Iubire, bibelou de porțelan…

Admit că uneori am avut momente cînd oamenii m-au făcut paf cu logica lor. Adică în momentele acelea ei chiar au gîndit fără să ceară ajutorul nimănui prin nici o întrebare ajutătoare. Pur și simplu au știut ce e în mintea mea și la cine mă refer în anumite fraze și propoziții, sau chiar două cuvinte alăturate precum ”avort amoros”, să zicem, sau ”romantic bășit”, chiar cînd eu însămi nu știam de efectul acestora asupra omenirii, de parcă mi-ar fi dictat anumite rînduri o anumită conștiință divină dintr-un anumit Univers paralel.

Admit de asemenea că cele două alăturări de cuvinte sunt destul de puternice și în funcție de context fiecare poate înțelege ce vrea, poate reacționa cum poftește și se poate paranoiza în voie. Cred în libertatea exprimării de orice fel. Firește suntem liberi “să abuzăm” de exprimarea asta după cum ne duce mintea.

Să vă povestesc ce s-a întîmplat cu acest ”amor avortat” sau ”avort amoros”, nu mai țin minte exact cum era ordinea. Trebuie să-mi răsfoiesc propria carte scrisă și n-am chef s-o caut acum. Nici nu știu unde este, de fapt. Oricum, expresia era pe-acolo, din două una. Dar știu perfect la ce m-am gîndit atunci cînd am folosit-o, era vorba, la modul general, despre iubirile care sucombau, cele care nu aveau nici o șansă de happy end, pentru că persoanele în discuție prea erau false cu ele însele ca să nu explodeze adevăratul sine într-o zi. Ei bine, decît să dau toată explicația asta, am spus scurt ”amor avortat” (sau varianta cealaltă) și mi-am zis că am cititori destul de destupați să descifreze ei sensul, avînd la dispoziție întregul context. 

Iaca poveste. Convinsă fiind că am scris despre soră-sa în cartea respectivă, o gagicuță îmi trimite un mail acum cîțiva ani în care-mi spune că mama lor s-a supărat pe mine că am îndrăznit să vorbesc despre cele 2 sau 3 avorturi ale nu știu cui. Probabil ale soră-sii, că ale ei era imposibil (gagicuța fiind virgină). Și-acum ce, o să afle tot cartierul. Că în rest e totul ok, dar nu trebuia să scriu despre avorturile alea.

Tare aș vrea să mă fotografieze cineva cînd primesc astfel de mailuri. E unul din acele momente cînd nu știi ce să răspunzi, fiindcă orice-ai răspunde e împotriva ta. Cea mai potrivită replică ar fi ”zi lu maică-ta să nu mai citească romanele mele că nu sunt scrise pentru de-alde ea”, dar nu zici nimic, doar întrebi siderată (cum s-a întâmplat în cazul meu): despre ce avorturi vorbești? Probabil tipa crede și acum că am făcut pe proasta și l-am luat pe ”nu” în brațe, nu că a fost ea idioată și mi-a dat o informație de care nu aveam nevoie. Mă face să mă-ntreb, pe de altă parte, cîtă aroganță tre să existe într-o virgină inocentă ca să creadă că n-am altceva de făcut decît să vorbesc despre avorturile neștiute ale soră-sii.

Nu are sens să povestesc ce furtună într-un pahar cu apă a iscat alăturarea nefericită de cuvinte ”romantic bășit”, care nici măcar nu-mi aparține, ci vine de pe filiera unui bărbat care se credea așa în tinerețe și, bineînțeles, nu mai e. Din pricina femeilor, evident. De rele ce sunt, se înțelege. Nu că unele n-ar fi. Bine că n-am folosit expresia în vreun roman, că cine știe ce mai aflam. Asta nu înseamnă că nu au existat victime colaterale, oameni pe care nu i-am întîlnit niciodată și nici măcar baba-oarba n-am jucat împreună, dar întocmai ca și virgina aia ofuscată au avut impresia că sunt așa de importanți încît să merite atenția mea. Unii au avut bunul simț să ceară lămuriri, drept pentru care, întocmai ca pe covorul roșu, le mulțumesc.

Ce concluzie tragem noi de-aici? Habar n-am. Că a trecut valentinul și cu el întreaga isterie. Sper. Că mereu pe 15, chestie observată de-a lungul a cîțiva ani, lumea se trezește parcă golită de senzații, de parcă ar fi vrut să înghesuie într-o zi oarecare toate sentimentele, frustrările, amintirile, nostalgiile, regretele dintr-un an întreg și pe urmă, imediat a doua zi, își dau seama că totul e ca înainte, că trebuie să trăim cu toate astea, să le acceptăm, să ni le asumăm sau să ne ducem dracu.

Mi-aduc aminte că anu trecut, fix pe vremea asta, am stricat voit și cu o crudă satisfacție Valentinul – sau poate nu, la cîtă nesimțire există pe lume, să nu fiu eu de data asta arogantă! – unui amor în mod cert avortat. Există bărbați de-ăștia, romantici, hai să nu le mai spunem bășiți, că e urît, foarte urît, deci romantici fără pereche, dar plini de cusur, care n-au parte decît de iubiri avortate, mai frumos spus – de iubiri de porțelan…. în fiecare an sau o dată la cîteva luni crack! se mai sparge un amor. În limbajul meu aș spune: fleoșc! încă un avort spontan. Dar nu spun. Faceți-vă că n-ați citit, ci doar v-ați imaginat ce înseamnă asta.

Și există persoane care găsesc în orice zi un pretext minunat de a-și celebra iubirea. În ce fel vor ei, ce mama dracului. Mai ales de valentin, dragobete and shit. Și nu e nimic groaznic în asta. Doar că ne-am obișnuit noi să rîdem de normalitate sau să ne îngrozim în ultimul hal, neștiind că nu echilibrații ăștia au o problemă, ci cei care întocmai ca romanticul meu bășit – menționez din nou că-i aparține lui expresia, iar mie toate cacofoniile dinainte, pentru cei cu toleranță zero fac mențiunile astea – în loc să-și scoată nevasta în oraș, umblă după alte femei și le cîntă frumusețea, flirtează pe net pînă-i apucă zorile și pe urmă se minunează că au numai bibelouri sparte în colecție.

Să fiți iubiți!

4 responses to “Iubire, bibelou de porțelan…

  1. Ti-am urmarit si articolele din Fhm si Playboy. Intrucat n-am gasit nicio adresa unde sa iti adresez felicitarile, m-am gandit sa o fac pe aceasta cale. “Sex cu deadline” mi-a placut foarte mult, pertinente observatiile tale.

    Like