Uptown

Zona Morroco, unde stăm noi, e un fel de Rahova a întregului cartier numit pompos International City. Dacă stăteam în flaturile din zona Spain ori France era altă șmecherie. Chiar și-așa, cînd aud de International City piloții fac cel mai urît. Ei oricum fac urît și la 5 stele, ce să mai vorbim de Morroco. Zici că-i trimiți în iad. Nouă ni se rupe. Desigur nu e Melrose Place, dar deocamdată nu sîntem destul de pe picioarele noastre ca să ne căutăm pe socoteala noastră apartamentul visat. Probabil că mai avem de tras în ”baza asta de antrenament” încă vreo șase luni. Atît am prognozat eu, deși nu m-ar deranja dacă s-ar întîmpla mai repede.

Acum sînt în punctul acela în care, după toate dezavantajele pe care ți le oferă cu duiumul țara ta de baștină, încerc să văd numai partea plină a paharului. Pînă cînd ajungi însă în mijlocul Dubaiului, noaptea, că ziua e doar un amalgam de zgîrie-nori (ridicați în ultimii 4-5 ani), o arhitectură amețitoare pe verticală, nu-ți dai seama cît de mărunt ai trăit pînă acum.

Acum două zile mă întrebam ce mama dracului caut aici: nu ai voie aia, nu ai voie ailaltă, messengerul e interzis, jocurile de noroc la fel, loterie nu există, la plajă tre să stai îmbrăcat, de băut canci, de îmbrățișat în public e atac la persoană, în malluri ai anunțuri cu ”îmbracă-te decent”, la muncă yahuu e forbidden, skype forbidden, facebook forbidden, rochii vesele forbidden, pantofi roșii forbidden, ironiile și mai forbidden. Îi trimisesem uneia o ejaculare sarcastică pe mail, ceva de genul hai nu mai face pe drama queen cu mine, toată compania a sărit în sus că am un limbaj nepotrivit, cînd eu de fapt nu aveam timp de prostiile nimănui, totul e aiurea, gagica de la resurse umane crede ca smart casual înseamnă o rochie cu pete de leopard pe ea, stewardezele lor sînt pitice, iar cel puțin una inadmisibil de grasă pentru o cabin crew, nimeni nu le ajunge cu prăjina la nas, eu le ignor, mai puțin pe Bandana – c-așa am eu chef – și iar sare în sus compania că ar trebui să fiu mai drăgălașă cu ele. nici acum nu înțeleg ce-ar trebui să le fac?

nush. e cinci dimineața și mi-e foame. și oamenii ăștia nu au legătură cu cine sînt eu. uneori am impresia că nici eu nu mai am legătură cu cine sînt eu. și dacă totul e forbidden aici, mă întrebam de ce au unii așa atracție pentru Dubai, fiindcă eu dacă aș avea mulți bani, adică foarte mulți bani, m-aș duce să trăiesc într-un loc unde chiar mă pot distra și cunoaște oameni interesanți.

apoi după fuga de-aseară în Uptown am înțeles. în primul rînd am înțeles de ce nu le place piloților International City. Apoi mi-am adus aminte că n-am mai stat pe un șezlong, noaptea, în fața mării din 2006, de la lansarea filmului ”Va, vis et deviens” a lui Mihăileanu. Numai că atunci nu aveam un yacht în fața ochilor și nici nu-mi bloca orizontul un ditamai palat din povești. cum au putut construi oamenii ăștia o arhitectură atît de dinamică pe arșițele astea, e un miracol.

oricum ar fi, vă spun eu că banii nu dăunează fericirii. dar absolut deloc. cine spune altfel, sigur nu știe să trăiască.