The Shadow of the Wind – Carlos Ruiz Zafon

astea cărora le pun titlul în engleză înseamnă că le-am citit așa, în plină traducere, de data asta din spaniolă în engleză. probabil că în spaniolă sună și mai nașpa, o limbă pe care am ajuns s-o înțeleg de minune, dar care nu se lipește de mine (singurul paradox din ultima vreme).

Titlu original: ”La sombra del viento”, așa ca să știi de la început că ai de-a face cu umbra pe care-o lasă vîntul undeva. pe o carte, mai exact. pe un titlu de carte, și mai exact.

în fine. citesc mai mult zilele astea fiindcă în cîteva luni vom părăsi Spania pentru România (maxim trei, poate mai repede) și mi-e milă de toate coletele de cărți care mi-au venit de-acasă. de fapt mi-e milă de banii care s-au dat pe aceste colete, un lucru imposibil de înțeles (ba chiar poate părea stupid) pentru cei care pot trăi fără cărți prin bibliotecă sau chiar în toată casa. așa că dacă tot va fi să le aduc înapoi acasă, măcar să fie citite și cum sînt cam multe pe-aici, am intrat într-un fel de maraton al lecturii. așa că, timp de cîteva săptămîni, o să vă bombardez cu lecturi pe-aici, că dacă deschidem iar cutiile Pandorei iar ies discuții de pomină despre crizele, sărăciile și băseștii din Ro. mai bine deschidem cutiile cu cărți, lectura a fost mereu inofensivă și a apropiat oameni cu aceleași gusturi literare, nu i-a dezbinat, ba chiar a funcționat ca o sită printre cunoscuții mei. ca și blogul acesta de altfel, iată de ce-l consider igienă interrelațională.

și-apoi cînd îmi spune un prieten ”hai că mi-ai deschis pofta de citit”, parcă masturbarea mea intelectuală pe-aici își are sensul, chiar dacă pentru un singur om.

the-shadow-of-the-wind

”Shadow of the Wind” e așa de lăudată că mi-a și fost frică să pun mîna pe ea. Cărțile care plac prea multora de obicei sînt proaste. Asta e concluzia onestă la care am ajuns, mai ales cînd e vorba de cărțile publicate în ultimii 10 ani. Am început-o într-un avion, am continuat porțiuni mici din ea pe budă și în sfîrșit în noaptea asta i-am zis: fuck it! Așa laude mărețe am citit pe Shelfari, niște extaze de-astea de grup, un fel de orgie comunală, încît iar am răsfoit-o cîteva pagini, am mai avut răbdare cu un capitol și pe urmă am băgat-o în cutia cu cărți deja citite, s-o trimit cu primul Atlassib acasă, sau pot chiar s-o las și-aici, ca lectură de budă, că chiar nu mi se pare mare pierdere. e mai mult efectul halo, dacă au zis cîțiva că e bună cartea, cei cărora nu le-a plăcut nu mai zic nimic, să nu cadă de proști.

N-au decît să spună toți ceilalți că the plot, the language, că e higly sophisticated, băh, mă lasați? Vă credeți marele Gatsby? Că atmosfera, că suspansul (sigur, Melania Lupu și suspansul unei babe – moare odată sau nu moare?), nu m-a prins nici un personaj de-acolo, stilul e pueril, felul în care e povestit întreg subiectul mă face să casc, are din cînd în cînd niște metafore reușite și atît, dar apoi autorul vine cu niște replici-șablon, care te fac să uiți de toate metaforele lumii). Unul de la Washington Post cică: dacă ți-a plăcut ”În numele trandafirului” a lui Umberto Eco sau ”Un veac de singurătate” a lui Marquez, păi sigur o să-ți placă și bășina asta… scuzați, v-am avertizat deja că e lectură de budă și mă irită cînd se fac așa comparații. E ca și cum l-ai avea pe rafturile bibliotecii pe Osho (un mare dubios ezoteric, că mi-am adus aminte și de sîsîitul ăsta după ale cărui sfaturi idioate cad pe spate mulți descreierați și-l consideră un guru al spiritelor), dar și pe Mircea Eliade (un mare istoric și teoretician al marilor mituri și simboluri ale lumii).

carlos_ruiz_zafon

(Scriitorul Carlos Ruiz Zafon)

