Mentor

12993630_1144814575553241_6033406641315393313_n

”Dacă nu știi ceva, taci! Dacă știi ceva, taci! Numai așa înveți să zbori…”

Am apreciat povestea unei doamne care îmi spunea despre mica ei pupilă pe care o învățase – pentru că și avusese pe cine – cîteva din secretele meseriei. Uneori, astfel de oameni sunt aduși în viața altora exact atunci cînd au nevoie. Sau pentru c-a venit momentul lor. Să crească, să facă ce știu mai bine și să mai aibă și cu cine.

Există momente cînd tuturor ne vine rîndul să fim mentori pentru unii, învățăcei pentru alții, în funcție de etapa următoare din viață. Așa este firesc să creștem. Ar fi bine ca aceste creșteri să fie line și fără cutremure, dar nu așa băgăm la cap.

Am apreciat că, deși mica pupilă, poate de teamă, poate să dea bine pe lîngă un intrigant, sau poate ca să fie lăsată în pace de oameni care o terfeliseră cîndva, a lovit în mentorul ei, aceasta din urmă a avut înțelepciunea necesară să treacă peste. Dacă i-a fost jenă pupilei, da, e posibil. Mai știu că acum cînd se uită în urmă, nu poate nega ce-a învățat de la această doamnă. Poate s-o nege în fața altora, dar seara, cînd stă în pat, sau cînd are timp să se uite în urmă, sie însăși nu-și poate nega asta. Și știu că-i este recunoscătoare. Cel puțin, așa ar trebui. (Următorul pas ar fi să-nvețe să-și apere mentorii, dar probabil că e nevoie de altă împrejurare de viață pentru asta).

Și deși a fost rănită și trădată, în momentul cînd pupila ei a avut nevoie de o recomandare să mai facă un pas pe scara evoluției ei profesionale, doamna aceasta a ajutat-o, dar asta înseamnă că fata cunoștea și ea destul de bine cum bate o inimă iubitoare, altfel n-ar fi îndrăznit.

Aceeași doamnă mi-a spus de curînd: ”orice s-ar întîmpla, să nu te mînjești, să nu votezi pentru plicuri, pentru bani” etc. Păi da, pentru că nu știam ce e așa mare scofală să fiu consilier, de ce e bătălia asta cruntă. Mi s-a explicat de altă persoană că, de fapt, e vorba de negocieri, de cum te înțelegi cu colegii de partid și de la alte partide, hai să n-o mai dăm după gard. E posibil, altfel nu văd de ce-ar fi așa supărați unii că le-am stricat pasențele. Da, știu, am talentul ăsta ”să stric” pasențele și planurile pe care și le fac unii și alții pentru mine. Dar numai atunci cînd derapajul e prea mare. După aia nu mai putem controla nimic. Cînd se face liniște în inimi, unii se întristează, alții intră în depresie, alții în panică, iar alții își văd mai departe de treabă.

”Fată, indiferent că te-am înjurat cîndva sau te-am pupat în cur, sau ți-am dat m..e sau miere, ești un om important ptr mine, în plm, asta-i prietenie, m..e și îmbrățișări. Toată susținerea în tot ce vrei să faci!” (altă prietenă, se știe ea – stil inconfundabil și pentru cei comuni).

Morala: există mentori care te sprijină și atît. Altfel de mentori nu există. Iar cei care sunt, o vor face de dincolo de supărări, bucurii, nemulțumiri și distanțe. Prietenii? Da. Te vor mai băga de urgență la un duș rece, te vor îmbrățișa cînd ai nevoie, îți vor ține bretonul cînd vrei să vomiți după o beție, tu la rîndul tău la fel cînd au nevoie și de una și de alta, dar nu vor renunța să creadă în tine. Nici tu în ei. Pentru că asta e, de fapt, toată șmecheria. Să crezi. Cînd crezi poți merge mai departe.

Suntem aici, într-un fel sau altul. Și asta e tot ce contează.

După aia, evident, nu mai contează nimic.

Advertisements

Limited Restricted Company

caminoExistă grupuri în care colcăie răutatea și intrigile, e un loc unde te simți încolțit fără să știi de ce. Înainte de venirea ta s-au aruncat niște otrăvuri, te nimerești apoi în mijlocul lor și vrei să rupi pămîntul înapoi spre insula fericirii. Nici nu-ți dai seama c-o aveai pînă cînd nu dai de așa ceva. Și poate că tot Universul te-a adus acolo ca să vezi diferența dintre unii și alții. Să nu te mai plîngi atît. Măcar la asta să-ți folosească și e de-ajuns. Nu pot să scriu mai mult despre astfel de grupuri, căci simt că numai gîndindu-mă la ele mi se face rău fizic.

