Iurtele. Mongolian Road-trip

20190803_095559
Șapca pe care nu o mai am. Selfie de pe cămila cu două cocoașe. Am pierdut-o în a treia zi de viață nomadă. Știu și unde, dar de oboseală, nu m-am mai dus s-o caut. (Oricum, cică e semn că voi reveni în Mongolia)

Încă de cînd Genghis Khan i-a încurajat pe oamenii lui să trăiască din ce cîștigă de pe urma sabiei lor, mongolii au fost și au rămas crescători de animale, care-și mînă turmele călărind caii sau, mai nou, motoretele. Ca să experiementezi viața asta liberă și să cunoști spiritul neîmblînzit al mongolilor, sălbăticie care a rămas latentă în genele lor, că nu te mai ia nimeni în vîrful sabiei acum să te întrebe de sănătate, ei bine, trebuie să lași în urmă Ulan Batorul și să te îmbarci către destinația iurte.

Scris corect yurte (avînd ca rădăcină cuvîntul yurt, care în turcă înseamnă patrie, țară), e posibil ca aceste corturi mari unde trăiau și trăiesc încă familiile de mongoli din stepă sau deșert să fi reprezentat patria, țara lor. De fapt, dacă stăm să ne gîndim, la nivel micro, patria fiecăruia chiar este familia lui, așa că n-ar fi de mirare că taberele Ger (gher) să fi reprezentat patria fiecărui mongol/crescător de animale. În funcție de cît de extinsă era familia, atîtea corturi numărau un Ger.

Prima zi de iurte.

 Am pornit după micul dejun către deșertul Gobi, unde, undeva într-o liniște absolută și într-o desărvîrșită sălbăticie avea să fie prima noastră noapte în corturi. I-am sfătuit pe toți să-și lase bagajul în exces la hotel, nu avea sens să aibă grija lui cît eram plecați. Unii își cumpăraseră haine, cașmiruri și alte minuni. Cum în iurte nu e nevoie decît de cîteva schimburi și musai o lanternă, le-am zis să keep it simple. Chiar și așa, tot ne-am trezit cu o grămadă de valize în portbagaj, aranjate mereu cu grijă de Kambaa, șoferul nostru. Aveam de mers cu mașina vreo 290 de km în acea zi pînă în tabăra Ger. Înainte de a porni la drum, am intrat într-un supermarket să ne aprovizionăm cu sucuri, țigări, biscuiți sau creme de piele, să nu cumva să ne ardă soarele de Gobi. Un pachet de țigări costă în jur de 1 euro și 30 de cenți. Mă gîndesc că fumătorilor le-ar prinde bine informația asta, dar e bună și ca să-ți faci o idee de prețurile scăzute.

Pe la jumătatea distanței am făcut un nou popas, să dăm un refresh de o cafea și toalete, apoi tot mai departe în pustietate. Am văzut pe geam turmele de animale, oi, vaci, cai și iaci, lăsate libere pe întinderile imense ale stepei mongole. Nu degeaba Mongolia este numită țara cerului albastru, cît cuprinzi cu ochii înaltul cerului pare că se prăvălește pe pămînt și-și schimbă nuanțele de la km la km. Priveliștile sunt într-adevăr uluitoare, dacă ești disponibil să le vezi și nu te încarci cu discuții inutile. Am ajuns în jur de ora 15.00 în prima așezare turistică de iurte. Nu a fost așa cum mă așteptam. Credeam că e un fel de sătuc în care copilașii mongoli aleargă liberi și goi prin jurul corturilor, iar eu voi fi o simplă spectatoare a vieții lor.

20190805_125410
Cele o mie și una de nuanțe ale unui cer de Mongolia. (Prima zi în iurte).

Dar nu, sunt campusuri turistice special amenajate pentru călătorii din alte țări și, practic, nu ai legătură cu mongolii decît la masă cînd te servesc sau cînd îți cară bagajele. Singura mongolă cu care am interacționat mai mult pe toată durata călătoriei a fost Natasha, ghidul nostru, dar și pe ea trebuia s-o tragem de limbă, dacă voiam să aflăm cîte ceva în plus. Kambaa nu știa decît cîteva cuvinte și expresii în engleză, gen stop, how are you, please, thank you și where is…

