Stadiul relației: complicat!

“There are people who never had hope, and others who always lose it” (Lec)

Săptămîna a început cu o emisiune la Alpha Media. Vă spun de pe acum că nu sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre tătari, nu pentru că nu le-aș cunoaște obiceiurile, ci pentru că nu am fost în cercurile lor. În afară de ramura tătărească a familiei mele, alți tătari nu cunosc. A, și la un moment dat, am predat cîteva ore de engleză, nici nu mai știu în ce an, oricum demult, la solicitarea președintelui Uniunii de-atunci, care era văr cu tata. Să-l refuz, era ca și cum l-aș fi refuzat pe tata.

În fine, emisiunea era despre problemele din Uniune. Singurele probleme pe care le cunosc sunt cele citite din alte articole- și pe alea le-am citit pentru că s-a vehiculat că le-aș scrie eu. Sincer, nu prea am avut răbdare să le citesc pe toate, mi-au atras mai mult atenția comentariile, insultele și virulența cu care se împroșcau unii pe alții pe diverse pagini pe facebook. Așa cum am spus și în emisiune, clar acolo, în Uniunea Mare, Democrată și nu mai știu cum, este o problemă.

Acum ditamai UDTTMR i-a cășunat pe mine că de ce scriu, deși am zis în repetate rînduri că nu scriu eu, domle, articolele alea. Am aflat, în timp, că subprefectul care nu mai e subprefect vrea să îmi dea orice numai ca să mă potolesc, un coleg de partid îmi dă sfaturi bune să mă potolesc, aș vrea să știu din ce anume, dar nu reușește nimeni să-mi spună, pentru că și în găurile de la macaroană de s-ar cotrobăi, nu vor găsi urmele unei scrieri care n-a fost scrisă. Dar cui să-i explici? E și mai clar că unele articole au deranjat.

Așa că ieri, după o mică discuție, în care se insista că eu scriu ce nu scriu, mi-am dat seama că m-a plictisit așa de mult toată povestea asta, încît chiar m-am hotărît să scriu primul și singurul articol despre o Uniune care nici măcar nu mă interesează și nici nu m-a interesat vreodată. Dacă nu v-am plictisit pînă acum, continuăm alegoric și apoteotic, în stilul derutant-miserupist sau heirupist.

Totuși, ca sfat de la un om care nu a crezut nimic din ce i s-a spus pînă nu a verificat (defect profesional), dar care cu toate astea are destui prieteni care ce spun aia e, poate că a venit timpul să verificați și voi de unde vă primiți informațiile alea așa de prețioase și dacă nu cumva aveți niște sifonari printre voi cu misiuni precise de dezbinare. Sau ar fi bine să verificați și ponturile unor personaje apărute din senin pe telefoanele voastre, așa tam-nesam, s-au gîndit ele că vă vor binele. Ia verificați-le voi din mai multe surse și întrebați cine ce știe despre persoana respectivă. O să aveți niște surprize colosale și o să vă dați cu pumnii în cap că ați pus botul la mitomani cu state vechi de plată. Ia vedeți cam din cîte relații, organizații, grupuri și mai știu eu ce, a fost scuipată persoana aceea, ca o măsea stricată.

Consider că experimentul politică, la mine cel puțin se apropie de sfîrșit. M-am retras din televiziune pentru că nu am timp de bîrfe și alte prostii și am crezut că nu există nicăieri altundeva o asemenea pierdere de vreme ca în televiziune. Ba există, nene! În politică. Nu te poți apuca de nimic constructiv, fiindcă sar pe tine toți că lucrul acela nu se poate face. Toți vor cîte ceva. Eu, că am vrut transparență, am primit ”sfaturi bune”.

În definitiv, cred mai mult într-o egalitate și asemănare a inteligențelor, un simț artistic sau spiritual comun sau un bun simț camaraderesc ce ar trebui să ne lege prin cuvinte, nu să ne dezbine. Ce mă interesează pe mine de politicile nu știu cui și de orgolii? De cașcavalul nu știu cui sau de luptele și de jocurile nu știu cui? Dacă vreau teatru, am niște teatru radiofonic salvat pe laptop. Măcar acolo se joacă mai bine.

