favoriți cu plete dalbe

11892126_804035513049570_5923236460977458628_nSă vorbim în noaptea asta despre fericire. Despre fericiți cei sărmani cu duhul. Despre uite favoritu’, nu e favoritu’.  Despre de ce unii rămîn și alţii pleacă. De ce unii mor, iar alţii trăiesc ca proştii de grija altora.

Acesta a fost un test de încredere. Ca fiecare zi care trece peste tine, un test de încredere pe care ți-l dă Dumnezeu sau Allah sau Budha sau Universul. Un test pe care-l pici frecvent, deși nu e nici musai să-l treci.
Fericirea seamănă cumva cu trădarea.
Mă plictiseşte să văd aceleaşi efecte din nevoia de confirmări.

Ce-ai putea să mai spui unuia pe care l-ai luat fără motiv de fraier şi după aia vezi că, de fapt, fraierul eşti tu? Nasoală senzaţie. O cunosc. Am trăit-o şi eu. Ştiu cum e. E ceva care nu trece aşa de uşor, poţi deveni chiar meschin și chiar să ai motive bine întemeiate pentru asta.

Nu povestesc întîmplări fiindcă n-au legătură cu realitatea vreunui nevinovat care mai trece pe-aici. Zic despre fapte care există şi gesturi care contează mai puţin decît vorbele. Undeva aiurea, pe-acolo, chiar și în viața ta. Întotdeauna e aşa.

Mă sinucid verbal tot de atîtea ori de cîte ori va fi nevoie pînă va rămîne ce trebuie. Nu vorbesc despre prietenii care ştiu că n-au de ce să comenteze, că doar avem telefoane şi beţii. Şi credem într-un anumit potenţial, dar ne e prea lene să explicăm de ce nu dăm doi bani pe glorie, putere, diplome. Le avem deja. Sunt lucruri pe care putem să le obținem cu ușurință.

La un moment dat văzusem pe HBO un film cu un care, ca să aibă trafic, ajunsese să omoare în direct. Asta spune multe despre cei care-i făceau trafic. E film, dar îngrijorarea cea mare ar putea fi că i-ar trece cuiva prin minte să facă asta, după cum merg lucrurile în virtual. Îţi dai seama ce trafic putea să aibă dacă-l omora pe preşedinte online? Sau, dacă ar fi să ne întoarcem în România, vreun primar de-ăsta plin de calități gospodărești cum avem noi pe-aici, ohooo… Cîte unu în fiecare oraș, sat, cătun.

Iar dacă mîine nu mai scriu pe blog, este pentru că cineva iar a descifrat ceva complex în aberaţiile acestea şi mi-a deconspirat planurile Poliţiei. O poliție cu ochii pe zebrele inexistente dintr-un oraș care se pregătește de Crăciun. Tot posibilul să fiu luată la întrebări. Dezamăgirea ar putea fi oarecare atunci cînd îți clătești privirea cu vîrful icebergului şi-l mai vezi pe unu tremurînd de frig. Sau de frică. Te scarpini în cap şi te întrebi: ce dracu are ăla, mă? dar eşti obişnuit, ştii că tu eşti de vină.

După altă vreme deja devii nesimţit, nu-ți mai bați capul, nu mai pui la suflet. Macini următorul deadline. Următoarea lucrare. Următoarea poveste. Următorul articol. Următoarea traducere.

Mai vine unu cu capsa pusă, începe să latre, te uiți la el ca la televizor, te abții să nu-i rîzi în față sau să nu-i tragi un bobîrnac peste nas, înțelegi că e nasoală treaba pentru el, i s-a blocat acul pick-up-ului pe o virgulă sau pe un font, și-a uitat să trăiască, i s-a făcut părul măciucă în cap de parcă a i-a furat cineva virginitatea sau a rămas impotent… nasol moment. Nasol pentru toată lumea.

Verific pașaportul. A expirat în august anul acesta. Au trecut deja 5 ani?

Advertisements

3 responses to “favoriți cu plete dalbe