Ziua 1 – Chișinău

travelPe data de 2 februarie, dimineața, am pornit la drum, curioși, emoționați, unii dintre noi foarte obosiți, ca mine, de exemplu, iar alții în convalescență, după gripă. La 8.00 cutiile de cărți erau deja încărcate, iar noi înghesuiți sau claie peste grămadă peste ele. Nu mai contează, veselia era în toi. Neugis ne-a servit cu geantîc, o mîncare tătărească, bună și consistentă la drum lung, Cristina făcuse minuni (cele mai babane minuni mîncate vreodată și bune de-mi plouă în gură și acum cînd mă gîndesc la ele), iar mama ne pusese într-o cutie baclavale. Nu se poate să mergem undeva fără baclavale și minuni la noi, asta e clar.

IMG-20190207-WA0844
Cosmosul văzut în ceața serii de 2 februarie. Și nu, statuia din fața hotelului nu e Ștefan cel Mare.

Trebuia să ajungem pînă în ora 19.00 la hotel Cosmos, unde ne dădusem întîlnire cu scriitorii din Chișinău, eram siguri de venirea scriitorului Mihail Ciubotariu, directorul revistei Basarabia Literară, și speram să fie de față și Mihai Lașcu de la sindicatul învățămîntului. Dl Ciubotariu fusese invitat de Constantin Miu, cei doi scriitori avînd o colaborare de mulți ani, timp în care articolele, recenziile, criticile și poeziile domniei sale tot apăruseră, cele din ultima lună le savurasem și eu. De Mihai Lașcu nu eram sigură că va apărea, dar vorbele fuseseră făcute. Noi ne-am pregătit pentru prezentarea asta cu tot sufletul și cu toată curiozitatea, așa că am dat bice și, deși șoferul a bîjbîit drumul prin toate gropile posibile, am făcut doar 3 popasuri, cu vame cu tot. La ora 17.30 intram vijelioși în Chișinău, pe burniță și ceață.

Cei de la Cosmos au fost de nota 10. Ne-au pus la dispoziție sala de conferințe, unde i-am trecut în revistă dlui Ciubotariu cărțile noastre, nu toate, iar dl Miu n-a prezentat niciuna din cele peste 40 de titluri publicate (le găsiți aici, pe pagina Uniunii Scriitorilor din Dobrogea deopotrivă cu multe din conferințele, eseurile și cărțile sale de poezii), dar asta probabil pentru că Mihai Ciubatoriu le cunoștea deja. Amintesc aici, pentru cei care nu știu, că profesorul Miu a fost ani de zile redactorul șef al revistei ”Metamorfoze” și este și acum, numai că revista s-a mutat în online.

IMG-20190207-WA0852
Mihai Ciubotariu, directorul revistei Basarabia Literară, și junele Mihai Pioară, interesat de viața în Moldova.

Am vrut să aflăm mai multe despre condiția scriitorului în Moldova, pe mine personal chiar mă interesa asta. O fi la fel ca și în România? Cum își fac ei prezentările de carte? Cum își organizează lansările? Ce fac pentru a-și promova cărțile? Dar răspunsul era evident. În fața mea se afla doar dl Ciubotariu și noi, rămîne pe altădată să stăm de vorbă cu alți scriitori din Moldova, dacă or exista. L-am perceput pe directorul revistei Basarabia Literară ca pe singurul străjer rămas de pază unei literaturi române, chinuindu-se cum poate s-o mențină vie. Așa că am decis de comun acord ca o parte din sponsorizarea pe care mi-o dăduse dl Dumitru Moinescu să meargă spre revistă, iar cele cinci cutii de cărți pregătite pentru Moldova vor deveni premii de merit și de încurajare pentru copiii care scriu în limba română. Dumitru Moinescu, fost primar al Medgidiei, unul din puținii care a sprijinit învățămîntul în perioada mandatului său, care, auzind de acțiunea noastră, m-a căutat singur să-mi spună că vrea să doneze bani și cărți cui are nevoie de acolo. Nu fac propagandă nimănui, acestea sunt faptele. Grupul nostru nu a avut nicio culoare politică, chiar dacă în el se afla o psd-istă și o pnl-istă. În fața statuilor lui Eminescu sau a copiilor din Cernăuți și, de fapt, în toată călătoria noastră, asta chiar nu a avut nici cea mai mică importanță, iar cînd e vorba de un scop comun, nici nu ar trebui să aibă. Noi am dovedit că se poate. Oameni din Medgidia care nu se suportau au făcut posibilă plecarea noastră și nu s-au dat în lături să contribuie cu ceva, cu orice, astfel încît să fie părticică și din ei în experiența asta. Ei bine, lucrul acesta m-a făcut să-mi crească inima de bucurie. Acum, din fiecare dintre ei e cîte ceva acolo.

Așa că o să pun și eu aici, pentru ei, ceea ce a spus un străjer al limbii și literaturii române din Moldova la masa rotundă din seara de 2 februarie: ”Eminescu nu are nevoie de lăudători, ci de luptători pentru limba română.”

