Sevraj

Intr-o cafenea, printre straini vorbareti
unde nu astepti niciodata pe nimeni
conectata puternic doar de fluidul care te poarta
ca un cintec
incolo sau incoace
din cind in cind se cere wireless
ca sa-ti asterni lumea in fata scrumierei
si s-o privesti clipocind vesela in ferestre
Vad ca si tu bei cafea, la fel de departe ca si mine,
stai aici si pune-ma la curent cu visele tale,
evadari din rutina, si ce ti-ai mai pus in geamantan…
e rindul meu sa fac cinste
pentru tot restul vietii…
suna a crima organizata, stiu…
un fleac daca stai sa te gindesti…
ca ochiul lunii vesnic aprins pentru indragostiti sau somnambuli
indiferent, opac, aceeasi poveste…
fire de aur sau urzeli
lumina atee peste toate astea
umbre de juraminte fierbinti amestecate cu soapte
delicii de-o vara
prelungite nepermis de mult
ca sa ne doara mai incolo
cu fiecare bataie de inima sau castanieta
cu fiecare camera de hotel despuiata de tine
cu fiecare statie de autobuz in care nu ma astepti
cu fiecare muc pe care-l rasucesti in propriu-i scrum
chiar daca taci pentru ca nu vorbesti
tacerile tale imi curg in singe
ca o ploaia rara
nici nu mi-am dat seama ca era atita seceta in mine
sa facem echilibristica deci
pe firul de paianjen al dragostei
se cer inepuizabile abilitati de saltimbanc
altfel
o sa cadem lati muscind pina la singe din carne
si nu vom sti daca e sarea trupului cea care ne asteapta
sau timpanele care pleznesc de placere
ca niste corzi dureroase de vioara ce ma acorda in mi minor
mirosul halucinant de sex
drogul necesar niciodata suficient
sevraj
dispari in mine ca intr-o calatorie fara intoarcere
si ramii acolo calm cum te stiu
lucid si domol
crud ca o fiara infometata
musca si termina incet
devoreaza cu putere
savureaza ultimele picaturi
ca si cum ai bea o cafea tare
undeva intr-un loc unde nu astepti niciodata pe nimeni
pentru tot restul vietii
auzi, tu? chiar daca pare mult
poate e doar o secunda…
un fleac daca stai sa te gindesti…

Strange

incep sa ma bucure la nebunie refuzurile mele. nu editurilor, nu televiziunilor. dar asta pentru ca sint abordata “e spre binele tau”, de parca as fi copil de gradinita si nu as sti ce sula bleaga e binele asta. ti-am cerut cumva sa te gindesti la binele meu? o replica de genul asta iti fute abordarea, asa ca du-te si plimba ursul. sint si eu in criza, de ce nu? motoarele mele sint down cu 30%, disponiblitatea cu 60%, iar sistemele voastre ma plictisesc 100%. sa nu mai vorbim de faptul ca premiile voastre ma lasa rece.

asa am timp mai mult pentru iubit, cintat, dansat, plimbat, la o adica impletit parul in suvite. si vizitat familia, poate citeva rude pe patul de moarte. povestile lor de viata mult mai interesante decit noua serie de cocalari cu pretentii de intelectuali.

totul e relativ, da. cu doua luni in urma imi doream expeditii in Nepal, dar cred ca, satula fiind de intimplarile cu rucsacul in spinare, vara asta m-as multumi cu inchiriatul unei vile pentru doua saptamini, eu si veo 2-3 prieteni, undeva pe malul oceanului, sa plonjez intr-o dulce lene si sa am discutii cu ei numai spre apus. mai am putin si cred ca-mi cumpar si o chitara, hehe… prietenii aia pe care i-am intuit pina la ultima fibra, si carora le-am luat mereu apararea mult inainte de a-i cunoaste. mi se pare normal asta…

