Flight 21 (Buc – Bologna)

IMG_20160411_112355Scopul călătoriei: leisure + schimbarea prefixului din 30 în 40 și decît să mă deprim, am ales să mă relaxez împreună cu familia.

Au trecut 5 ani și o lună de la ultimul zbor, am spart gheața – chiar ditamai ghețarul – de la întoarcerea din Dubai. Nu e prima oară cînd merg la Bologna (pt mine e a treia), dar e prima oară cînd merg cu familia (Iris și popîndăul ăl mare). N-am fost nici la tîrg de carte, și de fapt nici la Bologna. A fost doar o escală de o noapte. Bagaje n-am avut – o geantă de umăr cu haine pt 4 zile (dar strictul strictului necesar). Orașul l-am văzut noaptea, cînd am mers vreo 2 km pe jos pînă la hotel, fază la care am realizat ce mișto e să călătorești cu un bărbat care știe să descifreze o hartă (eu sunt genul care întreabă din om în om, de-aia m-am și pierdut de vreo cîteva ori, haha!) și aceiași 2 km înapoi spre gară a doua zi, cînd ne-am oprit într-un parc de copii, în fața unei catedrale să ne legăm mai bine șireturile și ori de cîte ori a vrut Iris să culeagă flori sau să dea de mîncare la porumbei. Oricum n-aveam altceva mai bun de făcut. Exact pentru genul acesta de activități am plecat de-acasă.

IMG_20160414_104708Mai sunt vreo 20 de motive pentru care prefer acum să călătoresc cu cineva – pînă-n 33 de ani am avut alergie la parteneri de drum! – dar e drept că trebuie să fie persoana potrivită cu care să împart o astfel de experiență. Premiera de-acum este că am luat-o și pe Iris cu noi, cu gîndul de a face din ea o călătoare de cursă lungă. Cred că are cele mai bune gene în privința asta, a mers kilometri pe lîngă noi (mai ales ziua în care am vizitat centrul istoric al Florenței), fără să mîrîie sau să se plîngă. Din cînd în cînd însă o mai sălta taică-su pe umeri, de unde vedea lumea și era în culmea fericirii. Nu puteam să am un copil cu mai puține mofturi – pe scurt, îi place la nebunie să urce și să coboare din mijloace de transport, dar cred că, de fapt, motivul a fost că era cu noi, iar noi n-aveam nici o treabă urgentă de rezolvat. Și pentru ea a fost o premieră să nu mă vadă 4 zile atașată de laptop.

***

IMG_20160413_155119Mă întreabă Mayra cum sunt italienii, dacă am avut parte de experiențe neplăcute, gen rasism, chestii. Sunt obișnuită cu ochi dați peste cap, dar eu nu bag în seamă astfel de prostii, pentru că știu că nu cu mine au oamenii ăia ceva, ci cu propriile lor experiențe neplăcute – pe mine nici nu mă cunosc, la naiba.  Pur și simplu ignor comentarii sau priviri piezișe. Iar de data asta, chiar n-am avut treabă cu ei, am fost în lumea noastră de 3, am interacționat cu ei poate doar să comandăm mîncăruri, timbre pt cărți poștale sau înghețată. Și oricum stimabilul domn Vodky știe italiana foarte bine, așa că l-am lăsat pe el să facă tot, eu și Iris am folosit doar 2 cuvinte: ”grazie” și ”arrivederci”. În camping însă, niște copii francezi s-au lipit de Iris și au vrut să se joace cu ea ”trap trap” (un fel de atinsa pe culori) și cînd au aflat că e româncă au făcut un aaaaa prelung urmat de a, sunteți romi… ok, fie, suntem romi, wtf, stau să explic istoria României unor copii. Asta nu i-a împiedicat să joace trap trap în continuare.

Asta a fost o experiență bună pentru Iris pentru că a înțeles imediat ce-i tot explicam eu: că există oameni care vorbesc alte limbi pe care nu le cunoaște ea (încă). Acum, după călătorie, mă întreabă des: dar cum se zice în franceză la… dar în engleză… dar în turcă… Iar ăsta cred că e adevăratul cîștig al călătoriei noastre.

IMG_20160413_134134***

Mi-au plăcut grădinile italienilor, felul în care-și compartimentează spațiul, grija pentru flori, pentru copaci, pentru estetica aleilor și a potecilor din curte. Mi-a plăcut Toscana, bineînțeles. Oamenii aceștia chiar sunt gospodari și țin la lucrurile lor, sunt atenți la detalii. Am ales ca loc de cazare o rulotă într-un camping în Fiesole. De-acolo, de sus, vedeam Florența cu Domul și catedrala, și Ponte Vecchio, împrejurimile, dealurile terasate, casele oamenilor. De fapt, acesta este motivul pentru care am ales acel camping, să vedem orașul de sus. Orașul de-aproape, per pied, își pierde farmecul  din cauza puzderiei de turiști care împînzesc străduțele mici, pe care sunt parcate oricum sute de biciclete și motociclete.

13059550_10154322651952668_427579331_n***

Înțeleg perfect de ce italienii se poartă uneori urît cu turiștii – sincer, și eu m-aș simți invadată dacă în orașul meu ar tăbărî atîția străini, care vin, se fotografiază, se pun pe facebook și pleacă. Că tot am citit niște comentarii de la toți nebunii pe net. Una zicea că ce, domle, ditamai Florența (nu e ditamai, dar mă rog) și n-au un punct turistic de informare acolo, că ea a ieșit din gară și s-a învîrtit ca năuca și n-a găsit pe cineva s-o informeze. Am ieșit și eu din gară și fix în fața noastră era fix un centru de informare pt turiști. Unu pe care chiar nu-l puteai rata decît dacă ești orb sau cu capul în nori. Și desigur, dacă intri pe google.ro și dai căutare centru turiști, îți apare fiecare punct de informare turișiti pe unde e. Și nu cred că tanti nu știa să folosească google ro sau google map din moment ce bătea din dește niște comentarii aiurite. Dar chiar dacă nu dai de centre de informare tot te descurci, parcul din fața gării e plin de turiști din toate colțurile lumii, imposibil să nu găsești pe cineva care știe o limbă pe care s-o știi și tu. Și dacă chiar și așa dai un imposibil rateu, ia-o pe jos că ajungi sigur undeva. Alta că vai, cît de puțini serviabili sunt chelnerii care i-au adus ei pastele. Poftește la Mamaia, madam! Poate ai uitat de unde vii. Nu înțeleg de ce oamenii cred că dacă ies din țara lor vor ajunge într-un loc unde curge lapte și miere și nu iau în calcul că totuși e Florența, nu insulele Bali.

(va urma)

mai puteți citi despre Italia în:

Italia, Italia (2008)

Bologna (2008)

Modena cu scriitorași și editorași (2008)

Advertisements

Comments are closed.