Shut Down World

306038_3190807283439_744302469_n
31 martie 2009, Zaragoza, Spania – dintr-o fiestă cu surle și trâmbițe

Au trecut mai bine de 3 săptămâni de când scriam aici că-n lumea mea se călătorește fără probleme și am impresia că au trecut trei ani.

Nu mi-am făcut nici acum stocuri de hârtie igienică, e ultimul lucru care mă îngrijorează. Aveam călătoriile planificate până la sfârșitul anului, chiar dacă nu cred în planuri și organigrame. Le pot da dracu oricând și mă pot apuca de altceva.

În fine, așa s-a întâmplat și acum.

A venit pandemia peste noi și din 10 martie am început să anulez tot, rezervări de hotel, de avioane, autobuze, trenuri. Ne-am retras cu toții pe la casele noastre să ne gândim cum vom supraviețui unui mâine improbabil, cu răsuflarea unui virus în ceafă și la mâna guvernelor cărora nu le pasă de noi, sau la mila hazardului. Vedem noi când redeschidem taraba.

E culmea cum s-au terminat banii tuturor în numai 2 săptămâni. Chiar și ai guvernului. Televiziuni isterice au început să strângă bani tot de la oameni de bine, în timp ce durerea omenirii crește cu fiecare caz în care cineva nu mai ajunge la el. A fost momentul când ne-am dat seama cine a mai rămas prin televiziuni să ducă greul unei discuții. Mai nimeni. Greul a rămas pe spinarea jurnaliștilor independenți care nu au mai avut loc prin redacții, pentru că aveau papagalul prea mare și nu se supuneau nici regulilor, nici șefilor. Mda.

Mai greu va fi de ăia care ani de zile și-au construit niște imagini false de circari sau circărese (depinde de sex, deși nici ăsta nu mai e clar în ziua de azi), iar acum dacă se apucă să zică și ei ceva serios, de corason, de feeling, râd și curcile de ei, desigur. Poate că or fi oameni buni, dar acționează și râd ca niște hiene, nu vă încredeți prea mult în ei. Am fost și eu în jocurile alea cândva, le recunosc și mă întristează, dar mergem mai departe, către un viitor din ce în ce mai scurt.

România e un caz special de profitori, bastards și hijos de puta care ies acum în față ca păduchii, dar și de gesturi incredibile, dureri mute, pe care le descoperă unii și le mai aruncă din senin unora un colac de salvare, ori, cine poate, împarte pumni unor administrații cinice și invizibile.

Dacă supraviețuiesc, poate apuc să scriu o comedie despre supracovidu care a curățat orașele de oameni și cum am vrut să salvez lumea cu niște cârpe. Până atunci însă, am reușit să văd poduri, muzee, monumente, statui, scări celebre, străzi și turnuri, castele și orașe întregi, moschei și biserici, așa cum nu le-am văzut niciodată atunci când trebuie să mă feresc de aglomerații sau să mă amestec în mulțime.

Altfel, stilul de viață al unui traducător nu se schimbă prea mult în vreme de covid. Traducătorul de carte sau de filme e oricum în carantină toată viața.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.