Sfîrșit de lună

o zi de altfel de căutări. m-am înfricoșat. de data asta de violența propriilor mele cuvinte. cîndva…

în ce hal puteam să schingiuiesc cuvintele și cu cîtă dezinvoltură să le azvîrl. dacă fac un pas în urmă mi-e și mai clar de ce n-am vrut să rămîn prin locurile alea, slujbele alea, străzile alea… unii dintre oamenii aceia… mă mir cum de mi-au rămas unii alături atîta timp. cum de au mai putut să vadă dincolo de ele.

brrr…

și-acum îi văd pe alții procedînd la fel și nu mă pot decît întrista fiindcă știu cam prin ce trec. deci da, uite ceva de pus pe task memory: mai multă grijă la cuvinte!

lucrez acum la un ”portret de dăscăliță” și mă întreb: oamenii ăștia cum rezistă cînd toate din jur se prăbușesc?

Advertisements

”Buruienile” (partea a II-a)

Și cam asta cu sharingul.

Ne întoarcem la ce-am lucrat și zicem așa.

A apărut nr 2 din Mala Hierba. De data asta am recomandat un film bun, nu văd sensul pentru care aș mai scrie despre filme care nu-mi plac. În cazul lui ”Up in the Air” cred că m-a iritat că prea îl săltau în slăvi toți și chiar nu am văzut unde era minunăția. Desigur, așa cum se întîmplă de obicei, cînd nu cad de acord cu unii amici asupra ingeniozității din filme sau cărți și de data asta m-am certat cu cel puțin un tip, călător de meserie, dar nu din pricină că i-a plăcut filmul, merge cînd n-ai altceva de făcut și chiar vrei să te plictisești de moarte, ci pentru cum a pus problema. de fapt, tot timpul e așa. nu e important ce și cum îți place, ci cum pui problema. cică ”but of course, you think I`m stupid too”, nu, băi, frate, nu te credeam stupid pînă să nu-mi arăți tu asta, mai precis nu cred că cine urmărește filme stupide e dobitoc, poate n-are altceva la îndemînă, poate chiar vrea ceva ușurel cu care să nu-și bată capul, poate doar îi place George Clooney și tot așa o mie de motive. deci cam asta cu critica, n-aveți decît să mă credeți voi stupidă că-mi place Moliere, nu trebuie să mă explic nimănui. încă un tip în minus în viața mea înseamnă mai mult timp de petrecut cu ceilalți care nu simt nevoia să se scuze pentru tot ce fac sau spun.

de pildă, există o regulă amicală între mine și Bogdan să ne recomandăm cele mai idioate filme ca să vedem cine rezistă pînă la sfîrșit și după aceea începem să facem bășcălie de ele. Up in the Air s-a scris în urma acestei bășcălii.

În fine, mai puteți face cunoștință cu Claudiu Stroe, un jurnalist român în Spania, care se auto-intitulează, mai în glumă, mai în serios ”jurnalist-căpșunar” și care ne-a promis că ne va povesti într-un număr viitor aventura plecării lui din țară, asta pentru cei care încă mai tremură de frica vieții prin străinătate și nu de lipsa de perspective din țară.

Roxana, pe de altă parte, își continuă ”mica” istorie new-yorkeză și mai aproape de zilele noastre cum încearcă să revină la silueta dinainte de a fi mamă. N. continuă să dezvăluie din secretele ei gastronomice. Supa aia de fructe de mare e singura din viața mea care mi-a ieșit cum trebuie, numai că am înlocuit fructele de mare cu gambas și scoici. Nu știu dacă din pricina asta a ieșit așa de bună sau pentru că am respectat celelalte ingrediente ale ei. La tarta lui Prîslea cred că trebuie să mai încerc o dată sau de două ori. O bat acum la cap să le scrie mai repede pe cele din nr 3, ca să apuc să le verific.
”Mala” e din nou obsedată, dar prefera să-și păstreze anonimatul. Respectăm decizia, publicul român nu e încă format să departajeze autorii de textele lor, plus că am văzut cîteva însemnări mai jos că la unii erotismul înseamnă prostituție. Una peste alta, avem o nouă rubrică Paint Bazar, unde am făcut o mică expoziție în Gabriel Tora style și gata, cam astea sînt noutățile. Mai cotrobăiți voi pe acolo să vedeți dacă mai găsiți ceva interesant. Să ne spuneți și nouă. Am rezolvat și problema comentariilor care apăruse data trecută.