Dar așa deranj public pentru o brumă de transparență, care am înțeles acum, nu va exista niciodată, mai rar. Într-o zi, o veți dori, dar o să fie cam tîrziu.

Începusem cu emisiunea. Deci mă trezesc în emisiune cu 3 bărbați, care, după spusele lor și după cum se vedea în unele filmări fuseseră bătuți, împinși sau dați afară de la o conferință de presă, legată de problemele tătărimii. Se duseseră la Uniune, ei și alții, și nu au fost lăsați să intre (unii da, unii nu). Lumea se strînsese să afle sau să găsească o soluție pentru viitoarea listă de deputăție, că altfel Uniunea risca să rămînă fără deputat. Coșmarul de pe lume, na belea!

În condițiile în care se luau listele la puricat și mai apărea în presă cîte o listă pentru parlament, tătarii nimic, erau respinși. De ce? Nu se știe, dar clar eu eram de vină. Pentru că? Orice motiv e bun. Sunt brunetă, am părul lung, scriu cărți (n-am mai scris una de un an, dar nu contează), sunt măritată cu un ardelean, port 38 la picior și nu am nevoie de nimic.

Bineînțeles că eu sunt de vină peste tot. Sunt țap ispășitor din 2007 încoace (din diverse motive și pentru diverse cauze, tocmai că nu am nici o cauză în afară de a mea), vă dați seama că ce aud eu că se spune despre mine, pe o ureche îmi intră pe ambele îmi iese. De ce să nu fiu vinovată și pentru că a fost lista UDTTMR de deputați respinsă? Ce mare șmecherie!

Ieri cineva a avut bunăvoința să-mi explice: păi da, pentru că am lucrat la LTV și am fost colegă cu cutare și cutare, pentru că am o colaborare nu știu pe unde, pentru că sunt prietenă nu știu cu cine și am băut cafea nu știu cu cine, a, și mai ales faptul că am apărut într-o emisiune despre… gata, e totul confirmat, parafat, Procesul lui Kafka scrie pe mine.

E așa un retard social în politica asta, că nu vreau să-mi pierd mințile, mai ales că am nevoie de ele, pentru traducerile mele și viitoarele scenarii. Am văzut cît de rău a ajuns o tipă care și-a prins urechile în politică. Și nu e singura. Mai ales cînd sunt oscilații de-astea de temperament asezonate cu nițică menopauză și cu multă dorință de putere. Pentru ce dracului vreți atîta putere și nu vă mai satură Dumnezeu chiar nu pricepeți nici voi. Ca să nu vă lăsați mai prejos decît cine?

Trăim niște vremuri în care nu ne permitem să fim nehotărîți. Mă rog, eu nu am timp să fiu nehotărîtă. Ori știi ce vrei, ori nu știi, ori zici ce vrei să-mi zici ori mori cu minciunile de gît. E simplu, așa sau așa. Și cu toate că e foarte simplu ce spun eu aici, sunt convinsă că nici de data asta nu s-a înțeles nimic.

A, și ca să fie totul frumos, președintele Uniunii se duce la președintele partidului să ceară demiterea mea din funcția de consilier, precum mai fusese și primarul orașului Medgidia, cu exact aceeași petiție. Iar eu, acasă, îmi scot nasul din episodul 92 al filmului ”Ilișki Durumu Karîșîk” (Stadiul relației complicat, Acasă TV) și leșin de rîs. Băi, băiete, ditamai oamenii se comportă ca niște țînci de grădiniță care tocmai și-au luat-o pe cocoașă de la mine, juma de metru de femeie! Oameni de la care ai pretenția să conducă Uniuni și orașe complicate, nene. Nu știu dacă realizează penibilul situației.

Curat complicat stadiul relației, coane Fănică!

Op op, ”eroinii” mei!

rumble-fish-1983

Rumble Fish 1983

Cînd vorbești despre viitorul familiei în general, ar trebui să te împiedici puțin de prezent, pentru că viitorul nu-l știe nimeni, dar din scenariu în scenariu îl poți anticipa cu o precizie matematică.

