Viața în iurtele mongole

20190807_092104
Genghis Khan străjuind încă necuprinsele întinderi ale Mongoliei

Greu la deal cu boii mici

Ziceam că a doua zi de viață nomadă a început ploaia. S-a oprit un pic între orele 20.00-21.00, apoi iar a pornit-o pe răpăială pe corturi. Între timp unuia din grup nu i-a convenit mirosul de oaie care năvălea în cort de pe pielea cu care acesta era acoperit. Da, era cam puternic, iar ploaia îi asprise și mai mult mirosul. Dar, băi nene, nu știai unde vii? Nu știai că vei merge din loc în loc. Toată excursia avea mare ca titlu: viața nomadă în Mongolia. Cam cum credeai că va fi viața asta nomadă în Mongolia? Că te vei muta de la un hotel de 5 stele la altul? Sau că vei trece din cort în cort, în condiții (în cel mai rău caz) de stînă? Nu erau de stînă condițiile astea, dar chiar dacă ar fi fost, ce te făceai? Într-o călătorie se poate întîmpla absolut orice!

Uite-i pe ăștia din Grecia cum stau ca sardinele pe o insulă că nu le vine feribotul de două zile. Nu mi-e rușine cu grecii (de cînd călătoresc, e țara pe care nu simt nevoia să o mai vizitez vreodată. Peisaje frumoase sunt peste tot, iar mîncarea e mai bună de o mie de ori în Mongolia decît în Grecia și de 100 000 de ori mai ieftină și mai abundentă. Nici nu mă mir că Greciei i-a scăzut procentul la turism, cu toată nesimțirea, incendiile și inundațiile lor.) Dar nici cu românii nu mi-e rușine. Cred că e nația care se aprinde imediat din orice și vrea o rezolvare la problema ei închipuită fix în momentul ăla. Așa oameni isterici mai rar. Îmi pot imagina ce e acum pe insula aia: niște isterici (nu contează că de data asta au motive) s-au întîlnit cu niște putori nesimțite. Cum dracu să nu găsești un feribot în țara plină de feriboturi? Doar dacă nu vrei.

20190804_090040
Corturi de lux – 100$ pe noapte. Care mai dorește, care mai poftește.

Revenind la mirosul nostru de oaie din cortul celor mai ”finuți” călători din grup, problema s-a rezolvat imediat. Natașa, ghida noastră locală, și-a cedat cabana de lemn celor nemulțumiți. De ce nu stătea Natașa în corturi? O să răspund și la întrebarea asta, pentru cei încă nedumeriți. Pentru că ea și șoferul nu se înscriseseră la experiența asta nomadă, erau doar angajații unei agenții de turism din Mongolia care probabil și-a imaginat că cei care vin să stea în corturi au mai stat în viața lor mediocră și altădată în corturi și știu cum e.

Ei bine, nu numai că nu știau, dar unul din ei atunci aflase că se va muta din cort în cort. După spusele lui. Important să menționez asta, pentru că eu nu cred by default și din experiență. Nu cred că pleci într-o călătorie și nu știi la ce ți-ai dat sign in. Măcar din curiozitate și deschizi un manual de informație, un google, că toți știu acum să apese pe butoane sau măcar să asculți ce îți spun alții care te-au înscris. E foarte simplu să faci după aia pe arogantul și să spui că nu ai știut. Îmi pare rău, altădată să știi! Nu e nimeni obligat să îți suporte aerele de mirandolină bosumflată care se leagă de orice bob de mazăre de sub saltea, în condițiile în care o echipă întreagă de oameni a muncit pentru acest program.

Noi, ceilalți, ne-am bucurat că în seara asta am găsit net din abundență și dușuri curate, bine organizate, frumos împarfumate, elegant compartimentate și nu mai am alte cuvinte de laudă pentru acest Ger minunat în care ne-am odihnit. A fost cel mai frumos. Toate au fost frumoase, dar mie mi-a plăcut acesta cel mai mult, chiar dacă am avut parte de broscuțe în cort. Asta e. Datorită ploii, am dormit tun, avînd ca fundal sonor răpăitul ploii pe corturi și nechezatul cailor din apropiere.

cai de calarie
Caii de călărie din Parcul Național Hustai. L-am ales pe cel mai deschis la culoare.