”Buruienile” vă doresc o săptămînă frumoasă”.

Conferința despre Camino de Santiago

Mai întîi o să vă dau un link. E un site numai despre pelerinajul Camino de Santiago, cum să vă pregătiți de drum, ce lecții primiți în călătoria asta, o să faceți cunoștință cu români care au mai fost pe-acolo, oameni foarte foarte interesanți, și multe alte informații, care vă vor fi mult mai de folos decît ceea ce am scris eu aici pe blog, cînd și cînd despre treaba asta. Știți foarte bine (cei care au urmărit postările) că eu am avut alte probleme, cu friendship-ul și cu ezotericii, și m-am ferit să dau sfaturi despre ce să-ți pui în rucsac. Dar aveți mai jos mură-n gură tot ce trebuie.

Autoarea acestui proiect este Cătălina Murariu, pe care sper s-o cunosc într-o zi personal, fiindcă îmi pare un om dedicat, pasionat și cu un entuziasm bun de mișcat munții din loc. Adică exact genul de om care-mi place să-mi bată la ușă.
Mi-am dat seama de asta după cît suflet a pus în proiectul ei și în organizarea conferințe de mîine (de la Sala Tineretului) și știu că a pregătit toate astea cu luni bune înaine, din octombrie anul trecut, dacă nu mă înșel, cel puțin de-atunci a luat legătura cu mine. De ce crede ea și celelalte tinere care s-au implicat în această conferință că românii ar trebui să facă această călătorie probabil că veți afla mîine dacă dați o fugă pînă acolo și veți dori să aflați mai multe. Eu știu sigur că veți fi primiți cu brațele deschise.

mai am două linkuri, continuare a articolului de data trecută care a fost publicat în 121.ro. Drumul către Santiago partea a II-a și partea a III-a.

Am fost și eu invitată la povești acolo, dar, din păcate, sînt prinsă aici cu alte treburi. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc și pe ceilalți călători-pelerini din anii trecuți și să le strîng mîna, de asemenea să-i spun Ramonei Venturini că înainte de a pleca eu la drum ceea ce a povestit ea pe un forum despre acest pelerinaj mi-a fost de mare folos și, bineînțeles, să strîngem rîndurile ca acum doi ani, cînd ieșeam la beții frumoase de spirit. Dar… asta e situația…

Sper însă să-mi povestiți voi de data asta cum a fost acolo și să vă placă filmulețul pe care l-am trimis. Nu-l pun deocamdată pe blog, pentru că vreau să-i las Cătălinei plăcerea de a-l arăta ea prima invitaților ei.

Țin pumnii!

One day later edit: (mai jos filmulețul)

Dimineți cu balcoane deschise…

e iritantă toată povestea asta și cel mai bine ar fi s-o ignor, oricum n-ajungem nicăieri. e primăvară și mă grăbesc să termin treburile, adică mai degrabă încerc să nu pierd timpul, ca să ies apoi să mă plimb pe străzi și prin noapte. nici nu mai știu de ce fac treburile astea, undeva trebuie să existe o finalitate, nu mă gîndesc la scopuri, atît timp cît lucrul în sine îmi provoacă atîta plăcere și cît știu de ce calibru sînt oamenii aceștia.

*
în zbaterile fiecăruia e mult mai multă lumină decît într-un succes de casă, ce-o mai fi însemnînd și asta. dar atît timp cît diminețile te trezești nerăbdător să începi o nouă săptămînă și nu ești încă pe acel periculos revolutionary road, ci tot în rutinele tale calme, în care cauți doar să te smulgi din hainele vechi și să le dai de pomană, cred că poți să te mulțumești și cu foarte puțin, fiindcă știi că e, de fapt, atît de mult.

bună dimineața, o nouă descoperire muzicală și prima parte dintr-o serie de articole coordonate de Cătălina.

