A opta primăvară

12745597_343631739093766_2183594297907345886_nAcum 8 ani, tot de un 8 martie, mi-am făcut singură cadou acest blog. Mă plictisisem de fostul blog, unde era prea multă gălăgie, dar acum înțeleg de ce era așa. Era prea multă gălăgie și în sufletul meu, prea multă furie, prea multă încrîncenare și cînd citesc acum din urmă, unele însemnări mai vechi, nu neapărat de-aici, ci din partea cealaltă – unde nici măcar nu mai e partea cealaltă pentru că am șters tot din acel online – însă am păstrat în computer scrierile și comentariile, doar pentru a-mi urmări schimbările și transformările, ei bine, de unele însemnări chiar mi se face jenă. Nu pot să-mi dau seama de ce aveau atîta succes, probabil că și acei cititori aveau la rîndul lor, multă gălăgie în suflet, și cumva, în gălăgia asta, ne auzeam într-un fel. Și mai erau și unii care vedeau dincolo… aceia încă sunt pe-aici, știu eu, vin din cînd în cînd și mă salută.

Habar n-am de ce era așa, dar nici n-o să-mi bat capul. Aici scriu mai mult pentru mine și pentru Iris, cînd va crește mare să găsească scrierile astea și să-i folosească la ceva într-o zi. Cît de cît. După ce trec rebeliunile și teribilismele adolescenței.

La mine s-au stins tîrziu și scrisul a fost singura formă de a lovi cu pumnii într-un sac invizibil de box. Știu că energia furiei acelor cuvinte a lovit din plin cîțiva oameni – o reacție a mea împotriva trădării, lipsei de loialitate, minciunii și vicleniei de care eram gîtuită. Acum nu mă mai interesează decît să-mi văd de treaba mea. Iar treaba mea sunt cărțile. Voi fi întotdeauna o mare iubitoare de lectură și mai puțin o scriitoare. Nu vreau decît să am cît mai mult timp de citit și de plimbări prin viață cu Iris. Îmi plac și traducerile, e ceva ce mă relaxează. Am o bucurie imensă atunci cînd dau de capul unei fraze imposibile. Mă relaxează, chiar dacă începuturile mele în ale traducerii au fost atît de nenorocoase și ar fi trebuit să renunț demult – mai ales fazele a la Hrib.

primavara1Mai știu că în perioada aceea ascultam muzică rock instrumentală spre hard, acum plonjez nopțile în muzică turcească, de parcă aș vrea să recuperez timpul în care n-am ascultat-o și mi-am renegat rădăcinile. Datorez regăsirea aceasta unor seriale turcești pe care am început să le traduc de prin noiembrie: ”Putere și glorie” (Diriliș – Ertugrul), chiar dacă Prima TV l-a oprit din lipsă de fonduri, după 15 episoade (poate totuși îl reiau) și celui de-al doilea ”Bir bulut olsam” (Euforia TV), în care un Mustafa (Engin Akyurek) era personajul principal (și tot filmul era despre obiceiuri și mentalități, pe care, la modul cel mai subtil, numai cineva de origine le poate percepe). Și odată cu asta s-a deschis în fața mea un univers pe care-l știam deja, o bogăție de expresii și particularități, o cultură atît de sucit înțeleasă aici și limitată doar la șaorma și baclavale. Tot derulînd înainte și înapoi, căutînd expresia cea mai potrivită în română, parcă ”s-a rupt în mine un zăgaz”, cum ar spune Claudia. A căzut un zid solid și m-am trezit față în față cu cine eram de atîta timp.

De-acum ar trebui să urmeze partea cea mai interesantă a vieții mele.

Dar pînă una-alta, dragi femei pe care le-am cunoscut și cu care am interacționat fie chiar și 5 minute vă doresc, la final de zi de 8 martie, multă inspirație în tot ce faceți și vă sunt recunoscătoare, fără excepție, pentru felul în care ați reușit să rămîneți în viața mea.

Semnat: eu – cea care mereu fug de oameni, mai ales de femei.

Advertisements

One response to “A opta primăvară