20190203_093121
Dragoș, mon general Const Miu și Mihai Ciubotariu, în parcul Ștefan cel Mare.

Ne-am dat întîlnire a doua zi dimineață la statuia lui Eminescu, evident, ca să lăsăm cărțile la Biblioteca Națională a Moldovei, pentru concursurile din Basarabia Literară. După o discuție în ceață, la bustul lui Ștefan cel Mare, am pornit să-i luăm și pe ceilalți de la hotel. A fost cel mai rapid check-out din istoria trip-urilor mele. Pînă se verific ultimele detalii la hotel, ei erau deja în mașină, strigînd după mine că am întîrziat. M-a pufnit și rîsul, amintindu-mi cum stătea un autobuz de 50 de oameni chiar și jumătate de oră după vreun rătăcit prin hotel care ori nu știa ora de întîlnire, ori nu-l interesa că există un program de urmat.

5 minute mai tîrziu parcam mașina din nou în fața Bibliotecii Naționale. Le-am împărțit tuturor hărțile cu obiectivele de vizitat, urmînd să ne vedem peste trei ore din nou de unde am plecat.

Sfat pentru cei care vor să viziteze și Chișinău și Cricova în aceeași zi. Nu că ar fi imposibil, dar probabil că va trebui să ți le organizezi pe toate la minut și să vii cu mașina personală. Așa, cu grupul, ca să fie toată lumea mulțumită, împarte Moldova în două zile. Prima obiective și plimbare prin oraș, a doua zi fabrica Bucuria (programată din timp ca să știe lumea de acolo că ai de gînd să faci asta) și Cricova (la fel, pentru grupuri, trebuie programare cu cel puțin o săptămînă înainte). Mi-au trebuit două excursii să înțeleg că e imposibil să le aglomerezi pe toate într-o zi și să mai vrei să ai și oameni sănătoși după aceea. Nu voi înțelege niciodată agențiile care nu pricep că într-o călătorie cu grupul cel mai important factor este coeziunea de grup, nu aglomerarea de obiective într-o singură zi și acelea la mama naibii distanță unele față de celelalte.

IMG-20190207-WA0658
Biroul lui Pușkin, unde a scris cele mai interesante poeme ”Țiganii”, ”Șalul negru”, ”Către Ovidiu”, ”Fântânii din Bahcisarai” și romanul ”Evghenii Oneghin”. Nu am citit nimic din toate astea.

În fine, pentru că a picat fabrica Bucuria, am reușit să ajungem și la casa Pușkin, care nu era în listă, dar era aproape de zona de centru. Aș mai fi vrut să ajungem la patiseria ”Creme de la Creme”, dar dacă i-aș mai fi zis și asta șoferului, cred că ar fi făcut atac de panică, și-așa și-a încasat o amendă de-a-mboulea.

Pe Aleea Scriitorilor i-am găsit pe toți ai noștri. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că nu li se cunoaște/nu li se vede numele pe busturi, nu știu cine a avut ideea să scrijelească numele fiecăruia în parte cu aceeași culoare din care este făcută și statuia, dar trebuie să te apropii și să te benoclezi bine ca să te prinzi cine e. La Creangă, cineva pusese un buchet de flori.

De pe alee ne-am răspîndit în toate direcțiile. Eu am intrat într-o cafenea cu Dragoș și mon general, iar ceilalți s-au dus după bomboanele Bucuria și ce mai era prin zonă, catedrala și Arcul de triumf și un mini-tîrg de produse tradiționale. Îi vedeam prin geamul cafenelei cum zburdă pe străzi, ca niște copii mari și liberi, cu obrajii atinși de cețurile din Chișinău. Deși umedă, burnițoasă, vremea a fost cu noi. Față de –15 grade C din tura trecută, acum era deja primăvară.

Prînzul l-am luat la o ”împinge tava” sau ”întinde tava”, cum nu mi-era foame am intrat într-o librărie să cumpăr ziarele moldovenești, din care mai citesc și azi, cînd mă chinui să termin însemnarea asta.

20190203_141624
”Este sau nu este?” Aceasta e întrebarea.

La Casa Pușkin nu știa nimeni românește sau n-au avut chef să vorbească. Astea-s faze cînd îmi vine să zic: ”Ia mai lăsați-o voi mai moale cu Moldova e România, că nu mai e demult așa. La nivel declarativ suntem frați și Prutul ne desparte, dar ne mai despart multe, de exemplu limba pe care nu o mai vorbiți.”

Mă rog, ne-au luat banii pe bilete, dar n-am avut ghid. A bălmăjit una ceva înainte să intrăm în muzeu că n-avem voie să facem poze decît dacă plătim taxa foto. O plătim, măcar să facem poze, dacă ghid ciu-ciu.

După Pușkin, ne-am îndreptat spre Cernăuți, destinația pentru care pornisem, de fapt, de acasă. Mai aveam vreo cinci ore de călătorit, dacă mai luam în considerare și vama, așa că ne-am așezat fiecare pe locurile lui din tiribomba cu care venisem și ne-am făcut nevăzuți înainte de a se lăsa înserarea și cețurile și mai dense peste Chișinău.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.