Otra copita de la vida

17155579_1857904887781212_6083854378430457138_nMă uit la un serial pe Protv care se numește ”Lista neagră”, nu înțeleg mare lucru din el, că nu l-am văzut de la început și e cam la sezonul trei. E ceva cu multă acțiune și creieri risipiți, cît să nu mă gîndesc prea mult la ce citesc în subtitrare. Dar după ce mi-au trecut în ultimele luni prin mîini și probabil și prin creier cărți gen ”Învață să te ierți”, în care o autoare ne zice răspicat că suntem răi și nu ne mai facem bine odată, din cauza gîndurilor noastre negre despre alții, un film de genul ăsta, cu oameni care se împușcă fără să stea prea mult la discuții sau să-și pună problema binelui sau a răului, merge de minune. Desigur, chestia cu puterea gîndurilor e ceva ce tot aud și citesc de la 17 ani încoace și degeaba. Pe o ureche îmi intră și pe ambele îmi iese și sunt convinsă că 80% din populație e așa, cu indulgență maximă. 80% din populația care citește astfel de cărți, cînd le mai pică în mînă vreuna, deci, de fapt, dacă stai să te gîndești, foarte puțini oameni ajung să aibă idee de puterea gîndurilor noastre. Restul au liste negre.

Mă întrebam la un moment dat amuzată, oare pe lista neagră a cîtor persoane mă aflu eu? Observați că nu mă întreb ”a căror” persoane, ci a ”cîtor”. Nu mă interesează numele lor, cine sunt și ce rahat au făcut în viață, e de-ajuns că s-au dat în stambă hulindu-mă. Mă mai distrează că încearcă să facă pe nevinovații. E și vina mea că nu-i bag în pizda mamelor lor, dar prefer să-și dea singuri seama că nu mai e cazul să păstreze aparențele. Acum zece ani nici nu aș fi avut liniște dacă nu le-aș fi zis unora verde în față ce cred despre ei, dar asta presupunea că țineam la ei și poate că îmi doream un conflict deschis, ca să ne spunem ce avem de spus și să mergem mai departe. Acum știu că pot merge mai departe și fără să bat obrazul cuiva. Pînă la urmă e treaba fiecăruia cu conștiința lui.

17352024_1864131077158593_3537396416128317403_nDespre a huli – hulire, în altă noapte, acum mai vreau să-mi păstrez forțele pentru o traducere, dar e important să scriu într-o noapte și despre asta. Am studiat și am scris cu exemple despre fenomenul ”hulire” timp de 10 ani. Un rezumat ar conta pentru mai tîrziu. Atunci mulți care au fost în viața mea, sau doar s-au intersectat razant, ar înțelege mai bine unele lucruri care le scapă acum. Cînd zic scris, mă refer la caiete și pixuri cu gel. Dacă nu le va șterge timpul, dacă nu le voi arde, cum am obiceiul, sau nu le voi pierde în urma vreunei mutări, vor fi o moștenire frumoasă pentru Iris.

În sfîrșit, anul ăsta nu mi-am mai luat atîtea proiecte ca anul trecut. Două mari și late. Cartea lui Halit ”cel cu ochii ca diamantele negre” și telenovelele de pe Acasă. Mi-e de ajuns ce am în lucru acum, slavă Domnului că nu am șefi, navete de făcut și salarii de așteptat. Mă simt vinovată doar pentru că nu sunt o bucătăreasă mai bună, să fac ca altele din trei ingrediente o masă copioasă și gustoasă pe deasupra. Și colorată, și sănătoasă. Aia e. Nu le poți avea pe toate.

Advertisements