Nu-s expertă în relații, dar știu/simt (da, la mine verbul ”a simți” este echivalent cu ”a ști”) cînd strîng mîna unui om bun și cînd strîng mîna unui prefăcut. Știu/simt înainte de a se întîmpla asta, cu o fracțiune de secundă înainte de a i-o apuca. Sunt sute de gesturi pe care omul acela le face înainte de a întinde el mîna. Privirea, zîmbetul/grimasa, statura, atitudinea, cuvintele. Nu vii doar cu o mînă în întîmpinarea cuiva, ci vii cu toată ființa ta. Dacă nu vii cu toată ființa ta, nu mai veni deloc. Vii cu ceea ce ești fix în momentul acela. Nu te prezinți cu ce-ai fost cîndva.

Cîndva e posibil să fi trecut printr-o criză existențială și să nu fi fost cea mai bună variantă a ta. De-aceea și cred că trebuie să ai mare grijă cînd îl etichetezi pe un om într-un fel, fiindcă sigur vei trece prin aceeași criză, ca să-nțelegi postura în care a fost cineva pe care l-ai judecat pe nedrept.

Am observat că am o toleranță peste limita normalului, iar acest lucru chiar  trebuie să mi-l corectez! Te pot lăsa să aberezi cît vrei. O faci și nici măcar n-ai grație, plictisești și nici măcar n-ai limită. Persoane ca niște lipitori de care nu mai poate scăpa nimeni, toxice și afectate, al căror singur scop este să arate lumii cine au fost, că din cauza trecutului pentru care nu poate băga nimeni mîna în foc, nici nu mai vedem cine sunt cu adevărat. Prea multă gălăgie și jur că pe unii îi vezi mai bine atunci cînd tac. De fapt, în tăcere e ființarea cea mai intensă și cea mai plăcută a oamenilor. De-aia regret tot mai des momentele cînd sunt scoasă din scorbura mea, din traducerile mele, din textele mele. Pentru că atunci sunt provocată să vorbesc.

E foarte ok să-i privești pe ceilalți ca pe niște minuni ale naturii, dar ăstora care se autosabotează singuri de la minunea care sunt? Nu credeam că e posibil așa ceva, dar este. Oameni nevinovați sunt băgați în jocul acestor scuipători publice de ”adevăruri”, care nici măcar n-ar exista fără admirația unei mulțimi formate din omagiile unor tipi plini de coșuri. Nu știm. Uite de ce cred că pe măsură ce înaintezi în vîrstă e mai igienic să te dai la o parte și să te ocupi de grădină, cărți și călătorii, altfel riști să devii un fel de ”American popular girl” ajunsă la senectute ”Nobody`s Girlfriend”.

Îmi place că de fiecare dată cînd totuși încerc să verific o fostă popularitate de-asta nimeni nu auzise de ea. Și totuși, distanța nu e chiar așa de mare și nici lumea nu mai e atît de mică. Se poate verifica totul atît de repede. Nu știu de ce se enervează unii atît că nu-i cred (mă rog, cînd se prind ei că nu-i cred) cînd au o reputație de escroci sentimentali.

Disimularea mea? Sigur că există. Aș fi o tîmpită să n-o am. N-aș mai supraviețui dincolo de biblioteca mea. Nimeni n-ar putea. Dac-o descoperi e pentru că așa am vrut eu. Pentru că m-ai sictirit îndeajuns încît să nu mai conteze cine ești sau varianta cea mai bună care vei fi vreodată.

Ar fi o impietate să se apuce acum Brigitte Bardot să vorbească despre ce legendă a fost. Un chip norocos dintr-o mulțime amorfă. La vîrsta ei, nu mai poate vorbi decît despre pisici și bine face.

