A saptesprezecea zi

Stiu ca am mai numit astfel o insemnare, iar intimplarile se petreceau tot in Spania, pe niste drumuri pe care talpile mele si le vor aminti toata viata. cartea lui Ken Follet e chiar o dezamagire, nu stiu de ce se entuziasmasera unii atit, parca as citi o poveste pentru copii, dar ma incapatinez s-o termin fiindca e in engleza si-mi prinde bine la vocabular. dar nu prea merge in timp ce citesc in paralel “Al doilea sex” a lui Beauvoir, carte care ma intristeaza, la naiba. jumulita de toti la vremea respectiva… adevarurile dor al dracu… catedralele primului sint mici copii pe linga fraze de genul “cel mai mediocru dintre barbati se va crede semizeu in fata femeilor”, nevrind sa spuna totusi prin asta ca barbatii sint mediocri. anyway, sint abia la primul volum…

clubul de carte functioneaza de minune, ba chiar am putea spune ca sint 12 istorii minunate, fiecare carte avind aventurile ei. “Cutia neagra” a lui Amos Oz am primit-o la adresa de-aici, si-am dat-o gata in doua zile. cartea e de pe vremea cind se scria pe a doua pagina anul de aparitie si a cita editie este.

cu fetele de la Sanoma punem la cale o actiune pt copii, daca tot am cartile alea si n-am ce face cu ele… ma distrez trimitind carti postale in toate colturile lumii, conjugind verbe spaniole si cumparindu-mi tricouri la rebajas de la mango, pe care in tara le-as gasi la un pret nesimtit de mare. descopar mirosuri noi, beau litri de cappuccino, aflu cu stupoare ca guvernantii romani vor sa renunte la legea dreptului de autor, cica sa evite evaziunea fiscala, hahahahahahahahahahahaha…. bai, ce dracu, nu-ti mai ramine altceva de facut decit sa rizi…. sa se publice singuri sau deloc, ce nu inteleg autorii din romania??? alerta e maxima… si cine o fi furat cele 50 de arme din depozitul de la Ciorogirla??? criza asta te face sa iei masuri disperate, nu altceva… io cind ma intorc am de gind sa ma distrez de mutrele unora, parca-i si vad cum le e teama sa si manince, ca nu cumva sa ramina cu frigiderul gol….

Dreptul de a spune “Nu”

de care atit de putini se folosesc sau despre cum te-ar putea urmari negativ faptul ca nu te increzi in intuitie. toate absurditatile prin care treci dupa aceea stau dovada. nu mai vorbim de timp pierdut. astea vin ca niste consecinte pe care trebuie sa le suporti, indoctrinat fiind de ideea ca viata trebuie suportata, nu savurata. se spune ca iti trebuie bani ca s-o savurezi. nu neaparat, uita-te numai la toti ratatii astia care au mii de afaceri, si tot atitea telefoane, telefonu si afacerea, afacerea si amanta din firma, ca doar trebuie sa aiba aliati de nadejde, si nici un minut pe zi sa-si dea seama ce e in neregula cu ei.

primul mail trimis, din Spania catre minunata Romanie, cu care mi-am inceput saptamina suna asa: “nu, multumesc. punct. Mi-am dat seama de cit de serioasa e firma ta din clipa in care mi-ai cerut un model de contract de drepturi de autor, nefiind in stare sa-mi trimiti unul spre studiere. Asa incep toate colaborarile care duc spre esec. Angajatorul cere colaboratorului un contract spre studiu… asta numai in Romania s-a pomenit.
Pai, domle, ce sa-ti spun eu tie? Studiaza legea dreptului de autor sau angajeaza-ti un avocat bun, care sa-ti explice cum stau lucrurile, ca nu e treaba mea sa-ti fac educatie juridica.

Pina atunci, pentru ca nu ma cunosti, ti-as sugera sa renunti la atitudinea asta de maimuta aroganta care nu vinde nici macar pielea ursului din padure. Nu ma deplasez nici macar un cm sa ascult discursurile jalnice ale altuia, atit timp cit exista telefoane, mailuri si bun simt.

Hai, sanatate!”

