Cărțile lunii februarie

100_8545Avînd în vedere ultimele două luni (pe care le-am vrut super-organizate, asta însemnînd că mi-am dorit un ritm mai susținut, în ceea ce privește lecturile mele), singurul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să-mi dau iar peste cap toată programarea. Așa că în momentul de față cel mai înțelept ar fi să-mi reconsider ritmul de a citi cărțile, plus o marjă de timp pentru cărțile care apar din neant și vor neapărat să fie citite de mine.

De fapt, motivul pentru care mi-am făcut un plan de lectură a fost pentru că n-am avut niciodată unul, nu mi-a trecut niciodată prin cap să-mi fac unul (pînă în decembrie, cînd te-apucă din senin cite o nebunie) și am vrut să văd dacă sunt în stare să mă țin de unul. Ei bine, nu sunt.

Iată ce-am citit în februarie:

  1. “Vindecare și recuperare” a lui David R. Hawkins (care era pe lista din ianuarie) mi-a luat cel mai mult timp. În mare pentru că este o carte consistentă, în genul tuturor cărților apărute la editura mea de suflet, Cartea Daath, dar și pentru că de cele mai multe ori am citit de două sau chiar de trei ori unele pasaje, tocmai pentru a le fixa mai bine în memorie. Oh, sigur, dacă ar fi să fac un scurt rezumat al acestei cărți ar fi acesta, tot prin gura psihiatrului Hawkins: “Cui îi pasă de fapte? Ele nu înseamnă nimic în și prin sine. Ceea ce contează este reacția emoțională la acestea”. Dar ca să treci prin vindecare, apoi prin recuperare, trebuie să treci mai întîi prin înțelegerea emoțiilor, fie că ele au fost provocate de o mare tragedie sau o ruptură sau un divorț. Gestionarea emoțiilor te poate salva de la multe boli care fac ravagii într-un trup cu care majoritatea oamenilor se confundă. Ce legătură există între energie, boli, trup, minte și spirit și cît de logice sunt lucrurile în Universul emoțiilor puteți afla studiind cartea doctorului psihiatru Hawkins. Vă dau un singur exemplu: hipoglicemia funcțională este cauza frecventă a conflictelor maritale sau sociale, a neînțelegerilor familiale și a tulburărilor de comportament. Merită investigată fie și ca element ce contribuie în toate tulburările emoționale. Mulți dintre cei care au rămas nediagnostigați au sfârșit în închisoare sau au fost condamnați pentru atentate și acte de violență. Multe din închisori ar fi depopulate dacă cei care își fac veacul pe-acolo și multe divorțuri ar fi evitate dacă cei implicați în astfel de procese ar fi mîncat mai puține dulciuri la viața lor.
  2. “Gesturile care vă vor schimba viața” – a lui Joseph Messinger. Fără să vreau sau inconștient folosesc deja unele gesturi care presupun că vin din tabieturi bine înrădăcinate. Probabil că de aceea nici nu m-am grăbit să termin cartea asta, care se înscrie în cele de dezvoltare personală. Că te tot dezvolți personal și te tot pregătești pentru ceva, nu știi nici tu pentru ce, dar contul din bancă tot sfios. Dar totuși nu trec mai departe pînă nu vă las un sfat prețios din cartea asta, pe care-l aplic de vreo 6 ani și în viața mea, încă de cînd nu exista tomul ăsta în biblioteca mea. E posibil să fie și multe prostii în cartea lui Messinger, dar ce-o să scriu mai departe chiar funcționează. Cel puțin pentru mine. “Cea mai bună metodă de a gestiona timpul este să nu te grăbești. Oamenii grăbiți să-și rezolve problemele sunt candidați ideali pentru migrene frontale și foarte proști manageri ai timpului lor.” Da, ăștia și cei care nu anticipează unele scenarii, probleme sau situații de viață. Anyway, puțină psihologie nu strică în viața nimănui.
  3. 100_8548O carte care nu era pe lista mea, dar care mi-a aterizat în mînă, pentru că o fostă colegă de redacție mi-a lăsat cu limbă de plecare să returnez cartea amicului Enache. Și dacă tot a ajuns la mine, am și citit-o. “Cărțile care ne-au făcut oameni” – sub îndrumarea lui Dan C. Mihăilescu. Vreo 20 de scriitori fac o listă de cărți care i-au impresionat în copilăria sau adolescența lor, cele pe care le-au descoperit, felul în care le-a cizelat caracterul, gustul pentru lectură și chiar pentru oameni. Cea care și-a luat rolul în serios aici și care a dat mai mult decît o listă de cărți, ci și o stare de a ființa prin universul lecturii, este Ana Blandiana, iar cel care și-a tratat o astfel de temă la modul cel mai superficial a fost Victor Rebengiuc. Chiar aveam pretenții de la un actor de calibrul lui. Concluzia i-o las lui Andrei Pleșu care zice ”a recomanda o carte este un act de maximă răspundere și de mare intimitate. Solemnitățile pedagogice, ca și neglijența frivolă, pot strica minți, caractere și vieți”. A, dar totuși m-a distrat că pe copertă sub numele lui Dan C. Mihăilescu apare funcția de editor. Really, man? Chiar atît de în serios te iei?
  4. “Forța. Miracole– a lui Stuart Wilde, nici aceasta nu era pe nici o listă, dar mi-a picat în mînă și m-am lăsat dusă de val și de această dată. Cred în faptul că unele cărți apar în calea mea deloc întîmplător. Atunci cînd am nevoie de ele, atunci cînd caut răspuns la o întrebare sau mai multe. Așa s-a întîmplat și cu aceasta. Poate că chiar am și chemat-o și a venit singură la mine. De la o vreme exist într-o bulă de magie în care total pare, și chiar este, posibil.
  5. Din regula nici o lună fără poezie, februarie a aparținut cărții “Contrasecunde” a Iuliei Pană, o femeie extraordinară, pe care am avut plăcerea s-o cunosc și să-mpărțim cîteva cafele, două emisiuni tv și cîteva țigări aprinse de la aceeași brichetă. Poate și cîțiva prieteni comuni. Chiar ar fi fost păcat să nu ne-ntîlnim în viața asta. O citesc pentru că-i ador spiritul și poveștile “ca niște fluturi de hîrtie în întunericul alb ca un halat de spital” (Blue sky, blue sky – preferata mea din volumul acesta)
  6. Am terminat și “Bartleby and Co.”, cartea unui scriitor spaniol, Enrique Vila-Matas, ale cărui scrieri le iubesc din 2006, de cînd am citit „Parisul nu are sfîrșit”. Iar după ce-am citit despre acei Bartleby, cum sunt numiți scriitorii care s-au hotărît să nu scrie, sau să nu mai scrie, mi-am adus aminte de ce-mi place atît de mult Vila-Matas. “Bartleby and Co.” este un fel de “manuel de bibliographie des libres jamais publiés ni même écrits”, scriitorul cochetînd cu ideea de a îngroșa și el rîndurile acestor scriitori negativi, care și-au conceput cărțile doar în minte sau care s-au lăsat brusc de scris, fără să dea explicații de ce, invadînd cu tăcerea lor “răsunătoare” istoria scrisului. În timp ce citeam cartea, am avut un flashback in time, cînd Mireille mi-a spus ceva de genul: “tu, zully, ori o să bubui literatura română, ori o să te lași de scris”. Deși nu concepeam atunci ca fiind posibilă a doua variantă, acum îmi sunt egale ambele variante.