Ziua 3. Parcul Național Hustai

A doua zi, după micul dejun, am pornit-o spre parcul Național Hustai, o rezervație de cai sălbatici. Am luat-o înapoi pe drumul pe care am venit, pentru că rezervația era în partea opusă. Tocmai bine să ai parte de comentariile bocitorului de serviciu că mîncarea nu i-a plăcut, deși nici nu a gustat din ea, că e plictisitor în Mongolia, că de ce nu am stat în corturile de lux din rezervația din apropiere, care aparțineau unui mare luptător de sumo (Asashōryū Akinori), că unde nu-i minte vai de picioare și alte ironii ridicole care nu aveau nicio legătură cu programul. Nu există călătorie fără bocitor de serviciu, așa că a trebuit să-l avem și pe nenea ăsta în program. Eu îi privesc, oricum, cu amuzament pe oamenii ăștia care, din pur egoism și trepidații din lipsă de atenție, cred că întreg universul trebuie să se învîrtă în jurul confortului lor. Nu există așa ceva într-o călătorie de grup și tocmai în sălbatica Mongolie. Aviz filfizonilor!

După vizita de la Parcul național și o călărire de după-amiază, companion tot dl Demetrescu, că ceilalți au renunțat, don Filfi a zis că erau caii prea pitici. Tind să cred că nici atunci nu-și imagina că este în Mongolia, ci undeva pe o prerie unde armăsarii zburdau la trap și la galop, pe ritmul melodiei Bonanza, în timp ce el îi mîna cu un lasou, deși mă îndoiesc că ar fi fost capabil de asta, din moment ce se văicărea la vederea unei lăcuste. Îmi imaginez ce-ar fi gîndit războinicii mongoli despre un asemenea bărbat, ori dacă ar fi fost într-o bătălie ceva, era primul sacrificat ca un mielușel.

20190804_140440
Iurta din noaptea a 3-a

În fine, spre seară s-au făcut planuri ca domnul să fie lăsat la vatră, împreună cu companioanele lui, în Ulan Bator, că mai avea puțin și murea de la atîta dormit în cort și ploaia care va veni… Eu și Natașa le-am sprijinit dorința cu toată nerăbdarea de a scăpa de el și micul lui cortegiu feminin (două gagici, dintre care una, ba era vegetariană, ba nu era, în funcție de cum își aducea amintea). Am tradus ce doreau, ea a dat telefoane etc. și după ce toate au fost puse la punct, s-a spart gașca. Fiecare la cortul lui. În noaptea aia, am avut parte de fluturi mari, din care cred că dacă-i găteai puteai mînca o săptămână.

Ziua 5. Ploaia care nu se mai oprește.

Pe la 10.00, am rămas 6 din 9, cu Natasa și Kambaa, 8. După ce i-am debarcat pe cei trei, undeva în apropiere de la Ulan Bator și o mașină de la Amicus Travel Agency a venit să-i ducă la hotel, am pornit tot înainte către Parcul Național Terelj unde trebuia să vedem Turtle Rock, o formațiune stîncoasă cu aspect de broască țestoasă și să vizităm templul de meditație Ariyabal. Dar pentru că am ajuns mai devreme ca de obicei în următorul Ger mai întîi ne-am cazat, apoi ne-am strîns la prînz. Am avut așa o satisfacție uriașă cînd a început din nou ploaia. Una de-aia rece, care a dus rapid în jos temperaturile și ne-a făcut să ne felicităm pe cei care și-au luat de-acasă geci de ploaie, pelerine de ploaie și bocanci. Deși unul din călători, supărat că-și aruncase bocancii și rucsacul undeva în Azerbaidjan (după spusele lui) nu a vrut să recunoască de nicio culoare ce bine i-ar fi prins pe o astfel de vreme – și nici nu va recunoaște în veci – , noi, ceilalți, apucații, ne-am dus să vedem ce era pe lista de obiective. Dacă a fost nasol? Nu mai nasol decît într-o zi ploioasă de România cînd te prind aluviunile pe rîul Olt, să zicem. Singura diferență era că aveam doar acum ocazia să vedem ce era pe listă, nu și mîine cînd deja eram în altă parte. Așa că aveam două soluții, să înfruntăm ploaia sau să renunțăm. Ca regulă de bază, dacă un călător e suficient de nebun să vadă ceva, merg cu el, iar ceilalți stau în mașină sau treaba lor dacă renunță. De data asta, dilimakis de serviciu a fost Mihaela, iar dacă ea s-a încumetat nici noi nu ne-am lăsat mai prejos. Oricum, după o anumită perioadă de stat în ploaie, chiar nu mai contează cît ești de ud. Doar doi turiști și Kambaa au rămas în mașină, restul s-a răspîndit pe cărările care duceau spre templul de meditație.

