Istanbul 8. ”Frate, vrei blugi?”

a38194e6c9f9a0d765d46f396aeee7ff
Lampa asta încă e pe wish list. În Istanbul 9 nu o mai ratez.

Am fost la turci iar cu niște prieteni. Fac program, frumos, ca la carte, cu obiective, cu prețuri de intrare, cu ore de relaxare, cu hotel în buza tramvaiului, fix la Çemberlitaș, blindată de povești, să facem și puțină istorie, nu numai să cumpărăm ceaiuri și parfumuri.

Am plecat fix în ziua cînd a căzut prima zăpadă din iarna asta cu Condorul. Dacă vreodată voi mai alege să plec în Istanbul cu autocarul, o voi face tot cu firma asta. Pleacă din Medgidia, are șoferi buni și nu ia lume cu marfă (chestie care contează al naibii cînd ai de stat prin vămi).

Dacă se poate, evit cît pot de mult Marele Bazar. E bine să-l vezi o dată să nu mori prost, dar să stai pe acolo să-ți pierzi vremea, să tragă toți de tine, să-ți facă ochii ca la girofaruri, să vină tot puhoiul ăla de lume spre tine, să înoți prin toată mulțimea aia care vrea să cumpere neapărat ceva, să-ți tușească cineva fix în față sau să strănute lîngă tine, de-ți vine să-i dai o poșetă în cap decît să-i trîntești un çok yașa (să trăiești!), mai bine fac naveta pînă în Zeytinburnu (”la nasu măslinelor”) sau mă duc pe terasa mea preferată și stau și mă uit la oameni cum aleargă cu sacoșile încărcate în toate direcțiile. Oricum, venisem să verific niște destinații și, precum s-a dovedit mai încolo, să intru în live-urile lui Coco. După o vreme te obișnuiești și cu asta. Cît nu știi cînd intră el în live, poți să trîntești liniștit și o înjurătură, Medgidia e genul de oraș care apreciază din cînd în cînd cîte-o criză de nervi. 

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să luăm IstanbulCard pentru cei care nu aveau pentru o mai bună libertate de mișcare. După ce am scăpat de bagaje (le-am lăsat la hotel), prima oprire a fost în parcul Gülhane, cu un mic ocol pe la Cisterne (erau închise). Cînd am ajuns în parc am observat că din 11 suntem doar opt. Am început bine, mi-am zis, cumva previzibil, ca în cei ”zece negri mititei” ai Agathei Christie începeam să ne împuținăm și să dăm deja peste cap programul.

galata restaurants
Restaurantele de pește de sub podul Galata. Vara e forfotă de nedescris.

Dar fiind plecați de capul nostru, prin nicio agenție și cu niciun ghid care să ne arate ceasul că nu am fost punctuali, după vreo două zile am decis să-i bag pe toți în programul standard friendship dilaila mood: ”fiecare să se descurce pe barba lui” și a fost foarte bine așa pentru toată lumea. (Cred.) Unii s-au dus la bazar unde cineva apărea de nicăieri și-ți șoptea la ureche ”Frate, vrei blugi?”, de te treceau toți fiorii, alții prin magazinele de haine, unii eram prin port, alții prin camerele de hotel. Am avut dăți cînd ne-am întîlnit la cină, alte dăți cînd ne-am adunat la micul dejun.

Nu mai insist pe dinamica grupului, fiecare s-a cuplat după ritmul de mers pe jos al fiecăruia. Eu, personal, dacă mă pui să merg călcînd de două ori într-un loc, m-ai omorît. Pe Cidem, verișoară-mea, în schimb, dacă o trag după mine în ritmul meu am omorît-o. Nu o s-o uit niciodată vara trecută cînd s-a oprit în mijlocul Istanbulului, cu mîinile în șold, zbierînd la mine: ”Făi, Zully, firi-a dracu să fii cu Istanbulul tău cu tot și cine-o mai veni cu tine!” Dar uite-o poftim ce bine s-a descurcat de data asta.

În fine, iată obiectivele la care am fost tura asta. Cisterna Bazilica include vastul rezervor subteran de sub prima din cele 7 coline pe care se întinde orașul Istanbul. A fost construită sub Stoa Basilica, de aici și numele, a fost grav avariată în timpul răscoalei Nika și reparată la ordinele Iustinian. Cisterna este cunoscută în turcă sub numele Yerebatan Sarayı, adică Palatul subteran. Așa o veți găsi și pe pancartele care-ți arată drumul către ea.

