Ferma vedetelor 2

27750710_1636328086414930_2792755540463263286_n

poză care nu are legătură cu Ferma Vedetelor, dar care vrea să spună: make love, not war!

Că parte 1 am pus-o pe FB și era mai răutăcioasă, dar asta pentru că țin cu Rona, mai mult cu de-alde beibiurile casei.

M-am uitat la episoadele din urmă la ”Ferma vedetelor”, acest sezon, încercînd totuși să înțeleg reacțiile omenești ale fiecărui personaj în parte, în condiții aspre, care-i privează de obișnuințele lor cotidiene și care e chestia atît de deranjantă pentru care ceilalți nu pot sta în același loc cu Rona, ”extraterestra” fermei, cum chipurile, drăgălaș au numit-o comedianții. Nu mi-am dat seama de unde apar răutăcismele femeilor față de Rona și comparațiile între ea și Țonciu (Narcisa, desigur, la o țigară cu beibi Diana și beibi Majda).

Înțeleg că unul e rău de foame, altul de somn și altul de muncă. Pe mine, de pildă, dacă mă trezește cineva aiurea din somn, mai ales din cel de după-amiază, în rarele ocazii cînd apuc să dorm și eu după-amiaza, s-a terminat șmecheria, dau cu piciorul în gălețile de lapte, în oi, în garduri, mă iau la trîntă cu cocoșul. Deci, nu sunt eu. Altfel, rezist la orice. 🙂

Așa că reacția bietului Duban la foame, mi s-a părut amuzantă. Mi-l și imaginam cu mațele ghiorăind de foame și soția lui diafană alergînd după el, ”stai calm, nu mai face așa, nu te mai enerva”. Dar dacă toate astea sunt pînă la urmă reacții firești, ceea ce nu înțeleg, totuși, este bîrfulița meschină pe la spate și pe la colțuri, printre dinți și printre fumuri de țigară.

Aceștia sunt oameni care au făcut, totuși, ceva în viață, sunt educați, sunt artiști, s-au învîrtit în anumite cercuri, în anumite medii, au participat la niște concursuri, au muncit pentru carierele lor, au citit în plus față de alții, au studiat muzică, teatru, dans, au jucat în filme etc. nu sunt vedetuțe fără creier. Știau în ce s-au băgat. Oamenii muncesc, condiții grele, viața la țară, foarte frumos, aer curat, hrană bio, puțină, dar naturală, ia uite ce frumos, și munciți și slăbiți, deci ce e așa de comentat cu atîta răutate și priviri de poți ascuți cu ele lamele cuțitului?

Ar fi totul mult mai amuzant, dacă ar renunța la prostiile astea.

Chiar dacă feblețile mele sunt Rona, Daniel, nea Ratză și tante Marioara, nu înseamnă că ceilalți n-au nimic de arătat. Dar eu îmi imaginam că tocmai pentru că sunt artiști, după ce termină cu munca, răsadurile, porumbul, hambarul, mulsul de oi, se strîng și ei în jurul focului și încep să vorbească despre experiențele lor de viață, despre sensibilitățile lor, se cunosc mai bine, aflăm și noi ceva înduioșător.

Cînd colo, ne iau cu faze de-astea ”ăla e fomist”, ”aia e curvă” etc.

În sfîrșit, primul eliminat a fost Francesco, cel mai tînăr și cel mai cuminte dintre ei. Normal, el nu a bîrfit, nu a fost rău nici de foame, nici de sete, nici de dor de codrul verde, și-a văzut de treaba lui și i-a respectat pe toți. Nu a mai primit altă șansă ca beibi Diana, care s-a văicărit toată săptămîna că vrea acasă și nu i-a făcut nimeni un pustiu de bine să o trimită.

Și încă ceva, îmi place mai mult Patrizia fără ruj. Așa am avut și noi ocazia să vedem că are buze frumoase.

