Cărțile lunii decembrie

12235036_535537513280848_535862751210439294_nMagia ordinii – Marie Kondo (asta pentru că sunt pe cale să mă transform într-o persoană obsesiv-compulsivă în ale curățeniei – adică exact ce-mi displăcea în tinerețe). Și la mine la fel. Cea mai bună metodă de a face curățenie este de a scăpa de lucrurile care stau prin casă și adună praf. Tot ce e în plus îmi dă o stare de agitație și de dezordine. Numai la cărți nu pot renunța. Dar chiar și acestea, în lipsa unui spațiu de bibliotecă mai mare, stau depozitate în cutii care sunt urcate în pod, imediat după ce le-am citit. Și un interviu cu Marie Kondo pe Goodreads despre importanța ordinii în viața și casa unui om.

Culoarea sentimentelor – Kathry Stocket – cartea care i-a schimbat viața lui Oprah Winfrey, după cum declara într-un interviu. Înțeleg acum de ce.

Fata din tren – Paula Hawkins – o îmbîrligătură de relații, în urma căreia o fostă soție devine alcoolică, soțul care a părăsit-o devine criminal, își omoară amanta care era și ea, desigur, măritată cu unul pe care alcoolica îl consolează, neștiind că fostul soț e vinovatul, dar până la urmă se află totul și soția criminalului devine criminală. Here we go! V-am spus eu tot, nu mai are rost s-o citiți.

Da, știu, cam puține, dar a fost decembrie cu plimbări, serbări, traduceri și două manuscrise de corectat, dar în principal traduceri. Am avut nevoie de cărți mai ușurele.

În total pe 2015 am citit 43 de cărți, dar pe goodreads am salvat doar 31 sau pe-acolo. Pe blog am scris despre mai puține, iar prezentări de carte am făcut încă și mai puține. Întrucît am scăpat de televiziune, sper ca anul acesta să citesc mai mult, să scriu mai mult și să recomand mai prompt.

2 responses to “Cărțile lunii decembrie

  1. noroc c-ai scris despre “Fata dtin tren”, genul asta de carti le citesc doar cand is foarte plictisita si nu ma pot apuca de nimic altceva…cat despre “Culoarea sentimentelor” chiar e foarte ok:)

    Liked by 2 people