84821709_10217576248892416_806400545278394368_n
Unul din capetele răsturnate ale Meduzei. Bănuții sunt aruncați de oameni care nu știu că meduzele nu împlinesc niciodată dorințele nimănui.

Este cea mai mare cisternă a orașului cu 336 de coloane înalte de 8 m, simetrice, în 12 rînduri de cîte 28 de coloane, fiecare la distanță de 4 m. 2 dintre ele sunt mai scurte, dar așezate pe piedestale în formă de cap de meduză, ambele fiind răsturnate. Cei care le-au așezat astfel, credeau în legenda mitologică a meduzei care împietrea oamenii dintr-o privire, legenda devenind superstiție. De aceea le-au răsturnat, ca nu cumva cineva să privească meduzele și să împietrească.

Mi-am dorit să-i arat Basilica lui Iris și să-i deschid curiozitatea către mitologie.

***

Istanbulul nu poate fi descoperit decît la pas, rătăcindu-te pe străduțe cu nume de poveste. Asa poți da peste strada “Celor o mie de cutremure”, “Intrarea puiului care nu poate să zboare”, “Strada lui Nafi cea cu părul de aur” sau “Strada lui Ibrahim din Iadul Negru”, sau “Strada barbatilor care dacă stau acasă mor”. Cum fac eu? Mă sui în metrou și cobor într-o stație unde n-am mai fost. Urc la suprafață și o iau pe jos unde văd cu ochii, ce altceva am de făcut într-o vacanță?

Atunci cînd preiau un grup, mereu le spun turiștilor care sunt speriați că s-ar putea pierde să nu-și facă probleme. Nu se pierde nimeni, dar ar putea găsi astfel de comori. Sau altele. Ochi să ai și picioare rezistente!

72ab6087c48b96444e513f4d47119588***

Turnul Galata are o înălțime de aproximativ 67 de metri, baza sa aflîndu-se la 35 de m deasupra nivelului mării. Cînd am ajuns în zonă, era o vreme umedă și fulguia. Unii au vrut la Madame Tussauds, alții să intre în magazinele de suveniruri. Eu și Iris l-am vizitat în 2017, într-un octombrie călduros și am putut vedea Istanbulul de sus, de-acolo de unde se vede cel mai bine. Cred că pe undeva mai am salvate niște poze de atunci.

***

Istanbulul în februarie a fost o altfel de experiență. Ne-au bătut toate vînturile, ne-au mușcat de obraji și ne-au zburat părul în toate directiile, avem buzele arse, spuzite, dar sufletul senin. În februarie bate Keşişleme (Vîntul Muntelui Olimp) care aduce cu el ploi de iarnă. Am avut parte de el în prima zi.

Turcii pun porecle interesante pînă și vînturilor, poreclele astea avînd o întreagă poveste în spate. Poveștile se schimbă de la pescar la pescar. Probabil și poreclele.

De exemplu, uneori poate să te bată Furtuna Nostalgiei, care vine dinspre Marmara pe la începutul lui martie. Asta cred că m-a bătut numai pe mine și probabil pe toți poeții din Istanbul. Dacă ajungi aici și te îndrăgostești de acest oraș, îți dai seama de ce locul te ajută să creezi. Urmează Furtuna Nucilor Prăjite, Furtuna Mierlelor, Furtuna Lebedelor, Furtuna Cucilor, Furtuna Rîndunelelor. Altele poartă nume florale sau cerești: Furtuna florilor, Furtuna Pleiadelor, Briza Dovlecelului. Mai sunt vînturi binevoitoare care umflă pînzele bărcilor de pescari: Furtuna Morilor de Vînt, Furtuna Prunelor Negre și Furtuna Prunelor Roșii, Furtuna Castanelor ce se coc și Furtuna Merelor ce se trec. Melteme, de pildă, este un vînt care risipește gîndurile negre. Îl simți cum ți se strecoară pe sub breton și te lasă apoi cu fruntea senină. Cred că ne-a bătut pe toți, fiindcă a fost veselie mare în grup sau așa mi s-a părut.

