Timp pentru Mădălina. Nopți pentru Mădălina.

320571_285767524769679_455874031_nCancerul nu mai este demult o boală fatală pentru cei care suferă de ea, însă oamenii da, sunt muritori și asta nu vor să priceapă mulți dintre cei care aud despre altcineva că e bolnav de cancer. Îl privesc pe acel om cu privirea aceea tîmpită de parcă s-ar uita la un condamnat la moarte, în timp ce toți suntem niște condamnați la moarte, cu termen de expirare, dar umblăm prin lume de parcă secundele noastre sunt infinite. Putem muri de orice și totuși, atunci cînd ni se dă sentința de cancer avem cumva senzația că zilele ne sunt numărate. Ironia este că cei care au boala aceasta, prea ocupați cu lupta împotriva cancerului, nu mai au timp să-și număre secundele din oră, nici orele din zi, nici zilele din ani, dar o fac ceilalți din jurul lui.

Mădălinei Angelescu nu-i e teamă de moarte. De 5 ani se luptă cu boala și cumva s-a obișnuit cu gîndul că se poate întîmpla orice, oricînd, e pregătită și pentru marea trecere, dar și pentru a rămîne aici, alături de cei dragi, de fata ei, Iulia, un copil de 11 ani, maturizat din vreme din cauza bolii mamei ei. Paradoxal, dacă s-ar teme, n-ar mai lupta. “Ne preocupăm mai mult de viața materială, haine, case, mașini etc. Sau de certuri și invidii. Stau de multe ori și asist la discuții fără valoare, lamentări despre lucruri mărunte și mă întreb: oare dacă ar fi în locul meu să lupte mereu cu moartea cum s-ar comporta? Nu cred că ar face față”, îmi spune ea într-o discuție amicală. Îi dau dreptate, dar ce nevoie au anumiți oameni de alții care se lamentează pentru lucruri mărunte? Ce să faci cu ăia în afară de faptul că pierzi timp într-o perioadă cînd chiar n-avem timp de pierdut.

Dacă tatăl meu ar fi trăit, azi ar fi împlinit 61 de ani. A murit la 39, de cancer. Erau alte vremuri. Nici atunci nu se găsea nimic și tot singur trebuia să-ți faci rost de doza de supraviețuire. Și deși n-a avut nici o vină, mult timp am fost furioasă – fără să știu exact pe cine sau pe ce, uneori eram pe el – că mi-am trăit tinerețea fără să-l am pe tata lîngă mine.

11582_736667059679721_1308408705_nÎn orice caz, înțeleg lupta Mădălinei din perspectiva părintelui care se luptă să învingă boala pentru a fi alături de fiica ei, pentru a-i oferi sprijin, protecție și dragoste în continuare, într-o lume dificilă, absurdă, imprevizibilă, în care va întîlni mai mulți oameni indiferenți, egoiști și răi, decît suflete calde, blînde și pline de afecțiune. Și ăsta e un fapt tot atît de sigur pe cît de cert este că cine se naște va muri. Depinde cum și ce-a făcut în trecerea lui pe-aici, aceasta îi va fi măsura. Cît de mult a dăruit, cît a rezistat, cît de tenace a fost, cum s-a trezit diminețile la o nouă zi și cît de recunoscător a fost pentru sănătatea lui, sau pentru clipa de acum, sau pentru mai știu eu ce.

O astfel de cumpănă sau chiar permanenta amenințare a vieții îți poate zdruncina spiritul și te poate lăsa fără puteri. Unii cedează pentru mult mai puțin. Chiar azi îl auzeam pe unu că striga pe la Kaufland în gura mare că vrea să se omoare că l-a părăsit consoarta.