Am ajuns să facem mișcări de rezistență, cu cuvinte pompoase, stereotipuri gen ”vai nu mai suportăm, ne-au cotropit țopîrlanii, vai ce mă ustură talentul în sus și în jos, cînd exact presa a ridicat în slăvi destule forme fără fond, a scris despre mitocani, a făcut vedetele de peste noapte și i-a invitat și îi invită în continuare pe toți terminații la emisiuni manelistice, ba le mai dau și bani, vezi guță de la Canal D, vezi Zăvo de peste tot, cînd, dupa părerea mea, singurul mod de a face ceva împotriva acestei deculturalizări este de a-i ignora.

Cam ce viitor poate avea o nație care are dascăli ce brutalizează copiii și aceștia nu sunt dați afară de la catedră imediat ce se aduc dovezi? Mi se face rău de fiecare dată cînd văd cîte o brută de-asta cu chip de om, care jignește copii de grădiniță, îi brutalizează, îi amenință și îi lovește. Bruta aia are familie, bărbat, copil, și ? Cu ce e ea mai bună decît doi bărbați care cresc un copil sau două femei căsătorite care cresc un copil sau mai mulți, dar care știu ce e dragostea, blîndețea, generozitatea, responsabilitatea etc?

Cam ce credeți că face statul în privința asta, cînd purtătoarea de cuvînt delegată să dea explicații unei televiziuni nu poate spune răspicat ce se întîmplă mai departe cu animala aia? ”Va fi dată afară!” Atît voiam să auzim. Nu ne interesau ipotezele. Dacă începem să ne răsucim în de-alde dacă, e clar, iar lăsați o bestie în învățămînt, în loc să curățați și să sfințiți locul unde se face educație.

Cum nu putem să facem nimic, facem un miting pro familie, în țara cu cei mai mulți despărțiți, plecați peste hotare, țara cu cei mai mulți copii abandonați, cu cele mai multe violuri și avorturi, în țara unde-i doare în cur pe politicieni de familie, unde se divorțează ca să se treacă afacerile pe numele nevestei și unde un Înalt Prea Sfîntul este cercetat de DNA.

Cît de primitivi și retardați și venali pe deasupra ca să nu realizați o clipă că de fapt, nu religia vă pornește către un miting de susținere a familiei tradiționale, ci faptul că sunteți atît de prost educați sexual, atît de prost educați civic?

A, și ca să fie totul corect politic, ”participanţii la miting au cerut şi organizarea unui referendum naţional, odată cu alegerile din 11 decembrie, pe tema familiei”, probabil inițiat de Tăriceanu, inimă zburdalnică, cel care a susținut atît de mult familia, încît chiar s-a însurat de 5 ori și abia dacă a reușit să stea liniștit în 4 dintre familiile sale create cu cîte o femeie. Sau de cine?

Ce-mi place mie la mitingurile astea că toată lumea se strînge și nu știe de ce. Nici ce susține, nici după cine vine, nici pentru ce luptă. Toți au cîte ceva pe suflet, dar niciodată nu știu ce, că-s prea multe.

De cele mai multe ori vin să participe la o Revoluție, la o mișcare de rezistență, alta decît acum 5 ani sau de-acum 7 ani, e mereu cîte una fără finalizare, dar plină de speranțe. E mereu cîte un lider prins, tîrît de barbă, bătut, băgat în dubă și se sparge gașca.

Un lider care nu poate schimba nimic interesează pe cineva? Un lider care ne pierde vremea cu incompetența lui nu merită altă soartă decît să fie băgat în dubă și trimis acasă. Vreau un erou. Sau o eroină. Op op ! Altfel, zău că nu văd nici un viitor. Unul sau una. E de-ajuns. Apoi își vor aduce aminte și ceilalți cum e.

Ce e transparența

denzelNimic nu produce corectitudine mai rapidă decît transparența.

Transparența este, de fapt, un alt cuvînt pentru adevăr.

Guvernele, corporațiile, oamenii puterii știu acest lucru și de aceea nu vor permite niciodată ca adevărul – adevărul pur și simplu – să stea la baza oricărui sistem politic, social sau economic pe care l-ar promova ei.

În societățile iluminate nu există secrete. Știi de ce acest lucru este posibil numai în societățile iluminate? pentru că nimeni nu vrea să obțină nimic sau să aibă ceva pe socoteala altcuiva.

Acesta este un mod radical de viață.

În societățile primitive pare, într-adevăr, radical. În societățile iluminate este considerat de departe, la locul său.