Te quiero, puta…

Maimute care rinjesc la ferestre
isi casca larg maxilarele galbejite
isi bat joc de lumea invizibila
gasita din senin intr-un taxi
parca intr-o oglinda retrovizoare in care pocnea soarele
si ne arata deformati
Mai frumosi decit eram de fapt,
indragostiti pina peste urechi
de libertate
nici noi nu stim de unde tabarise pe capul nostru atita libertate
cind ne stringeau de git atitea noduri…
Era si bunatate in priviri si ceva pur si ceva calm
La radio cinta te quiero, puta!
Si intre degetele noastre rasuceam ultimele clipe
de vagabondeala
Ciinii latrau inca de-atunci prin vise
eviscerindu-si matele prin falci.
Eram abia treziti din obisnuite si tabieturi
si ne lafaiam pe bancheta din spate
putini obositi de atita fericire…
Blank total peste istorii si teritorii
cerute de altii
cu pumnii strinsi
cu buze rasfrinte peste tradari
neimaginate
(dar aveau si ei dreptate
poate…)
Iubirea poate fi o dulce nemernicie,
cruda si nemiloasa uneori…

Incepe sa cam ploua peste tot cu tabieturi si comoditati
Din nou dreptul fiecaruia de a sta la rind sau de a intra in rindul lumii
Se cere o pedeapsa… pentru cel care nu… sau pentru cel care da…

Dar atunci fugeam de toti ca apucatii
doar ce stinsesem tigarile de dupa…
In amintire jarul mai sfiriie si-acum
ca o rana deschisa peste regrete
Te quiero, puta!

Si-n oglinda de-acum se lasa inserarea…
Soarele isi taie venele incet peste coline
insingerindu-mi privirea…

Time Is on My Side…

un prieten spunea: “fericirea te face lenes”.
un fel de leneveala care (te) constata si atit.
undeva departe aud sfaturile unor bunicute bine intentionate. parca le vad pe toate intr-un semicerc, sezind pe scaune, impletind ciorapei si, pe sub ochelari, aruncindu-mi reprosuri. viata e asa, viata e pe dincolo… si tu ce faci?
cui ii place sa fie incoltit din toate partile, de cele mai multe ori fara motiv? nimanui, dragilor!

dupa sase ani de rezistenta alaturi de unii, aflati si ei sub tirul acelorasi mitraliere, stiu, suna din nou razboinic, dar nu mai razboinic decit o aluzie gratuita, ei bine, cind gasesti o pajiste, nu vrei sa faci altceva decit sa te odihnesti. sa-ti tragi sufletul, sa respiri aer curat, sa privesti chipul celui drag atunci cind doarme, iar in timpul liber sa-ti repari accesoriile stricate pe cind dadeai cu pumnul in masa cerind drepturile altora. si sa ajungi la concluzia ca niciunul dintre aceia nu merita o margica macar, dar ca nu regreti nimic totusi. poate doar citeva alergaturi. fiindca din amalgamul acesta oricum ai grija sa prepari alta coca.

numai ca daca n-ar fi fost nici acelea, multe in plus, plimbarile de-acum, oamenii de-acum, surisul unora, fiecare cuvint al lor care ma hraneste, nmic din toate astea nu as mai fi apreciat cum trebuie. si da, cam asa e, de unii nu te poti rupe, fiindca ruptura asta care se casca intre suflete, nu face altceva decit sa te pedepseasca. viata se aliniaza in asa fel sa-ti arate cauza. si tot ce urmeaza dupa…

eu si Alexandra o stim cel mai bine.

pe-caldarim

Conectando me de ti…

Viata se muta in alta parte, intr-un loc unde cuvintele nu prea conteaza.

Nu cred in fericirile urlate, decit daca extazul se face in fata prietenilor tai, aceia pe care nici o distanta, nici un joc, nici o situatie nu-i va schimba in raport cu ce simti tu pentru ei, si nu exista situatie care sa schimbe reciprocitatea feelingurilor. altfel, de ce m-as extazia ca X-ulina s-a maritat, daca n-as avea date despre ea ca parea ultima in stare sa faca asta? mai departe motivul fiind ca nu mai crede in barbati? daca n-am date despre X-ulina, nu-mi pasa de urletele fericirii ei. straina fiind de ea, o gasesc patetica pe X-ulina. ma zgirie pe urechi chiar. in privinta asta sint ca o birocrata, n-au curs valuri de confesiune intre noi, nu existi.