Advertisements

Flight 25: București – Rome – When in Rome

22195636_1955940497977650_6670717768070312387_n

Dimineți romane cu arome de cappuccino

Am plecat tot cu un pretext oarecare: ziua lui Vodky combinată cu ziua lui PapaGheorghe, hai să le facem în Roma cînd, de fapt, trecuseră aniversările lor. Dar atît am amețit zilele de rezervare a hotelului, care trebuiau să se potrivească și cu zilele libere ale nu știu cui, cu deadline-urile mele și cu avioanele tur-retur încît sejurul a rămas între 29 ianuarie și 1 februarie, cu gustul amar că ne-ar mai fi trebuit măcar încă o zi.

Dacă în Istanbul am învățat că nu e bine să te duci obosit deja, mai ales că îți faci check-in-ul în camere după ora 14.00, și nu prea e sănătos să aștepți să se facă ora 14.00 după ce n-ai dormit două nopți, de data asta am învățat că un sejur de 3 zile e prea scurt, orice ar fi, dacă nu cumva ești trimis cu slujba pe la vreo conferință sau ca translator într-o delegație.

Bineînțeles că tot programul s-a dat peste cap, dar deja sunt obișnuită, nici nu mă mai agit cînd ceva nu-mi iese într-o călătorie. În primul rînd că am decis cu toții în plină vitejie că nu ne trebuie pass-uri turistice și că vom lua Roma la pas, ceea ce am și făcut.

Nici nu ne-am trîntit bine rucsacurile și ne-am repezit spre prima biserică, apoi imediat la Fontana di Trevi (pe care eu voiam să o văd noaptea, dar… rămîne pe altădată), Forumul Roman, primăria, Columna lui Traian, n-am ratat nimic și încă mai mergeam fără să beau un cappuccino dacă nu ceda nervos stimabilul domn Vodky, care, pe cînd mai era o aruncătură de băț pînă la Colosseum a zis că-l dor picioarele și că e cazul să ne cazăm, slavă Domnului.

În sfîrșit, celelalte obiective le-am văzut în celelalte zile. Pînă la Vatican pe jos, Castelul Sant Angelo, în sus și în jos de Corso, Panteonul etc.

6 Sen SuiteTreptele spaniole și Piazza Espagna, unul din cele mai frumoase locuri din Roma, le-am lăsat pentru ultima zi, acolo ne-am pozat și vîrfurile picioarelor care ne-au purtat peste tot, să ne trăiască și să ne mai ducă și prin alte părți. M-am așezat pe una din treptele pe care Audrey Hepburn și-a mîncat înghețata în filmul ”Vacanță romană” și în care avea o discuție cu Gregory Peck despre libertate. Aceleași scări care deschid pelicula Le Ragazze di Plazza di Spagna și pe care tot filmul se strîng tinerii, sparg semințe și vorbesc despre ale lor. Și or mai fi multe filme și scene de film cu Scalinata, dar nu-mi mai vin în minte sau nu le-am văzut eu încă. Oricum, mi-am promis că voi reveni aici într-o vară, cînd Scalinata e plină de flori și voi sta cel puțin 2 ore să mă uit la lume cum își face poze, pînă se satură apoi și pleacă.

Ce mi-am mai promis, după toată plimbarea asta, că nu voi mai merge nicăieri într-un loc unde să vizitez 10 clădiri pe zi și alte 15 obiective turistice. Gata, ajunge cu de astea. Cele mai frumoase experiențe au fost atunci cînd am stat într-un loc și am cunoscut oameni, sau am fumat o țigară într-un parc și am auzit o poveste sau s-au deschis sufletele.

A fost ok și acum, mi-am dezmorțit oasele cumva, de la atîta sedentarism a cause de lucru la birou. Și a fost și mai bine că după ce m-am întors, nu știu, dar de fiecare mi se întîmplă asta, îmi dau seama că e foarte ok cînd trag tare, dar se supără cam multă lume că mă plimb și nu sunt la raport.

Ceea ce, bineînțeles, asta nu m-a împiedicat să-mi organizez imediat (dar imediat!) viitoarea escapadă.

(Alte însemnări despre Italia:

https://zuleiha.wordpress.com/2016/04/18/flight-21-buc-bologna/

https://zuleiha.wordpress.com/2008/04/08/italia-italia/

https://zuleiha.wordpress.com/2008/04/05/modena/

https://zuleiha.wordpress.com/2008/04/02/bologna/)

Doamne-ajută, să mai fie!