Istanbul 3 – ”Merak etme”

c Hasan Kale

Copyright Hasan Kale

Sunt cîteva zile bune decît ne-am întors de la Istanbul – de data asta am fost cu Iris (copil de 6 ani, care a bătut recordul de mers pe jos, mai mult ca niciodată – 10 km zilnic, timp de 3 zile, că a patra i-am dat o pauză de plimbare), cu stimabilul domn Vodky și mătușa Cici, de profesie poștăriță (important de spus asta, pentru că de-aici se subînțelege că am avut în trupa de acum, o altă campioană de mers pe jos), care nu a mai văzut concediu de nici nu mai ține minte cînd. Trăim cu toții în țara în care atunci cînd trebuie să-ți iei concediul trebuie să muncești dublu sau te gîndești de două ori dacă merită să-ți încarci colegul care rămîne în urma ta să facă el ture duble ca să te suplinească.

De data asta am făcut rezervare în zona Taksim, într-un hotel mai bun decît precedentul, într-un studio imens, cu cel mai bun pat în care am dormit vreodată. L-am ales și pentru că avea sală de fitness, dar la cîți km am mers zilnic, seara am căzut frînți prin paturile noastre și aleluia mișcare. Ei, că eu mai aveam de tradus și am făcut nopți albe și pe la Istanbul.

22901705_10211631101347443_1273635724_nAm fost cazați foarte aproape de Turnul Galata pe care, bineînțeles, l-am vizitat ca să vedem Istanbulul de sus, aproape de podul Galata care lega cele două maluri și pe care am tot trecut dintr-o parte în alta, nelipsita plimbare cu feribotul, de data asta una lungă de o oră și jumătate cît să ne zboare frezele îndeajuns încît să ne săturăm, am prins trecerea de la ora de vară la ora de iarnă în România, o chestie care nu se întîmplă în Turcia, lucru care ne-a făcut să pierdem autobuzul spre casă în ziua de întoarcere.

Dar, în sfîrșit, nu a fost un capăt de țară. De două lucruri sunt foarte mîndră, că Iris a ținut pasul cu noi, fără să se miorlăie, și că turca mea vorbită s-a îmbunătățit. Nu am devenit fluentă, poate că sunt, dar nu știu încă, în orice caz mă descurc de minune să fiu ghid pentru alții. Călătoria de acum m-a făcut din nou să remarc un lucru. Turcii își spun mereu unii altora ”merak etme” (”nu-ți face griji”), ca și cum ar vrea să te liniștească și să te asigure că totul va fi bine. Se întreabă des unii pe alții dacă se simt bine și înainte de a începe o ceartă, pentru că știu deja ce urmează, își spun ”sakin ol” (”stai calm”, ”fii calm” sau ”liniștește-te”). Aș putea traduce toate astea ca pe o grijă imensă pentru confortul psihic al celuilalt, să nu-l supere, să nu-i pricinuiască necazuri, să nu-l enerveze. Pentru iubitorii de filme turcești, veți observa că și în filme se îndeamnă unii pe alții să nu-și facă griji, să fie calmi și să bea ceai.

Poate fi șocant pentru cineva care vine din cultura lui ”lasă că-i arăt eu lui”, ”stai să vezi ce-i fac”, sau ”marș în plm”. L-am înțeles pe turcul ăla aterizat prin Medgidia care după două zile de stat pe la noi a exclamat siderat: ”Doamne, ce urît vorbiți unii cu alții!” Da, pentru că ei se numesc unii pe alții ”viața mea”, ”sultana mea”, ”leul meu”, ”sufletul meu”, ”frumoasa mea”, ”dulceața mea”, ”trandafirul meu” etc. ați prins ideea. Știu, poate suna siropos pentru cei care folosesc apelative de tip ”boule”, sau exprimări gen ”fă, vaco, nu vezi pe unde mergi?”, sau ploi de înjurături de la ”ți-o fac”, ”ți-o dreg” pînă la ”îmi bag și îmi scot”. Ne credem mai șmecheri și mai puternici dacă stropim cu cuvinte prin jur, adevărul e că suntem slabi, patetici și vulgari. Trecem cu toții printr-o abrutizare a spiritului, o trunchiere a compasiunii pe care am putea simți-o unii față de alții, printr-o urîțenie chiar și a chipului, ne împingem și ne înghiontim unii pe alții în diverse moduri. Toți o facem într-un fel sau altul, crezînd că ne apărăm de balaurii din ceilalți, urlăm după liniște fără să fim în stare să oferim un cuvînt frumos, în schimb. Pe mailuri, pe telefoane, pe stradă. O fac și eu, bineînțeles, cînd sar unii calul.

E o chestie la care m-am gîndit îndelung în cele 5 zile cît am stat de data asta în Istanbul, dar nu e nimic de făcut în privința asta, decît să alegi cu grijă cu cine să comunici și cu cine te simți destul de confortabil să-i spui ”draga mea”, ”sora mea” sau ”scumpule” și să ignori pe cît se poate restul de ”boi” și ”vaci”, sau, cel puțin, să stai cît mai departe de ei. Mi s-a întîmplat să nu pot deschide niște mailuri, la un moment dat, din cauza agresivității și prostiei pe care o simțeam dincolo de cuvintele care nu se rosteau și, sincer, nu cred că un om care te face să te simți așa mai are ce căuta în viața ta.

22089828_1955535398018160_593698303164543787_nRevenind la Istanbul, mai sunt multe de văzut și de aflat, dar le lăsăm pentru la anul. N-am ajuns încă la Kız Külesi și nici în Luna Park, două distracții pe care nu vreau să le ratez, dar am mîncat din kumpirul lor mortal, ne-am îndopat cu ceaiuri și cafele, pe unde am prins ocazia, mi-am cumpărat un Pamuk din librărie în limba lui de baștină, ne-am plimbat cu metroul și am admirat curățenia și organizarea și o-hooo, cîte au mai rămas de făcut. Dar, merak etme, data viitoare vom vedea unde, (adică în ce cartier), cînd (la primăvară) și cu cine (avem de unde alege). Mi-ar plăcea să stau în casa unei familii turcești, sau să-mi caut rudele pierdute. Mai știi? Poate că le voi și găsi.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s