Anne ve Baba

55181bc10d6d95cfbbd17bbec0d8b690Cîteva întrebări s-au tot repetat tura asta: Unde sunt femeile? De ce nu muncesc femeile? Nu le dau voie bărbații? Unora le-am explicat, dar îmi dau seama că nu e de ajuns. Va trebui să mestecăm mult informația pînă cînd vom înțelege diferența de cultură și educație. Nu e greșit nici aici, nici acolo, dar poate că ar trebui să luăm ce e mai bun unii de la alții și să aplicăm fiecare ce i se potrivește mai bine.

Rolurile în societatea turcă sunt foarte bine stabilite. Bărbații au treburile lor, iar femeile le au pe ale lor. Pentru ei e normal asta. Nu că nu le-ar da voie femeilor să muncească, dar rar vei vedea femei spetindu-se pentru pîinea de pe masă. Asta e treaba bărbaților să se îngrijoreze cu ce să-și hrănească familia. Dacă se întîmplă ca o femeie să-și găsească o slujbă sau să vrea o carieră, e încurajată, dar nimeni nu are pretenția ca ea să fie principala sursă de venit.

Femeile se ocupă cu creșterea copiilor, îngrijirea bătrînilor, gătitul și curățenia în casă. Cu buna dispoziție. Cu păstrarea și transmiterea mai departe a tradițiilor. Mai are grijă ca bărbatul să aibă liniște în casă, copiii să fie implicați în treburile casei, atît cît pot și tuturor li se acordă respectul cuvenit. Întotdeauna cel mai mare are un cuvînt de spus. Chiar și cuvîntul unui frate (abi) sau a unei surori mai mari (abla) va avea mai multă trecere față de cuvîntul unuia mai mic decît el, de aceea mezinii, ca să nu simtă diferența de vîrstă sunt cei mai răsfățați, dar și învățați să asculte de cuvîntul celor mari.

De exemplu, bărbatul, considerat stîlpul casei, întotdeauna va fi servit primul la masă, în semn de respect că aduce pîinea pe masă. Toate aceste sunt ocupații în sine, de care noi, femeile din România, ne-am dezobișnuit. Nu ni se mai pare normal să fim simple gospodine, pentru că vrem să demonstrăm mai mult, de exemplu că suntem mai bune decît bărbații noștri, mai deștepte, mai valabile. Turcoaicele nu au problema asta, li se pare o prostie să facă astfel de demonstrații de putere. E adevărat că lor nu li se scoate ochii că stau toată ziua acasă, pentru că turcii înțeleg că fără acest ”stat”, cînd se întorc acasă din nebuneala unei vieți active, cum este cea din Istanbul, de pildă, nu vor avea liniște, nu vor avea mîncăruri bine gătite pe masă, copiii lor vor fi crescuți de străini ce nu le-ar păsa de ei așa cum îi pasă unei mame, unei mătuși sau unei bunici, iar bătrînii vor fi lăsați de izbeliște, nu-i va întreba nimeni de sănătate sau nu le va cere nimeni vreun sfat.

20842276_902773916538691_7673727650137825717_nOri la noi ce se întîmplă? Această demonstrație de putere duce la castrarea bărbatului, pentru că da, femeile au reușit să fie mai bune în ceva anume, să zicem că au salarii mai mari decît soții lor și își mai arată și mușchii cu o replică gen: ”tu să taci, cîștig mai bine ca tine”. Sau nu spun nimic, dar au o anumită atitudine sau au pretenția ca bărbatul să spele vasele. Turcoaicele nu au drame de genul ăsta. Dar nici bărbații lor nu au pretenția și nici nu le lasă să schimbe becuri, butelii, să dezvolte afaceri, sau să moară pentru patrie. Nu vor lua însă niciodată în serios o femeie care nu știe să prepare cafeaua turcească sau să gătească bine. Nu o vor desconsidera, îi vor spune că e becereksiz, adică lipsită de talent, sau o vor ironiza de îi va veni femeii să intre în pămînt de rușine și vor trece mai departe.

