Flight 30. Milano-București. Călători cu capsa pusă

sunset-planeFiecare plecare și fiecare revenire e un exercițiu de reflecție. Nu pentru toată lumea, desigur. De data asta, în urma ultimelor două călătorii, m-am întrebat de ce naiba călătoresc unii, că eu știu de ce. Care e povestea lor de drum? Pentru ce și-au făcut bagajele și au lăsat confortul casei lor în urmă? Pentru ce au ales o destinație sau alta? Ce dor de ducă i-a mînat din urmă?

Mereu fac greșeala să cred că vor să se cunoască, să se redescopere, să acceseze noi zone, să admire priveliști și oameni, să se pună în situații inedite ca să recunoască ceva (în ei sau în alții), să găsească ceva (pe cineva?) sau să intre în zona aceea a spiritului de care viața cotidiană îi rupe, îi frămîntă și-i schingiuie. Nu e așa.

17493_10200662899189244_813344038_nMulți pleacă de acasă doar pentru un mic dejun mai bun (pe care, uneori, nici nu-l găsesc), altfel chiar nu înțeleg de ce fac atîta caz. Alții pentru a se simți mai bine într-un pat (și dau de arcuri sărite sau de păianjeni în cameră), sau pentru a-și arăta puterile, a-și demonstra forța de persuasiune în fața unor recepționeri sau a unor însoțitori de grup (și de cele mai multe ori nu reușesc). Și mai mulți cred că dacă au plătit pentru o excursie cineva va sta drepți în fața lor și le va face vînt cu evantaiul, le va servi mîncarea cea mai bună, băutura cea mai rece, că vor da peste săpunurile cele mai sofisticate, cei mai serviabili chelneri și totul va curge lin, într-un confort de nota 20 și ei nu vor avea nicio bătaie de cap.

Ei, ca să vezi, nu e deloc așa.

Să zici mersi dacă te vei întoarce cu toate bagajele acasă și sănătos tun, cel puțin precum ai plecat. Să zici mersi dacă nu vei face o toxi-infecție alimentară, dacă nu dă o diaree peste tine și nu mai vezi nimic din ce ți-ai programat sau din programul la care te-ai înscris, dacă nu te plesnește ciclul în cazul femeilor, dacă nu te cicăle nevasta (în cazul cuplurilor) sau dacă nu faci pană de cauciuc (în caz că ai un drum lung cu autocarul). Așteaptă-te la toate astea cînd închizi ușa după tine și crezi că vei avea vacanța de vis. Nu există așa ceva. Nu îți va garanta nimeni umbră atunci cînd e arșiță afară, dar poți poposi naibii sub cel mai umbros copac, cînd te bate soarele în cap, dacă nu ești destul de nervos să cauți unul. Degeaba tuni și fulgeri cînd plouă, nici chestia asta nu o poți opri. Va ploua indiferent de cît ești de agitat din cauza asta. Agențiile de turism nu controlează vremea, nici ghizii. Tu ai ales perioada, nimeni altcineva. Agențiile de turism nu numără ouăle de la micul dejun, nici ghizii. Dacă te duci la all inculsiv, nu e vina nimănui că te întorci cu 5 kg mai gras/ă. Nu te pune nimeni să mănînci ca sparta și să mai îndeși și șapte sendvișuri în poșetă sau să te rostogolești cu spume la gură că ți-a șutit alt șmecher croissantul din față. Asta e. Amuză-te. Revino-ți. Treci peste.

sweet 1
Oare un șoricel drăguț cu ouă în inimioare, te-ar face să te simți mai bine? (Ghinion, rămîne pe data viitoare)

