trag două fumuri și mă întorc.

Azi vin montată după o tură în deșert și dau ordine clare: după ora 18.00 să nu mai prind picior de filipineză în firmă, că indienii oricum rup singuri ușile la plecare, iar europenii știu ei mai bine de ce nu trebuie să permită celorlalți abuzul de extra-hours. O lecție pe care am învățat-o și eu tot pt că eram setată pe pilipino pilot automat.

Apropo de asta, cîștigat procesul cu Tritonic. Recursul lor a fost respins în majoritate. Mulțumesc celorlalți traducători care au avut aceleași probleme și m-au ”susținut” în demersul acesta, adică nici unuia. Era o ironie. Urmează probabil executarea silită. Au încercat să aducă probe cum că am tradus prost o carte, n-au reușit că n-aveau cum să existe astfel de probe. Întotdeauna incompetenții vor da vina pe alții, e una din legile naturii umane și editoriale.

Pînă cînd vor apărea banii în cont, pun două poze cu deșertul, singurul loc unde poți găsi vînt. Am tras o fugă aseară cu mașinile printre dune, high speed adrenaline, roller-coaster pe nisip și vînt prin plete și jazz în cd-player. Un amestec nadio-zulesc.