Posted in donatii, new world | Comments Off on Dimineți cu balcoane deschise…

Iar se văicăresc ăștia…

E foarte interesant acest link, trimis de o amică foarte bună, în care se povestește despre cît cîștigă scriitorii români. Cum eu, firește, nu fac parte din club, nu s-a găsit nimeni să mă întrebe, hahaha… și mai mult ca sigur că dacă Hertha Muller n-ar fi luat Nobelul anul trecut, o săreau și pe ea, pe cît punem pariu?

Pe de altă parte, dacă Marc Levy face parte din plutonul francez, vai și de capul ălora… dar totuși, chiar și-așa nu vă mai comparați, fraților, cu titanii (vorbesc de literatura franceză, în general, nu de M.L.), aveți treabă de rezolvat pe la legislație pe-acolo, pe la sistemele de distribuție, nu degeaba revoluția franceză a fost făcută de intelectuali, nu de mineri.

Cică ”Junii autori români, fie premiaţi de Uniunea Scriitorilor (USR), fie promovaţi de critici, contează mai mult pe lefuri obţinute din alte slujbe”, hai nu mă înnebuniți, dar cum credeți că au ajuns ăia marii de mai jos în capul listei, vă rog frumos? (dați scroll, aveți o listă în articol cu cei mai bine plătiți autori din lume în ultimii zece ani, se pare) cum? cum?! cum au ajuns aceștia acolo? sugîndu-și degetele de la picioare? așteptînd muza, nu?!

de unde se trezesc așa deodată minunați acești mari naivi să se întrebe cum de alții reușesc, iar ei nu? uite de-aici, vă arăt eu: ”Scriitorul român este nevoit să se prostitueze”. minunată frază, am auzit-o de nenumărate ori, niciodată n-am înțeles de ce munca la gazetărie sau trimisul materialelor pe la reviste de orice fel înseamnă prostituție? păi, mi se pare mai mare prostituția să vină unu să se milogească de tine să-ți dea 5$ pe lună să-i pui și lui un amărît de link pe blogul tău și tu să accepți, în loc să lupți pentru drepturile tale sau scrii un articol pentru ale cărui idei exprimate să cîștigi între 100 și 200 euro pe lună (la revistele din Ro), sau nah, uite, 35 de euro la amărîții de la ziarul Românul din Spania (cărora după aia le dai flit, că nici pe ăia n-au fost în stare să ți-i pună într-un cont) sau între $400-500 (la revistele din America) după îndelungi săpături și căutări și, domnilor, și asta face parte din treaba unui scriitor. așa pară mălăiață, așteptați voi mult și bine pînă vi se prăbușesc toate muzele. uite o dezvăluire senzațională. muzele-s pentru începători! dacă ați consuma mai mult timp la masa de scris și mai puțin văicărindu-vă, eheee, ce ați mai merge și voi în ”plutonul fruntaș” și nu cu autobuzul.

sărumîna, Vio, pentru lectură, mă bucur că nu sînt scriitor român!

să trecem la treburi mai serioase.

vestea de vineri

pentru că-mi place să-mi dau vești bune și pentru că am renunțat la caiete scrise de mînă…

”Al treilea călător” a ieșit din tehnic.

– are 688 de pagini, cu tot cu anexe, note de subsol, cuprins și o prezentare seacă, dar la obiect, de autor.
– au mai rămas de introdus ultimele corecturi.
– ne-am mișcat repede pentru că n-am pierdut timpul
– în două săptămîni va fi urcată aici pe site, și o veți putea descărca în schimbul unei sume simbolice, asta ca să evit să fiu eurogratisă sau dolaroieftină și pentru că munca asta titanică merită totuși un preț, chiar dacă e simbolic.

despre dolaroieftini vorbim altădată. între timp, iată un site despre cum să te pregătești pentru Camino. o să povestesc mai multe și despre Cătălina, autoarea lui (care a făcut de două ori călătoria și acum pregătește o conferință) săptămîna viitoare.

acum sînt cu ochii pe alte verificări.