Si zau ca de data asta pusesem portia corecta de zahar in cappuccino. Raspunsul meu venea in urma a doua sau trei mailuri in care omul asta nu intelegea (sau se facea ca nu intelege!) de ce dracu si cu ce tupeu vreau drepturi de autor pe scenariile mele pe care tot eu le creez. adica, intr-un final, dupa o analiza obiectiva, reusesc sa inteleg dilemele mele, dar cu ale altora nu vreau sa-mi bat capul. eu stiu asa din legea bunului simt si a contractelor de un fel sau altul, ca atunci cind soliciti experienta cuiva intr-un anumit domeniu, vii la masa negocierilor cu o oferta. pe urma… vezi tu daca o respecti sau nu. asta e partea a doua de care se vor ocupa, pentru bunul mers al treburilor, domnii avocati. sau in cel mai rau caz, pe care eu il consider cel mai bun totusi, poti spune “imi pare rau, toata povestea a picat” si incepi sa dai pretexte despre cit ai fost tu (acest peste care de la cap se impute!!!) de incompetent, nu ca a avut colaboratorul tau vreo vina fiindca i-a fatat mintea o idee. Sigur ca nu i-a convenit raspunsul meu:)))) Afaceristu lu Peste Prajit s-a ascuns repede in birlogul lui de unde nici nu stiu de ce dracu iesise, poate doar asa, sa vada daca miroase a fraieri prin zona lui de actiune. adica, buei, dupa ce ca m-a bagat in seama, ii mai dau si flit?

Sint foarte curioasa cum va arata primul meu contract spaniol (care nu va fi la capsune) in conditiile in care spaniolii, ca si englezii, ca si italienii, se simt jigniti daca nu-ti iei tot restul pina la ultima centima de pe tejghea. demnitatea lor umana nu incepe cu cel pe care il au in fata, ci cu ei insisi. cazurile particulare sint eradicate, sau cel putin ostracizate. asta e tendinta generala. numai in romania se permite furtul de catre marii granguri, ca doar ei cum au ajuns granguri? daca erau mai multi destepti care spuneau “NU” la toate aberatiile sefilor, patronilor, guvernantilor etc., poate ca intr-adevar traiau mai bine. si-aici ma dau pe mine cel mai bun exemplu de mare idioata. oricum scenariile sint aceleasi, simptomele unei atitudini cangrenoase la fel. de fiecare data se pune problema: care e mai prost dintre noi? pai, mai Acestovici, om fi noi prosti, dar simt asa un val de desteptare venind din toate colturile… degeaba dai din coada ca vrei televiziune.

Later edit:

Ca veni vorba de drepturile de autor despre care tot latru de citiva ani buni, pentru cine e interesat sa si le apere, sau cel putin sa fie bine informat, ii sugerez sa intre si sa citeasca mai multe pe: http://www.orda.ro, in special sectiunea de Buletin informativ, unde printre altele, aflu ceea ce intuiam deja, ca pe autori/muzicieni/actori nu prea-i intereseaza drepturile lor. Adriana Trandafir m-a spart cu faptul ca ea a absolvit o alta facultate (de Resurse Umane si Comunicare Manageriala), dar nu stie nici ca are bani de luat de la CREDIDAM, si nici timp sa se duca sa-i ia (vezi Buletin informativ nr 34). Si-atunci, normal ca eu care pun intrebari si agasez pe toata lumea cu “aplicarea legii, respectarea contractelor si mai scutiti-ne cu nesimtirea voastra” pare ca am nevoie de psiholog. Treziti-va, bai, pinguinilor! Bine ca vorbiti pe bloguri cum ati cazut in freza de la atita indragosteala sau ce prost v-a pacalit ca va iubeste pina la nemurire si drept dovada si-a strecurat buzele printre dintii vostri zglobii de peruzele necariate!!! (yeah, well, una e sa faci misto de tine si de vremurile apuse, si alta sa pui botul la vrajeala cernita cu minciuni a unora care se cred seducatori de cursa lunga, dar nu mai schimba replicile alea odata si nici nu se mai fac bine. oh, baby!!!).

