Stadiul relației: complicat!

“There are people who never had hope, and others who always lose it” (Lec)

Săptămîna a început cu o emisiune la Alpha Media. Vă spun de pe acum că nu sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre tătari, nu pentru că nu le-aș cunoaște obiceiurile, ci pentru că nu am fost în cercurile lor. În afară de ramura tătărească a familiei mele, alți tătari nu cunosc. A, și la un moment dat, am predat cîteva ore de engleză, nici nu mai știu în ce an, oricum demult, la solicitarea președintelui Uniunii de-atunci, care era văr cu tata. Să-l refuz, era ca și cum l-aș fi refuzat pe tata.

În fine, emisiunea era despre problemele din Uniune. Singurele probleme pe care le cunosc sunt cele citite din alte articole- și pe alea le-am citit pentru că s-a vehiculat că le-aș scrie eu. Sincer, nu prea am avut răbdare să le citesc pe toate, mi-au atras mai mult atenția comentariile, insultele și virulența cu care se împroșcau unii pe alții pe diverse pagini pe facebook. Așa cum am spus și în emisiune, clar acolo, în Uniunea Mare, Democrată și nu mai știu cum, este o problemă.

Acum ditamai UDTTMR i-a cășunat pe mine că de ce scriu, deși am zis în repetate rînduri că nu scriu eu, domle, articolele alea. Am aflat, în timp, că subprefectul care nu mai e subprefect vrea să îmi dea orice numai ca să mă potolesc, un coleg de partid îmi dă sfaturi bune să mă potolesc, aș vrea să știu din ce anume, dar nu reușește nimeni să-mi spună, pentru că și în găurile de la macaroană de s-ar cotrobăi, nu vor găsi urmele unei scrieri care n-a fost scrisă. Dar cui să-i explici? E și mai clar că unele articole au deranjat.

Așa că ieri, după o mică discuție, în care se insista că eu scriu ce nu scriu, mi-am dat seama că m-a plictisit așa de mult toată povestea asta, încît chiar m-am hotărît să scriu primul și singurul articol despre o Uniune care nici măcar nu mă interesează și nici nu m-a interesat vreodată. Dacă nu v-am plictisit pînă acum, continuăm alegoric și apoteotic, în stilul derutant-miserupist sau heirupist.

Totuși, ca sfat de la un om care nu a crezut nimic din ce i s-a spus pînă nu a verificat (defect profesional), dar care cu toate astea are destui prieteni care ce spun aia e, poate că a venit timpul să verificați și voi de unde vă primiți informațiile alea așa de prețioase și dacă nu cumva aveți niște sifonari printre voi cu misiuni precise de dezbinare. Sau ar fi bine să verificați și ponturile unor personaje apărute din senin pe telefoanele voastre, așa tam-nesam, s-au gîndit ele că vă vor binele. Ia verificați-le voi din mai multe surse și întrebați cine ce știe despre persoana respectivă. O să aveți niște surprize colosale și o să vă dați cu pumnii în cap că ați pus botul la mitomani cu state vechi de plată. Ia vedeți cam din cîte relații, organizații, grupuri și mai știu eu ce, a fost scuipată persoana aceea, ca o măsea stricată.

Consider că experimentul politică, la mine cel puțin se apropie de sfîrșit. M-am retras din televiziune pentru că nu am timp de bîrfe și alte prostii și am crezut că nu există nicăieri altundeva o asemenea pierdere de vreme ca în televiziune. Ba există, nene! În politică. Nu te poți apuca de nimic constructiv, fiindcă sar pe tine toți că lucrul acela nu se poate face. Toți vor cîte ceva. Eu, că am vrut transparență, am primit ”sfaturi bune”.

În definitiv, cred mai mult într-o egalitate și asemănare a inteligențelor, un simț artistic sau spiritual comun sau un bun simț camaraderesc ce ar trebui să ne lege prin cuvinte, nu să ne dezbine. Ce mă interesează pe mine de politicile nu știu cui și de orgolii? De cașcavalul nu știu cui sau de luptele și de jocurile nu știu cui? Dacă vreau teatru, am niște teatru radiofonic salvat pe laptop. Măcar acolo se joacă mai bine.

