Another Kilo Down

V-am spus că o să vă stresez cu asta, dar n-am ce face, oricum e o experiență interesantă, în sensul că nu s-a produs nici o mutație în mine, psihică sau cerebrală, simt cu aceeași intensitate, gândesc cu același creier, scriu cu aceleași mîini, dar observ cu stoicism mutațiile care s-au petrecut în alții și care mă privesc cu alți ochi, de parcă n-aș fi tot aceiași. E un joc de cuvinte, știu și eu foarte bine că nu mai arăt ca o veveriță și că toate hainele mele frumoase stau pe umerașe cu zilele și că orice-aș îmbrăca acum stă pe mine ca pe dracu. Știu. Nu numai că știu și că n-am ce face decît să las cursul firesc al timpului să mă împuțineze, dar constat cu stupoare că pînă se va întîmpla asta voi afla lucruri pe care nu-mi doresc să le aflu despre alții. N-o să iert pe nimeni dintre cei care m-au privit cu groază sau cu milă sau cu satisfacție. Nici o femeie nu merită să fie disprețuită pentru că trupul ei a suferit transformări de pe urma unei nașteri. Bineînțeles că mă plictisește că sunt nevoită să scriu despre asta, dar e tot una din experiențele mele de pe urma căreia realizez că sunt oameni care mă iubesc din cauza kilogramelor mele în minus (în acest caz nu pot spune ”datorită”) sau care m-au apreciat cînd aveam în jur de 50, la 65 o femeie nu mai există. kg, nu vb de ani aici.

E o perioadă în care strîng din dinți, în care mi se întoarce curul și mă-ntreb amuzată what a fuck? or fi blestemele grăsanelor de care m-am tot luat de-a lungul timpului, haha, apoi mai sunt femeile tinere care-și fîțîie, chipurile, curul pe la bellagio și-mi dau sfaturi pe ocolite numindu-mă doamna z. hai zît! impresii de burlace… triste domnișoare cu prea mult timp liber și cu veleități de amante și discuții despre ultima pereche de pantofi cu toc, dacă nu mi-o cumpăr, mor! în fine, cui dracu nu-i plac pantofii frumoși, paharele de vin date peste cap în singurătate și băile aromate cu tot felul de crini albi și miresme pe-acolo. de fiecare dată cînd flirtam cu cîte-un însurat, mergeam la sigur cu astfel de discuții, deși sunt mai mult genul sandale cu platforma înaltă, nu beau vin decît de două ori pe an, niciodată singură și prefer dușul. dar mă rog, ăla începea să mi-o cînte pe nevastă-sa, eu îi distrăgeam atenția cu porcării de demoazelă. fiecare cu lumea lui. ce altceva puteam să-i fac, că oricum știam c-o să rămînă cu nevastă-sa, așa că, într-un tîrziu, îl sfătuiam că dc vrea o căsnicie fericită, să o scoată pe consoarta lui la o cină romantică în orașul trist sau să-i cumpere un buchet de flori că poate merită, săraca, de-l suportă de atîția ani. pe bune, însurații sunt cei mai înfiorători bărbați, o țin langa cu viața lor ratată și se auto-victimizează numai-numai îi mîngîie cineva pe creștet ca să le treacă deprimările. e doar o tactică, fiecare înțelege ce vrea din asta.

apropo, dacă cineva se întreabă de ce n-am comentarii negative pe această pagină my readers are my friends. e drept că în timp, cuvîntul ”prietenie” și-a schimbat conotațiile. sar de la una la alta, mintea mea are văi și dealuri și cîteodată pajiști, cînd mi-aduc aminte pot fi și eu o pajiște pentru unii oameni, ironic e că tot pentru aceiași am fost și prăpastie. oricine poate asta, să nu credeți că sunt specială.

numai întîmplările bune mă iau prin surprindere, pentru că niciodată nu m-aștept la ceva bun. mi-a explicat cineva, un numerolog – nu știu de ce nu prea i-am putut lua în serios pe oamenii ăștia, ba chiar la un moment dat l-am făcut cu ou și cu oțet pe unu că mi-a zis ceva de frati-miu, de numărul de la poarta casei mele și o chestie cu strada pe care stau, ceva cu cifra 8, o bălmăjeală menită să bage spaima în mine  – dar, ei bine, numerologul ăsta din urmă, altul decît ăla cu strada, îmi zice din senin că adunate toate cifrele datei mele de naștere dau numărul 30. așa și? ce-i cu asta? l-am întrebat că deja simțeam cum își caută cuvintele (mai greu decît numerele) să-mi dea o veste proastă, deși nu i-o ceruse nimeni. păi și e numărul trădării, că Iuda pe 30 de gologani l-a vîndut pe Isus. pe scurt, zice, vei avea parte în viață  numai de trădări. deci după ani întregi de insomnii cînd m-am întrebat care e faza și unde greșesc, eram tînără, aveam timp să mă tot întreb, aflu și eu adevărul. păi dacă așa zice numerologia înseamnă că doar m-am născut sub o zodie nefastă, cea a trădării, deci ducă-se, nu eu sunt de vină, ci ei.

