Căsnicia s-a învechit… omu` negru n-a venit (încă!)

unde blogul devine disciplină, așa cum la alții, din cîte văd, critica a rămas o simplă ”beție de cuvinte”. asta e o frază din categoria aceea atît de savurată de unii (de pe fostul blog) și anume ”dai într-unul țipă toți”, numai că pe vremea aceea (adică acum doi ani) nu aveam abilitatea să mă distrez pe seama paranoicilor cum o fac acum.

era și aici o chestiune de timp, cum tot o chestiune de timp e dispariția oricărei maculaturi. o dată cu moartea lingăilor vor cădea în desuet toate lucrările incompetenților. la un moment dat, o doamnă bibliotecară m-a rugat să fac o recenzie unei cărți proaspăt ieșită de sub tipar. am răsfoit-o cîteva pagini, un stil împuțit, despre care nu puteam să mint că e savuros nici dacă m-ar fi picat cineva cu ceară, nici dacă aș fi fost plătită, fiindcă mi se poticneau toate verbele ăluia în gît, am citit cu noduri pînă cînd am renunțat. și-acum aflu că e una dintre cele mai bune cărți ale ultimului deceniu, ha! păi dar… că nu mă mir.

iată ce-am mai racolat de la funcționari. de data asta spanioli. pentru că mi-am schimbat numele de familie, evident plăcerea mea cea mai mare acum e să-mi schimb toate hîrtiile, de la rezidență pînă la bănci și toate cele. cum pînă la vîrsta asta am avut timp să aflu că fiecare birocrat înțelege cu totul altfel ce trebuie să facă, de parcă birocrația ar fi un domeniu creativ și nu altceva, iată ce aflu la biroul de emigrări: că trebuie să cer un nou certificat de căsătorie pentru că ăsta (nou!) e vechi.

începe una din discuțiile acelea absurde care-mi plac mie la nebunie:
– cum să fie vechi? are doar șase luni.
– e vechi. tot ce trece de trei luni e vechi. trebuie să demonstrezi că-n ultimele trei luni nu s-a produs divorțul.
– nu s-a produs. fiindcă dacă se producea aș fi venit cu certificatul de divorț.
– foarte bine. atunci demonstrați că sînteți căsătorită.

îi mai flutur o dată pe sub nas doamnei birocrat certificatul de căsătorie.
– ăsta nu mai e bun, e vechi.

tare aș fi vrut să-mi văd mutra fix în momentul acesta.
– păi n-am să demonstrez că nu mai sînt căsătorită, dacă nu am divorțat. cînd voi divorța voi aduce certificat de divorț, pana mea…
– da, dar pînă atunci trebuie să demonstrați că sunteți căsătorită.
– ce-i prostia asta?

după jumătate de oră de astfel de discuții în sfîrșit înțeleg că legea la spanioli e aStfel. adică ăștia dacă vor să-și deschidă o firmă sau să încheie un contract de proprietate sau cine știe ce altă minune, care le cere la dosar certificatele de căsătorie sau cele de naștere, trebuie să le scoată din nou de la primăriile de care aparțin.

– tot e o prostie, insist eu. care e logica? dacă m-am născut acum 30 de ani, trebuie să dovedesc că sînt în viață în ultimele trei luni?
– așa e legea.

așa o fi, numai că eu, în cazul în care ajung în Ro special pentru asta, or să rîdă toți de la evidența populației de mine și poate le mai trec și cine știe ce idei, să taxeze populația din trei în trei luni. v-am spus că birocrația devine din ce în ce mai creativă. a trebuit să stau să explic cum stau treburile în România, îngrozită fiind de ideea că trebuie să alerg după alte traduceri, alte prostii de apostile de haga și tot balamucul, ocazie cu care îmi dau seama (tot pălăvrăgind așa) că am învățat spaniola fără să mă strofoc prea tare, în sensul că am renunțat la cursurile lor, nu-mi produceau decît o înfiorătoare plictiseală, timp pe care aș fi putut să-l valorific altfel. iată, certîndu-mă mai des cu funcționarii, par exemple…

în fine… cum era o situație aparent fără ieșire și deja enervată pe faptul că e atîta bătaie de cap să vrei să fii și tu în rîndul lumii (ca tot prostu), am rămas pe scaun, în fața birocratei cu pricina și i-am spus: ”nu plec de-aici pînă nu obțin ștampila”.

a fost chemat șeful cel mare, smuls cu forța din pauza lui de sandviș. am reluat explicațiile etc etc. ”bine, a zis el sictirit, hai că facem o excepție” și zbang ștampila.

cu ăștia am terminat, mîine la bancă…

ce frumos e să fii imigrant!

4 responses to “Căsnicia s-a învechit… omu` negru n-a venit (încă!)

  1. :))
    Hai ca asta-i buna. Primul exemplu cum ca au si spaniolii nebuniile lor de hartogaraie. Bine ca ai rezolvat cu sefu!

    Like

  2. nu-s doar spaniolii, si aici au talent! ieri am dus plodul la medic. era cat pe ce sa ma trimita acasa, pentru ca a trebuit sa completez nush ce formular, pentru ca am fost prima data anul asta acolo, si tre un formular pe an. si tre sa completez eu numarul social al sotului, si numarul permisului de conducere.
    -ei acuma, sotu e la munca, nu poate fi sunat.le-am completat pe ale mele, bogdaproste.
    -nu se poate, trebuie ambele.
    -si daca eram single mother?
    -dar nu esti.
    -suntem aici de doi ani, copiaza-le de pe cel vechi.
    -nu se poate.

    numerele sociale nu se schimba. in veci. nici daca mori.
    a trebui sa iau o copie pentru acasa, sa le-o faxez dupa-masa. uite cum trebe trei social numbers pentru un copil.

    Like

  3. hahaha!
    bai,ce m-am distrat !
    de unde reiese ca vorba aia care zice:toti functionarii”e’ nascuti de aceeasi mama,e universala!
    sa vezi “dircstractie” si in irlanda,cite povesti imi spune fi-mea,te iei cu miinile de cap.
    da’…noi sa fim sanatosi ,ca belele curg!

    Like

  4. trifoi: era un sef de treaba : ) nu facea pe mironositu… asta imi place mie aici, ca pina la urma treburile se rezolva pasnic daca ai rabdare sa le explici regulile din alte parti. adica asta am observat, ca ei sunt pusi in slujbele lor sa te ajute, nu sa te incurce. treaba cu numele e diferita la ei, fiindca la casatorie sotul si sotia iau ambele nume de familie ale fiecaruia, in fine…

    dana: pai da, trebuie ambele, ca daca ati furat copilul din alta parte? : D nu e de joaca, nu?

    madammere: nu mai ride, mujer! decit dupa ce trece furtuna. nu-i nimic, asa inaintam, invatind cum se misca si altii prin habitatul lor.

    : )

    Like