”faima, cel mai puțin cercetat dintre monștri, sirena fabuloasă cea mai înșelătoare, devoratoarea timpului și a vieții adevărate, înșelătoarea, distrugătoarea faimă, cea care concretizează fanteziile. (…) o mărturisire nerușinată a propriei tale imbecilități. Înseamnă să recunoști că adevărata ta valoare și putere există doar în ochii altora; este recunoașterea faptului că nu exiști decît dacă apari pe ecran. Înseamnă să-ți anulezi propria viață naturală, să te recunoști neputincios, lipsit de realitate, inexistent, un eunuc al timpului, o nulitate în spațiu, o non-persona. (…) Am văzut prea mulți cretini tremurînd de încîntare în momentul în care sînt recunoscuți. Am văzut prea mulți idioți pe jumătate celebri, ai căror ochi cutreierau o grămadă de oameni întrebîndu-se cînd aveau să fie recunoscuți de careva….” (Ben Okri – In Arcadia)

 

Posted in oameni | Comments Off on Limited Restricted Company

Șuncă cît cuprinde

9789734622030-1857534Nu mă obosește nimic mai mult pe pămîntul ăsta decît dualitatea, triplicitatea și multiplicitatea oamenilor. Dar, mă rog, e problema mea și nu am învățat încă să tac mai mult spre o tăcere definitivă. Blestemul scrisului mă urmărește. Bifez așa:

  • Jocuri duble cu măsură
  • Cîrtițe sub descoperire
  • Mi-amintesc de vorba aia: ograda e aceiași, prostul diferă
  • Gagici pe care nimeni n-ar da o viagră
  • Cărți cu ”dă și la mine, că-ți fac o biografie de stă mîța-n dunga biscuitelui”
  • Exituri visate, dar nici pe-alea nu mai are rost să le bag în seamă
  • N. B. să nu uit dracu să-mi cumpăr bilet la loto
  • Și după 8 ani de la anunțul ”Marelui proiect”, cred că e timpul să-l scriu odată și să vă spun ce cred eu despre ”o să facem”, ”o să dregem” și-o ”să spargem avioane cu pieptul”
  • Mă interesează moda în ultima vreme, mai mult decît un eveniment ratat – de 4 ani numai la așa ceva nimeresc, dar de-acum voi și scrie despre ele, cu riscul de a mă considera lumea ”slabă și a dracu”
  • și terasele, desigur, dar numai dacă e vreo companie fără pitici pe creier.
  • Deci e clar, o să mor singură, înconjurată de cărți și pisici salvate de la moarte.

Microfonia dăunează grav paranoiei

12347975_1537962773190942_7470801866446743395_nSă mai scriu și pe blog că-ncep să se-nvechească ședințele.

Cuvîntul de ordine de cînd m-am întors din Italia: monitorizare. Dar una de-aia proastă, cu bruiaje voite. S-au trezit și ăștia să mă monitorizeze cînd eu trăiesc cu microfoane în casă din 2010, de cînd m-am întors din Spania, de fapt. Sunt vremuri în care e mai sigur să trăiești printre străini, decît printre ăștia de-aici, cu toate vacanțele stricate de vreun atentat sau de o lovitură de stat.

Activitatea principală din ultima lună: traduceri, scenariul cu Frozen și o lume diferită cu turiști troglodiți, despre care am scris aici. Dar și pe-acolo erau alte microfoane. O-ho! Trăiesc cu ce-i în gușă și-n căpușă, așa că poftiți!

Nici n-aveți idee cît de tare vi se simplifică viața atunci cînd toți din jur știu exact ce gîndești despre ei. Crește producția de lectură! Dar ei bine, dacă n-ar fi fost politica, fumam mai puțin, citeam mai mult și terminam traducerile la timp. Și probabil că încă mă duceam regulat la cursurile de ghid turistic.

Acum, dacă mă-ntreabă cineva, nu știu de ce și unde s-a dus timpul ăla. Nu pot să pun degetul pe rană, atît timp cît la final, cel puțin de ochii lumii, toți s-au pupat pe obraji și și-au spus: let`s rule the fucking world. Mă rog, city… fiecare înțelege ce vrea de-aici. Unora chiar dacă le desenezi tot degeaba. Și cum nici înainte nu mi-am bătut prea tare capul cu ce crede ăla și ăla despre mine, pesemne că nici de data asta nu voi renunța la scrisul ca sită de cernut.

Îmi salut spiritele vesele de prin viață, iar restul oricum își vor scrînti mintea de unde să mă apuce. Partea nasoală, chipurile, este că politica te limitează. Mîrîia unu în campanie că să mi se retragă sprijinul politic, că nu-i plăcuse lui cuvîntul ”boșorog”, iar eu m-am speriat de o așa pedeapsă că era chiar să leșin de durere. :))