uite, domle, ce scoate 1 kg în minus dintr-un om.

amintiri din copilărie. să vedem ce se întîmplă la –7. sper să încap în perechea AIA de blugi, my skinny-jeans, cum ar zice un personaj din SATC.

a bientot!

Advertisements

Univers ContinueS to Surprise Me

(un mic update înainte de a intra în subiect:

Fat Down Summer: –3kg sau ar trebui să spun mai degrabă – 18 kg din noiembrie 2011 și pînă azi.

Încep drumul spre normalitate mea fizică, dacă mă pot exprima așa. N-am vrut o slăbire drastică, de teamă să nu rămîn cu vergeturi sau mai știu eu ce. Oricum ar fi, chiar nu știu unde a zburat timpul și de ce nu încep odată să scriu serios pentru ceilalți)

De multe ori am descoperit răutăți gratuite printre oamenii care în alte zile (sau concursuri) din alți ani se purtau super-mieros și nu știau ce să facă să se mai bage în seamă. În fine, stilul românesc de construire a relațiilor umane se reduce uneori doar la gramatică, fonetică și alte bijuterii de-astea intelectuale și semidocte. Țin minte că într-o zi am scris despre felul ciudat al unei astroloage renumite (pe net) de a-și alege bărbații cu care se întâlnea, în funcție de cum știau ăia să folosească verbul ”a continua”. Nu conta că individul era bine făcut, sau avea calități umane deosebite, sau că știa să schimbe o butelie sau un bec prin casă, dacă nu zicea corect ”eu continuu”, era anulat ca potențial soț, iubit, amic etc.

How sad! Și ce credeți că se întâmplă? Unul din indivizii cu care trebuia să se întâlnească dă peste istorisirea mea aruncată pe vechiul blog (la începuturile lui din 2006) și se prinde că era vorba de astroloaga lui – culmea e că era unul dintre cei care-l folosiseră corect pe ”a continua” ăsta – și îi trimite amicei mele un mail de adio, ceva gen că nu se aștepta la atîta superficialitate din partea ei și fără alte explicații îi pune link la însemnarea mea. Aia, bineînțeles, vine și-mi cere socoteală că de ce-am scris despre asta. N-am avut puterea să-i spun unei asemenea intelectuale intransigente că era prea de căcat subiectul ca să nu-l pomenesc și altora, deși m-a mîncat limba s-o întreb ce păzeau astrele ei cînd se aliniau planetele în asemenea întîmplări dramatice ce aveau s-o lase fără iubit pentru mult timp. Am preferat să mă-nvălui într-o indiferență de-aia rece, lasînd-o să-și găsească singură întrebările prin univers.

Ce concluzie tragem noi de-aici? Că uneori grammar kill love and friendship. Nasol!

De ce mi-am adus aminte de asta? Zilele trecute am făcut niște dilituri masive prin mailurile oamenilor cu care n-am mai interacționat de vreo 6 ani (printre care și astroloaga asta) și m-am oprit din șters ca să citesc și dramaticul schimb de mailuri din acea perioadă. Sincer îmi părea rău, țineam la ea ca la orice profesionist din oceanul ăsta de incompentenți, și-mi făceam mea culpa că-i stricasem o relație frumoasă, care începuse, ironic!, pentru că verbul ”a continua” fusese conjugat corect la prezent persoana I. Nu s-a mai continuat nimic, căci potential love of her life i-a dat papucii aflînd că asta era singura calitate a lui. Să mori de rîs, nu altceva. Mulți s-au și distrat la vremea aceea pe seama acestui lucru, nu și protagoniștii, se înțelege.

Reamintesc despre Părinții de îngeri, care și-au înălțat iar baloanele duminica trecută către îngerii lor. Asta ca să NU UIT că unele lucruri contează! De obicei, cele discrete.