Funny Things

pe Cuatro prezentatorii unei emisiuni fac bascalie de tipa aia de la National care a cedat nervos si a calcat telefonul in picioare ca n-o suna nimeni in direct. nu mai pun link aici din doua motive: a) cred ca toata lumea stie despre ce/cine e vb b) nu am chef azi sa scriu despre idioti. totusi ma intreb ce naiba faceau aia din spatele camerelor de filmat, nu i-a suflat nimeni in casca sa se potoleasca sau sa-si tina crizele in friu? pe termen scurt sigur ca e amuzant sa rizi de colegul tau care o ia razna, pe termen lung insa…. ce fel de televiziune este aia de primeste asa dezmembrate in sinul ei? sigur ca la asa intrebare logica cei de la Cuatro nu vor gasi un raspuns valabil decit daca vor avea o slujba de trei luni in orice televiziune din Romania. chiar daca tanti cu balcoane la vedere spune ca a fost totul regizat ca sa se scoata acum, or fi invatat-o colegii ei sa minta, asa cum au invatat-o sa si joace teatru, mai stii? da` noi cui dam Oscarul acum?… apoi la stiri urmeaza un reportaj despre imigranti, in care sint intervievati romani veniti la trabajo aici, in paralel imagini cu cersetori. atitudinea spaniolilor fata de romani este cam cea pe care ar avea-o oricine fata de handicapati, adica chiar si cind le iau peste picior pe cucoanele rumana o fac asa, cu mare ingaduinta….
ma prezint peste tot cu “io soy turca”, am vazut prea multe priviri naspa daca zic altfel. si oricum nu mint….

scot nasul din birlog pentru fleacuri. iau aer si vin repede inapoi, ca nu cumva sa ma pierd. ma descurc la supermercado, la tabacco, la el corte ingles, dar asta oricum nu e mare smecherie. citeodata e bine sa te intrerupi de la o viata trepidanta si sa savurezi programul molcom al unei vieti simple. ma ingrozeste ca trebuie sa ma intorc in martie pentru vreo 3 saptamini sau o luna ca sa mai frec menta cu partea editoriala, care a devenit, asa cum am anticipat acum trei ani, si parte distributiva. ziceam atunci: mai ramine sa ma apuc si de vindut carti, ca-n rest am trecut prin toate departamentele. mai precis, editoarea Capsunilor s-a hotarit sa-mi dea drepturile de autor… in carti, ca nu e in stare sa le vinda hahahaha…. cine e de vina? ghici ghicitoarea mea…. autorul desigur, cu personalitatea lui cea puternica, cea mai puternica, atit de puternica … oh, doamne, ce mai personalitate indrazneata… a indraznit sa-si ceara drepturile, cita nesimtire din partea mea!!! sau, ca sa citez un alt editor: “trebuie sa faci un scandal ca sa ti se vinda cartile…” cam la asta se reduce talentul!!!

buun…. prefer sa imi chinui, pentru o vreme, un talent nefolosit demult sau niciodata, pe cel de bucatareasa-dezastru. cel putin, aici ma distrez de minune, combinind piperul cu boiaua (fiindca mi-e lene sa ma uit in dictionar sa vad ce inseamna fiecare si ma ghidez dupa culori si miros, nu dupa etichete) sau, cum am facut azi dimineata, am pus in cola cao sare in loc de zahar….

zice Cami: poate ramii in pana de subiecte!!! no way, numai daca incep cu redactiile… ca poate de-aia si trebuia sa trec prin unele…