Oricît de puternică ar fi Mădălina, fără prietenii sau oamenii care i-au fost alături ar fi renunțat demult la luptă. Nu știm ce este în sufletul ei – ce amestec interesant de sentimente, regrete, nostalgii, renunțări și speranțe dau privirii ei o intensitate anume, știm, noi, cei din jur, că 5 ani de rezistență e mult în condițiile în care unii nu rezistă nici 5 minute la nimic. “De cînd am această boală, mi-a mărturisit ea, viața mea, în mare parte, a stagnat, începînd cu modificări în casă, plimbări în concediu. Toată viața mea e schimbată. Nu mai merg la petreceri, cu toate că-mi doresc, organismul nu-mi permite. Mi-aș dori să merg și la lucru (a fost economistă înainte ca boala să se insinueze în trupul ei într-un mod mult mai perfid), dar, din păcate nu pot. Mîna dreaptă mi-e amorțită și nu mai pot scrie decît foarte urît și încet. Oamenii mă încurajează, dar simt la unii percepția lor despre cancer. Sărăca, așa de tînără și o să moară… Au privirea aceea miloasă… și, sincer, mă deranjează. Evit să le spun ce am.

10454461_10206686708386364_2879254158474635647_nPovestesc acum despre Mădălina pentru că săptămîna trecută a fost deschisă o campanie pentru ajutorarea ei. Moral, financiar și afectiv. E un efort comun de a-i da timp să-și vadă fata mare, pe picioarele ei, și de a învinge boala, indiferent de preț. Și pentru că putem să facem asta. Nu e prima oară cînd oamenii fac zid în jurul ei, așa cum nu e prima oară cînd Mădălina plînge noaptea, dar dimineața se trezește hotărîtă să meargă mai departe. “Faptul că am un copil m-a făcut să lupt și mai mult. Dacă nu era Iulia, cred că aș fi renunțat la luptă pentru că este grea, obositoare, financiar te dărîmă. Am primit mai mult ajutor de la prieteni, decît de la unele rude. Uite că străinii, adică cei cărora nu le curge același sînge prin vene, oameni pe care nici nu-i cunoșteam personal au fost mult mai apropiați de mine și au sărit în ajutorul meu”.

Pe Mădălina am cunoscut-o ieri, pe o vreme ploioasă. M-a recunoscut după umbrelă, deși nu ne văzusem niciodată. Am urcat cele 4 etaje pînă la apartamentul ei, gîfîind de mama focului, semn că trebuie să fac mai mult sport. Jeez! Abia dacă am și eu 39 de ani. Mi-amintesc de tata. Sunt exact la vîrsta pe care o avea el atunci cînd, epuizat de tot ce-i adusese boala, a renunțat. Noi, copiii, nici n-am știut prin ce-a trecut. Nu ni s-a spus ca să nu suferim. O greșeală pe care nici nu știu pe cine să dau vina.

Mădălina nu știe povestea asta și nu asta m-a împins să vin la ea să stăm de vorbă, dar recunosc că sunt sensibilă la oamenii care suferă de cancer și fac orice-mi stă în putință să-i ajut. Nu știu, deocamdată, cum o voi face, dar sper să mă lumineze Universul după întîlnirea asta. Deocamdată, îi spun povestea și-ncerc să vi-o arăt așa cum am văzut-o eu pe fata asta, a cărei viață s-a oprit din visare acum 5 ani. Probabil că e mai ușor să trăiești atunci cînd nu știi ce te-așteaptă, probabil că deși ți-e scris să ți se curme viața peste un an, e mai suportabil s-o trăiești dacă n-ai idee că asta se va întîmpla. De aceea ne comportăm uneori ca și cum am fi nemuritori, zei absoluți ai acestei lumi și buricii Universului. Am întrebat-o, printre altele, care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l facă sau peste care să treacă în ultimii 5 ani și răspunsul: “Cel mai greu pt mine a fost faptul că a trebuit să ascund de mama că am această boală. Ea însăși s-a luptat cu cancerul mai bine 12 ani. Aș fi vrut să o pot ajuta mai mult, dar operația și tratamentele nu mi-au permis. Și apoi lipsa banilor în ultimii doi ani, deoarece e greu să primești bani chiar și de la tatăl tău, nu mai zic de prieteni”.

