Educația înseamnă, în primul rînd, iubire

17201314_1245875815534108_8238268523726149486_nDragi profesori, nu îi mai îndepărtați pe elevi de voi.

Și aș mai putea continua cu:

– nu-i umiliți nici la ore, nici în pauze, nici cînd le vorbiți între patru ochi, nici cînd îi certați în fața clasei.

– de fapt, nu-i mai certați deloc.

– materia voastră nu este o feudă, ci este doar o materie. Vor fi atrași de ea doar dacă vă iubesc. Nimeni nu iubește oamenii urîcioși, triști și mai ales, pe cei care insultă, ironizează sau nedreptățesc. Din asemenea atitudini nu se vor naște performanțe. Niciodată.

Pe Elena Stambuli o cunosc din 2014, cînd a fost invitata mea la emisiunea ”Școala după școală”, chiar de Ziua Mondială a Educației. Invitația fusese făcută altcuiva, care neavînd vreme sau nu mai știu ce se întîmplase, îi dăduse această sarcină Elenei, ca să nu spun că o pasase. Din fericire pentru amîndouă. Astfel, aveam să mai ținem legătura în timp și să ne mai întîlnim, la încă o emisiune, unde, alături de prietena ei Alexandra Alexandrescu, am discutat despre violența în școli și familie, iar eu să fiu recunoscătoare că, pentru binele generațiilor viitoare, există profesori și consilieri precum Elena.

Un an mai tîrziu mă invita ea să vorbesc în fața elevilor de la clasa a 8-a de la Școala Gen nr 8 din Constanța despre ce înseamnă să fii ziarist. Anul acesta, pentru că se fac doi ani de cînd am renunțat la presa de teren și tv, am vorbit altor clase de a 8-a de la aceeași școală despre ce înseamnă să fii traducător, dar de fapt, cred că le-am vorbit, și atunci și acum, despre ce înseamnă să îți placă ceea ce faci.

astaDacă ar fi să vorbesc despre lucrurile care îmi fac plăcere, nu mi-ar ajunge o viață întreagă să povestesc, darămite o oră. Dar a trebuit să ne limităm. Și-apoi era vorba despre lucrurile de pe urma cărora mai și cîștigi bani.

Fără să aibă nici o legătură cu activitatea, sau poate că da, îi voi fi întotdeauna recunoscătoare Silviei de la Antena Group (se știa ea cine) pentru telefonul pe care mi l-a dat acum aproape doi ani, cînd m-a întrebat dacă vreau să reiau colaborările pentru traducerile de filme turcești, nu le numesc telenovele pentru că nu sunt, dar o să explic altădată de ce. Nu ne-am văzut niciodată și poate că nici nu ne vom vedea vreodată, dar ce bine mi-a făcut doamna aceasta cred că nu voi reuși să-i explic niciodată și cred că nici nu o interesează să știe, ceea ce face ca lucrurile să fie și mai interesante. Chiar dacă nu mai colaborez acum cu Antena, Silvia va rămîne pentru mine unul din acei oameni prin care a acționat Dumnezeu ca să îndrepte o greșeală pe care mi-a făcut-o viața cînd, la 15 ani, mi-a adus în cale unul din acei profesori nepotriviți, care, în loc să motiveze un copil, îl blochează, drept urmare acesta va refuza să mai primească învățătura de care are nevoie și dragul de învățare a materiei respective. Pentru mine, la vremea aceea, a fost limba turcă. Au trebuit să treaca fix 20 de ani ca să deblochez acel ghem de frustrare și nedreptate care mi se făcuse și încă patru ani, pînă la telefonul Silviei, ca să-mi iubesc din nou limba maternă și să fiu atrasă de cultura turcă, așa cum nu credeam că voi mai fi vreodată și cum o făcusem cîndva în copilăria mea legănată de părinți și bunici, care vorbeau cînd în tătară, cînd în turcă. Chiar nu contează că pînă atunci tradusesem mai mult din alte limbi (franceză, spaniolă și engleză), revenirea la turcă a fost ca o întoarcere acasă.

Iată de ce este atît de importantă dragostea profesorilor pentru copii mai întîi, și abia apoi pentru materia pe care o predau. O abordare greșită poate frînge destine, poate îndepărta un copil, de altfel bun, de performanța pe care o merita sau chiar îl poate bloca definitiv.

