Otra copita de la vida

17155579_1857904887781212_6083854378430457138_nMă uit la un serial pe Protv care se numește ”Lista neagră”, nu înțeleg mare lucru din el, că nu l-am văzut de la început și e cam la sezonul trei. E ceva cu multă acțiune și creieri risipiți, cît să nu mă gîndesc prea mult la ce citesc în subtitrare. Dar după ce mi-au trecut în ultimele luni prin mîini și probabil și prin creier cărți gen ”Învață să te ierți”, în care o autoare ne zice răspicat că suntem răi și nu ne mai facem bine odată, din cauza gîndurilor noastre negre despre alții, un film de genul ăsta, cu oameni care se împușcă fără să stea prea mult la discuții sau să-și pună problema binelui sau a răului, merge de minune. Desigur, chestia cu puterea gîndurilor e ceva ce tot aud și citesc de la 17 ani încoace și degeaba. Pe o ureche îmi intră și pe ambele îmi iese și sunt convinsă că 80% din populație e așa, cu indulgență maximă. 80% din populația care citește astfel de cărți, cînd le mai pică în mînă vreuna, deci, de fapt, dacă stai să te gîndești, foarte puțini oameni ajung să aibă idee de puterea gîndurilor noastre. Restul au liste negre.

Mă întrebam la un moment dat amuzată, oare pe lista neagră a cîtor persoane mă aflu eu? Observați că nu mă întreb ”a căror” persoane, ci a ”cîtor”. Nu mă interesează numele lor, cine sunt și ce rahat au făcut în viață, e de-ajuns că s-au dat în stambă hulindu-mă. Mă mai distrează că încearcă să facă pe nevinovații. E și vina mea că nu-i bag în pizda mamelor lor, dar prefer să-și dea singuri seama că nu mai e cazul să păstreze aparențele. Acum zece ani nici nu aș fi avut liniște dacă nu le-aș fi zis unora verde în față ce cred despre ei, dar asta presupunea că țineam la ei și poate că îmi doream un conflict deschis, ca să ne spunem ce avem de spus și să mergem mai departe. Acum știu că pot merge mai departe și fără să bat obrazul cuiva. Pînă la urmă e treaba fiecăruia cu conștiința lui.

17352024_1864131077158593_3537396416128317403_nDespre a huli – hulire, în altă noapte, acum mai vreau să-mi păstrez forțele pentru o traducere, dar e important să scriu într-o noapte și despre asta. Am studiat și am scris cu exemple despre fenomenul ”hulire” timp de 10 ani. Un rezumat ar conta pentru mai tîrziu. Atunci mulți care au fost în viața mea, sau doar s-au intersectat razant, ar înțelege mai bine unele lucruri care le scapă acum. Cînd zic scris, mă refer la caiete și pixuri cu gel. Dacă nu le va șterge timpul, dacă nu le voi arde, cum am obiceiul, sau nu le voi pierde în urma vreunei mutări, vor fi o moștenire frumoasă pentru Iris.

În sfîrșit, anul ăsta nu mi-am mai luat atîtea proiecte ca anul trecut. Două mari și late. Cartea lui Halit ”cel cu ochii ca diamantele negre” și telenovelele de pe Acasă. Mi-e de ajuns ce am în lucru acum, slavă Domnului că nu am șefi, navete de făcut și salarii de așteptat. Mă simt vinovată doar pentru că nu sunt o bucătăreasă mai bună, să fac ca altele din trei ingrediente o masă copioasă și gustoasă pe deasupra. Și colorată, și sănătoasă. Aia e. Nu le poți avea pe toate.

Advertisements

Op op, ”eroinii” mei!

rumble-fish-1983

Rumble Fish 1983

Cînd vorbești despre viitorul familiei în general, ar trebui să te împiedici puțin de prezent, pentru că viitorul nu-l știe nimeni, dar din scenariu în scenariu îl poți anticipa cu o precizie matematică.

Am ajuns să facem mișcări de rezistență, cu cuvinte pompoase, stereotipuri gen ”vai nu mai suportăm, ne-au cotropit țopîrlanii, vai ce mă ustură talentul în sus și în jos, cînd exact presa a ridicat în slăvi destule forme fără fond, a scris despre mitocani, a făcut vedetele de peste noapte și i-a invitat și îi invită în continuare pe toți terminații la emisiuni manelistice, ba le mai dau și bani, vezi guță de la Canal D, vezi Zăvo de peste tot, cînd, dupa părerea mea, singurul mod de a face ceva împotriva acestei deculturalizări este de a-i ignora.