Totuși, cele mai bune relații personale și, desigur, cele mai romantice sunt cele în care toată lumea știe totul, în care transparența nu este numai parolă, ci și unicul cuvînt, în care, pur și simplu, nu există secrete. Nu trebuie să ghicești sau să te prefaci; nimeni ”nu dansează cum i se cîntă”, nimeni ”nu-și face numărul” sau încearcă ”să te exclipseze”.

Înseamnă să spui adevărul atunci cînd vorbești, să nu ascunzi niciun adevăr cînd știi că acesta trebuie rostit. Înseamnă să nu mai minți niciodată, sau să ascunzi ceva, sau să manipulezi verbal sau mental, sau să răsucești adevărul tău într-o sută și unu contorsiuni, ceea ce este tipic pentru cea mai mare parte dintre comunicațiile umane.

Înseamnă să vii cu inima deschisă, să spui lucrurilor pe nume, să spui totul în față.

Înseamnă să te asiguri că toți indivizii au toate datele și știu tot ceea ce trebuie să fie știut despre un anumit subiect.

Transparența… un concept uluitor și foarte puțin folosit.

forget-mask-quote-text-v-for-vendetta-favim-com-65648Imaginează-ți o societate întreagă construită în jurul Principiului Transparenței. Jumătate din relele lumii ar dispărea mîine, jumătate din conflictele lumii, jumătate din mînia lumii, jumătate din frustrarea lumii…

Da, ar fi mînie și frustrare la început, să fii sigur de asta.

Ar fi enorm de multă frustrare și furie, cînd s-ar descoperi, în cele din urmă, cît de multe dintre persoanele obișnuite sunt făcute să joace după cum li se cîntă, sunt folosite ca un bun de care se poate dispune, sunt manipulate, mințite și înșelate direct.

Te invit să te gîndești la asta. Gîndești că ai putea să trăiești o astfel de viață?

Dacă nu, de ce nu? Ce ții tu ascuns de alții și nu vrei să se știe?

Ce spui tu altuia și nu este adevărat?

Ce nu spui tu altuia din ceea ce este adevărat?

 

(Conversații cu Dumnezeu – Neale Donald Walsh – vol II)

Despre învățămînt și grile

12321661_1028522727215109_5603081733919885431_nDacă am fi insistat ca profesorii noștri să trăiască după acele standarde morale pentru care s-au pregătit, în loc să-i privim cum pleacă dezamăgiți dintr-un învățămînt care nu le mai împlinește așteptările, n-am mai fi transformat națiunea asta într-o imitație jalnică a ceea ce a fost ea cîndva. În loc să evoluăm (pentru că aveam toate datele necesare) am involuat. De ce ? Pentru că nu ne-am respectat profesorii. Nerespectîndu-ne profesorii, cam cum credeți că s-a răsfrînt asta în educația copiilor?

Pe mine nu mă miră că profesorii pleacă dintr-un sistem, modern la suprafață, dar cu ustensile ruginite, în care nimeni nu mai are chef să investească. Mă miră că se întorc. Sunt cazuri rare tot mai rare, dar se întîmplă.

Lumea noastră a luat-o razna (și cînd zic razna e de-ajuns să te uiți cine a devenit autoritate în țara asta – numai oameni iresponsabili, neglijenți, tupeiști și fanfaroni) din cauza felului în care toși ne-am raportat la școală, în general. Cel mai bine vezi asta în felul în care autoritățile tratează oamenii (cu astfel de fanfaroni, nici nu e de mirare). Îi tratează pe oameni ca pe niște vite, ca pe niște numere, ca pe niște hai să fie, că merge și așa.

Ministerul Educației este o autoritate. Inspectoratele Școlare fac parte din această autoritate, da? Dacă aș fi lucrat acolo, după ce s-a întâmplat miercurea trecută pe data 12 octombrie, mi-ar fi fost jenă să spun că lucrez acolo, așa cum unor directori care au participat la concurs le-a fost jenă de felicitările pe care le-au primit pentru testele grilă pe care le-au avut de completat.

