Zaragoza sub tobe si tambururi

Zaragozenii au ca obicei de Paște să iasă pe străzi, timp de nouă zile. (bine, ei oricum ies pe străzi la plimbare, darămite cînd au atîtea zile libere…) Au 46 de confrerii și trebuie să le plimbe de colo-colo. Sincer, nu prea am chef să vorbesc despre asta, așa că o să pun mai multe poze ca de obicei, poate intrați în atmosferă. Nu am nimic împotriva manifestărilor oamenilor, să zicem că rezonez pentru cîteva minute la ritmul tobelor, pentru alte cîteva minute pentru că am văzut ceva inedit, dar pe urmă tot cu ale mele rămîn.

Mi-a plăcut că m-am aflat în seara respectivă într-o atmosferă de Ku Klux Klan, că oamenii aceia (copii, bărbați, femei) păreau foarte mîndri de ceea ce fac, mărșăluiseră mai mult de șase km bătînd neîntrerupt din tobe, pînă cînd unora le-a dat sîngele pe marginea lor, mi-a plăcut că era cald afară și am putut să mă îmbrac în sfîrșit de primăvară, nu mi-a plăcut că mirosea de trăsnea a tămîie în tot orașul, că unele femei (bătrînele, desigur) umblau desculțe, iar altele și mai exagerate, chiar își puseseră lanțuri la glezne omagiindu-l astfel pe Fiul Omului.
În Plaza del Pilar am stat pe margine să vedem (eu și stimabilul meu Vodky, Cătă, Marius, Gina, deci tot familionul) 24 de confrerii din cele 46 cîte sunt în Zaragoza și care defilau ca una.

Eu – spectator cuminte, încercînd să prind un detaliu cu un băț bubuind o tobă și văzînd în toate astea un reportaj complet cu Semana Santa, dar au trecut două zile, tobele și-au retras bubuiturile din amintirea mea și n-am mai văzut sensul.

Așa că iată pozele: