Update

După definitivarea cărții și a unei reviste online (marca mea, a două prietene și a cîtorva colaboratori) m-am reapucat de cursurile de spaniolă. despre revistă o să vorbesc altădată (încă e la stadiul de bibileală, ultimele amănunte, ultimele updatări), dar ideea e că am început-o anul trecut și am lăsat-o baltă că iar m-am trezit singură în toată șandramaua. am reluat-o acum două luni și a fost evadarea mea între capitolele cărții. că așa v-am făcut capul calendar cu cartea asta că pînă la urmă cred c-o să-i fac un pdf și o pun aici la downloadat.

de la cursurile de spaniolă am lipsit premeditat trei luni și cînd am schimbat orarul (și profesorii) am realizat că n-am pierdut nimic. se bate pasul pe loc acolo la modo grosso. am intrat la noua clasă și i-am reanimat instant și pe profesori și pe ceilalți imigranți cu întrebările mele aparent idioate, la care abia a reușit să-mi răspundă profu delegat. nu că m-aș fi așteptat să știe colegii mei mai multă gramatică decît profesorii specializați, dar am avut surpriza să constat că grupa de după-amiază e mai vioaie, mai ales în așteptarea deschiderii cursurilor. aflu povești despre rasism și înfrunt senină dezamăgirea tuturor cînd află că sînt rumana. ei mă credeau după nume marocană. îi las să creadă ce vor, atît timp cît îmi perfecționez idioma.

în timpul orelor mă cutremură tot felul de epifanii, dar nu le mai dau pe post, că ziceam să povestim treburi interesante și nu avioane ce-mi trec prin minte. dar uite, exemplu 1, profu de după-amiază, băiat de treabă, ca toți mediocrii, ne explică care e diferența dintre morfologie și sintaxă, dar face varză cu muștar părțile de propoziție și ne-o aruncă din zbor (în urma unei întrebări puse de mine, cum altfel) că nu există fraze în gramatica spaniolă. ce???? tresar eu din epifaniile mele. că frazele sînt, de fapt, propoziții, continuă gagiu nestingherit. măi să fie… c-așa e și-n franceză, delirează el mai departe.

lasă, domle, franceza, zic, spune cum e în spaniolă. franceza sigur are fraze cu subordonate și tot ce trebuie. și are și propoziții, deci să nu le încurcăm. pînă la urmă a rămas ca el. spaniolii se exprimă doar în propoziții simple, propozițiile simple la ei putînd avea și cinci complemente, dintre care 3 erau sigur atribute.

exemplu 2. un exercițiu amărît, o întrebare piece of cake. că din cîte ramuri e formată economia? (așa era întrebarea din manual). răspunde tot el că oricum ne crede proști pe toți. cică agricultura, industria și comerțul. bine, vorbesc eu neîntrebată, și turismul ce e? aaa, da, turismul intră la industrie. double măi să fie!!! mă scarpin în cap, unde naiba am nimerit? și transporturile? la comerț, zice el și mai sigur…

bun așa. nu ne mai rămîne decît să ne cotim unii pe alții cu expresii de what a fuck pe chipurile noastre de imigranți. cred că aș putea intra lejer la orice facultate de economie, ba chiar la cîte calcule am făcut în ultima vreme și la cîte minusuri mi-au ieșit, un alt spaniol retardat îmi mai lipsea. nasol, cum scoți nasul din bîrlog, cum dai de ei. dar nu-i nimic, mai am o șansă la cursurile de seară. dacă și ăia sînt bîtă mă las păgubașă, că oricum mă descurc de minune cu ce știu. cît despre finețurile gramaticii lor, e nevoie doar de un curs bun. asta cu schimbatul orarelor și profesorilor pînă cînd dai de ce-ți convine am învățat-o de la Yumiko, o japoneză simpatică, pe care am întîlnit-o în Colchester în 2008. i-a zăpăcit pe toți și a dat toate orarele școlii peste cap, dar nu s-a lăsat pînă n-a dat de grupa potrivită. așa ne-am cunoscut, că și eu tot în căutarea grupei potrivite eram și ne tot ciocneam una de alta prin alte grupe mai slabe. (asta nu înseamnă că noi eram foarte bune, dar nu aveam ce să învățăm de la profesori care ne puneau la ore desene animate cu Simpson Bart).

(Yumiko și Vic)

numai că, desigur, britanicii pot înțelege de ce trebuie să ai ceva provocare în viață ca să evoluezi, la spanioli e mai grav, că ei trăiesc pentru siestă.

n-am văzut putori mai mari ca ei, dar sînt așa de inocenți cînd se întreabă de ce nu se mai termină criza la ei că te umflă și rîsul. se cred bătuți de soartă și de sfinți, a naibii să fie ea de soartă rea! păi mergeți în România, de ce nu? acolo sînt și mai mulți sfinți și cu ce e scris în soartă nu te pui! ca bonus, o să mai dați de cîte un profesor bun. unu din vechea gardă, vreau să zic. sau cred că ăștia ar putea lua lecții de gramatică de la orice licean ceva mai silitor! (îmi plăcea la nebunie cuvîntul ”silitor” cînd eram ciutancă. mereu erau cîteva ”silitoare” de-astea prin școala mea generală care acum vînd pîine în vremuri de criză sau dactilografiază discursuri de politicieni sau dau sfaturi primarului despre ce cravată se potrivește la costum. dar decît ca mine să-mi pierd vremea cu loaze spaniole…) deci da, voiam să spun că e bine să fii ”silitor”, chiar dacă mie-mi sună a ”siluire”.

hai c-am ieșit. mă duc s-arunc niște clătite în aer. poate-mi zboară epifaniile din cap cu tigaie cu tot.