Toate acestea… toate acelea…

post cardToate aceste combinări “n” luate cîte “k”, toate aceste alianţe bazate pe pupincureală, toate acele rocade ale oamenilor care-şi dau seama într-un final că nu e locul lor acolo. Acolo, unde bătaia de joc e pusă la rang de cinste de aceia care se scobesc printre unghiile roz şi hrăpăreţe cu care scurmă prin viaţă, toate aceste nebunii ce unii le numesc creative, ce peste mii de ani vor părea doar rupestre, iar valuri de generaţii viitoare se vor amuza copios de naivitatea predecesorilor, toate acele voci pline de miere în spatele cărora se ascund cuţite de ură şi venin, toate acele critici care se pierd in sfera noctis, toate acele dias innamoradas în care te abandonai de plăcere, toţi acei hormoni din care s-ar putea face bombe artizanale, toate aceste fumuri cancerigene ce-ţi afectează colesterolul, sîngele care pompează otrava în inima ta cîndva vitează, toţi paşii tăi pe nisip, lente for niente, toate acele limbi pe care le ştii sau în care pieri, toate aceste discuţii pe care le porţi crezînd că-ţi va trece timpul mai frumos, mai mulţumitor, dar în oglindă te vezi mai devastat/ă de singurătate decît Adam după ce-a muşcat din mărul unoaşterii, toate acele promisiuni pe care le-ai făcut şi nu le-ai respectat, toate acele mulţumiri pe care nu le-ai dat la timp, toate acele scuze, acele pardonuri care te-au umilit în nobleţea pe care ai uitat s-o mai afişezi pe nişte trăsături murate de amărăciune sau devastate de lehamite, toate acele muzici care ţi-au răscolit trecutul, toate acele iubiri la care ai lătrat ca lupii la lună, toate aceste ignoranţe pentru care te pregăteşti deja să plăteşti, toate acele minciuni cu care te crezi scăpat cînd, de fapt, pe tine te-ai minţit mai tare, toţi acei prieteni la care ai renunţat fiindcă ţi-au spus că e ceva în neregulă cu tine, cînd de fapt pe ăia trebuia să-i ţii mai aproape, toate acele săruturi pe care nu le-ai dat şi toate aceste săruturi pe care le dai cui nu trebuie, toată educaţia asta a ta care nu face doi bani în clipa cînd decizi să nu predai coletul destinatarului de drept, toate aceste cuvinte care ţie ţi se par vulgare, dar nu şi faptul că furi şi te furi constant cu gesturi jalnice, mărunte, meschine, toţi acei oameni pe care i-ai înjurat, iar acum îţi pleci fruntea în faţa lor, fiindcă între timp i-ai descoperit, ei da, ce chestie…

Toate acele borcane de gem pe care le ascunzi pe sub pat de teamă să nu ţi le ia cineva din frigider, toate acele oale mai importante decît mîncarea pe care o împarţi cu oamenii, nu contează că sînt soacre, veri, verişoare sau plante medicinale, toate acele tigăi după care ai plîns cu lacrimi de crocodil, toţi acei bărbaţi pe care nu i-ai cunoscut, dar care te-au frustrat mai tare decît zidul Berlinului, drept pentru care o să-ţi ridici tu unul de piatră şi mai frumos, nu are importanţă cine e de partea cealaltă atît timp cît îţi oglindeşti satisfacţia în tavan şi becul rîde la tine ca şi cum ai fi interogată, aşa şi? What`s next?

Toate aceste cuvinte fără morminte, toate aceste morminte fără coşciuge, toate acele coşciuge deja putrede, acest pămînt care te va primi, bunul, sărmanul pămînt, cîţi viermi mai rabdă în măruntaiele lui.

Şi-acum ceva serios. Am cîţiva oameni mişto în viaţă, despre care nu ştiu de ce naiba nu scriu mai des, fiindcă din ei mă hrănesc. Dar, ma rog, cred c-am devenit egoista, nu vreau să-i împart cu oricine… Pun mai jos imagini din viaţa unui om despre care am mai vb cîndva. Deşi nu l-am văzut cu totul decît 10 ore într-o zi, am mai multe în comun cu el decît cu mulţi cu care mi-am pierdut vremea nu ore, ci ani… cred ca de-aia iau din ce in ce mai rapid unele decizii, mai ales după Camino, şi fără să ezit.

Ştiu că pot face orice mă face să mă simt fericită şi că selecţiile într-adevăr sunt necesare. 

Vorbesc cu Olivier şi îmi propune să fac şi eu un filmuleţ cu oamenii pe care i-am întîlnit anul trecut. Poate, dac-oi avea timp zilele astea să răscolesc printre poze şi printre kilometri…. cu ce-am filmat, cu ce-am adunat, vorbe, gesturi, zîmbete ale celor care ştiu să se bucure de viaţă, că de cei care bocesc toată ziua a sictir sîntem mai mult decît sătui…

Acesta e filmuleţul lui Olivier…

Cultura romana in Spania

doua reclame la unul din canalele tv. sau poate la mai multe, n-am stat sa contorizez. intr-o reclama la carti apare numele lui Eliade. iar in alta cu si despre muzica, Florin Salam la loc de cinste. alaturarea mi s-a parut cel putin ironica.

altceva… 1. nici spamurile nu mai sint ce-au fost odata, 2. nu se stie niciodata cind da peste tine o urgenta, iar 3. pentru capul plin de tarite al blondelor n-are sens sa ma mai dau in stamba. ajungi intr-un punct cind ti se face dracu lehamite sa mai si reactionezi.