Așteaptă-te să pierzi vremea prin vămi, să stai la cozi, să te freci de alți călători nervoși și grăbiți și transpirați. Așteaptă-te să cheltui mai mulți bani decît ți-ai planificat. Așteaptă-te să-ți rupi sandalele sau cordonul de la poșetă. În general, așteaptă-te la orice. Nu mai ești acasă. Nu mai poți zbiera la mama să-ți facă o cafea. Nici la subalterni ca să-ți descarci nervii pe care ți i-a făcut altcineva în trafic. Nobody cares. Ești doar un călător grăbit, care miroase a sudoare și umblă încruntat prin mulțime. Nimănui nu-i pasă ce mare mahăr ești tu. Iar dacă ajungi în altă țară, nici atît. Ești doar un turist oarecare, cu probleme de atitudine. Sunt sătui deja de de-alde ca tine. Stai dracu acasă și numără ouăle din frigider. Vezi dacă-ți lipsesc și marș la mega image să te aprovizionezi. Altfel, ghidul se află cu tine în călătorie să te salveze de situațiile idioate în care ai putea să intri de deștept ce ești. Pentru că dacă te-ar fi ținut curajul, mintea și puterile, ai fi călătorit pe cont propriu, nu ai fi apelat la o agenție. Cine crede că după o experiență de grup, poate face asta mai bine, îl aștept să-mi povestească și mie cum, dar să nu confunde totuși cele 4 stele de la un hotel din Moldova cu cele 4 stele de la un hotel din România. Cîteodată, e doar o chestiune de baftă și atît.

La asta am reflectat în zborul 30 care mă aducea înapoi acasă, în timp ce pe tot parcursul ultimelor două călătorii rămîneam indiferentă la aberațiile unora. Am avut două grupuri de turiști, din care, cum se întîmplă de obicei, vreo 4 din fiecare grup, i-au inflamat pe ceilalți și i-au convins că se află în una din cele mai nașpa călătorii ale lor. M-au bîrfit de m-ar fi luat dracu dacă nu eram deja obișnuită cu de-alde ”neamul lui manivelă” și ponegririle de orice fel, s-au uitat urît la mine și s-au lovit de privirea mea ca de o stîncă, a venit un grăsan să-mi spună la un moment dat că de ce stăm să mîncăm o oră la un popas. Eram pe drumul de întoarcere și se grăbea să ajungă acasă. Nu i-am spus nimic. Am strigat adunarea și am plecat mai departe. Dacă nu aș fi fost într-un grup în care nu am vrut să pun paie pe foc, i-aș fi trîntit-o că nu toată lumea mănîncă ciozvîrte de miel, opt cîrnați și 3 farfurii de tocană în cinci minute și pe urmă se plictisește și se enervează văzîndu-i pe ceilalți cum mănîncă normal la un popas, oameni care după aia, băi, tată, mai și discută, conversează, SOCIALIZEAZĂ. În imaginația mea însă i-am dat 5 perechi de talgere în cap și 3 polonice, iar asta cred că s-a văzut în privirea mea.

b9d71f0c382153c657e667047c38f5ef
Pentru că mie mi se fîlfîie de mațele tale, îți dai seama ce țin minte cîte ouă ai băgat în tine la micul dejun.

Cred că despre asta e vorba în călătorii. Despre socializare. Nu să stai tot drumul cu căștile în urechi ascultînd muzica ta obosită și după ce te trezești că ești dat jos din autocar, nu ai auzit nimic despre destinația unde mergem sau mă întrebi la ce oră ne întoarcem, cînd deja am repetat-o de trei ori, să fiu sigură că a auzit toată lumea. Dormi în continuare în papuci, alături de nevastă-ta cu freză de laica, altă obosită care zîmbește timid, ca să mai atenueze din nesimțirea mîrlanului pe care l-a luat de bărbat. Pe urmă, tot ăla, într-o răbufnire zice: ”Știu eu cine ești!” Am rîs cu poftă, prostălăule! Hai, cară-te și mai cere un copan să-ți revii.

De ce călătoresc oamenii ăștia și cine-i pune la punct? Îi pune însăși propria lor călătorie la punct. Asta e clar.

Îi observ și eu – chestie de exercițiu îndelungat – și pot vedea cine a venit tîrît de nevastă și pe urmă îi scoate ăleia pe nas toată călătoria, sau cine, nervos fiind că nu ajunge la o mănăstire, își exorcizează satanele pe bietele bagaje, trăgînd de ele, rupîndu-le și enervîndu-se mai tare sau cine crede că autocarul e taxiul lui personal, sau cine e atît de gherțoi că nu-l mai suportă nici propriile haine.