În cetatea lor, bătrînii sunt extrem de respectați. Nu li se va adresa nimeni cu ”moșule”, ”boșorogule”, ”babo”, ”decrepito”, ”babeta aia” sau mai știu eu cum. Bărbaților în vîrstă li se spune ”amca” (unchiule), ca formulă de respect, sau ”baba” (tată), chiar dacă nu sunt unchiul sau tatăl cuiva. Femeilor în vîrstă li se spune: ”büyük anne” sau ”nine” sau ”teyze” și sunt privite cu îngăduință și respect, iar ele știu asta. De aceea îmbătrînesc vesel și sunt puse pe poante, dar sunt de o vigilență maximă și foarte fine psiholoage. De fapt, turcii sunt cu toții foarte buni psihologi, pentru că sunt atenți la orice. Să nu vă mirați că uneori veți avea impresia că vă citesc gîndurile și vin în întîmpinarea dorințelor voastre.

Să nu vă surprindă nici că nu veți vedea femei vînzînd în Marele Bazar. Cu asta se ocupă bărbații. Nu au ce căuta acolo, în aglomerația aceea, unde se poate întîmpla orice. Nici nu veți vedea prea des femei servind prin restaurante, aproape deloc. Poate undeva în spate, în bucătărie, gătind sau coordonînd gătitul. Nu le veți vedea prin hoteluri, în ture de noapte. Cine face asta, trebuie să aibă o istorie plauzibilă. Nu le veți vedea preparînd shaorma sau fumînd cot la cot cu bărbații. M-a întrebat un ghid de-al lor cum de mă lasă bărbatul să plec așa, cîteva zile de acasă, ce fel de căsnicie e asta. I-am explicat că la noi lucrurile nu stau așa ca la ei. Cum am putut să-i explic că oricum i s-a părut ciudat. Femeile au activitate și sunt mai libere, i-am zis, deși știam că și ale lor au activitate și nu sunt obligate să facă ceva. I-am zis că în România femeile nu depind de salariul bărbatului. L-am băgat și mai mult în ceață. Turcoaicele nu suferă că n-au slujbe. ”păi și cine se mai ocupă de casă și copii?” mi-a spus una, după ce am întrebat-o dacă nu a simțit nevoia să aibă o slujbă. Evident că nu a simțit. ”Deja mă trezesc la 5 dimineața să pregătesc micul dejun pentru toată casa, să-i trimit pe toți la muncă, apoi fac curat și trimit copiii la școală, apoi mă apuc de masa de prînz că trebuie să vină copiii de la școală, apoi ne strîngem cu vecinele să gătim plăcinte, sau să punem țara la cale la o cafea cau un ceai. Cînd să mai și muncesc cu atîta treabă? Cine mai spală rufele? Cine le calcă? Și mai important, cine îmi educă copiii? Cine le povestește despre adevăr, bun simț și cine îi mai învață rușinea?”

36378328_714666758864489_2803153467076509696_n
Poză luată de pe pag de FB ”I love you Istanbul”

De aici încolo, fiecare înțelege ce vrea. Dacă ar fi să ne punem în oglindă, vom vedea că această nebunie a noastră de a deveni cineva sau a demonstra cîte ceva îi privează pe copiii noștri de mame și tați. Nu suntem lîngă ei să-i urmărim cum cresc sau să le dăm sfatul cel mai potrivit. Iar ei se obișnuiesc, în timp, să nu ni-l mai ceară. Fac chestii de capul lor pentru că noi i-am obișnuit așa. Îi privăm pe copii de prezența și atenția noastră, iar ei, atunci cînd cresc, își iau zborul.

Unde sunt turcoaicele? Sunt acolo unde trebuie. Lîngă bărbații, bătrînii și copiii lor. Există puternic înrădăcinată în educația lor credința că nimic nu-i strînge mai bine și nimic nu-i unește mai mult decît o masă aranjată/gătită cu dragoste și o casă în care femeia știe exact unde sunt lucrurile, știe exact ce simte fiecare și previne problemele înainte de a apărea.

Ori cu noi, ce se întîmplă? Suntem mereu în criză de timp, suntem mereu pe deadline-ul pe care ni-l impun alții, iar copiii noștri cresc fără să știm ce simt în legătură cu viața. Nu vorbesc de mine sau de tine, cel sau cea care citește asta, ci așa, în general.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.