pina la urma, asa de pe drumuri adunate, vezi cum sta treaba cu dragostea pe coclauri, punct comun de intilnire de data asta Barcelona, apoi pricepi in sfirsit ca nici macar gospodinele nu mai inghit lebede cu fulgi sau fara, si cea mai misto constatare e ca de fiecare data cind plec din tara vin sponsori sa sponsorizeze proiecte la care am renuntat sau mi se fac propuneri de joburi fascinante. plm, numai intr-un cacat de contratimp am fost toata viata. dar bine ca se ridica ziduri in casa ta, dupa 32 de ani, lasii tot in lipsa actioneaza. ma rog…

Fade Away

si de fiecare data cind imi fac bagajele stiu ca mai ratez alte zeci de clipe de intensitate care vin si pleaca si peste timp poti zice am fost si-acolo, am mai vizitat alt muzeu, colectie de cladiri si obiecte din alte vesnicii, suprapuse peste povesti consumate, oameni care ti-au vorbit despre prietenie si iubire la pachet cu loialitatea si tu ai zimbit stiind ca si de data asta vor fi doar vorbe, ca si de data asta ei vor alege comoditatea si n-ai cum sa te superi, chiar daca te acuza pe moment ca le zimbesti superior. pina la urma ramii cu cladirile si drumurile care te-au purtat incolo si incoace si care te-au intors catre cei din ce in ce mai putin ramasi. si atunci te intrebi daca nu cumva e un fel de razbunare a lor a celorlalti ca tot pleci, ca nu ai stare, ca nu ramii in semnele alea ale lor de prietenie, de parca asta din urma ar exista fara libertatea alegerii sau acceptarii celuilalt, fara sa-ti fie virite pe git sechelele lor, cu bonusul de intrigi si minciuni, la naiba, nici nu stiu daca sa-mi fie mila de ei sau sa-i imbratisez ca-s asa oameni in fricile lor.

visez sa ma plimb doar cu miinile in buzunare, sa fiu asa intr-un aeroport si doamna de la check in sa se mire ca n-am bagaj si nimic de declarat. doar eu cu biletul in dinti si nici o dorinta de intoarcere. toate inflacararile mele care se evapora intr-un echilibru si o detasare cumplite, ca si cum as fi ramas fara emotii. asta o pot pricepe poate iubitorii de cafea a carei cofeina nu mai are nici un efect asupra lor. pot bea cani intregi si sa doarma mai apoi neintorsi, cufundati in vise. cineva, mai demult, mi-a oferit un butoi. de cafea. butoiul era gol, cafeaua trebuia s-o aduc eu. “cind simti tu ca a venit momentul”, mi-a zis. n-am ajuns nici pina in ziua de azi sa-l umplu. si poate ca cele mai intense clipe sint cele pe care NU ni le oferim, ca sa avem ce regreta ca doar nu poti sa cinti toata viata je ne regrette rien. totusi cred ca e mai mult vorba de frumusetea ideii de a te prezenta la usa cuiva cu acel butoi de cafea si sa-i spui: “ei, cam in cite nopti crezi ca-l dam gata?” chipul celui cu propunerea se pierde in ceata indiferentei, nu cred ca m-a interesat niciodata sa impart asa frumusete de gest cu el. as fi facut-o daca…

am de facut doua articole si un scenariu de scurt-metraj pina duminica, n-am chef sau n-am idei. cum ideile-s pentru incepatori, tind sa cred ca mai degraba n-am chef. trag de timp sau ma las trasa de timp.

cred ca a venit momentul sa-mi scot cartile de pe blog. daca as sti si cum… Edi daca treci pe-aici, mai fa-mi un pustiu de bine… toate, fara mila…

si-acum trezireaaaaa!!!! sa nu cumva sa intrati in butoiul cu melancolie, o dedicatie…

S-aveti un w-end de pomina!!!

It`s Movie Time

O sa fac niste scurte log line-uri pt cei din club, ca sa-si astepte rindul mai cu drag, dar nici sa nu piarda vremea cautindu-le pe cele mai bune, fiindca chiar e de lucru sa stai asa in virful patului in plina iarna si sa lenevesti la filme. Pont major, cel mai bine de vazut in doi.

1. “L`auberge espagnole” – cu Romain Duris, cel care face un rol exceptional in “Moliere” si in mai vechiul “Gadjo Dillo”, joaca aici un student care-si continua studiile in Spania, mai precis in Barcelona (unde voi fi si eu peste fix cinci zile!!), si are un fel de dolce vita printre ceilalti studenti straini cu care imparte o casa.

