Cărțile lunii martie-aprilie

Razboaiele-meleDintre cele care merită menționate:

  1. Adelin Petrișor – ”Războaiele mele” – din culisele unui reporter de război, dar, mai ales, a eforturilor lui de a ajunge pe front pentru a transmite de-acolo. Cu un cuvînt înainte semnat de Cristian Tudor Popescu, cunoscutul reporter Adelin Petrișor povestește despre ce înseamnă să fii soldat (reporterii sunt și ei soldați de teren) al adevărului. Vorbim despre niște vremuri, nu foarte îndepărtate, cînd răbdarea unui om, motivația, dragostea pentru adevăr (și pentru cele cel puțin 2 surse ale sale era literă de lege), urmărirea unui subiect. Anii 1999 – 2006. Subiecte precum Fallujah, Închisoarea Guantanamo, bombardamentele Nato din Iugoslavia, întîlnirea cu Arafat, trupele române în Afganistan, Irak, războiul din Liban. Însă războaiele lui sunt și cu cei din presa română, cei pe care trebuie să-i convingă constant de ce trebuie să fie acolo, de ce trebuie să transmită românilor ce se întîmplă cu lumea și bineînțeles continua grijă a banilor necesari pentru deplasare. O carte necoafată scrisă de un reporter adevărat într-o lume din ce în ce mai invadată o redactorilor de birou, care nu-și mai scot nasul afară să transmită un direct nici măcar din stradă.
  2. Oya Baydar – ”Cuvîntul pierdut” – că veni vorba despre războaie, scriitoarea Oya Baydar vorbește în cartea ei (fiction) despre un atentat la Istanbul și un glonț ”rătăcit” din Ankara ce nimerește o tînără kurdă. Sunt două povești diferite, dar aveți răbdare, se vor lipi bucățile de puzzle. Cartea am citit-o exact în perioada cu povestea cu atentatele, coincidență sau nu. Mai multe teme sunt abodate de ”această Françoise Sagan a Turciei” – deși mi se pare că i s-a făcut un enorm deserviciu că cineva a avut proasta inspirație s-o numească astfel, e mai apropiată ca stil de Zadie Smith. Iată temele: sensibila și ocolita problemă a kurzilor (Oya Baydar a fost închisă la 31 de ani pentru că s-a opus loviturii de stat militare din Turcia – motivul pentru care am vrut să văd ce are de spus femeia asta), tema scriitorului de succes rămas fără cuvinte și subiecte, care pleacă în căutarea adevărului unei povești la care a asistat fără să vrea, luptele individuale ale tuturor celor implicați în ceea ce s-ar putea numi ”ciocnire de destin”, o ciocnire care zdruncină și reașază. Din tot ce-am citit în ultimele luni, aceasta e preferata mea.
  3. Anais Nin – ”Henry și June” – din Jurnalul dragostei necenzurat – eros, psihopata de Anais Nin care scrie, scrie și nu e prinsă de bărbatul ei pe care-l înșală cu Henry Miller, așa o stare de beatitudine pe care o au oamenii între 20-30 de ani, cînd cred că viitorul e foarte departe, sunt tineri, încă frumoși și au impresia că pot iubi la nesfîrșit și că li se poate ierta orice. Poate pentru vremurile acelea, jurnalele lui Anais Nin au părut revoluționare, pătimașe, senzuale, sclipitoare etc. , dar dacă stai să te gîndești este vorba doar de o femeie tristă care în afară de a-și descrie partidele de sex, ce altceva mai face? Anyway, alt jurnal de-al ei nu mai am de gînd să citesc. După ce citești două (”Incest” a fost la mine primul dintre ele, iar acum ”Henry și June” la o distanță de 13 ani între ele) e clar că toate sunt la fel. L-am menționat doar ca să știți că nu merită să dați banii pe mai mult de 2 jurnale marca Anais Nin.
  4. 382555_442144245830228_1202589343_nFausto Brizzi – ”O sută de zile de fericire” – poate că am mai vrut să prelungesc puțin farmecul Italiei și m-am apucat de cartea unui scriitor italian. Am citit-o în două zile. E vorba despre povestea unui tip care află că mai are aproximativ 3 luni de trăit, mai mult sau mai puțin. Cancer în metastază. Își dă 100 de zile să-și rezolve treburile, să fie iertat de soția pe care o înșelase (și aceasta aflase și-l dăduse afară din casă), să petreacă mai mult timp cu prietenii și copiii săi, să le pregătească darurile aniversare pînă cînd aceștia vor ajunge la vîrsta majoratului și multe alte complicități pe care le face cu ajutorul prietenilor.  Mi-a amintit de filmul ”My Life Without Me”, unde, tot așa, o tipă află că mai are puțin de trăit, din cauza unui cancer, însă ea se hotărește să nu anunțe pe nimeni și-și aranjează viața după moartea ei, fără ajutorul nimănui. E mult mai mișto să ai sprijinul prietenilor.

Pe la ziua 40 au început și lacrimile. Da, cam plîng la cărți (și filme). Exact cînd am un astfel de moment de sensibilitate, intră maică-mea și mă-ntreabă:  ”ce-ai, dragă, plîngi?” (cu sensul de plîngi dintr-atît? chiar crezi că e adevărat ce se-ntîmplă acolo?) De fiecare dată se întîmplă asta și-mi strică momentul. Niciodată, niciodată să nu-i întrebați asta pe copiii voștri! De data asta m-a pufnit la ”Copiii (…) e mai bine uneori să te subaprecieze. Că trăiesc mai fericiți.” M-am dus, am fumat o țigară și m-am întors la citit.

La ziua 29 sunt de acord cu eroul lui Brizzi (și cu Brizzi, evident) cînd spune: ”Cel mai frumos lucru într-o călătorie este întoarcerea acasă. Deschizi ușa și simți acel miros amestecat de mobilă, cărți și persoane pe care le iubești, e o mireasmă unică. Parfumul casei tale.

La ziua 16 o învață pe fata lui să se lase purtată de val și să piardă. ”Două lucruri care îi vor prinde bine în viață”.

Sunt multe referi la filme și cărți, pînă la urmă ce rămîne din viața unui om? Amintirile din copilărie, cele mai bune cărți citite, cele mai frumoase prietenii, cele mai bune companii într-o călătorie? Și uneori trebuie să trăiești toate astea pe repede înainte, mai ales cînd știi că nu mai ai timp. Ei bine, apreciez acum altfel micul dejun al italienilor: cappuccino cu gogoși sau alte prăjituri la care chiar sunt experți.

  1. Jane Costello – Aproape căsătoriți – chick lit. Iată ceva mai amuzant. Vă rog să mă scuzați că nu înșir aici marii clasici, dar am ajuns la vîrsta că nu mai simt nevoia să fiu prea deșteaptă. Credeți-mă că nu folosește la nimic să fii deștept și tot timpul în priză, e chiar obositor. Ba mai mult, enervează pe cei din jur. În ”Aproape căsătoriți” avem povestea unei tipe părăsite în fața altarului, o zăpăcită grupa mare, ale cărei comparații m-au făcut să rîd. Gagica se duce bonă au-pair în America, să scape de gura lumii și de compătimirea ei. Subiect previzibil, ușurel, dar a mers din minune pe avion, mai ales că-ncepe cu plecarea ei spre America. Bună de luat la mare sau într-o ieșire de week-end la munte, cînd plouă sau n-ai chef să mergi cu grupul la ski ori să faci cu ceilalți trasee montane și nici să-ți pară rău dacă ai uitat-o în camera de hotel sau că i-ai împrumutat-o vreunei prietene.
Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s