Cărțile lunii aprilie

IMG_20150505_203407O lună bună, mai ales că am avut-o pe Zadie Smith cu „Nord-Vest” în ea și pe Pearl S. Buck cu „Înger luptător”, două dintre scriitoarele mele favorite. N-aș putea să spun de ce îmi place una, și de ce cealaltă. Poate pe Zadie pentru că e nemiloasă ca destinul, femeia asta nu iartă pe nimeni în poveștile sale. Pearl e o dragoste atât de veche, de vreo 25 de ani, că mă simt deja bătrână. Eram în clasa a 7-a când am descoperit-o și i-am rămas fidelă, chiar dacă ne-am întâlnit foarte rar. E genul acela de iubire care nu te va dezamăgi niciodată și pe care în viața reală n-o prea întâlnești. În “Înger luptător” îl scrie pe tatăl ei și de undeva, din umbră se desprinde și figura mamei ei, două realități atât de diferite, un amestec de nostalgie și regret, o stare copleșitoare de iubire filială, chiar dacă Pearl se retrage în spatele scenei, de unde vorbește aproape în șoaptă, să nu sperie duhul părinților ei. Ce m-a deranjat însă la cartea asta a fost neglijența cu care a fost redactată. Apărută în colecția Biblioteca pentru toți, într-o campanie de promovare a culturii și realizată în cooperare cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, probabil că fondurile s-au terminat fix la corectură și redactare. Formulări de genul: “Andrew și Carie scotea întotdeauna două povești cu totul diferite din același incident” sau “Ajunsese să iubească mult pe chinezi” sau “Aproape niciodată n-a iertat cu totul pe Carie pentru asta” sau “dar când oare avusese vreo importanță majoritățile” și multe altele de care e plină cartea, fără să mai pun la socoteală litere lipsă, ortografie neglijentă. Halal cultură! Nu am cuvinte să explic cât de enervant este asta.

IMG_20150505_203313Apoi, surprinzător, dintre autorii noi aleși, Michael Wallner cu al său roman “Aprilie în Paris”, chiar dacă nu va fi printre favoriții mei, totuși povestea lui se citește pe nerăsuflate, semn de bestseller, și nu voi spune nu unei alte încercări pe numele lui. Chiar dacă nu rămâne setat pe niște clișee sau pe scheletul unui best-seller, cu sfârșit prefabricat, tot vei dori să afli cum se termină povestea dintre un ofițer neamț și o franțuzoaică ce face parte din Rezistență. De obicei, nimeni nu are milă de germani în vreme de războaiele pe care tot ei le-au pornit, dar dacă dați de povestea unuia care-și trădează uniforma pentru iubire, se schimbă percepția sau nobody cares what a German thinks?

Pe Henri Miller nu-l mai suport. Am făcut un efort să termin “Primăvara neagră”, începută de primăvara trecută. Și oricum nu m-am dat niciodată în vânt după el. Trebuie să citești volume întregi pentru ACEL paragraf mișto sau chiar o pagină, care, în sfârșit, îi iese. Altfel, aceleași chestii, cât de sărac a fost, dar cât de deștept e el, ce chestii interesante a citit, apoi trăirile lui, sentimentele lui, mădularul lui, labele lui triste, nu dăruiește lumii o poveste, sau mai multe, ci marea lui esență de egoist și de miserupeală. Dacă până acum mă apropiam de oameni pentru că-mi plăceau mințile lor, am descoperit că prea multă deșteptăciune vine la pachet și cu o inimă deșartă și un orgoliu peste măsură. Ce să faci în ziua de azi cu orgoliul cuiva? Și nu-s atâtea inimi deșarte pe metru pătrat?

Ce nu era pe lista mea și am răsfoit – nu citit – a fost cartea cu “Profețiile lui Nostradamus”, până în anul 2105, cu explicații și tot tacâmul. M-am oprit la anul 2045, am zis c-ajunge. Măcar să trăiesc eu atât. În caz că trăiesc peste, le reiau. Pe coperta 4 scrie undeva că “de-a lungul timpului, doar Biblia s-a vândut în mai multe exemplare”. Parcă se spunea chestia asta și pe coperta 4 a cărților Agathei Christie.

Am terminat “Fluxul – 40 de zile pentru o transformare totală a vieții”. Aveți grijă să n-o confundați cu “Cele 40 de legi ale iubirii” a lui Elif Shafak, zic și eu, să n-avem discuții. Păi mi-am ales și eu 8 exerciții din ea, să le tot execut timp de 40 de zile – ceva de genul: fă o plimbare seara, bea shake-uri din morcov sau mentă, strânge-ți copilul în brațe. Exercițiile nu sunt luate din carte, dar pentru că se spune că poți să ți le creezi singur/ă am făcut și eu ce-am considerat că trebuie să mă răsfăț timp de 40 de zile.

Apropo de marketing, la sfârșitul lunii – chiar pe 30 – am fost la lansarea cărții Ancăi Ciuciulin, fost redactor șef la Esquire, Miresici și Mirese Beau Monde și probabil multe altele, pe care nu le știu. La lansare am aflat că este și arhitect și caligraf. I-am cunoscut și fiica, despre care mi-a povestit la un moment într-un mail și mi-a plăcut zâmbetul ei.

10806313_404892806353626_2026508657537003592_nCartea pe care a lansat-o Anca “Thailanda – taină, tihnă și taifas” este un album foto de lux, cu un reportaj foarte bine scris (ca toate scrierile ei), ce lasă loc de continuări. Neapărat. A venit special din București la Constanța, în librăria Cărturești, unde a avut loc evenimentul.

Momentul cel mai frumos al lansării: atunci când Iulia Pană mi-a făcut semn cu un metru de ciocolată că e și ea pe-acolo. Am prezentat-o poetă Monicăi și mi-a tăiat-o scurt: ce sunt, mă? :))) Bun, și că veni vorba despre ce suntem, mi-au luat interviu ăia de la Antena 1 că mă văzuseră cu cartea în brațe, și vine inevitabila propoziție: spuneți-vă numele și funcția, de parcă chestiile astea ar conta, mai ales la o lansare, când altcineva e important acolo. Mi-a venit să spun Diana Popescu – sclavă, și dacă mi-au jucat ochii în cap când mi-am spus totuși numele real a fost din cauza asta.

Comments are closed.