Reminder

karmaMă uit uneori la urangutanii ăștia care se perindă pe la tv, cîteodată trebuie să mă uit, n-am ce face.

Nu mai știu unde citisem că în zilele astea a devenit semn de eleganță să nu mai apari pe la talk showuri. Niște neni și niște tante, care în mod normal nu ți-ar putea ține trează atenția nici măcar 5 minute pentru că n-au și n-au avut niciodată ceva interesant de spus, nici măcar atunci cînd erau puștani și făceau barbă din coji de semințe. Niște buratino care n-ar reuși s-o seducă nici pe tanti Petronela, care totuși e fiartă, săraca, și-ar da cu mopul 24 de h din 24 pentru o oră de amor, doar una, dar care buratino au trecere la trînte ce cad imediat pe spate la replici răsuflate “dacă-ți spun, după aceea va trebui să te omor” gen.

desigur, ăștia n-or să aibă niciodată trecere la mine, dar nici nu mă voi apuca să le arăt ce gîndesc despre asta, de dragul sufletului lor trecut prin experiențe prea ciudate. asta e scuza mea pentru ei.

dar totuși nu mă pot opri să nu mă amuz cum își rostesc ei poezia pe ecrane, ca niște actori care au eșuat de prea multe ori la institut și-acum își cam bagă picioarele, vor să scape și să înregistreze încă un eșec, dar nici o problemă, ei și-au făcut treaba. N-au schimbat repertoriul, n-au progresat cu nimic, dar au mîncat același rahat over and over again. De la an la an, nici o veste bună de la repetenții ăștia cu explozie întîrziată, doar că sunt din ce în ce mai slabi. le-o fi și lor lehamite să se tot scuze atît și să creadă că le-a ieșit și de data asta.

ce să-i faci, n-a zis nimeni că e simplă viața printre proști, trebuie să trăiți chestia asta pe spinările voastre de oligofreni care încă mai credeți că dacă unii nu zic nimic asta înseamnă că vă aprobă sau că într-o zi nu vă vor spune de la obraz ce-a uitat oglinda să dezvăluie. găunoșenia și faptul că vă ratați în fiecare zi șansa de a face ceva pentru alții, și implicit, pentru voi.

***

Advertisements

Comments are closed.