Cărțile lunii ianuarie

IMG_20160209_193124În ianuarie, o lună cu mai puține traduceri și mai puține drumuri.

  1. Inițierea lui Elisabeth Haich (ambele volume) – s-a aflat la o recitire. În 2008 o citeam înainte de plecarea pe Camino, dar atunci am citit-o într-o goană nebună că trebuia s-o restitui, iar aceasta este una din acele cărți la care trebuie să te oprești și să reflectezi din cînd în cînd. E vorba despre o tipă care-și amintește dintr-o dată viețile pe care le-a trăit și inițierea prin care a trecut cu 3000 de ani înainte de a se prăpădi. O aventură spirituală, în care aceeași actori schimbă rolurile la mii de ani distanță, dar și o experiență a căutării în care Sinele este principalul spectator.

Și un fragment: ”Orientalii cunosc mult mai bine decît noi misterele ființei umane. Dar ei au învățat să tacă. (…) Orientalii au descifrat codul vieții și al morții, dar nu au decît o armă în fața sarcasmelor vesticilor: tăcerea. Nu este deloc de mirare. Să-ți dau un exemplu: un indian mi-a arătat un breloc, o figură a lui Buddha, în poziția lotusului. Găseai cu sutele în orice bazar. El mi-a spus: ”Occidentalii nu și-ar permite să facă niciodată din christos un breloc vulgar; noi respectăm credințele religioase ale altor credințe. Știm că în spatele tuturor imaginilor divine, oricît de variate ar fi acestea, nu există decît un singur Dumnezeu.” După care a așezat cu delicatețe brelocul cu Buddha  pe altarul familiei. Fiind eu însămi un occidental, trebuie să recunosc că mi s-a făcut rușine. Și mă-ntreb cît timp îi va mai lua Occidentului pentru a nu mai insulta Orientul printr-o asemenea lipsă de gust, de tact și de considerație.”

Nu e vorba numai despre căutarea asta de spirit, sine și vieți care au fost și s-au dus. Se caută cărți, mentori, răspunsuri, cu o neliniște și o febrilitate sinonime cu conștientizarea trecerii timpului. Ne îndreptăm vertiginos spre moarte și înainte de a trece dincolo vrem cu disperare să înțelegem de ce suntem aici. Și dacă tot suntem aici, cam cum ne vom petrece timpul astfel încît să nu deranjăm prea tare ”corola de minuni a lumii” care, în cazul lui Elisabeth Haich, este Spiritul, cu toată experiența lui.

  1. Apropo de orientali, am citit cartea lui Cem Mumcu (citit Gem Mumgiu) – ”Mormînt”. Medic de profesie care a ales să fie redactor-șef într-o editură. O povestire ciudată, dar foarte bine scrisă – foarte prost tradusă,pe alocuri. Limba turcă e o limbă destul de grea, n-ar trebui să se înhame la ea toți cei care, dacă au fost de 3 ori în Turcia, au impresia că știu limba. Există o topică a frazei și o sintaxă destul de complicată. Au fraze lungi cu multe părți de vorbire, printre care adjectivele sunt din abundență, iar verbele le găsești la sfîrșitul frazei. Astfel că trebuie să gîndești total diferit. De aceea, turcii sunt niște persoane foarte intuitive pentru că pe la jumătatea frazei va trebui să-ți dai seama de sfîrșitul ei, ori asta se face prin exercițiu îndelungat ce, în timp, devine natural.

12191474_532987293535870_8200554094700769310_nIată fraza care a dat bătăi de cap traducătorului: ”Într-o altă încăpere, tatăl nou-născutului, pe care se odihnea o pereche de foarfeci, terminase cu legănatul prin viață, și ventilatorul zgomotos, îndreptat înspre el din grija venită cu întîrziere că nu poate suporta căldura, legăna, dacă nu trupul, măcar cearșaful alb care îl acoperea.” Nu cred că e așa în original, cu foarfeci pe nou-născut sau cu un tată care a terminat-o cu legănatul prin viață… și restul… o fractură de logică totală. Simt cum mi s-au scrîntit neuronii citind-o.