Cam ce viitor poate avea o nație care are dascăli ce brutalizează copiii și aceștia nu sunt dați afară de la catedră imediat ce se aduc dovezi? Mi se face rău de fiecare dată cînd văd cîte o brută de-asta cu chip de om, care jignește copii de grădiniță, îi brutalizează, îi amenință și îi lovește. Bruta aia are familie, bărbat, copil, și ? Cu ce e ea mai bună decît doi bărbați care cresc un copil sau două femei căsătorite care cresc un copil sau mai mulți, dar care știu ce e dragostea, blîndețea, generozitatea, responsabilitatea etc?

Cam ce credeți că face statul în privința asta, cînd purtătoarea de cuvînt delegată să dea explicații unei televiziuni nu poate spune răspicat ce se întîmplă mai departe cu animala aia? ”Va fi dată afară!” Atît voiam să auzim. Nu ne interesau ipotezele. Dacă începem să ne răsucim în de-alde dacă, e clar, iar lăsați o bestie în învățămînt, în loc să curățați și să sfințiți locul unde se face educație.

Cum nu putem să facem nimic, facem un miting pro familie, în țara cu cei mai mulți despărțiți, plecați peste hotare, țara cu cei mai mulți copii abandonați, cu cele mai multe violuri și avorturi, în țara unde-i doare în cur pe politicieni de familie, unde se divorțează ca să se treacă afacerile pe numele nevestei și unde un Înalt Prea Sfîntul este cercetat de DNA.

Cît de primitivi și retardați și venali pe deasupra ca să nu realizați o clipă că de fapt, nu religia vă pornește către un miting de susținere a familiei tradiționale, ci faptul că sunteți atît de prost educați sexual, atît de prost educați civic?

A, și ca să fie totul corect politic, ”participanţii la miting au cerut şi organizarea unui referendum naţional, odată cu alegerile din 11 decembrie, pe tema familiei”, probabil inițiat de Tăriceanu, inimă zburdalnică, cel care a susținut atît de mult familia, încît chiar s-a însurat de 5 ori și abia dacă a reușit să stea liniștit în 4 dintre familiile sale create cu cîte o femeie. Sau de cine?

Ce-mi place mie la mitingurile astea că toată lumea se strînge și nu știe de ce. Nici ce susține, nici după cine vine, nici pentru ce luptă. Toți au cîte ceva pe suflet, dar niciodată nu știu ce, că-s prea multe.

De cele mai multe ori vin să participe la o Revoluție, la o mișcare de rezistență, alta decît acum 5 ani sau de-acum 7 ani, e mereu cîte una fără finalizare, dar plină de speranțe. E mereu cîte un lider prins, tîrît de barbă, bătut, băgat în dubă și se sparge gașca.

Un lider care nu poate schimba nimic interesează pe cineva? Un lider care ne pierde vremea cu incompetența lui nu merită altă soartă decît să fie băgat în dubă și trimis acasă. Vreau un erou. Sau o eroină. Op op ! Altfel, zău că nu văd nici un viitor. Unul sau una. E de-ajuns. Apoi își vor aduce aminte și ceilalți cum e.

Amuzament

Mi-am cumparat un puzzle din 300 de bucati. A devenit un obicei ca de fiecare data dupa ce-mi despachetez valiza si-o imping cu rotile in sus undeva, langa biblioteca, sa ma asez in fotoliu si sa lipesc bucati care formeaza un tren, bucati care formeaza o gara, un copac, un om, doi oameni, o palarie care anunta un batran, o umbrela, care anunta o femeie, un obraz care anunta un copil, o frunza care anunta toamna. Sa vedem cat o sa ma tina si povestea asta.

Desi stiu ce reprezinta imaginea de ansamblu, ca doar o am pe cutie, cautatul micii bucati de carton potrivite a ajuns pentru mine un fel de secunda de fericire. Sau doua secunde. La un calcul mai atent pot sta ore in sir. Muzica in winump si sa curga timpul peste cartoane si imagini. Ca am vorbit atat de puzzle-uri incat mi-am zis sa-mi cumpar unu si sa ma joc cinstit.

Mai am vreo 30 de gauri de diferite forme in puzzle-ul meu. Poate reusesc sa-l termin pana plec sambata in Anglia pentru cateva saptamani, cand o sa scriu despre Anglia si-o sa stresez de data asta lumea cu Colchesterul (unde voi locui) asa cum asta vara i-am stresat pe unii cu Camino. Hai poate iese mai bine acum, mai ales ca n-am de cine sa divortez sentimental sau camaradereste pe acolo.

Ma enerveaza sa stiu ca au ramas lipsuri in jocul meu. Gauri care ma urmaresc prin vise. Oh, da, am lasat femeia aia fara jupa. Sau barbatul ala fara femeie. Sau parcul fara banci. Si daca am pierdut cateva bucati pe sub pat? Daca mi le-a aspirat mama din greseala? Ce probleme mai am si eu…