Odată, la un mic dejun, a venit una să-mi spună că e constipată și nu găsește untul. M-am uitat la ea cu privirea aia (jumătate consternată, jumătate amuzată): ”Și vreți să vă destup sau ce?”, dar m-am abținut și de data asta și i-am luat problema în serios. ”Luați, doamnă, untul meu din farfurie.” (Numai cară-te odată din fața mea). L-a luat și a plecat fericită. În astfel de momente, stau și mă întreb: ” Au fost oare goniți în șuturi? I-a forțat cineva să plece de-acasă? Au vrut copiii lor puțină liniște și le-au dat bani să călătorească numai să nu-i mai vadă și audă prin jur?”

Anul trecut, prin august, aterizasem cu un alt grup în Turcia la un hotel de 5 stele. S-au plîns că plaja e la doi kilometri, deși aveau trei piscine mari și late în care se puteau lăfăi pînă li se dezlipea pielea de pe oase. E drept, venisem după un drum de 12 ore și erau obosiți, dar vreo trei ore s-au certat, nu știu cu cine, zbierau unul la altul că de ce e plaja la 2 km distanță. După alea trei ore, timp în care eu am urcat în cameră, am făcut un duș, m-am odihnit puțin, cînd am coborît în recepție încă se mai certau pe aceeași temă, dar nimeni nu încercase măcar una din cele trei piscine.

65275871_671580203312943_1360562926892613632_n
Ați mai ratat o vacanță frumoasă! What to do? (foto: Lori. – Nici o călătorie fără o bună tovărășie.) Aici pe străduțele frumoase din Lovere, Italia.

De ce oare își ratează oamenii astfel vacanțele? N-am să înțeleg niciodată. Și deși au un ghid sau un însoțitor de drum doxă de cultură, nici măcar nu e auzit în hărmălaia grijilor și a bagajului de frustrări de care turiștii nu reușesc să se debaraseze.

Într-adevăr, sunt unele situații neplăcute, dar nu există călătorie în care să nu ai parte de ele. Bucură-te de altceva. De faptul că ești într-un loc unde oamenii se mișcă după alte reguli. E o prostie să vrei să le impui pe ale tale. Și nimic nu urăsc mai mult într-o călătorie decît un fițos care se ia de un chelner că nu a venit cu sarea în dinți sau care a scăpat din greșeală un cuțit pe jos.   Aveți cumva impresia că oamenii ăștia sunt servitorii voștri? Sau că ei nu sunt oameni și nu pot greși? Dacă începi să tremuri de nervi în fața lor să fii sigur că vei primi un scuipat în supa-cremă de linte.

Tonul face mereu muzica, iar ochii dați peste cap nu te ajută să ai o vacanță mai bună. Nimănui nu-i pasă de nervii tăi, mai ales că cei care lucrează în turism sunt foarte buni psihologi și își dau seama imediat că ești ghiolban. Mănîncă zilnic de-ăștia ca tine. Sunt imuni. Tot niște mîrlani ca tine strică paturile, ușile, fură săpunurile ca să le ducă suveniruri acasă, strică dușurile, pleacă fără să plătească minibarul sau fac gălăgie că ei nu au consumat nimic de-acolo, pentru că li se pare totul prea scump. Însă cînd lipsește frigiderul, se iscă altă furtună de reclamații.

Românul prinde curaj în afară, cînd e în țara lui mucles.

La toate astea mă gîndeam în timp ce mă întorceam acasă cu un set de călători nemulțumiți de zăpușeală, frigidere, croissante, plimbări și ce vrei și ce nu vrei. Nu au avut timp să se cunoască între ei pentru că au fost ocupați să se plîngă unul pe umerii altuia ca un cor de sugaci văicăreți din valizele cărora parcă le furase cineva biberonul. Nu toți, desigur. Cei mai mulți au avut bunul simț să se bucure de călătoria lor. În rest, erau bine sănătoși, bronzați, văzuseră peisaje frumoase, ăia din Moldova mănăstiri frumoase (chiar dacă și în prima făcuseră unii crize de buni ortodocși).

Concluzia? Mai e mult pînă departe. Și hai că m-am plictisit de ăștia. Bine c-am scăpat de ei. Alții la rînd.

 

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.