Checking… Checking…

de mai bine de o lună activitatea principală a fost verificatul de texte, de linkuri, de adrese, de telefoane, de discuții mai vechi, de rețete. asta e.

mi-am asumat inclusiv faptul că toate se vor sparge în capul meu, dar decît să spargă incompetențele altora, mai bine ale mele, asta pe principiul ”eu am greșit, eu trag ponoasele, altădată, madam, ochii căscați și gura mai mică.”

am marea baftă că alături de mine mai ”checking” și alții și mă trag de mînecă. ”auzi, acolo nu trebuia așa?” ”ba da, hai s-o luăm de la capăt și să vedem.” și iar dă-i cu checkingu`.

cel mai prompt este însă Adrian. a terminat de paginat capitolul II din ”Al treilea călător” și am ajuns pe mailuri la ”Note de subsol (11)” iată un exemplu din mailurile noastre.

”Stanislaw Jerzy lec – p. 294 {550} – exista spatiu intre y si l, sunt doua nume: Jerzy si lec sau un singur nume: Jerzylec?” (întreabă el)
”Lec cu L mare, e separat de Jerzy”. (reply eu)

”Fast forward (numele subcapitolului) – p. {550} – Repede inainte ??? –
Va fi trecut la note de subsol?” (întreabă el)
”pune steluta sus la titlu și trece la note de subsol: *Pe repede înainte. nu e italic.” (reply eu)

numerele dintre acolade reprezintă paginile la care a ajuns cu tehnoredactatul. iar astea sînt abia notele de subsol. redactarea mea se întinde însă pe un alt cearșaf word. sînt mult în urma lui, abia la capitolul I.

iată ultimele două checking-uri de la paginile 243 și 244.

pag 243

în loc de ”mesajul” pune ”mesajele” (paragraf 5)
în loc de ”pe care doream să le pun altor oameni” pune ”pe care mi le pregătisem de-acasă” (paragraf 6, ultimul rînd)
în loc de ”din pricina asta” pune ”poate de aceea” (ultimul paragraf, primul rînd)

pag 244

după ”După revoluție” pune virgulă (prima linie de dialog, primul rînd)
în loc de ”o să mă bucur de o surpriză” pune ”o să am o surpriză” (prima linie de dialog, rînd 7)
în loc de ”dintr-o dată la scepticism” pune ”deodată la cafeaua mea cu lapte” (a 3a linie de dialog, rînd 5)
înainte de ”cum am împărțit eu la un moment dat un birou” pune ”O să vă povestesc cum etc” (a 3a linie de dialog, rînd 5)
după ”hifiviști” pune virgulă (a 3a linie de dialog, rînd 9)
după ”cui îi place să fie luat peste picior?” pune ”Nimănui, la naiba.” (ultimul rînd din ultimul paragraf)”

asta ca să nu mă mai zoriți cu cartea, prieteni. nu există pagină fără corectură sau tăietură. iar după ce acestea se vor introduce, mai verific o dată cu Adi să vedem dacă au fost introduse corect. e momentul în care scriitorul nu mai există, ci doar tiranul nemilos din mine, care nu vrea să lase lucrurile în coadă de pește.

și vai, sînt abia la pagina 244, din cele 800 cîte anticipez că va avea cartea, dacă nu cumva se va scurta cu vreo 70 din cît o să mai tai.

iar cu rețetele e altă poveste interesantă. nu pot să public nimic din ce n-am verificat, îmi suflec mînecile și frec aluaturi. în noaptea asta am terminat ”Tarta lui Prîslea”, miroase în toată casa a vanilie și scorțișoară, dar în sfîrșit am depistat greșeala din rețeta ei, zice ea acolo că trebuie să împart aluatul în trei, de ce, dacă eu am avut nevoie doar de două foi? una a rămas de izbeliște și nici n-am mai prins-o online s-o întreb care e faza? așa că am făcut gogoși din restul. gogoși cu gust de plăcintă de mere.
și să te ții, urmează noodles și supa de fructe de mare. dacă Popîndăului Șef nu-i place mîncarea chinezească preparată de spanioli, aia făcută de turci sper să nu-i stea în gît. oricum, la mine bucătăria a devenit o chestiune de orgoliu personal. ori eu, ori rețeta lu` Pește Prăjit. în ritmul ăsta chiar că mîncarea de varză e grupa mică.

PS: și după ce dau Publish, iar două checking-uri.
PS1: rezolvam imediat si comentariile din partea cealalta. uffff! de citit le pot citi, dar nu apar pe site. anyway, ma bucur ca v-ați inscris la concurs. abia aștept să vă trimit cărțile. gata, trimiteți-mă și pe mine la somn!