2. “L`amant” – un film dupa cartea lui Marguerite Duras (revazut) – povestea unei adolescente sarace (15-16 ani) care are o aventura cu un tinar chinez foarte bogat si care adolescenta se pacaleste pina la final ca l-a ales numai pt bani.

3. Notting Hill – cu Julia Roberts si Hugh Grant, ceva siropos, previzibil, stil americanesc, chiar daca totul se petrece la Londra. Mesajul pe care l-am priceput: vai ce viata grea are Julia Roberts ca actrita… mai evident de-atit nu putea fi. Nu inteleg de ce in toate filmele Hugh Grant joaca rolul indragostitului idiot, mereu incurcat de situatiile in care-l pune tipa (a se vedea si „Bitter Moon”, unde era mai tinerel, si de-a dreptul papleaca, si cum se mai rusina el la discutiile despre scatologie, apoi in „Patru nunti si o inmormintare”, unde Carrie (Andie McDowel) il tine pe jar timp de trei nunti si o inmormintare, ca la a patra renunta amindoi (dulce, dulce si-acolo, atit de dulce ca a incasat British Academy Awards long time ago). Memorabila replica lui Peter Coyote din Bitter Moon spusa cu naduf „don`t be so British”…

4. “Le fabuleux destin d`Amelie Poulain” – un scenariu superb, unde Audrey Tatou joaca rolul unei tinere nu chiar atit de inocente daca luam in calcul strategiile ei de punere in scena a unor farse, filmul asta imi aminteste de cartea cu melcul buclucas al lui Eduard Tone. ceva luminos si crud in acelasi timp, ca o dimineata de aprilie.

5. “Snowcake” – sau Sigourney Weaver interpretind un personaj autist, ale carei actiuni au mai multa logica decit cirdul de vecine de peste drum.

6. “Zbor deasupra unui cuib de cuci” – l-am revazut numai pentru ca Jack Nicholson semana cu tata in perioada cind a jucat in filmul acesta. Unde McMurphy se preface ca e nebun si-i iese de minune, dar pina la urma ii arata sistemul in ce s-a bagat. Evaluarea lui se termina cu transformarea sa in leguma, asta nu-l impiedica pe the Big Chef sa-i redea demnitatea si sa demonstreze lumii ca indienii chiar stiu ce inseamna prietenia. Memorabila scena in care Nicholson fura autobuzul cu nebuni si se duce acasa la amica lui Candy s-o ia si pe ea la plimbare, de ce nu? Iar aceasta urcindu-se in autobuzul cu pricina intreaba: „si… sinteti cu totii nebuni?” Si toti dau din cap…

7. “Amy`s O” – o porcarie tembela, dar am suportat-o pina la final, merge dupa ce-ti faci mina cu alte siropuri de Craciun.

8. “Lolita” – pedofilie, ce sa mai… Jeremy Irons la aparate…

9. Music & Lyrics – unde Hugh Grant schimba registrul si devine cintaret, cu o miscare de hips de lasa late mii de fane. Putem spune ca e ceva in toate astea cu priza la public, mereu incurcatul actor are farmec si pe la 40 de ani, in toate siropurile unde dragostea invinge, cu nelipsitul cliseu, ei ramin impreuna la sfirsitul filmului, au succes si everybody loves Hugh.

10. Imediat dupa asta simti nevoia sa te intorci in „Somewhere in Time” si sa iubesti in contratimp cu Christopher Reave si Jane Seymour, pe cind ei erau foarte tineri si atit de frumosi si erau dispusi sa gaseasca o bucla a timpului in care sa-si potriveasca ceasurile pentru a fura citeva clipe de intensitate.

11. “Das Experiment” – un film german, daca esti satul de americanisme si vrei sa experimentezi nebunia la care te imping conditiile impuse de niste medici psihiatri. Sau cum jocul se transforma in mercenarie curata. Un big brother scapat de sub control, din cauza unora care au impresia ca sint testati chiar si cind li se spune: „opriti-va!”

