Cei mai deștepți

Ce face școala românească, prin inspectoratele sale? Permite să intre în sistem candidați care au luat chiar și doi la concursurile de titularizare. Cam atît consideră inspectorii școlari că merită copiii noștri.

Peste o sută de oameni din toată lumea – cercetători, profesori, traducători, intermediari, politicieni, oameni de afaceri, diplomati, elevi și părinți – au contribuit la scrierea acestei cărți. Evident, cea care i-a adunat pe toți în cercetarea ei pe 3 continente (America, Asia și Europa), este Amanda Ripley, jurnalista care a pornit în căutarea celor mai deștepți copii din lume (nu a perlelor elevilor, cum fac ăștia de pe la noi). A vrut să afle unde trăiesc, cine-i ghidează, cine le sunt mentorii, care sunt sistemele de învățămînt care contribuie la formarea lor și ce reprezintă școala pentru ei.

Ea însăși fiică de profesoară, Amanda pornește într-un ambițios periplu jurnalistic și vine cu date interesante, pertinente și logice, aducînd suficiente argumente și dovezi de ce unii copii pot fi mai deștepți decît alții.

Trei țări se remarcă la testul PISA ((evaluarea internațională a elevilor) de cîțiva ani buni încoace: Finlanda, Coreea de Sud și Polonia. Toate cele trei țări pun accent pe pregătirea și selecționarea profesorilor care vor preda în școli. Acesta e punctul comun ale celor trei sisteme educaționale care scot copii deștepți, cei mai deștepți din lume, semn că fără profesioniști nu există școală.

Ce face școala românească, prin inspectoratele sale? Permite să intre în sistem candidați care au luat chiar și doi la concursurile de titularizare. Cam atît consideră inspectorii școlari că merită copiii noștri. Dar nu insist acum pe asta.

Voi rezuma aici cîteva date ce se desprind din cartea asta pentru cei interesați. Concluziile le trageți singuri.

În 50 de ani, Coreea de Sud a devenit o ”putere a talentelor”, transformînd educația în valută forte. Fără această obsesie a educației, Coreea nu ar fi putut deveni puterea economică din 2011. Dar Coreea avea deja cu mult înainte de 2011 profesori de școală primară foarte bine calificați. Proveneau dintr-o duzină de universități care admiteau numai 5% dintre candidați.

În al doilea rînd, rigoarea contează. Coreenii nu au luat-o pe scurtătură, mai ales la matematică. Au plecat de la premisa că performanța era un rezultat al muncii susținute și nu un talent de la Doamne-Doamne. Această atitudine însemna că toți copiii făceau eforturi și lucrul acesta era mai valoros decît aurul sau petrolul.

Cînd copiii coreeni au un test național, în dimineața examenului bursa de valori se deschide cu o oră mai tîrziu pentru a lăsa traficul liber pentru cei 600 000 de elevi care dau testul. Taxiurile le oferă copiilor călătorii gratuite. Cînd se derulează partea de ascultare din testul de limba engleză, avioanele sunt ținute la sol, pentru a nu face zgomot inutil. Un copil care crește în Coreea înțelege foarte clar mesajul: educația este o comoară națională. O educație bună contează mai mult decît acțiunile la bursă sau decolarea avioanelor.

Ce se întîmplă la noi cînd copiii noștri au testare națională? Așteaptă toți cu sufletul la gură (mă rog, nu toți) ce perle au mai scos elevii ca să rîdă de ei. Oare ce mesaj le transmitem copiilor noștri cînd rîdem de ei?

Ne întoarcem la profesori acum. Nu poți să predai ceva ce nu știi. Dacă la concursurile de titularizare există candidați care iau sub 5, nu ar trebui să li se permită să intre la ore. Înseamnă că nu prea i-a preocupat să învețe ceea ce li se cere, deși au destul timp la dispoziție să-și facă rost de cărți și să pună burta pe carte. Dacă s-ar întîmpla asta, am da un semn că ne însănătoșim sau măcar că ne dorim asta. Dar nu se întîmplă.

De pildă, ca să fii profesor în Finlanda, trebuie mai întîi să fii admis în una din cele 8 universități prestigioase care pregătesc profesori. Rigoarea se impune de la început și nu după ani de carieră ca profesor. Finlandezii au decis că singura manieră de a face educație la modul serios era să selecteze pe cei mai buni și ma sclipitori din fiecare generație și să-i formeze riguros. Rigoarea nu putea exista fără echitate, iar echitatea nu era doar o problemp de plasare și de bugete. Era o mentalitate. Școala îi inspira pe copii, nu-i inhiba.

Și multe altele veți mai afla din cartea asta. De exemplu, despre Polonia, o țară despre care nu știm prea multe, dar e impresionantă. În numai 10 ani (între 1999 si 2009) a reușit să se metamorfozeze și să devină o super putere în educație, întrecînd SUA care pompează cei mai mulți bani în educație, tehnologie, dar care practic invită pe oricine de pe stradă să predea în școlile ei.

Poate ceva vă sună cunoscut. Poate atunci cînd scoateți bani din buzunar să acoperiți lipsurile copilului dv. nu simțiți că păcăliți pe cineva – așa merg lucrurile pe la noi, și-apoi e copilul dv., ce naiba, merită să trageți niște sfori, nu? Dar atunci cînd interpretează greșit un grafic la bancă sau trimite un colet greșit că nu știe să citească o comandă sau cînd calculează greșit dozajul unui medicament, credeți-mă că nu mai păcălește pe nimeni. O să intre într-un bucluc din care nu se știe cine-l va mai scoate, dacă nu e mama, mam`mare sau coana Joițica să-l scoată din rahat. Mîndria lucrului bine făcut nu o predă, deocamdată, nimeni la noi în școală. Sau dacă o fac sunt prea puțini și, de obicei, sunt luați peste picior de colegii lor.

Cartea e dedicată mamei Amandei, care nu a apucat s-o mai vadă pe rafturi, un spirit o parte empatie și două părți luptă, un om care credea că educația este o activitate serioasă care nu trebuie lăsată niciodată la voia întîmplării.

Timp de lectură: 2 zile.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.