***

20191027_142512La Kiz Kulesi am ajuns doar patru, iar în altă zi alți patru. Pentru că vizitasem turnul în octombrie, nu am mai trecut cu vaporașul pe partea cealaltă. Am preferat să-l admirăm în timp ce apusul cădea peste el. I se mai spune și Turnul lui Leandru, printr-o analogie eronată cu mitul lui Hero și Leandru, legat de turnul Sestos din Dardanale. Fortăreața e construită din ordinul lui Manuel I Comnenul pe insulița de la gurile Bosforului, pentru a le păzi. De-atunci s-au ridicat pe rînd un far, o stație de telegraf optic, un post de carantină, un punct de vamă și un cămin pentru ofițerii de marină în retragere. Clădirea e din sec. XVIII, iar acum e folosită ca stație de inspecție a marinei turce. E un obiectiv pe care-l veți găsi mai rar în pachetele agențiilor, dar sigur îl veți recunoaște că l-ați văzut des prin filme, ca simbol al destinului implacabil și al proorocirilor care se adeveresc.

***

20191027_122447
Iris pe podul Halici (am scris așa cum se citește)

În altă zi am ajuns în Emircan cu vaporașul, cu gînd s-o luăm la pas prin cartierele Bebek și Sariyer, acolo unde sunt vilele acelea frumoase pe care le vedeți de pe Bosfor. Acolo am ajuns doar patru inși, am fost la mustață să fim doar doi: eu și Iris adică. Nu m-am putut abține să nu mă gîndesc că cel mai fidel companion al meu și cel mai bun, mai rezistent tovarăș de călătorie este fiica mea de doar 8 ani. Iris a rezistat la frig, la vînturi, la ploaie, la ritmul meu de mers, la km întregi, dintre care în ziua în care am ajuns în Sariyer cei mai mulți, dar care mi-a zis spre final: “merită să mergi atît cînd ai ce să vezi”.

***

Am prostul obicei ca atunci cînd văd lucruri interesante să mă gîndesc la oameni cărora le-ar plăcea să le vadă. În călătoria asta m-am lecuit și de năravul acesta. E doar impresia mea că vor să le vadă. De fapt, vor doar să-și cumpere blugi și adidași. Am ajuns acasă, după ce am urcat dealuri și scări pe care nu le voi uita niciodată, pentru că la capătul lor am admirat priveliști de o frumusețe nepămînteană. Am înteles de ce turcii sunt mereu în formă, chiar dacă mîncarea lor e cea mai bună din toate călătoriile posibile și imposibile, din toate lumile paralele sau inventate. Am înteles și de ce într-un astfel de loc nu mai ai timp de internet și televizor, de ce ți se par atît de futile discuțiile despre cine e sau nu e ambasadoarea culturii în România sau de ce cred unii că încă mai au cultură. Îmi spun deseori oamenii ”am fost în Istanbul, dar nu am văzut ce ai văzut tu.” Poate că nu, dar sigur știi mai bine decît mine prețul la o pereche de blugi. Parcă o și aud pe verișoară-mea: ”Las-o, fată, pe asta că e nebună. Merge 15 km pe zi, acum o vezi într-un colț, acum nu o mai vezi deloc.”

Se înșeală. Să vă spun un secret, nu-mi place deloc să merg pe jos. Prin Medgidia, abia trag de mine să-mi iau copilul de la școală, iar dacă n-ar trebui să mănînc nici piața nu aș face-o. Despre plăcerile și orgasmele pe care ți le oferă o ieșire în profi, lidl, penny et company am scris prin alte părți. Dar într-o călătorie e cu totul altceva. Mi se pare penibil să ajung să explic asta cuiva. În primul rînd, pleci într-un loc pentru că știi deja că e frumos, pentru că pe acolo sunt straturi de istorie necunoscută din care s-au păstrat doar cîteva fragmente, au trecut pe-acolo pașii unor oameni mult mai interesanți ca tine, te conectezi cu o energie subtilă, aproape insesizabilă. Ca să o simți, n-ai nevoie de țăcănitori la cap sau vorbe goale care să umple spațiul.

Cam așa a fost Istanbul 8. A, da. A fost și tîrgul de carte în perioada asta. Am fost, am bifat, mi-am dat seama de ce vor fi în top cu scrisul și cu publicarea de carte, dar lucrurile astea le țin pentru mine de data asta. Prea am dat informația la liber și toți au crezut că li se cuvine. Oricum, nimănui nu-i pasă. Dacă le păsa, erau și ei acolo. Pentru toți ceilalți, există cîte un frate care are blugi.

Next travel.

Istanbul 9 arată așa. Intrați pe link să vedeți pe unde ne plimbăm cu grup organizat de Soleil Tour.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.