12. „Tinerete fara tinerete” – o varza cu ciuperci, un scenariu care incepe bine si se termina prost, dind-o in comunisme, hitlerisme si identitati duble. Repetitio mater studiorum, chiar nu inteleg de ce s-au extaziat unii la filmul asta. Pacat de nuvela si de trandafirii romantici, rosii ca singele… Sigur ca daca e Coppola n-are voie s-o dea in bara, dar pina la urma ce-a vrut sa zica???? A vrut sa foloseasca toate datele din nuvela lui Eliade, le-a urmat cu sfintenie, dar a uitat sa creeze atmosfera de fantastic… ceea ce conta cu adevarat, ma rog…

13, 14. Despre „August Rush” si „I am David” am zis acum citeva saptamini. Nu mai reiau.

15. „Henry & June” (revazut) – triunghiul amoros Henry Miller, Anais Nin si June something… erotism si viata de scriitor. Mi-ar placea sa cred ca unii scriitori fac amor asa cum scriu, dar mai bine sa te feresti de cei lucizi, chiar daca-ti ofera cele mai mari placeri, la pachet, fireste, cu neplacerile cuvenite, hahaha….

16. Pe urma poti sa te intorci la „Sleepless in Seatle”, revazut si asta, unde oamenii iubesc cuminte si daca tot se cauta atit, pina la urma ar fi pacat sa nu se si gaseasca. Chiar daca Meg Ryan e dulce si ea, n-o vad alaturi de Hugh Grant, probabil ni s-ar strepezi dintii, ajunge ca am adormit la parteneriatul ei cu Nicolas Cage in „City of Angels”, dar Tom Hanks are ceva tonic, asa ca ii poti urmari si indragi pe amindoi chiar daca nu se intilnesc decit la final, dar deja stii asta inca din prima parte a filmului, si relaxat fiind cu gindul asta, n-ai decit sa te hlizesti pe masura desfasurarii actiunii.

17. Apropo de Meg Ryan o mai poti vedea in „Kate & Leopold”, iar o alergatura de-asta in timp, numai ca de data asta totul se termina cu bine, film facut pentru despletirea sprincenelor, dar poti la fel de bine sa-l si sari, ca n-ai pierdut mare lucru.

18. „Habla con Ella” – in regia lui Pedro Almodovar (care pare inepuizabil) adica mie chiar imi place asistentul ala care violeaza o balerina in coma, dupa ce-a avut grija de ea timp de 4 ani, cu masaje, si cremuieli si spalat bullshituri, si-apoi o lasa insarcinata de-si revine tipa brusc dupa ce pierde copilul. Nimic moral in toate astea, ca doar de-aia e si bagat la zdup, dar pe urma te gindesti: si daca altfel nu-si revenea? Acest infirmier Benigno care spera pina in ultima clipa ca semi-moarta isi va reveni si care-i povesteste tot ce vede, tot ce face, ca si cum ar vorbi cu un prieten invizibil, dar atit de real, o masa de piele si carne si oase care nu se misca. Si atita tandrete peste toate astea incit violul este aproape justificat. Si disperarea lui Marco, al doilea personaj principal masculin, cu alta poveste muribunda in alta camera a clinicii de recuperare, cind Benigno i se destainuie ca: „vreau s-o iau de nevasta”, fiindca isi da seama ca e pointless sa-l faca sa priceapa ca o balerina in coma nu ar putea sa spuna „da” in fata ofiterului starii civile. Acest Benigno pe care nu-l intereseaza cit de vie sau moarta e mireasa aleasa, sau daca iubirea lui e macar impartasita… final imprevizibil??? Cel putin Almodovar te tachineaza cu ce crezi ca stii ca se intimpla sau se va intimpla. Unul dintre regizorii mei preferati.

19. „Miss Potter” – Renee Zelwegger in rolul unei autoare de carti pentru copii, a fost foarte funny filmul asta pentru mine, mai ales la partea financiara, cind autoarea noastra dupa prima carte avea bani sa cumpere paminturi in Anglia, ba chiar primea corect. Si banii si paminturile. Si replica unei mame catre fiica sa: „de ce nu poti sa vb si tu despre vreme ca toate fetele normale de virsta ta?” Nu poti pricepe ironia decit dupa o vizita prelungita in Essex. Pacat ca… dar nu mai zic, si-asa am zis destul. Si totusi, Britishii au farmecul lor tocmai in aceste mici imperfectiuni care tin de conservatorismul lor pe seama carora fac toti bascalie cind ii prind la inghesuiala… Doriti un ceai? J)