Mai întîi însă vreau să vă spun că treaba asta cu testele grilă este cea mai mare stupizenie pe care a inventat-o cineva. Poți găsi teste grilă în orice revistă gen Cosmopolitan, Elle, Unica, you name it, nicio revistă fără test grilă cu subiecte Ce fel de persoană ești în pat? Cum te înțelegi cu iubitul? Care e coeficientul tău de inteligență în funcție de numărul de la pantofi? Niște teste făcute cu scopul de a te relaxa în tren, cînd de obicei apuci să citești o astfel de revistă, că doar nu sunt făcute să-ți fracturezi mintea sau să crezi în rezultatele lor. Așa și cu testele grilă de la concursurile de admitere sau și mai serioase, cele de directori de școală, să zicem.

cosmo

sursă foto: makyaj.com

În ultima vreme, de vreo cîțiva ani încoace, Ministerul Educației se joacă de-a Cosmopolitanul cu învățămîntul românesc, semn că ”mințile deștepte” de pe-acolo confundă modernitatea cu entertainmentul, ori se ocupă de soarta educației doar în pauza de cafele, altfel nu există nicio explicație.

Vrei să intri la facultate? Test grilă.

Vrei să dai un concurs de ghid turistic? Test grilă. (știu că doar ce l-am dat, dar dacă mă întreabă cineva cum conduc un grup de turiști va trebui să apelez la cunoștințele și experiența mea de călător, nu la ce zice un manual)

Vrei să dai un concurs de director de școală? Test grilă.

Vrei să fii asistent medical? Test grilă.

Vrei să dai un concurs de director la orice instituție pe care totuși trebuie să o conduci într-un anumit fel? Ați ghicit. Test grilă.

Altfel, dacă nu sunt teste grilă, e mai complicat pentru evaluatori. Ar putea avea surpriza ca cei evaluați să fie mai deștepți decît permite legea și atunci ce naiba facem? Ce să facem cu ăștia care sunt mai deștepți decît permite legea, cînd sunt atîția proști mai proști decît permite legea? Pe unde îi băgăm pe ăștia? Avem nevoie de proști în orice sistem, ca sistemul să fie funcțional.

Iar dacă nu știați există chiar sfaturi de a lua un examen tip test grilă fără a învăța.

Mai jos aveți cîteva din întrebările care s-au dat pentru ocuparea posturilor de directori în școli.

Un trofeu de sport este întotdeauna …?

  1. A) un suvenir
  2. B) greu
  3. C) valoros
  4. D) o recunoaștere
  5. E) din aur

Pantofii întotdeauna au…?

  1. A) piele
  2. B) șireturi
  3. C) tălpi
  4. D) rezematoare de picior
  5. E) tocuri

Fiecare ziar are …?

A)fotografii

B) titluri

C) reclame

D) scrisori către editor

E) suplimente

Fiecare râu are ….

A) pești

B) poduri

C) nave

D) praguri

E) pantă de curgere

Și dacă vreți să vedeți toate întrebările intrați aici.

Asta îmi aduce aminte de o tipesă căreia i-am dat un test acum ceva vreme (voia să fie și ea reporter sau ceva pe acolo) și am întrebat-o familia de cuvinte a lui ”carte”, fără să-i dau variante de răspuns că m-am gîndit că nu are nevoie, totuși. Răspunsul ei a fost ”Familia de cuvinte a cuvîntului ”carte” este: ilustrații, poze, copertă”.

Iar noi vrem dezvoltarea societății. Vrem ridicarea nivelului conștienței colective. Vrem să se termine cu șarada. Vrem tehnocrați (altă specie de robocopi sau ce-or fi ăia că nu se vede nimic), vrem să se termine cu pilele și relațiile și subcultura și oameni lipsiți de orice elementar bun simț.

gorjeanul-ro

sursă foto: Gorjeanul.ro

Așteptați voi mult și bine că Ministerul Educației nu vrea asta.

Dacă aș fi concurat ca director de școală, m-aș fi simțit umilită să mi se dea astfel de întrebări pe care le poate face oricine, în tren, ca să treacă timpul. Și sunt convinsă că mulți chiar s-au simțit umiliți, chiar le-au stat în gît felicitările colegilor pentru că un astfel de test nu zice nimic nici despre cunoștințele tale, nici despre ce poți face ca manager de școală.