100_8543Ce va fi în luna martie, Dumnezeu știe! Am rămas setată pe ritmul pe care-l aveam acum 10 ani, cînd citeam o carte la 2-3 zile, în funcție de grosimea ei. Se pare că acum, cu noile responsabilități și roluri de jucat din viața mea, sunt norocoasă dacă apuc să studiez 4-5 cărți pe lună. Și iată, chiar azi am primit din Spania o nouă carte, cu cea mai frumoasă dedicație pe care am primit-o vreodată de la o prietenă, așa că s-ar putea s-o înghesui pe lista de martie, în condițiile în care n-am citit nici măcar 3 sferturi din cea din februarie și mai am vreo 4 restanțe din ianuarie. Cartea (“Călătoria inimii. Calea iubirii conștiente”) pătată de cafeaua pe care, probabil, a vărsat-o într-o zi (ea sau altcineva, căci din cîte știu, ea nu bea așa ceva și nici măcar eu n-am reușit s-o convertesc de la ceai la cafea) este de la Mayra cu care am de recuperat vreo 6 ani de tăcere. Într-o zi, m-am trezit pur și simplu că-i scriu, pentru că, prin reducere la absurd, mi-am dat seama că am fi niște mari fraiere dacă am da cu piciorul prieteniei noastre, mai ales că am mers mult pe jos amîndouă în cinstea ei (cam vreo 900 de km așa).

Și ca s-o parafrazez pe Iulia Pană care spune într-un titlu “Poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise” aș pune ca slogan motivant pentru martie “Cărțile bat din picioare poruncesc să fie citite”.

Comments are closed.