După prînz ne-am cazat în iurte. Am primit cortul cu nr. 8. Toate erau la fel. Aveau cîte o prispă, două paturi, un dulap, scăunele, cuier, pilote, plăpumi, prize pentru încărcat telefoanele sau alte dispozitive, un bec și o lumînare (mi-am dat seama că e bună după ce se închide generatorul), tot ce trebuie ca să înnoptezi după o zi plină, și miroseau vag a piele de oaie, un iz care-mi amintea de vacanțele de vară petrecute la bunicii unei verișoare, care aveau stînă de oi. În restaurant puteai găsi și wi fi. Toaletele erau lîngă restaurant, dar apa nu avea presiune pentru un duș ca lumea, suficientă însă cît să te speli de praful de peste zi. S-au repezit care cum a avut nevoie. Unii s-au conectat la internet, iar alții s-au băgat la dușuri. Aici, în primul Ger, curentul electric funcționa pe un generator care, după ora 22.00 era oprit și rămîneai în plină beznă. Așa că chiar trebuia să te grăbești să-ți termini treburile pînă în ora asta. Am prins o noapte fără stele, așa că atmosfera era și mai ireală.

În jurul iurtelor erau văgăuni de marmote și nevăstuici, vizuini de iepuri, iar dacă stăteai nemișcat, cum am și făcut-o timp de cîteva ore pe prispa iurtei mele, puteai vedea lighioanele alergînd peste tot, sau mai degrabă, tîrziu, în noapte, să le simți.

Puteai auzi, mai ales, tot ce vorbesc oamenii în celelalte iurte, chiar dacă șușoteau. Am stat pe prispă fumînd în întuneric, pînă cînd șoaptele s-au stins, apoi m-am întins și eu în pat. Să fiu sinceră, era atît de liniște și întuneric că mi s-a făcut frică, mai ales că se tot auzea forfotă de animale.

M-am trezit peste noapte fiindcă simțisem ceva fluturînd la ureche și pînă la 4.00 nici c-am mai putut dormi. Parcă auzeam întreaga suflare concentrată în locul unde eram eu. M-am ridicat din pat și am aprins lumînarea de pe masă. Am început să recunosc obiectele din jur, am ascultat respirația colegei de iurtă și într-un final, am adormit.

20190803_100007
O călărire în zori prin Gobi (Kambaa, Natașa, eu și dl Demetrescu)

A doua zi de iurtă. Deșertul Gobi, o călărire pe cămile și Piața Fericirii în care nu am mai ajuns

După micul dejun, am părăsit cel mai sălbatic Ger dintre toate și ne-am îndreptat către deșertul Gobi. Aveam în program o vizită la familia unui crescător de cămile.

Mongolia găzduiește două sferturi din cămilele Bactrian din lume, un animal blînd mult mai confortabil de călărit decît cele din India, UAE și Sahara sau de oriunde altundeva. Ne-am dat seama că ne apropiem de Gobi după soarele din ce în ce mai arzător, după dunele de nisip și cămilele pe care le vedeam pe drum. În prima fază ne-am încumetat doar doi inși din grupul nostru de nouă să ne urcăm pe cămile. Eu și dl Demetrescu. Apoi i-am văzut și pe Natasha și Kambaa în urma noastră. Timp de jumătate de oră am fost purtați pe dunele fierbinți, timp în care companionul meu a vorbit tot drumul, nici nu mai știu despre ce. Același lucru avea să-l facă și cu caii, două zile mai tîrziu. La fel, nici atunci, nu știu ce a tot vorbit. L-am perceput ca zgomot de fond, care mi-a bruiat toată frumusețea peisajului. E ca atunci cînd începe să-ți țiuie urechea în mijlocul unui orgasm. Nu-l mai ai și pace.

Ceilalți au rămas în cortul crescătorilor de cămile sau pe lîngă. A fost prima și singura dată cînd am dat de familii de mongoli și ne-am jucat cu copiii lor. Le-am împărțit bomboane și i-am făcut să rîdă. Oricum, nu e foarte greu. Mongolii sunt cu toții oameni veseli, iar copiii lor au ceva special. Pur și simplu nu poți rămîne trist în preajma lor.

Următoarea destinație din ziua aceea a fost mănăstirea din Karakorum, fosta capitală a Imperiului Mongol și cel mai important centru comercial al drumului mătăsii. După ce am vizitat muzeul din Karakorum, ne-am înfipt imediat în singura cafenea de acolo unde am găsit wi fi cît să ne bem cafeaua pe repede înainte și să mergem mai departe în cel mai vechi complex al mănăstirii budiste din Erdene Zuu, construit în secolul al XVI-lea, care a supraviețuit regimului stalinist și comunismului.

20190803_133544
Erdene Zuu (locul celor 100 de comori, spirituale, evident)

Înființată în 1586 de Altai Khaan, Erdene Zuu (”Cele 100 de Comori”) a fost, de fapt, prima mănăstire budistă din Mongolia. În 1937 regimul stalinist a scos-o din funcțiune, a rămas închisă pînă în 1965. I s-a permis să fie deschisă doar ca muzeu și abia după 1990, cînd a picat comunismul, libertatea religioasă a fost restabilită și templul din Erdene Zuu a fost deschis pentru rugăciune.