399248_533655386647557_803721158_nPovestea e așa. Un control de rutină la sîn. A urmat operație cu extirpare. O falsă vindecare. Din 2010 pînă-n 2013 a stat liniștită pînă cînd a dorit să-și refacă sînul și a reluat analizele. Atunci s-a descoperit cancerul de oase. Mădălina a luat-o de la capăt. Tumorile perfide apăreau și dispăreau cînd într-un loc cînd în altul. Chimioterapia a lăsat-o fără păr. Un leșin pe stradă, în urma căruia s-a trezit după două ore la spital, a lăsat-o fără telefonul mobil. Hoții n-au milă și nici onoarea de a nu șterpeli de la un om vulnerabil. Drumurile la spital, pentru analize, pentru medicamente, în Turcia, la clinica Acibadem, au lăsat-o fără puteri. Acum urgența este asta: fiecare doza vitală de citostatic costă 750 de euro, pentru că este un medicament fabricat în SUA. Mădălina mai are nevoie de 3000 de euro pentru a merge mai departe. Lavinia Siclitaru, colega mea de tv, ea însăși o bătăioasă care a cîștigat multe bătălii, inclusiv pe cele împotriva propriilor probleme de sănătate, împreună cu cîțiva prieteni ai ei, a organizat un spectacol de binefacere pentru a reuși să strîngem împreună suma asta. Îi puteți vedea în afiș pe toți cei care și-au rupt din timpul lor pentru a dărui mai mult timp Mădălinei și vor cînta pentru ea la El Comandante în Constanța, pe data de 25 iunie, ora 19.00. Eu îmi pun la bătaie ultimele exemplare din Nopți Orientale (cele pe care le-am cerut de la Tritonic că și-așa nu aveau de gînd să-mi plătească drepturile de autor și uite că bine am făcut, acum am posibilitatea să ajut un om). Donez banii din cărțile cumpărate în conturile Mădălinei.

Care sunt acestea în caz că doriți s-o ajutați să învingă boala asta.

 RO73BRDE140SV53098101400 – în lei

RO26BRDE140SV22125971400 – SWIFT BRDEROBU – în euro.

Dacă doriți exemplare din “Nopți orientale” luați legătura cu mine, pe gmail (zully.mustafa at gmail.com) întrucît trebuie să fac personal coletele și să vi le trimit de-acasă. 15 lei vol. Sunt 2 volume.

timpAceasta este bulina de intrare la spectacolul organizat pentru Mădălina. Ea funcționează, practic, ca un bilet de intrare la spectacol și costă 25 de lei. O lipești pe sacou sau bluză și arăți că susții cauza. La sfîrșitul spectacolului se va anunța suma strînsă prin această unire de suflete. Să ne facem încă o dată zid de protecție pentru ea. Vă las cu vorbele ei despre Iulia: . “Cîteva rînduri?…:)) Ți-aș scrie pînă mîine și tot nu aș termina. E un copil minunat, deștept, isteț, sufletist. Mă ajută tot timpul. S-a maturizat foarte mult, are doar 11 ani, dar se poartă ca unul de 14. Mă ceartă să nu fac treabă și să stau liniștită. Încerc să nu-i schimb viața, activitățile prea mult, dar este greu. Înainte eu eram omul rău din familie, eu o certam, dar în ultimul an a preluat soțul sarcinile astea, deoarece nu vreau să rămînă cu sentimente de supărare pe mine dacă va fi să mor. Îmi doresc să trăiesc cît s-o văd măcar de 16 -18 ani, să știu că poate să țină piept vieții și chiar unei mame vitrege…:)

Mulțumesc, Mădălina, că m-ai primit în viața ta fără măști și fără perucă, și mi-ai arătat ce femeie puternică, sensibilă și incredibil de generoasă ești!

Later edit: Alte articole din presa constănțeană, unde există o mobilizare extraordinară pentru Mădălina.

din Constănțeanul – articol semnat de Valentin Coman – Oamenii pot zîmbi la fel ca și îngerii. Un zîmbet pentru Mădălina.

One response to “Timp pentru Mădălina. Nopți pentru Mădălina.

  1. Pingback: Oamenii pot zâmbi la fel ca și îngerii. Un zâmbet pentru Mădălina | Constănțeanul.com