Ministerul Educației și ISJ-urile din subordine sunt totuși niște autorități formate din profesori, foști și viitori profesori. În inspectorate nu stai prea mult, 3 sau 4 ani, cît se schimbă guvernul, după aia te întorci la catedră, deci am putea spune că acești profesori-inspectori sau ce sunt, acționează în bătaia de joc și în detrimentul colegilor lor.

Ce te faci, inspectore, cînd după ce nu mai ești inspector aterizezi într-o școală a cărei directoare știe din ce sunt formați pantofii și pune mai mult preț pe pantofii ei, decît pe nevoile tale ca profesor? Pentru că ai permis ca așa ceva să existe în școli. Și nu mă deranjează că o femeie ar trebui să aibă cunoștințe despre pantofi, ziare sau rîuri, dar să nu fie astea noțiunile de bază în conducerea unei școli. Cam cum ar fi așa să știi că ai fi putut să faci ceva pentru colegii tăi și nu ai făcut? Mă gîndesc și eu că măcar ar fi decent să-ți imaginezi vreun răspuns (care nu există în nici un text grilă), dacă nu ești în stare să-ți dai demisia.

Școala e așa cum o tratezi!

12814457_808788985892331_1305312073988467894_n

”E nevoie de un sat întreg să educi un copil!”

Mă disperă la maximum mentalitatea asta comunistă cum că timpul meu ar aparține cuiva și că dacă ți se dă o sarcină sau ai o responsabilitate trebuie să stai drepți, să nu crîcnești și să te lași umilit că așa au zis guvernul, inspectoratul sau vreo proastă care n-a vrut să verifice ceva pentru că o doare fix în cot de timpul altuia, că doar nu și-l pierde ea.

Ca să înțelegeți mai bine ce spun eu aici, să vă povestesc ziua de azi. Știam că va fi concursul de ocupare a posturilor de directori. Toți cei desemnați să participe în comisiile de examinare, primesc vinerea trecută mail cu invitația de la ISJ, cum că suntem convocați pe 12 octombrie, la ora 11.00, la Liceul Lucian Blaga din Constanța. Lumea începe să se mobilizeze. Fiecare dintre cei nominalizați își face programul, socotelile de cu cine las copilul, în grija cui afacerile etc.

Prima întrebare firească: de ce e nevoie ca dintr-o comisie de evaluare a unor teste grilă, verificate cu un barem dat, să facă parte consilieri locali, asistente sociale, părinți, patroni, doctori, toate categoriile profesionale, care nu fac nimic altceva decît asistă, în spatele a doi inspectori, dacă ăia numără corect niște răspunsuri a, b, c. Nu e ca și cum ai fi tu de acord sau nu cu răspunsul pe care îl poate da un viitor director de școală, pentru că nici măcar nu știi ce a fost întrebat, nu ai fost în sală, testul a fost oricum scris, într-un interval de timp în care tu, cel invitat într-o comisie de evaluare, ai stat pe hol nici mai mult nici mai puțin decît 7 ore.

Chemat la 11.00, ai intrat în sală la ora 19.00, timp în care nimeni n-a știut să-ți spună de ce ai fost chemat atît de devreme, de ce a fost nevoie de prezența ta, mai puțin utilă decît a unui cuier ruginit, în care poți atîrna totuși niște haine, din moment ce doar ai dat cu subsemnatul, nici măcar cu părerea. N-ai făcut parte din nicio comisie, îți spun eu, ai fost chemat doar ca martor că, vezi Doamne, a dat peste ministere și inspectorate strechea transparenței. Bine, bă, pe timpul meu? Pe sănătatea mea și pe banii mei?

Deci, unii, comme moi, au ajuns în jur de 10.00 (veneam de la Medgidia – să nu întîrziem, Doamne ferește). Str. Mărțișorului era deja plină de mașinile celor care veniseră și ei deja. Presa era la datorie. Să nu credeți că după ore de așteptare în fața liceului, ca să-și facă datoria, s-a învrednicit cineva să le dea măcar un pahar de cafea, fie și la plastic.

Să nu credeți că cineva a sunat înainte oamenii adunați acolo să le spună că vor sta ore în șir, să-și ia dracu un sendviș de-acasă, că ei nici apă nu le vor da. Sau măcar să fim avertizați că va dura toată ziua, ne luam de-acasă niște ciorapi la împletit sau un macrameu să facem ceva cu mîinile.