Nu știu dacă acești copii cărora le-am vorbit azi sunt conștienți de faptul că au așa mare noroc cu un profesor ca Elena Stambuli, s-ar putea să-și dea seama mai încolo, poate într-o zi cînd, undeva pe la 25 de ani, vor sta de vorbă pe o terasă cu un nou prieten pe care l-a scos viața în cale și cu care discută despre ce-și imaginează că vor fi și despre cum le-a schimbat destinul un om care le-a arătat o cale sau le-a deschis o ușă.

Pe Elena Stambuli o puteți vedea azi, la ora 20.00, la Cafeneaua lui Enache, pe Litoral Tv, emisiune realizată de fostul meu coleg, Enache Tușa, și actualul coleg, aș putea spune, de proiecte comune, despre care dacă nu ar fi, nu s-ar mai povesti.

La repezeala…

chiar imi pasa, indiferent cum suna insemnarile astea. stiu ca sint oameni extraordinari out there, ca fiecare are problemele lui, ca fiecare atunci cind ia o decizie pune in balanta mai multe intimplari, situatii, sperante si fiecare isi face calculele personale.

nu ma intereseaza sa scriu in stil pension. din pacate, trebuie sa umblu la enervarile unora, fiindca sint singurele reactii care il ridica pe om de pe scaun, il tulbura, il scot din sarite, dar, cel putin, dupa aceea, se duce sa se informeze, cel putin afla care-i sint drepturile si care e valoarea reala a unei traduceri. sau vrea sa-mi demonstreze ca ma insel. as vrea si eu sa ma insel, desigur.

daca am cerut si voi cere parerea celor din afara acestui spatiu nu e pentru a-i face pe ei sa vina sa faca ordine, sincer, nici nu cred ca le pasa, dar cel putin veti sti ca se poate trai onorabil din profesia asta si chiar poti avea atit satisfactii materiale, cit si profesionale. ca poti avea timp liber si finante sigure sa-ti petreci acest timp liber. ca si ei au avut probleme, dar si le-au rezolvat. daca vor fi lucruri de adaugat, voi adauga dupa ce string toate informatiile.

intre timp, s-a pornit initiativa “teste frauduloase”. dupa cum stim si dupa cum s-au plins unii comentatori exista edituri care-ti dau ca proba de lucru citeva pagini de tradus inainte sa semnezi un contract cu ei. Poate stiti acele zimbete minunate, cu care va cadorisesc secretarele sau unii redactori-angajati la inceput de cariera, cind faceti anticamera la o editura in asteptarea unei colaborari. iata anuntul asa cum e postat el pe Clubul Traducatorilor:

“Unele firme de traduceri si unele edituri încearca sa obtina prestatii
gratuite de la traducatori, pacalindu-i pe acestia din urma cu teste
în vederea angajarii / colaborarii ulterioare. Respectiva firma sau
editura rau-platnica împarte un text mare, uneori si o carte întreaga,
în n parti, pe care le da ca “test” la n traducatori. Apoi firma sau
editura în cauza dispare cu desavârsire, traducatorul munceste
degeaba, iar firma sau editura în cauza ia bani frumosi din vânzarea
muncii noastre, prin înselarea si exploatarea noastra, a
traducatorilor.

Pentru a putea combate astfel de firme si edituri, colegul nostru,
domnul Cosmin Balog, traducator autorizat engleza-franceza, presedinte
UNTAR Sucursala Satu Mare, a pornit urmatoarea initiativa: când
primiti câte un test de proba, trimiteti-ni-l, specificând data la
care v-a fost trimis si firma sau editura care vi l-a trimis sa-l
faceti. Colegul nostru Cosmin Balog va monitoriza toate aceste mailuri
si va va anunta daca firma în cauza a mai trimis si alte teste altor
traducatori în acelasi interval de timp. Daca trimiteti testul în timp
util, primiti si un raspuns în timp util, astfel ca în cazul unei
tentative de înselaciune, nici nu va mai apucati de test.”

Cine vrea poate sa-l dea mai departe. Nu am nimic impotriva unei testari, dar cred ca chiar existenta unui test de n pagini e aberanta, mai ales cind ai de-a face cu un traducator cu citeva carti la activ si poti vedea lesne asta din CV-ul lui. Si-apoi orice editor/redactor/coordonator de colectie cu ochiul format isi poate da seama dupa 2 paragrafe traduse daca a dat peste omul potrivit pentru traducerea cartii lui.