Deci treaba e așa: tatăl unui băiat pe nume Daniel îl duce în Cimitirul Cărților Pierdute, o bibliotecă veche și foarte mare, ca să-i stîrnească puștiului dragostea pentru lectură. Pînă aici toate bune, ai deja impresia că citești ”Neverending Story” {(povestea unui alt băiețel care descoperă o carte în care el este și cititor și protagonist (sigur ați văzut filmul), dar nu se compară căci Neverending Story, dacă o citești la vîrsta potrivită, chiar e captivantă}. Să ne întoarcem la Daniel. Conform tradiției, fiecare vizitator trebuie să-și aleagă o carte de pe raftul marelui Cimitir și s-o protejeze cu prețul vieții. Eee, și băiatul alege cartea ”În umbra vîntului”, ca să vezi, și de-aici încep peripețiile lui, e urmărit de diavoli, care se dau drept editori, cînd colo vor să-i ia ăstuia mic cartea și să i-o ardă, ăsta mic nu și nu… mai apare și o poveste de amor, și toată lumea e în căutarea autorului care a scris cartea. sirop. și unul de-ăla luuung… păi nici nu mă mai mir că nu m-am înțeles niciodată cu cel care mi-a recomandat cartea asta. tot ce e posibil însă să fiu eu prea mofturoasă, prea puțin sofisticată și prea dură dacă zic: ”Zafoane, om, mai ai mult pînă la genunchiul lui Eco sau Marquez”. cred c-o să încep să citesc fie cărțile pe care le urăște majoritatea, fie autori de care nu a auzit nimeni.

dacă aveți sugestii…

Etiquetas de Technorati:

7 responses to “The Shadow of the Wind – Carlos Ruiz Zafon

  1. Esti aspra.
    Numai ca si pe mine m-a lasat cartea asta complet indiferent, desi mie imi plac enorm de mult scriitorii latini. Dar in Umbra vantului nu am gasit ce sa citesc, singurul lucru care m-a multumit a fost sa dau paginile.

    Like

  2. cartea asta chiar am vazut ca e recomandata de foarte multa lume si asta e prima “recenzie” care o vad sa zica de rau..
    totusi m-am chinuit ceva timp sa fac rost de ea in engleza si daca tot o am macar sa o citesc 😛
    iti recomand chuck palahniuk (da da ala care a scris fight club).. dar ceva carti mai vechi .. ca ultimele doua sunt “laudate” 😛 .. eu sunt fan asa ca recomandarea e strict subiectiva 😛

    Like

  3. Abra Gham: da, am fost cam aspră. promit să am mai mare grijă data viitoare cu cărțile, indiferent cît de proaste mi se par. (am o bănuială însă că n-o să mă pot abține cînd se fac comparații aiurite: (.

    Sorin: am citit Jurnal de Palahniuk, mi-a plăcut foarte mult ideea de-acolo, o să le încerc și pe celelalte. cu Umbra vîntului, nu știu, sper să ai mai mult succes cu ea, poate nu mai am eu vîrsta misterelor și suspansului, deși Agatha Christie încă e în topul preferințelor.

    Like

  4. Tot nu inteleg ce ai sa-i reprosezi. Nu te-au prins personajele, nu-ti plac telenovelele, e prea mult sirop in text si Zafon da cu platitudinile in balta… fara exemple, e doar o opinie.
    IMHO e o poveste frumoasa, scrisa frumos, un soi de Misterele Barcelonei; comparatia cu Marquez si Eco e deplasata, de acord, dar Marquez si Eco nu vor avea niciodata audienta lui Zafon.

    Like

  5. bai dar mie mia placut mult 😦 si nu cred ca intentia autorului (spre deosebire de cea a criticilor) a fost sa se asemenea cu marquez,eco sau alti giganti ai literaturii…nu e o carte inaltzatoare, complicata sau cu subintelesuri, e pur si simplu o poveste frumoasa.

    Like

  6. eddie: normal ca e doar o opinie, ce altceva? mi se pare ca da, nu imi plac telenovelele, credeam ca e destul de evident : )). iar daca-l compari pe Zafon cu un fel de Eugene Sue, pai eu ce alte argumente mai puternice pot aduce decit cele pe care deja le-ai oferit? se poate ca Marquez si Eco sa nu aiba audienta lui Zafon (nici nu cred ca-i intereseaza asta, altfel ar fi scris mai pentru vulg, si sa nu crezi ca n-ar fi fost capabili), dar sigur vor dura mai mult in istorie decit Zafon. ca orice moda va trece si gagiul asta plin de mistere.

    tuvia: da, tuvi… eu am ajuns insa la virsta cind nu ma mai multumesc povestile frumoase. nu mai am timp de pierdut cu ele. : ( macar de m-ar fi invatat ceva nou.

    Like

  7. desi ma amuza ce faceti voi, am o rugaminte: nu mai votati cartea peste mine! : )) eu i-am dat doua stele, pentru ca MIE nu mi-a placut.

    aduceti voi argumente pentru ce ar trebui sa o citeasca altii, nu de ce ar trebui sa o citesc eu, fiindca oricum nu o sa ma convingeti. pina acum nu am auzit decit ca seamana cu o telenovela si ca sint aspra cu bietul zafon. ei lasati, ca are o masa intreaga de oameni pe care a facut-o fericita, nu trebuie sa multumeasca pe toata lumea.

    Like