Oamenii au stat ore în șir, care înnodînd țigările, care făcînd 13-14, unii au riscat și s-au dus la Dedeman să-și facă piața, mai ales cînd au auzit că se va intra în ordine alfabetică, Medgidia fiind la M, o-ho!, stai și așteaptă, bani să ai că puteai să cumperi și din Dorally, nu numai din Dedeman.

Dar hai, noi ca noi, ne mai puteam mișca de colo-colo, mai puteam vorbi la un telefon ceva, sau verifica revista presei pe net, la un moment s-a deschis și chioșcul din liceu și-am reușit să ne umplem burțile cu niște uscături din care am ronțăit mai mult de nervi, dar bieții candidați la funcțiile de directori, tot oameni și ei, au trebuit să stea închiși în clasele lor, de parcă erau pedepsiți, să nu cumva să iasă nicăieri, că poate fug cu testele deja sigilate undeva în lumea mare. Băi, voi sunteți normali la cap? Ați auzit așa de puțină omenie? Oamenii ăia, de care o să aveți nevoie tot timpul, cu care veți ține legătura tot timpul, dădeau un concurs, erau nemîncați și stresați, emoționați sau îngrijorați. Bine c-ați plantat în curtea liceului o mașină de pompieri, măcar de v-ar fi luat foc mințile de la atîta gîndit cum să organizați mai bine concursul acesta.

În jur de 13.00, presa era încă la datorie, în fața liceului. Tot cam pe la acea oră, directorii sau viitorii directori, au terminat cu examinarea test grilă. Pe la 14.00, după vreo 5 țigări și un corn cu ciocolată, am trecut la investigații, m-am plimbat iar pe holuri, unde lume din ce în ce mai nervoasă se plimba într-o aiureală continuă. Ăștia cu nervii mai tari, așa, și-au găsit un partener de conversație ca să mai treacă vremea, în fine… ați cam priceput atmosfera.

Ca o concluzie, toți cei care au venit, toți cei care au stat atîta timp și au suportat această lipsă de bun simț din partea ISJ Constanța (oricum ai da-o, nu o poți încadra decît la nesimțire, una de-aia abrutizată în timp – că nu e prima oară cînd se întîmplă, e prima oară cînd mă nimeresc eu la un asemenea concurs, ei bine toți acești oameni au fost acolo pentru un singur motiv: să fie alături de directorii de școală, să-i susțină și nu au lipsit tocmai pentru ca să nu se anuleze concursul și să se termine cu șarada asta. S-a mai trezit și una să spună că ce, dacă vă chemam la 11.00, veneați? Păi tocmai ce ai făcut-o și oamenii au venit. Acum na, ca la români, care n-au nici cea mai mică intenție de a învăța valoarea timpului și de a-l respecta pe al altuia, în logica lor superbă, ca să intri la 17.00 trebuie să te prezinți la 11.00, dacă stai tocmai în Ostrov, nu e treaba nimănui cu ce ajungi acasă, dacă ultimul autobuz e la 18.00 (ipotetic vorbind).

Dar dacă tot știau că se va intra în sala de clasă în ordine alfabetică, de ce nu au chemat oamenii la ore diferite, pana mea, măcar atît, sau să-i fi organizat în funcție de distanțe, în funcție de orașe, nu știu, faci ceva să văd că-ți pasă de oamenii din învățămînt! Pe urmă, te miri că învățămîntul e la pămînt. Cu așa aroganțe inspectoricești, nici nu e de mirare. Și cam cum ai putea avea un învățămînt puternic, de durată, cu rezultate bune, dacă însuși Învățămîntul este primul care umilește oamenii (profesori și părinți). Și cînd îl scriu așa cu Î mare e un vis al meu despre cum ar trebui să arate un Învățămînt cu toți cei implicați în el, un Învățămînt în care emoțiile și sentimentele sunt mai importante decît temele, iar copiii mai importanți decît salariul.

Rezultatele concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct: 225 candidaturi, dintre care 2 persoane au lipsit, 30 au fost respinse, 192 admise și o evaluare nefinalizată, Dumnezeu știe de ce.