20190805_142800
Ploile din Mongolia scad chiar și cu 15 grade temperatura în 15 minute de cînd s-au pornit. Luați-vă și 2-3 haine groase și o geacă de ploaie la voi.

Bineînțeles, nimic nu e mai plăcut ca după o astfel de zi cînd ajungi în tabără cineva să te întrebe dacă vrei să ți se facă focul în cort. Mongolii ne-au aprins godinurile. Și asta a fost o tabără frumoasă, mai ales că în spatele iurtelor am găsit un cîmp plin de flori de colț. La ei, ca să-l liniștesc pe unu care turbase că am rupt cîteva flori ca suvenir, nu e o plantă ocrotită de lege. Se găsește peste tot, e hrană pentru vite și cai. În afară de asta, iar am avut parte de o atmosferă idilică ireală, cu cețuri care se lăsau în pămîntul rece și umezit de ploaie, cu fumul care se înălța din fiecare iurtă în noapte, cu liniștea aceea nepămînteană care se lăsa peste tabără, cu șoaptele care se stingeau ușor, una cîte una, și cu tropăitul îndepărtat al hergheliilor de cai pe care nu le vedeam, dar le auzeam atît de bine.

A fost o noapte superbă și mereu va fi astfel pentru cei care iubesc natura și se simt ca făcînd parte din necuprinsul ei.

Ziua 6. Bossul și Stepele nomade

Pe Genghis Khan l-am admirat tot în plină ploaie. De data asta am fost toți. Statuia lui ecvestră, cea mai mare din lume – are 40 de m – străjuiește parcă pămînturile pentru care a luptat atît să le extindă. Undeva, între cerul cu o mie una de nuanțe și vasta întindere a stepelor stă mărturie clară, puternică, aprigă a istoriei și protejează Mongolia cu privirea lui prin care încă scoate flăcări.

Nu e doar statuia, e un între complex de muzee și magazine cu suveniruri, sală de conferințe și vizionări despre felul în care a fost construit întregul complex, care e doar începutul a ceva măreț. După felul rapid în care se dezvoltă turismul în Mongolia, nu m-aș mira să devină o destinație mult mai căutată decît imprevizibila Grecie.

Dacă acum cinci ani, în Mongolia erau doar 20% drumuri asfaltate și restul teren arid sau accidentat, proporțiile s-au schimbat vijelios: acum sunt 80% drumuri asfaltate. Imaginați-vă ce va fi peste alți cinci ani.

stepele nomade
Nomad Steppes – Gun Galuut

Ne-am cazat în Nomad Stepps, la 130 km depărtare de Ulan Bator, undeva într-un alt peisaj de vis, în apropierea rîului din Parcul Național Gun Galuutai. Am ajuns devreme și aici. Vremea s-a luminat, ploile s-au oprit, numai bine să ne petrecem vremea într-un loc minunat. Erau și activități gen: călărit de cai și cămile, tras cu arcul, rafting, pescuit, bicicletă, șah, remi, table. Numai dacă ești cu adevărat un om de-a dreptul plictisitor te poți plictisi.

Pe Mala Hierba voi descrie în alt articol programul detaliat și la ce anume trebuie să aveți grijă să puteți atinge toate obiectivele. E un program foarte bine făcut, dar, ca întotdeauna, o excursie reușită depinde de companie. Cu o agenție, nu vei ști niciodată cine-ți va fi partener de drum, în unele cazuri chiar și de cameră. Din punctul meu de vedere, road tripul și viața nomadă experimentate în Mongolia au fost mai ușoare decît 6 din cele 9 călătorii de anul acesta. Iar pentru iubitorii de natură, Mongolia e o gură de aer proaspăt, e meditație pură și hipnoză de drum.

20190807_083547-1
Diminețile, pe drum, dintr-un loc în alt loc, mîncînd nori și kilometri pînă la următoarea tabără nomadă. Mongolia, un tărîm care așteaptă să fie descoperit.
Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.