De altfel, semnele comunismului se văd încă în toată Mongolia. E ca o întoarcere în timp, pentru cei care au prins fie chiar și doar 14 ani din vechiul regim în România, ca mine, și care știu și perioada care a urmat după (între anii 1990-1998, cam așa.) După aceea au apărut marii tunari și vînzătorii de țară, care fac acum majoritatea din topul celor 500 de milionari în euro din România și lucrurile s-au schimbat pentru cei din jur. Ei bine, Mongolia a rămas încremenită în perioadă 1990-1998, din România. Pînă și melodiile care se aud de la radio sunt aceleași din perioada aia: Wind of Change, Coco Jumbo, Nothing Compares to You, I Just Called to Say I Love You, Nothing is Going to Change my Love for You și aș mai putea continua lista. țin minte că și atunci plăteam pe un biscuite cu hîrtii multe de o mie. Se pare că urmașii lui Genghis han au rămas niște puri. Ar fi tare o tăiere de capete pe melodiile astea. (Glumesc!)

Întorcîndu-ne la mănăstirea Erdene Zuu, e clar că acum e doar o umbră a ceea ce a fost cîndva. În vremurile ei bune număra între 60 și 100 de temple, 300 de gers și mai mult de 1000 de călugări budiști care trăiau și se rugau aici. Acum nu mai sunt decît trei temple, celelalte au fost distruse de ruși și mulți călugări au fost uciși sau trimiși în gulagurile ruse. Totuși, un număr impresionant de statui, măști tsam și thangkas a fost salvat, posibil cu ajutorul anumitor oficiali militari. Au fost ascunse la vremea respectivă în munții din apropiere, sau lăsate în păstrare la localnici (cu riscul vieții lor). A meritat ca să le putem vedea noi acum.

Intrarea în mănăstire și plimbarea de-a lungul zidurilor sunt gratuite, dar dacă vrei să vizitezi templul principal, care datează din sec. 16, trebuie să plătești o taxă. Primești un ghid care-ți explică în engleză ce vezi, noi am avut-o pe Natașa, dar ne-a zis foarte succint ce vedem. A rămas să ne mai informăm după ce ajungem acasă ce am văzut. Cele trei temple care compun complexul monastiresc Zuu of Buddha, Zuun Zu și Baruun Zuu au fost ridicate și dedicate celor trei stadii de evoluție din viața lui Buddha: copilărie, adolescență și maturitate. Am apucat să le vedem, dar cred că partea cea mai bună am ratat-o. Posibil să fie și din cauză că trei s-au plictisit și s-au retras la umbră, nedorind să mai viziteze nimic, iar Natasha și-o fi zis că suntem o bandă de nebuni care dacă nu au net, nu suntem interesați nici de morminte. Sau poate chiar era important să nu ratăm prânzul.

767b9c031c07ef3438031d89b2916985
Locul Prosperității și al Fericirii – ca o Fată Morgană, l-am văzut de departe.

În nord-estul mănăstirii sunt pietrele gigant, numite ”Piața Fericirii și a Prosperității”. Ăsta e locul unde nu am ajuns, chestie care mă super seacă într-o călătorie. Adică să pierzi ceva important că rămîi fără masa de prînz sau nu mai știu ce. Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să străbat mii de kilometri, să stau pe scaune inconfortabile de avioane și autocare, în poziții ciudate, dacă te mai ia și o ațipeală, sau să-mi rup din somn și să schimb fusuri orare, ca să ajung într-un loc pe care nu-l mai pot vizita că se răcește orezul.

Am zis că poate mă întorc înapoi să mă pot plimba fără grabă în Piața asta a Fericirii și Prosperității după ce mă cazez în iurtă, dar a început o ploaie care a durat toată amiaza și noaptea. Am rămas blocați în Gerul 2, în corturile fără pridvor, cu picioarele în vîrful patului și cu încălțările în vîrful godinului de lemne, și am numărat broaștele care ne-au invadat cortul. Bine că măcar am avut wi fi peste tot și am putut vorbi acasă cu ai mei. Iurta noastră era lîngă restaurant și am prins de-acolo. Măcar am trimis în lume niște poze și un filmuleț. A fost cel mai frumos Ger. Am adormit pe muzica lui Sting ”A Thousand Years”, ”Desert Rose”, ”When We Dance” pînă cînd mi s-a consumat bateria la telefon.

Despre celelalte Gers vă povestesc mîine. Fiindcă treaba începe să se complice.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.