Rezumat de august/septembrie/juma de oct. Continuare mîine. Și poimîine. Și în vecii vecilor. Amin.

13119009_836990989738797_5762650161279090252_nȘi a fost ”Frozen” și sper să mai fie, deși am acum un junghi în inimă, din diverse motive pe care nu le voi putea spune niciodată. În ultima vreme, ce nu pot spune mă face să acționez. Prin ”a acționa” înțeleg acum ”a mă desprinde”. Las tot în urmă ca pe niște coji care nu-mi mai folosesc, nu mă mai interesează palavre, minciuni, măscări, percepții false, orgolii, paranoi sau mai știu eu ce.

Ce spun eu mai sus nu are legătură cu Frozen, are legătură cu toată perioada august-octombrie, concentrată pe teritoriul României, concentrată și mai și pe Medgidia.

Singurele explicații pe care le accept sunt cele pe care mi le dau mie, după ce observ, ascult și-mi reamintesc de singurul lucru pe care nu trebuie să-l scap din vedere: cărțile, traducerile și scenariile mele. Restul e viață care se întîmplă, oameni care apar și dispar, care trăncănesc pe toate căile și de care mă desprind ușor pentru că-mi iau din timp cu tîmpeniile lor.

Între moartea lui Gyuri care m-a dat peste cap (și tot ce s-a întîmplat după cu interpretările cretine ale unor slujbași cu psihologie de rîmă), examenul de ghid turist, premiera Frozen și o operație pe osul maxilarului (am început să urăsc vizitele la dentist), între unele articole pe care zic unii că le-am scris și alte frici pe care le au alții despre articole pe care le-aș putea scrie, m-a luat o lehamite combinată cu revolta omului care, dacă ar avea mai mult timp, chiar ar scrie așa cum scria odată.

Așa că la sfîrșit de august, sătulă și de niște discuții aiurea pe mailuri, în care unii după ce că erau amatori, mai aveau și idei proaste, m-am enervat și mi-am luat bilete spre Zaragoza pentru sfîrșitul lui octombrie (unul din top 5 orașe în care mi-a plăcut să locuiesc, nr 1 fiind Colchester).

12391914_1538827479771138_61339826835607234_n

Telefonul fără fir cu wireless la patrafir

O perioadă în care a mai fost și politica și părerile unora despre politică. Dacă aș fi în locul lor, nu mi-aș ridica ochii din pămînt. Sunt genul acela care se adresează subconștienței colective, oameni deștepți care mor după guță și cam ce-ar avea guță de spus, cam ce-ar avea guță de futut și de vomitat, genul care și-au construit cariera ”după ce vrea poporul”, dar care apoi imediat se ofilesc atunci cînd altcineva le atrage atenția că nu sunt formatori de opinie, ci doar simple rîme fără creier, și pe urmă se înspăimîntă că nu-i ia nimeni în serios. Vorba vine se înspămîntă, de fapt, nu vor decît să aibă dreptate după ce de atîtea ori nu au avut, ca să fiu indulgentă. Dintr-un astfel de subconștient colectiv (la care au lucrat din greu cîțiva oportuniști) s-a născut Hitler și alți monștri despre care crede lumea că ard bine mersi în flăcările iadului.

Și-acum o să apară cîte o tută de-asta, expertă în de toate și fostă în toate cele să interpreteze ce-am scris. Nu te mai chinui, chérie! Lucrurile sunt foarte simple. Uneori lucrurile sunt exact așa cum sunt, oricum le-ai interpreta tot aici ajungem. În fața unei uși de biserică. Doar lumea e plină de sfinte filofteie care la fiecare sfîrșit de an (că se apropie și ăsta) își făceau the bucket list pe care puneau și cîte un amant, by default. Să fie, că nu strică! Doar tre să ne spovedim sau să pupăm cîte un IPS.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s