Și apropo de apropo, zilele astea am citit un articol extrem de prost despre telenovelele turcești și despre de ce credea unu (și una) că au succes acestea over cele mexicane, braziliene și spaniole. Pe scurt, vă spun eu de ce, pentru că alea mexicane, braziliene și spaniole sunt special concepute pentru oligofreni, iar publicul s-a săturat să fie desconsiderat în ultimul hal.

Întorcîndu-mă la ”Mormîntul” lui Cem Mumcu, chiar și prost tradusă (pe alocuri), nu-i lipsește stilul și nici plonjarea într-o atmosferă grea, plină de mistere și superstiții. Mi-a plăcut îndeosebi scena în care, pe măsură ce o parte din casă se scufunda în întuneric îi paraliza și ei partea dreaptă a corpului. ”Oare ea copiase casa sau casa se răzbunase pe ea, cine adusese astfel întunericul?”

  1. Din seria colecțiilor lui Colleen Sell (gagica asta care strînge povestioare de la oameni și le împarte în povestiri despre surori, despre mame singure, despre nunți de vis sau despre cele mai bune prietene) de data asta am ajuns la Femei îndrăgostite. O carte pe care am luat-o cu 3 lei din Auchanul din Deva, cu gînd să am ceva ușor de citit pe drumul de întoarcere spre casă. (A, așa, ca fapt divers, în Kauflandul din Medgidia era 9 lei – aceeași carte.)  Iată ce m-a amuzat. La un moment una care nu reușea să-și găsească un iubit zice: ”Cine știe? Poate că la anul voi întîlni un român curajos, sau un francez fermecător, sau un venezuelean vesel. (Nu se știe niciodată.” Nah, ia uite, poftim, niște americance care visează la români curajoși, de-ăia veniți direct din ”Noi cei din linia întîi” de curajoși și nu altceva.
  2. 12316364_540518306116102_9131827818913122315_n”Puterea intenției” a lui Dr. Wayne W. Dyer – este o carte începută nici nu mai știu cînd și citită cu pipeta, în sensu` că după ce citești un capitol trebuie să-l pui în practică și să vezi dacă e așa. M-am jucat puțin cu intențiile și cînd au devenit realitate am rămas, cum se spune, mască! Apoi va trebui s-o iei de la început și s-o aprofundezi și mai bine că prea pare sărită de pe fix.
  3. Pe partea de poezie, am citit cartea lui George Mihalache – Indescriptibil, pe care mi-a trimis-o prin poștă, făcînd un gest suav de prietenie, de pe vremea cînd ne citeam blogurile anilor 2005-2008. Mă bucur că mi-a trimis-o. I-am recomandat-o pe Mala Hierba.
  4. A trebuit să citesc și cele ”101 cuvinte de origine turcă” a lui Emil Suciu pentru cele 3 povestiri cu cuvinte comune în limbile turcă și română, care au devenit 4. Zic ”a trebuit”, dar apoi m-a prins foarte tare. E un turcolog care știe ce spune.

Între timp, luna asta a apărut la Editura Next Publishing o serie de cărți bilingve româno-turce, româno-chineze și româno-arabe.  O invitație la care n-am reușit să ajung. Măcar c-o vedeam pe Ciden, traducătorul cărților mele în turcă și fosta mea colegă de bancă din liceu. În schimb, am editat un roman (nu al meu), am terminat mini-romanul meu pentru prea-adolescenți, am ținut o oră de lectură la grădinița lui Iris din Medgidia (unde-am citit ”Mînzdrăvan” și ”Filipica și Moftulici”) și era cît pe ce să țin una la Spectrum, dacă nu se anula în ultima clipă din nu știu ce motive.

Și cam asta a fost activitatea mea literară pe ianuarie. Zic c-a mers binișor.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s