Pentru acești 223 oameni care au dat concurs au fost alți 3-4 (nu mai punem la socoteală inspectorii) care au semnat că au participat la idioțenia asta. Hîrtii, semnături, xeroxuri, copaci tăiați… mai adăugați, dacă ați fost pe acolo.

Urmează interviul de departajare a candidaților, pentru cei care au concurat pe aceeași poziție. Felicitări tuturor celor care au rezistat zilei de azi, mult succes în continuare concurenților și nervi de oțel tuturor (candidați și susținători)!

Rezumat de august/septembrie/juma de oct. Continuare mîine. Și poimîine. Și în vecii vecilor. Amin.

13119009_836990989738797_5762650161279090252_nȘi a fost ”Frozen” și sper să mai fie, deși am acum un junghi în inimă, din diverse motive pe care nu le voi putea spune niciodată. În ultima vreme, ce nu pot spune mă face să acționez. Prin ”a acționa” înțeleg acum ”a mă desprinde”. Las tot în urmă ca pe niște coji care nu-mi mai folosesc, nu mă mai interesează palavre, minciuni, măscări, percepții false, orgolii, paranoi sau mai știu eu ce.

Ce spun eu mai sus nu are legătură cu Frozen, are legătură cu toată perioada august-octombrie, concentrată pe teritoriul României, concentrată și mai și pe Medgidia.

Singurele explicații pe care le accept sunt cele pe care mi le dau mie, după ce observ, ascult și-mi reamintesc de singurul lucru pe care nu trebuie să-l scap din vedere: cărțile, traducerile și scenariile mele. Restul e viață care se întîmplă, oameni care apar și dispar, care trăncănesc pe toate căile și de care mă desprind ușor pentru că-mi iau din timp cu tîmpeniile lor.

Între moartea lui Gyuri care m-a dat peste cap (și tot ce s-a întîmplat după cu interpretările cretine ale unor slujbași cu psihologie de rîmă), examenul de ghid turist, premiera Frozen și o operație pe osul maxilarului (am început să urăsc vizitele la dentist), între unele articole pe care zic unii că le-am scris și alte frici pe care le au alții despre articole pe care le-aș putea scrie, m-a luat o lehamite combinată cu revolta omului care, dacă ar avea mai mult timp, chiar ar scrie așa cum scria odată.

Așa că la sfîrșit de august, sătulă și de niște discuții aiurea pe mailuri, în care unii după ce că erau amatori, mai aveau și idei proaste, m-am enervat și mi-am luat bilete spre Zaragoza pentru sfîrșitul lui octombrie (unul din top 5 orașe în care mi-a plăcut să locuiesc, nr 1 fiind Colchester).

12391914_1538827479771138_61339826835607234_n

Telefonul fără fir cu wireless la patrafir

O perioadă în care a mai fost și politica și părerile unora despre politică. Dacă aș fi în locul lor, nu mi-aș ridica ochii din pămînt. Sunt genul acela care se adresează subconștienței colective, oameni deștepți care mor după guță și cam ce-ar avea guță de spus, cam ce-ar avea guță de futut și de vomitat, genul care și-au construit cariera ”după ce vrea poporul”, dar care apoi imediat se ofilesc atunci cînd altcineva le atrage atenția că nu sunt formatori de opinie, ci doar simple rîme fără creier, și pe urmă se înspăimîntă că nu-i ia nimeni în serios. Vorba vine se înspămîntă, de fapt, nu vor decît să aibă dreptate după ce de atîtea ori nu au avut, ca să fiu indulgentă. Dintr-un astfel de subconștient colectiv (la care au lucrat din greu cîțiva oportuniști) s-a născut Hitler și alți monștri despre care crede lumea că ard bine mersi în flăcările iadului.

Și-acum o să apară cîte o tută de-asta, expertă în de toate și fostă în toate cele să interpreteze ce-am scris. Nu te mai chinui, chérie! Lucrurile sunt foarte simple. Uneori lucrurile sunt exact așa cum sunt, oricum le-ai interpreta tot aici ajungem. În fața unei uși de biserică. Doar lumea e plină de sfinte filofteie care la fiecare sfîrșit de an (că se apropie și ăsta) își făceau the bucket list pe care puneau și cîte un amant, by default. Să fie, că nu strică! Doar tre să ne spovedim sau să pupăm cîte un IPS.