altfel, prietenii mei nu si-au pus problema verbului “a fi” la ce mod sau ce timp sa-l conjuge cu mine. traim intr-o stare permenanta de prezent continuu, de parca am fi highlanderi si zilele noastre nu sint deloc numarate. n-au avut niciodata temerea distantelor, nu mi-au pus niciodata intrebarea “de ce pleci?”, au acceptat alegerile fara sa judece, fara sa transpire, am stiut marile evenimente din vietile noastre fara sa facem caz de ele, fara sa ne plictisim unul pe altul, am trecut cu ironie peste, ne-am trimis cadouri din diverse colturi ale lumii, n-a trebuit sa recunoasem ca ne-au napadit emotiile, fiindca am stiut ce efecte au unele gesturi in suflet. ne-am condus prin gari si aeroporturi, ne-am lipit mutrele de ferestrele autobuzelor sau ale trenurilor sa prindem ultima fluturare de mina, au fost importante despartirile, chiar daca nu ne-au placut pasarelele, holurile, tunelurile, golurile din stomac. a fost important sa stim ca lasam in urma un prieten care ne asteapta oricind, pe care-l putem astepta oriunde si oricit. de-aia cind cineva s-a indoit la un moment dat de prietenii mei am stiut ca cel care va disparea va fi el, nu ei. ei n-au avut prea des tupeul sa-mi spuna ca am ales ceva gresit, nici daca a fost vorba de un ceai, daramite de timpul pierdut printre oameni si tari straine. dar cind au facut-o, am stiut ca asa e.

ca o consecinta, nimeni nu a inteles gresit pe nimeni. si nici nu s-a paranoizat de preocuparile celorlalti in afara importantei lui fiinte. poate noi nu sintem oameni???

altfel, despre barbatul vietii poti spune: “Nu citeste si nici nu se ingrijoreaza de incalzirea globala. Nu a auzit de Dalai Lama si nici de Budha, dar e un om bun. Ca un prieten cu care te asterni la drum lung fara griji!” si mai multe ar fi de prisos. detaliile trebuie pastrate pentru viata in doi, ca de-aia se numeste viata in doi. altfel de ce?

sau… invitatie la nunta: “Bai, in jurul meu a innebunit lumea. Se fac anunturi peste anunturi (cununii, casatorii, mizerii). Eu n-am facut nici unul, dar prin martie cred ca o sa fac cununia civila. asa ca adu-mi si mie un tricou de ala de la rebahas sa am si eu ce sa imbrac.” daca si ea, ultima aventuriera… chiar ca a innebunit lumea…

in schimb, eu aud despre nasteri de copii si ma ofer nasa. am deja in colectie trei fini nenascuti si fireste trei promisiuni smulse. voi fi genul de nasa care le va acoperi prostiile sau cea care-i va invata sa fumeze. cel mai sigur si una si alta. acum c-am spus-o s-ar putea ca cel putin o familie sa se razgindeasca!!! n-are decit, o sa le scot ochii parintilor la cina cea indepartata, de peste citiva ani, cind eu deja voi fi invatat sa gatesc mai ceva ca ratattouille si ma voi lauda cu ceilalti doi fini ai mei, carora le-am platit calatoriile de studii prin europa. “v-ati speriat de o tigara”, o sa le spun, turnindu-le vin in pahare, ca sa amortizez socul invidiei, dar stiu ca n-o sa ma lase inima sa fac discriminari nasesti. hahaha!!!

altfel, ceva fara fasoane, dar destul de amuzant incit sa ne faca placere sa mai luam si altadata cina. sa ridem. sa ciocnim pahare. sa depanam amintiri. sa ne punem la curent cu vietile noastre rebele, boeme, pribege, ia-o cum vrei! sa ne adunam in jurul vinului in orice caz. sa auzim risetele copiilor nostri in gradina pe orice vreme. sa schimbam zimbete complice intre noi, sau sa ne intelegem din priviri, ca si pina acum.

o viata simpla, dar plina. sa imbatrinim frumos.
in sfirsit, un apus de-asta rotofei care sa moara in spatele gradinilor noastre de trandafiri.