Dar așa deranj public pentru o brumă de transparență, care am înțeles acum, nu va exista niciodată, mai rar. Într-o zi, o veți dori, dar o să fie cam tîrziu.

Începusem cu emisiunea. Deci mă trezesc în emisiune cu 3 bărbați, care, după spusele lor și după cum se vedea în unele filmări fuseseră bătuți, împinși sau dați afară de la o conferință de presă, legată de problemele tătărimii. Se duseseră la Uniune, ei și alții, și nu au fost lăsați să intre (unii da, unii nu). Lumea se strînsese să afle sau să găsească o soluție pentru viitoarea listă de deputăție, că altfel Uniunea risca să rămînă fără deputat. Coșmarul de pe lume, na belea!

În condițiile în care se luau listele la puricat și mai apărea în presă cîte o listă pentru parlament, tătarii nimic, erau respinși. De ce? Nu se știe, dar clar eu eram de vină. Pentru că? Orice motiv e bun. Sunt brunetă, am părul lung, scriu cărți (n-am mai scris una de un an, dar nu contează), sunt măritată cu un ardelean, port 38 la picior și nu am nevoie de nimic.

Bineînțeles că eu sunt de vină peste tot. Sunt țap ispășitor din 2007 încoace (din diverse motive și pentru diverse cauze, tocmai că nu am nici o cauză în afară de a mea), vă dați seama că ce aud eu că se spune despre mine, pe o ureche îmi intră pe ambele îmi iese. De ce să nu fiu vinovată și pentru că a fost lista UDTTMR de deputați respinsă? Ce mare șmecherie!

Ieri cineva a avut bunăvoința să-mi explice: păi da, pentru că am lucrat la LTV și am fost colegă cu cutare și cutare, pentru că am o colaborare nu știu pe unde, pentru că sunt prietenă nu știu cu cine și am băut cafea nu știu cu cine, a, și mai ales faptul că am apărut într-o emisiune despre… gata, e totul confirmat, parafat, Procesul lui Kafka scrie pe mine.

E așa un retard social în politica asta, că nu vreau să-mi pierd mințile, mai ales că am nevoie de ele, pentru traducerile mele și viitoarele scenarii. Am văzut cît de rău a ajuns o tipă care și-a prins urechile în politică. Și nu e singura. Mai ales cînd sunt oscilații de-astea de temperament asezonate cu nițică menopauză și cu multă dorință de putere. Pentru ce dracului vreți atîta putere și nu vă mai satură Dumnezeu chiar nu pricepeți nici voi. Ca să nu vă lăsați mai prejos decît cine?

Trăim niște vremuri în care nu ne permitem să fim nehotărîți. Mă rog, eu nu am timp să fiu nehotărîtă. Ori știi ce vrei, ori nu știi, ori zici ce vrei să-mi zici ori mori cu minciunile de gît. E simplu, așa sau așa. Și cu toate că e foarte simplu ce spun eu aici, sunt convinsă că nici de data asta nu s-a înțeles nimic.

A, și ca să fie totul frumos, președintele Uniunii se duce la președintele partidului să ceară demiterea mea din funcția de consilier, precum mai fusese și primarul orașului Medgidia, cu exact aceeași petiție. Iar eu, acasă, îmi scot nasul din episodul 92 al filmului ”Ilișki Durumu Karîșîk” (Stadiul relației complicat, Acasă TV) și leșin de rîs. Băi, băiete, ditamai oamenii se comportă ca niște țînci de grădiniță care tocmai și-au luat-o pe cocoașă de la mine, juma de metru de femeie! Oameni de la care ai pretenția să conducă Uniuni și orașe complicate, nene. Nu știu dacă realizează penibilul situației.

Curat complicat stadiul relației, coane Fănică!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s