20. „The Unbearable Lightness of Being” – dupa romanul lui Kundera. Cu o Juliette Binoche, un Daniel-Day Lewis si o Lena Olin cu 20 de ani mai tineri, replica memorabila a doctorului interpretat de Lewis „take off your clothes” cu un anume zimbet sagalnic, un fel de chicoteala a amoralitatii in sex, unde poti sa ti-o tragi fara sa te gindesti la consecinte si fara sa aduci un prejudiciu femeii. De ce nu? Sigur ca nevasta interpretata de Juliette Binoche, ca orice nevasta corecta, trebuie sa sufere, asta nu-l impiedica pe chirurg sa-si vada de aventurile sale sentimentale. Va mai trece multa vreme pina cind femeile vor invata ca sexul extraconjugal e cea mai putin importanta forma de inselaciune cu care te poate cocosa un barbat si pina la final gasesc in personajul interpretat de Daniel-Day Lewis mai multe virtuti decit intr-o sleahta de preoti care vorbesc despre iubire fara s-o fi experimentat-o in vreun fel.

21. „What Dreams May Come” – ceva full de clisee, raiul, iadul, morti, raniti, viata dupa moarte, Orfeu si Euridice, o ciorba fantastica spre SF si nelipsitul copac al vietii… plus Robin Williams care sufera, sufera, sufera… blajinul domn Williams.

22. „Labirintul faunului” – nu am vrut sa-l mai revad, plus c-am mai vb despre el si in alte parti.

23. „A walk in the Clouds” – la fel nu mai rezist sa-l vad inca o data, dupa atitea reluari pe toate canalele. Mai bine revad Matrix cu Keanu Reaves.

24. „Va, vis et deviens” al lui Radu Mihaileanu – nu l-am mai revazut nici pe acesta, as fi fost deja la a 5-a vizionare, de unele filme chiar nu poti sa te saturi.

25. din „Trois culeurs” – merge de vazut doar „Blanc” (celelalte Rosu si Bleu sint slabute). Si asta chiar daca prefer filmele europene celor americane, mai ales de cind am vazut cea mai mare porcarie a anului „Quantum of Solace”.

26. „Young People Fucking”- sinistru!!! L-am vazut pe sarite, in 10 min era gata tot filmul.

27. Sa zicem ca pe registrul fucking avem si povestea de amor dezlantuit, cu amestecuri de sado-masochism, a lui Pascal Bruckner (care a fost cindva unul din autorii favoriti, pina cind am citit „Hotii de frumusete” si mi-a trecut). Revazut si acesta dar numai primul CD, la al doilea mi-am pierdut rabdarea, mai ales ca stiam cum se termina. De vazut totusi, mai ales daca ati citit si cartea „Luni de fiere”, carte citita la o virsta prea frageda. Si nici atunci n-am facut atita caz de ea. Am citit de asemenea o recenzie la acest film scrisa de un amator, ce-si ridica, sarmanu, tot felul de probleme existentiale si intrebari la fileul moralitatii, de ma cutremura imaginatia numai cind ma gindesc in ce hal ar putea sa-i fie astuia minutele de sex. Si ce se mai implica unii cu atita de violenta in actiunea unei carti sau in constructia unui film, ei, astia, care si-o trag iepureste, cu lumina stinsa si cu verighetele in dinti : )))

28. „Secretul” n-am rezistat decit un sfert de ora. O ceata de ezetorici doreau sa dezvaluie secretul fericirii, implinirii si a ce mai vrei sa intelegi din cuvintele astea abstracte si atit de mari. Cind te gindesti ca mi l-au recomandat atitia care au crezut in implinirea mea sufleteasca J)))

Si mi-au mai ramas de vizionat: „Andrei Rubliov”, pe care l-am lasat la urma fiindca e regizat de Tarkovski si trebuie sa imi impus o anumita stare ca sa rezist la el, „The Legend of 1900”, „Milarepa”, „The Green Mile” – pentru ca tin minte actiunea, dar nu mai tin minte mesajul (dupa un roman de-al lui Stephen King), „The Truman Show”, „Kinsey” si „Waking Life”.

Iar „What a Fuck Do We Know”, unde Nick a scris pe DVD cuvintul fuck cu stelute, adica f**k, hahaha… ce-mi plac barbatii delicati! Probabil de aceea nu am putut sa deschid filmul. Eroare, dom`le!

Vizionare placuta! : D